Parteneriat şi romantism
- argument -
Mergem pe stradă, femei şi bărbaţi, alături şi îngînduraţi. Chiar dacă sîntem cu partenerul, nici nu mai observăm care dintre noi stă la marginea trotuarului şi care-n partea dinspre interior. Fiecare-şi cară, conştiincios, rucsacul cu laptopul lui – nici prea greu, nici prea uşor. Cei doi mai schimbă cîte o privire, de (re)confirmare (da, celălalt mai e lîngă mine...), şi-şi continuă înaintarea, eventual vorbind la telefon. Intră, apoi, tot destul de automat, într-unul dintre locurile unde se duc de obicei: un pub, o ceainărie, o cafenea ori un bistro. Se-aşază la o masă. Ea-şi scoate haina, trage scaunul, comandă şi apoi toarnă în pahar: toate astea, de una singură, cumva uitînd de prezenţa partenerului. La sfîrşit, se scotocesc prin buzunare şi plătesc, care cum s-a nimerit să aibă.
Desigur, dacă sînt în prima fază a relaţiei, cît se poate de îndrăgostiţi, tot nu mai contează cine pe ce parte a străzii merge, cine deschide cui uşa şi cine-i toarnă cui în pahar. Dar asta pentru că cei doi merg înlănţuiţi şi se sărută la fiecare doi paşi.
Există toate variantele posibile: cei doi flirtează pe Internet. Sau chiar, şocant pentru alte vremi, o Ea pune ochii pe un El şi-l vînează, contrar tuturor regulilor – desigur, într-un mod feminin. Dacă-L vrea, şi-L ia (evident, dacă şi El o place, cu atracţia nu te joci), şi tot Ea iniţiază partida de amor.
Scenariile de genul ăsta ar putea continua aproape la infinit. Din ele s-ar putea deduce că atît curtoazia, cît şi cavalerismul nu prea mai contează, astăzi, în relaţiile dintre bărbaţi şi femei. Nu cred asta: cred doar că tabloul s-a reconfigurat, contează poate la fel de mult în esenţă, doar că gesturile concrete prin care acestea se materializează s-au schimbat. Se mai păstrează şi din cele vechi, în sensul că mai sînt bărbaţi care deschid uşile, toarnă în pahare şi ţin hainele, ceea ce-i foarte frumos şi înduioşător. Dar curtoazia şi cavalerismul cred că au tendinţa să se manifeste, acum, în lucruri care sînt mai puţin legate de etichetă, şi mai mult de chestiuni... de viaţă comună: cum ar fi să-ţi ajuţi partenera să facă faţă treburilor casnice, gătind sau făcînd curat (bărbat fiind). Sau înlocuind presiunea sarcinilor casnice cu serviciile exterioare, precum mîncatul, tot mai des, în oraş... La care se adaugă lista de clişee romantice, precum o cină de Sfîntul Valentin, o nuntă ca-n poveşti, o seară-n jacuzzi, cu şampanie şi petale de trandafiri – clişee, dar plăcute...
De unde vin curtoazia şi cavalerismul vor încerca să lămurească o serie de articole ale unor istorici, medievişti, antropologi. Ce s-a ales de ele în zilele noastre, după toată lupta pentru emanciparea femeii, vor încerca să puncteze celelalte articole din Dosar. Din interviul Antoanetei Ralian reţin o idee care cred că e încă valabilă: în ciuda tuturor schimbărilor şi emancipărilor, femeile (cel puţin unele dintre ele) mai simt, încă, nevoia să fie ocrotite. Suficient semn de curtoazie şi cavalerism...
Ilustraţie realizată de Ion BARBU
