⬆
pîinea noastră cea de toate zilele
Nu doar un aliment
De ce tocmai pîinea? E evident că răspunsuri se pot da nenumărate, de la cele simbolice, la unele strict utilitare. Nu degeaba este ea a „noastră cea de toate zilele“, în toate felurile.
Răfuiala urbanului cu pîinea
Pîinea-emblemă din prima jumătate a vieţii mele a fost pîinea ardelenească, cu cartofi, bătută de coajă: grea, densă, umedă. Şocul cultural al mutării la Bucureşti a fost franzela de Bucureşti, uşoară ca un burete şi efemeră ca un norişor.
Pîinea surogat
A luat un castron plin de ciorbă. Din punga burduşită, rezemată de piciorul mesei, scoate o pîine, o rupe în două. Jumătatea păstrată în mînă o fărîmă bucăţi în zeama fierbinte şi apoi, aplecat peste blid, începe să mănînce. Pîine cu… ciorbă cu pîine.
Gustul pîinii şi treptele Tainei
Mi s-a întîmplat uneori, atunci cînd am dăruit o chiflă, un corn sau o pîine, unui cerşetor, să fiu privită cu nemulţumire, ba chiar apostrofată: „Ce-mi dai pîine, că eu am nevoie de bani!“ Pîinea era privită cu dispreţ, aşa cum remarcase şi Nicolae Steinhardt: „Mulţi privesc de sus şi defaimă pîinea cea de toate zilele.“
Pîinea la britanici
Albă, albă fără calorii, integrală, 50% albă şi 50% integrală, tăiată subţire, mediu sau gros, albă moale, de prăjit (toastie), cu seminţe de floarea-soarelui sau in, soia, integrală moale, cu coajă sau fără, cu cinci tipuri de seminţe, bio, fără conservanţi artificiali...
Limbajul pîinii
Mă uit la o emisiune difuzată pe Viasat History, Diete uitate de vreme. Cîţiva planturoşi, simpatic de binedispuşi, se strîng într-un conac englezesc unde intră în hainele, programul de viaţă şi, desigur, regimul de slăbire din alte vîrste moderne: vremea reginei Victoria, a regelui Eduard VII, anii ’20 ai secolului trecut.
„Ptita de casă“
„Pîinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi...“ Din rugăciunea zilnică a creştinului nu lipsesc niciodată aceste cuvinte. Cei care au avut fericirea de a trăi o vreme la sat nu pot uita momentele facerii pîinii; zilele cînd mama se trezea cu noaptea-n cap pentru a pregăti acest eveniment au rămas vii în memoria mea.
Patimile şi gloria grîului
Pîinea noastră urbană, industrială, de toate zilele e un aliment profan. Cumpărată de la colţul străzii, cu uşurinţă extremă, pîinea a devenit un obiect străin, la a cărui facere mîncătorul citadin nu participă în nici un fel.
Pîinea cu seminţie
Pîine de subzistenţă, pîine de consum, pîine de lux, pîine ritualică, pîine festivă. Aş începe cu o abordare tehnică: cîtă pîine se poate prepara dintr-un kilogram de făină de grîu? Am fi uimiţi să aflăm că putem primi mai multe răspunsuri, în funcţie de producător şi de instalaţie.
Pîinea neagră de acasă
În copilărie, la Cîmpia Turzii, mergeam cu bunica să cumpărăm pîine. De obicei de la magazinul de pîine din apropiere sau de la aşa-zisul „complex“, dar, uneori, mai rar, direct de la fabrică. Acolo erau mai mari şansele să găsim pîine caldă, al cărei miros îmbietor îl simţeam de departe.
"Orice persoană din România are acces la pîine adevărată“ - interviu cu Nastasia BELC
"Pîinea are la bază făină de cereale (grîu, secară, orz, ovăz). Pîinea trebuie să aibă, în mod normal, nici mai mult, nici mai puţin de patru ingrediente: făină, drojdie, apă şi sare. Ştim că se mai adaugă seminţe, fructe sau alte ingrediente, dar acestea sînt specialităţi de panificaţie."
Pîin-eri, pîin-işi, pîin-ui - şi fructul periculos bine copt
La chioşc, iar coadă de 20 de oameni, pauza mică, foamea mare. Bineînţeles că mintea lucrează şi stomacul cere, dar nu e o regulă asta. Abordînd din nou contextul favorabil al sandvişurilor, îmi atrage atenţia un grup de vreo patru boboci, nemulţumiţi de cei 5 lei investiţi în nişte „submarine“ cu şniţele.