„Ptita de casă“

Mircea GROZA
Publicat în Dilema Veche nr. 535 din 15-21 mai 2014
„Ptita de casă“ jpeg

„Şi, luînd pîinea, mulţumind, a frînt şi le-a dat lor, zicînd: «Acesta este Trupul Meu, care se dă pentru voi, aceasta să faceţi spre pomenirea Mea!»“ 

(Luca: 22,19) 

„Pîinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi...“ Din rugăciunea zilnică a creştinului nu lipsesc niciodată aceste cuvinte. Cei care au avut fericirea de a trăi o vreme la sat nu pot uita momentele facerii pîinii; zilele cînd mama sau bunica se trezeau cu noaptea-n cap pentru a pregăti acest eveniment au rămas vii în memoria mea. Pentru mine, acele zile erau o sărbătoare. Cînd, noi, copiii ne trezeam, forfota era mare în gospodărie. Aluatul era deja dospit, pîinea asogată, gata de băgat în cuptor. De obicei, la noi în casă pîinea se făcea sîmbăta, să fie proaspătă pentru duminică, şi ajungea pentru toată săptămîna următoare. Se coceau patru-cinci pîini – eram şapte guri în casă, dacă o socotim şi pe bunica, Florica li Hilimon. Dar nu se făcea numai pîine. Din acelaşi aluat se pregăteau cocuţii, pupezele, uneori cocorada, şi întotdeauna se făcea şi lîngalăul, un fel de… piadina italienească, dar mult mai bună, mult mai aromată. Lîngalăul se cocea în gura cuptorului, în faţa pîinilor, şi vara se punea pe frunze de cureti – varză proaspătă. Bunica sau mama ni-l rupea, nouă copiilor, cînd era călduţ încă, iar dacă aveam pe aproape badocu cu oloi de floare, făcut la oloirea din sat, nu ne dădeam p-un jeb de cuie. Luam pana de gîscă ori un şomoştoc de cimbru verde şi ungeam lîngalăul. Era un adevărat festin! Cocorada era tot un fel de lîngalău, da’ mai domnesc. Era umplut cu brînză de oaie frămîntată cu morar şi coade de ceapă verde. Aista era deja altăce! Era o mîncare de bază la împreunişul oilor – un alt prilej de sărbătoare – cînd nu lipsea din straiţă. Da’ tăt acolo era şi friptura de miel cu tarhon, o uăiagă de pălincă ş-on pticuţ de vin.

De sărbători se făceau şi alte coptături: moşocoarne cu brînză dulce de diboliţă ori cu silvoiţă amestecată cu nucă răzălită, vărzare, palaneţe, cozonaci de tăt felu. Toate femeile de pe uliţă se organizau mai multe la un cuptor, foloseau acelaşi foc şi umpleau vatra: „…mno, tu Lodovică, amu hai să băgăm moşocoarnele!“ Cuptoare de copt erau în aproape toate ocoalele, dar şi pentru economie, şi pentru socializare se grupau trei-patru socăciţe la un cuptor. Era şi o fală, o concurenţă în a prezenta diferite reţete, noutăţi, iar femeile comunicau foarte bine şi nu ţineau secrete reţetele.

Merg destul de des prin satele din Sălaj, dar şi din alte judeţe, să vorbesc cu socăciţele cele mai vestite, cu bunicile şi mătuşile care mai fac ptită de casă coaptă pe vatra cuptorului din ocol.

