Petrus despre superstiţie

Publicat în Dilema Veche nr. 538 din 5-11 iunie 2014
Petrus despre superstiţie jpeg

La capătul unei scrisori pe care editorii tîrzii i-au numit-o Despre omnipotenţa divină, Petrus Damianus le narează, în anul 1067, călugărilor de la Monte Cassino, povestea unui copil şi spune despre ea că este o superstiţie diabolică. Un copil adormit înăuntrul unei mănăstiri este descoperit a doua zi dimineaţă în brutărie, în afara mănăstirii, fără ca peste noapte porţile să fi fost deschise. Iar copilul spune că, în vis, a luat parte la o masă bogată cu mulţi necunoscuţi şi că a fost purtat pe sus, oprindu-se o vreme pe turla bisericii. Pentru Petrus, sînt detalii suficiente pentru a declara aici superstiţia, iar pentru noi este la fel de suficient pentru a rămîne nedumeriţi, într-o uimire care se cască ca un gol istoric peste care trebuie să sărim, ca să înţelegem sensul acestei poveşti.

De fapt, scrisoarea nici nu vorbeşte prea mult despre superstiţie, iar episodul este inserat în mod straniu, după ce Petrus îşi luase rămas bun de la destinatarii săi, ca şi cum s-ar întoarce şi şi-ar mai aduce încă aminte de ceva, aparent nesemnificativ. Mai mult, nu am găsit nici o exegeză la acest faimos text care să discute valoarea acestei poveşti. Dimpotrivă, întreaga exegeză este atentă la ce spune Damianus înaintea acestui bun rămas. Cel mai cunoscut lucru care ni se spune de obicei despre această scrisoare este acela că aici Petrus se întreabă dacă Dumnezeu poate modifica trecutul, şi că el pleacă de la o discuţie cu abatele Desiderius, de la Monte Cassino, în care ei au comentat afirmaţia lui Ieronim privind faptul că Dumnezeu nu poate reface virginitatea pierdută. În plus, mai putem afla, din cele mai la îndemînă lecturi explicative, că există astăzi două linii de interpretare a textului: una, a logicienilor modalişti, care îl elogiază pe autor pentru a fi deschis temele acestui domeniu, dar formulează rezerve asupra coerenţei poziţiei sale finale, în sensul în care omnipotenţa divină ar rămîne, în acest text, de neconciliat cu contingenţa evenimentelor vieţii noastre; alta, a teologilor, care văd în scrisoarea lui Petrus originea distincţiei dintre potenţa absolută a lui Dumnezeu şi cea relativă la ordinea lumii, lăsînd de înţeles că, dacă Petrus ar fi mers mai mult pe urmele ei, problema lui ar fi făcut, în şi mai mare măsură, dreptate – şi întîmplării lumeşti, şi necesităţii divine. Lăsînd complet deoparte aceste lecturi, vreau să citesc această scrisoare ca un amator de literatură, şi încă din aceea excepţională: cred că există, în acest scurt text, o altă coerenţă, care ne poate arăta şi ce credea Petrus despre omnipotenţa divină, şi faptul că povestea copilului translocat este de nelipsit din scrisoare, deoarece poartă un sens al superstiţiei care ne interesează, pentru că mai sîntem astăzi foarte puţin familiari cu el.

Dat fiind că această scrisoare va apărea la editura Polirom, peste cîteva săptămîni, în limba română, cititorul va putea judeca locul precis al faptelor următoare: Petrus şi Desiderius stau la masă şi li se citeşte pasajul din Ieronim, despre virginitate. Apoi se despart. Peste un an, Petrus le scrie fraţilor păstoriţi de Desiderius că e în dezacord cu abatele lor şi că el crede că Dumnezeu poate reface virginitatea pierdută. Un arbore de argumente discută acum ce este contingenţa, ce e necesitatea, ce e timpul, ce este omnipotenţa divină şi felul în care pasaje echivoce din Scriptură trebuie înţelese alegoric, pentru a salva omnipotenţa lui Dumnezeu. Argumentarea sare de la întrebarea legată de virginitate la întrebarea privind modificarea trecutului, deşi nimic nu ne spune că e chiar o generalizare a problemei refacerii virginităţii. Toată argumentaţia se termină pe la jumătatea textului, prin întemeierea unui raport între Dumnezeu şi lume, inspirat tacit din ultima parte a Consolării lui Boethius: că universul desfăşurat în timp se regăseşte înfăşurat în eternitatea divină, că acest raport salvează omnipotenţa Celui de Sus, că El e ca un ochi care aruncă o singură privire peste un teatru în care noi vedem doar scena, fiindcă sîntem aşezaţi pe bănci, şi că, în general, vorbind din perspectivă divină, nu putem găsi limite ale acţiunii Sale. De aceea, ar fi bine ca cei instruiţi în arta logicii să nu o extrapoleze asupra naturii divine, ci să o servească aşa cum slujnica l-a scos pe Thales din puţ. Cam atît reţin logicienii şi teologii de mai sus, cînd citesc scrisoarea, iar imaginea vulgarizată a filozofiei-slujnice, pusă abuziv ca etichetă pe acest text şi pe toată epoca următoare, îşi are aici nefasta origine. Dar scrisoarea este, de fapt, puţin mai lungă.

