Perpetuul Gică Petrescu

Publicat în Dilema Veche nr. 594 din 2-8 iulie 2015
Perpetuul Gică Petrescu jpeg

Nu doar că a trăit, după standardele biografice ale artiştilor, despre care se spune că ard repede, excesiv de mult. În plus, din cei 91 de ani de viaţă, peste 75 i-a petrecut ca artist – căci a debutat la radio la 16 ani. Şi-a început cariera în anii ’30, de înflorire economică, a cunoscut apoi dictatura regală, Războiul, ascensiunea comunismului, Revoluţia, s-a stins cu puţin înainte de a putea deveni cetăţean al Uniunii Europene.

Era, în perioada interbelică, o adevărată vedetă – cînta în localurile de la Şosea (azi le-am zice „de fiţe“), la Athénée Palace, la Hotelul Lafayette (nu la Galeries Lafayette, ăla era actualul magazin Victoria, unde nu se cînta). Ca un adevărat dizeur de local, avea un repertoriu extrem de larg (se spune că a interpretat peste 1500 de cîntece).

Trebuie să ne gîndim că, în anii ’30, patefonul şi radioul erau relativ puţin răspîndite; aşadar, pentru marele public, concurenţa starurilor mondiale era cvasiinexistentă. Partiturile şlagărelor internaţionale ajungeau greu la consumatorul român de muzică, iar cînd ajungeau, era prin intermediul interpreţilor locali. „Muzica uşoară“ era aproape exclusiv autohtonă, iar canalul predilect de distribuţie trecea prin „locantele“ cu orchestră şi ring de dans. 

Gică Petrescu era el însuşi un fel de lăutar, numai că unul cult. Se pare că provenea dintr-o familie burgheză: tatăl era contabil, dar cu studii la Geneva, iar mama – franţuzoaică, cînta la pian. (Joia cina cu un unchi pe care avea să-l moştenească.) El însuşi urmase cîţiva ani de Conservator. Dar putea fi ascultat „într-o cîrciumioară la Şosea, unde cîntă-un pian şi o vioară“. De fapt, nu era orice cîrciumioară, ci una „şic“, fie că e vorba despre Princiar, fie despre Bufet – actuala Casă Doina, proiectată de arhitectul Ion Mincu. Lăutarii „de cartier“ îşi preluau de aici şlagărele cu care îşi încîntau mai apoi clientela de la balurile populare. De aici rolul de „trendsetter“

al lui Gică Petrescu, dizeur de lux. 

Melodiile interpretate (cele care ni s-au transmis) sînt un fel de ideal-tip al cîntecelor de petrecere. Erau pe placul funcţionarilor, al fetiţelor dulci şi al demimondenelor, al locatarilor căsuţelor cochete de mahala care se duceau acasă cu tramvaiul – muzica clasei de mijloc urbane. Mergeau mai ales cu şpriţul de vară, dar nu dădeau rău nici cu şampania franţuzească. 

A fost recuperat de regimul comunist, tocmai pentru caracterul popular, deloc elitist, al muzicii sale. La urma urmelor, şpriţul era de mult intrat în cultura proletară şi, cine ştie, poate că la celebrul bal de 1 Mai la care ilegalistul din Scorniceşti o cucerea pe Leana din Petreşti se dansase şi pe şlagărele lui Gică Petrescu. 

Noua aşezare socială lăsase o generaţie întreagă, cea a părinţilor mei, fără puncte de reper: emblemele elitei intelectuale fie dispăruseră în puşcării, fie (Sadoveanu, Călinescu) suferiseră metamorfoze de neînţeles, cele mai multe din cărţile care le încîntaseră tinereţea fuseseră scoase din librării, la Şosea se instalase ambasada sovietică, bătăile cu flori fuseseră înlocuite cu defilările brigăzilor muncitoreşti. În această lume ostilă şi de neînţeles, cîntecele lui Gică Petrescu ofereau o minimă legătură cu normalitatea pe care o cunoscuseră în tinereţe. 

„Pe viu“ l-am văzut o singură dată. În 1974 făceam armata la Cîmpulung Muscel. La Casa de Cultură venise în turneu un spectacol de revistă – una din „şuşele“ care dezmorţeau (atunci şi acum) orăşelele de provincie. Pentru noi, teriştii, orice prilej de a rupe monotonia cazărmii era binevenit, aşa că plăteam bucuroşi cei cinci lei care ne permiteau o ieşire suplimentară în oraş, apropierea de elevele de la liceul pedagogic, imaginea unui corp de balet cam prăfuit, dar, oricum, costumat altfel decît în uniforme kaki. Vedeta care încheia spectacolul era el, maestrul Gică Petrescu. Sigur, nu mai era frumuşelul pe care-l ascultase mama la Bufet. Purta o placă dentară care-i cam afecta dicţia şi o perucă de culoare suspectă. Interpreta un cîntec pe tema care era la ordinea zilei: cincinalul în patru ani şi jumătate. Îmi amintesc refrenul. El întreba „Vă prindeţi?“ şi sala îi răspundea în cor „Ne prindem!“. Dar o făcea cu talent. 

Pentru noi, generaţia care se înghesuia la concertele Phoenicşilor, ale Sfincşilor şi ale Sideralilor, a fost întotdeauna un personaj teribil de bătrîn, aproape etern. Îmi amintesc bancul răutăcios cu savantul care reuşeşte să învie o mumie, care mumie, imediat după resuscitare, întreabă: „Mai cîntă Gică Petrescu?“ 

Mircea Kivu este sociolog particular. 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Mii de tineri ruși mor în războiul din Ucraina. Familia unui soldat de 18 ani ucis pe front: „Abia aștepta să se înroleze”
Moscova cheltuiește milioane de euro pentru a încerca să modeleze o nouă generație dispusă să își dea viața în serviciul militar.
image
Pericolul din prăjituri. Substanța cu aromă de unt care ne poate afecta ADN-ul
Un nou studiu a descoperit că substanțele chimice dăunătoare pentru ADN ar putea să se ascundă în dulciurile preferate.
image
Un bărbat de origine romă care a violat o fată de 12 ani scapă de pedeapsă. Instanța a decis că „face parte din cultura sa”
Un tribunal spaniol a achitat un bărbat care a violat o fetiță de 12 ani, după ce a stabilit că relația lor face parte din cultura romă, relatează Daily Mail.

HIstoria.ro

image
Efectele surprinzătoare ale prezenței ofițerilor ruși în Bucureștiul anului 1877
În cadrul Războiului ruso-turc din 1877, după declararea de Război Imperiului Otoman, trupele ruse intră în România, în drum spre Turcia. Ca urmarea a acestui fapt, Bucureștii lui 1877 sînt luați cu asalt de ofiţerii ruși, gata să-și cheltuiască banii nebunește.
image
Cine au fost „indezirabilii”?
Fondul „Bruxelles” al Arhivei Ministerului Afacerilor Externe păstrează în dosarele secțiunii consulare a Legației României la Bruxelles câteva istorii ale unor personaje de rang secund, aventurieri, delincvenți, propagandiști – așa-numiții „indezirabili”.
image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.