Zilele trecute, am fost la Hida, satul meu natal, situat pe Valea Almaşului. Florica li Cozmuţa Beşichii (Cozmuţa Sînpetrean, ultimul dintre vestiţii morari de la moara veche din Hida) face pîine de peste 50 de ani, săptămînă de săptămînă. „Amu nu mai facem decît ptită albă, din fărină nulaşe, măcinată pă sîte. Mă mai pun cîteodată pruncii să le fac şi ptită bărnace (neagră, da la asta mi-aduce Cozmuţa fărină măcinată pă ptiatră, din tăt grău nu să ţîpă nimnică! Io fac joia ptita, cîteodată sîmbăta. Din 7-8 kile de fărină îmi ies cinci ptite faine. Am on badoc de plev de 2 kile, aceie mi-i măsura, aşe ştiu cîtă fărină să pui. Dacă fac şi cocuţ şi lîngalauă şi oarece vărzare nu-mi ies numai patru ptite. Fac ptita cu drojdie cumpărată, da nainte am făcut şi cu spuma ce să rădica păstă prunele din tocitoarele pregătite pentru pălincă. Da numa toamna. Făceam şi cu aluat din ceie săptămînă (plămădeală). Îl moiem înt-on pticuţ de apă călduţă, lăsam să dospească o ţîră, cerneam fărina să hie mai puhabă, să nu hie tosonită. Sarea o pui cam cum gîndesc io, d-amu cam ştiu cît trebe. Io tătdeauna pui şi cam un deţ (100 ml) de uăţăt. Atunci nu să strîcă defel ptita, nu face mucegai. Atăta frămînţi şi adauji apă pînă nu mai să prinde aluatu de mînuri. Aici trebe să te ţînă şelele! Dupaceie pui păstă covată o pînză curată şi o las să crească. După prima creştere, o bat on ptic cu pînza ceie. Iar o las să crească. Mno, amu cînd iar o crescut îl strîg pă Cozmuţa s-aprindă focu – cam on braţ de lemne uscate, arde on ceas şi jumătate pontoş! Ieu drîgla, trag jaru roată-roată pă lîngă vatra cuptorului şi las să să hodinească on ptic. Ptita-i gata asogată, ori pă şterguri ori în coşuri de nuiele. O-ntorc pă lopată păstă frunzăle de cureti, ori le pui în tăpşia rotundă de plev. Le bag pă rînd în cuptor şi în faţă pui alelalte coptături mînînţele. Cînd le scot, le scot pă rînd, pă cît îs de mari. Ptita-i ultima, că o las on ceas şi jumătate. Io n-o las mai mult, să nu să ardă, că noi n-o batem de coaje ca-n alte sate.

Bătrînii mîncau lîngalauăle cu mujdei, cu uăţăt de mere ori cu moare de cureti. În zilele de dulce le unjeu cu groştior sau cu lapte prins.“

Am urmărit-o pe Florica cum îşi făcea cruce cînd începea munca. Făcea semnul crucii şi peste aluatul frămîntat, cînd asoga pîinea, dar şi cînd o băga în cuptor. Acelaşi semn al crucii îl făceau bărbaţii cînd intrau cu secera în lanul de grîu. Ţin bine minte că, prin anii ‘60, cînd au apărut combainele (combinele trase de tractor), noi, copii fiind, mergeam organizat cu şcoala „la spice“! Era o activitate serioasă, entuziastă, cu o responsabilitate asumată de fiecare copilaş. Mergeam pe tarla, după ce combina trecuse, şi culegeam de pe jos spicele căzute la pămînt. Unele le luam din noroi. Cu multă atenţie puneam în pungi pregătite, şi boabele risipite printre buruieni! Cîtă grijă pentru bobul de grîu! Grîul – „arborele de pîine al românilor“…

Am trecut, la Hida, şi pe la Vica li Heteş, aşa cum i se spune în sat Ludovicăi Blaga, verişoara bunicii mele. Am băut, la insistenţele ei, cîte un păhărel de pălincă, de ziua ei. Tocmai împlinise 101 ani! Am vorbit multe, inclusiv despre pîine. „Amu umblă tăţi numa după ptită de asta umflată cu hie-ce! Noi am crescut numa cu mămăligă şi cu mălai copt, şi nu ne-o durut mnică în veci! Făcem noi pruncii, c-am fo şasă fraţi ş-am rămas fără mamă de cînd io avem on an şi oarice, făcem zîc, mălai coşit. Îi zîcem aşe, mălai coşit, că-l făcem din fărină de mălai cam verde, atunci toamna după cules, cînd n-apuca să să uşte grăunţăle. Da era tare bun, că să rupe cînd era în cuptor. Două ceasuri stăte în cuptor, să rupe, crepa aşe de să rădica p-o parte şi înlontru era moale. Mălaiul ista îl făcem din fărina de care v-am zîs, da cernem şi o ţîră de tărîţă, dac-avem. Dospe on ptic cu aluatul lăsat di la celălalt copt, cu o săptămînă înainte, pînă crepa aluatu tăt, tăt, tăt pă deasupra. Luam bruji de aluat în mînă, îi tomnem on ptic şi-i punem pă lopată. Da pă lopată aşezam foi de pănuşe, di la cucuruz, apoi puneam mălaiu, îl murluiem cu apă. La cuptor stăteu două ceasuri, după foc bun. Api, ala era mălai! Dacă avem clisă, îl mîncam cu clisă, dacă avem brînză, îl mîncam cu brînză. Asta mai rar. Mîncam tătă zua mălai cu zamă de chimin, ori cu zamă de creangă. Asta, zama de creangă, o făceam de sara din poame uscate. Mere, pere, prune. O hierbem bine, punem ş-on ptic de mniere criştai, dac-avem, da era dulce şi fără mniere. Cea mai slabă zeamă era cînd n-avem nimnica şi punem numa apă, on ptic de uăţăt şi două-tri coşte de mniere! Noa, dă-le amu la prunci de-aeste!“