Ea vorbeşte, într-adevăr, în prima ei parte, despre puterea lui Dumnezeu de a reface virginitatea pierdută, dar o face într-un sistem de analogii. Totul începe cu naşterea din Fecioară, unde virginitatea se păstrează, dar naşterea chiar s-a produs. Apoi, palatul lui Romulus se năruie la naşterea din Fecioară, aşa încît istoria are sens dacă e marcată şi oglindeşte această naştere. Apoi, fecioara căzută se poate reface simbolic prin monahism (căci Petrus e unul dintre promotorii reformei gregoriene). Sau, se poate reface prin miracol. O lungă serie de exemple miraculoase spune ceva foarte simplu: miracolul intră în lume dacă nu violează, ci împlineşte naturalul peste puterile acestuia din urmă; Petrus crede în nişte insule vestice unde florile roşii ale unui copac devin, treptat, prin creştere, păsări şi îşi iau zborul la coacere. Apoi, povestea unui adulter în care femeia inocentă, pe un tipar literar altminteri comun în literatura medievală, îşi mărturiseşte în comunitate păcatul, refăcînd, prin intermediul confesiunii, curăţia unui sacrament suspendat de adulterul la care luase parte fără să ştie, confundînd un soţ absent cu dublul său adulterin. Iar la final, copilul translocat, fără ca porţile să se fi deschis, în ciuda faptului că pînă şi miracolul prin care îngerii au eliberat apostoli din închisoare s-a produs prin deschiderea – oricît de fermecată – a porţilor. Oricine poate pune în analogie aceste evenimente şi poate spune: întrebarea privind puterea lui Dumnezeu de a reface virginitatea pierdută este o metaforă a devenirii lumii pe care o putem sau nu înţelege întru divin. În primul caz, lumea are nivele pe care se povesteşte misterul, de la Fiul care se naşte şi pînă la istoria însăşi şi sensul ei, de la intrarea răului în lume şi pînă la nivelele expierii lui. Iar după rămasul bun al scrisorii, povestea diavolului şi a superstiţiei: dacă porţile nu s-au mai deschis (asemenea cazurilor de mai sus), nici miracol nu mai există, deci nu poate fi decît răsturnarea ispititoare a sensului prim al naşterii din Fecioară.

Şi nu sînt singurele analogii: cei doi abaţi stau la masă, apoi doi cumetri (adică tot părinţi spirituali) stau la masă şi sînt pedepsiţi de mînia divină cînd susţin că un cocoş pregătit cu sosuri aromate nu ar putea învia, iar, la final, copilul translocat ia parte la un festin. Ochiul lui Dumnezeu vede deasupra teatrului, iar lui Petrus îi e dor de fraţii de la Cassino, aşa cum ochilor le e dor de capul în care stau, dar pe care nu îl vor vedea niciodată. Ochiul face să existe, în faţa noastră, simultan, ceea ce, de fapt, se scurge. Dumnezeu poate oricînd reface trecutul, dar el rămîne acelaşi, pentru ca dialogul său cu omul să mai aibă încă loc, şi încă într-o istorie cu sens. Sau, în orice caz, puterea sa de a reface trecutul nu este generalizarea întrebării despre refacerea virginităţii.

N-am avut curajul, în studiul care însoţeşte cartea, să fac o asemănare care mi se pare acum evidentă. Fie povestea unei deveniri care caută fiinţa, legitimă prin faptul că cea din urmă o străbate şi apare fulgurant în ea, a unei fiinţe care intervine doar desăvîrşind devenirea, şi la final a unei deveniri care contrazice miracolul găzduirii fiinţei şi a naşterii cu porţile deschise (care este tocmai superstiţie, deci uimire tîmpă în faţa unei scamatorii care nu indică nimic infinit). Ele seamănă frapant cu ceea ce un filozof mult mai intim lecturilor noastre a povestit în altă limbă şi în altă epocă: devenirea întru fiinţă, imobilitatea celei din urmă în sine şi nerodnica devenire întru devenire sînt concepte noiciene care fac o bună pereche cu analogiile poveştii lui Petrus.