Îmi spunea tuşa Vica li Heteş că se făcea pîine bună, şi din secară. Secara se secera pe uscat, nu pe rouă. Peste iarnă, se ţinea în lăzi din lemn şi, periodic, se vîntura cu ciurul. Astfel cădea colbu cela cenuşiu, iar boabele se măcinau primăvara. „Din fărina asta se făcea un aluat care se frămînta de două ori, înainte şi după dospire. Api ieşe o ptită puhabă, albă ca uămătu, nu să întăre aşe repede.“

Cine nu a trăit la sat şi nu a simţit niciodată mirosul de pîine proaspăt coaptă mare lucru a pierdut! Am citit undeva că marile patiserii şi brutării din Franţa, dar şi din alte ţări dezvoltate, îşi montează pe clădiri „tunuri“ care răspîndesc acest miros inconfundabil. Bineînţeles că sînt mirosuri artificiale. Oare asta ne aşteaptă şi pe noi? 

Mircea Groza este expert în turism, director la Complexul Severus din Zalău.

Cumpărături la ușa ta, ajutor în lupta cu COVID 19, învățare online jpeg
Educația între două crize
Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără cosmetizare, situația dramatică a educației.
E cool să postești jpeg
Starea firească a lucrurilor
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
p 10 Alexis de Tocqueville WC jpg
O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică
Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației.
p 1 jpg
E normal să fim normali?
Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!“.
Construction workers in Iran 04 jpg
Diviziunea anomică
Viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera.
p 12 sus jpg jpg
Normalitatea și tulburarea
Traumă este orice eveniment pe care eul nostru îl gestionează cu dificultate sau pe care pur și simplu nu îl poate gestiona.
p 13 sus jpg
Cine mai vrea să meargă la birou?
Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.
646x404 jpg
Impactul pandemiei asupra educației
Închiderea școlilor și pandemia de COVID-19 au avut consecințe negative atît asupra progresului educațional al copiilor, cît și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană jpeg
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană
Prima observaţie pe care aş face-o este că nu trebuie să căutăm noutatea cu orice preţ.
Sinuciderea celei de a treia Rome jpeg
Sinuciderea celei de-a treia Rome
În secolul al XVII-lea, în următoarele ocurenţe ale formulei „Moscova, a treia Romă”, sesizăm o inversare a raportului dintre Biserică și imperiu.
Kundera după Kundera  Tragedia Europei Centrale? jpeg
Kundera după Kundera. Tragedia Europei Centrale?
Cum ar suna azi, în Ungaria, acel strigăt din 1956? Vă puteţi închipui?
Europa politică vs Europa geopolitică jpeg
Europa politică vs Europa geopolitică
Încercarea Europei Centrale de a-și găsi o identitate politică undeva între Germania şi Rusia a fost şi continuă să fie sortită eşecului.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cum e azi, cum era odată
Regresul nu poate exista decît în condițiile în care credem că există și progres.
Există regres în istorie? jpeg
Există regres în istorie?
Nimeni nu ne poate garanta că mîine va fi mai bun decît azi sau decît ieri.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.