Alexander Baumgarten este conf. univ., şef al Catedrei de Istoria Filozofiei Antice şi Medievale şi cancelar al Facultăţii de Istorie şi Filozofie din Universitatea „Babeş-Bolyai“, Cluj-Napoca. Îngrijeşte colecţii importante dedicate filozofiei antice şi medievale ale unor prestigioase edituri din România, unde a publicat peste zece volume în ediţii bilingve comentate.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Dar dacă ești tînăr, sărac și bolnav?
Salvează tinerețea – vîrsta la care se spune că poți orice – chiar orice nenoroc sau chiar orice nefericire?
p 10 jpg
Povara tinereții
Copilăria se încheie, adesea, abrupt, după o vacanță de vară – tinerețea se consumă lent, se îngemănează cu bătrînețea firesc, insesizabil.
16781709398 92dac8f6bb c jpg
Primăvară în decembrie
„Femeile au devenit mai puțin interesate de machiaj și mai mult de frumusețea în ansamblu, cea care radiază din interior spre exterior, spre ideea de wellness.”
p 11 jpg
Note despre „încă”
De-ar fi să trebuiască să cred totuși în ceva și tot n-aș (putea) crede în Dumnezeu! Intuiție, vanitate, consolare – ține aceasta de vîrstă?
p 12 jpg
Tinerețea are coloană sonoră
Sînt părți de suflet în legătură cu care vom fi mereu subiectivi.
640px Pierre Auguste Renoir The Boating Party Lunch jpg
Simțire și nepăsare
Se spune că tinerețea, la fel ca și copilăria, nu e conștientă de ea însăși, că abia mai tîrziu ajungi să ți le amintești cu nostalgie și să le apreciezi adevărata valoare.
p 13 jpg
Oase ușoare ca ale păsărilor
Îi privesc atentă pe oamenii foarte tineri.
2722374996 d24e7fdf0e c jpg
Tinerii bătrîni și bătrînii tineri Cum mai măsurăm tinerețea?
Cred că merită să pledăm și, mai mult, e destul de limpede faptul că nu există o compartimentare netă a tinereții și a bătrîneții dată de vîrste și condiții, ci ele există simultan, în orice moment al vieții.
50294010101 132de799e7 c jpg
Anii ’90
Anii ’90 s-au încheiat pe 31 decembrie în Piaţa Revoluţiei, cînd deasupra noastră şi sub egida PRO TV-ului s-a înălţat un înger kitsch.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.
640px Human mind, Human Universals png
p 11 sus jpg
Despre iubire, cu rigla si compasul. O încercare de endocrinologie euclidiană
Omul de știință stă drept, rezistă seducției misterioase și pune problema clar: în ce constă chimia acestei biologii?
p 12 sus jpg
Despre iubire și alte droguri
Iubirea romantică motivează o serie nesfîrșită de alegeri individuale și joacă un rol fundamental în elaborarea planurilor noastre de viață.
p 13 Hans Holbein, Henric al VIII lea WC jpg
Hormonii: „dirijorii” lichizi care ne schimbă corpul fizic și istoria
În epoca de formare a operei italiene, rolurile feminine erau interpretate de bărbați castrați, deveniți astfel eunuci.
640px Bloodletting 1 298x300 jpg
Profilul hormonal
Hormonii îți schimbă comportamentul sau comportamentul îți modifică profilul hormonal?
All Art is Erotic (Unsplash) jpg
Avem erotism în arta românească?
Cum rămîne totuși cu senzația că eroticul și erotismul au ocolit arta românească?
E cool să postești jpeg
Logica bunului-simț
De ce este logic să avem bun-simț chiar într-o societate care își pierde din ce în ce mai mult această noțiune?
p 10 jpg
Drumul în sus
E adevărat că bunul-simț nu poate fi construit fără simțul comun.

Adevarul.ro

Jose Maria Gimenez Fernando Muslera Sebastian Sofa Edinson Cavani Daniel Ghana Uruguay Foto EPA EFE jpg
Scandal uriaș după Uruguay - Ghana. „Acești nenorociți sunt o adunătură de hoți”. Urmează reacția FIFA
Un scandal uriaș a izbucnit la finalul partidei dintre Uruguay și Ghana, scor 2-0, meci la capătul căruia naționala lui Suarez nu a reușit să se califice în optimile de finală ale CM din Qatar.
Xhaka Captură Youtube png
Gestul lui Xhaka cu caracter politic, care a inflamat spiritele în Qatar. Ce semnifică numele Jashari pentru sârbi VIDEO
Granit Xhaka, căpitanul Elveției, a fost autorul unui gest sfidător imediat după victoria cu Serbia, de la Campionatul Mondial din Qatar, atunci când și-a scos tricoul de joc, pentru a afișa un mesaj.
judecatori magistrati bani venituri pensii shutterstock
Cea mai mare pensie specială versus cea mai mare pensie stabilită pe principiul contributivității, în Suceava
Suceava se află printre primele județe din țară la numărul de pensionari, dar sumele pe care le încasează cei aflați în în plată nu sunt dintre cele mai mari, ci dimpotrivă. Peste 30% dintre pensionari încasează cel mult 1.000 de lei.

HIstoria.ro

image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.