Orășele și orășele

Publicat în Dilema Veche nr. 373 din 7 - 13 aprilie 2011
Spectacolul „de acasă” pe marile scene și înapoi jpeg

Micile oraşe ale ţării nu-s toate la fel. Aş spune că, în România, ele sînt de două feluri. 

Sînt, mai întîi, tîrgurile care şi-au avut vremea lor de glorie – de exemplu, Rădăuţi, Cîmpulung Muscel, Caracal, Mediaş. Cauzele decăderii sînt variate: este vorba despre pierderea statutului de reşedinţă administrativă, părăsirea lor de către o parte importantă a populaţiei aparţinînd unui grup etnic specific etc. Cînd te plimbi pe străzile lor, urmele unor vremuri mai bune sînt încă vizibile: cîte un liceu de renume, clădiri cu amprenta administraţiei publice interbelice, nelipsita grădină publică care păstrează arbori seculari, foste bănci, hoteluri şi restaurante cu arhitectură barocă în paragină, dar al căror (re)nume persistă în memoria cîtorva vîrstnici, străzi comerciale şi case boiereşti (şi ele atinse de decrepitudine) şi, în plus, un aer aparte, inefabil, dar uşor de recunoscut. 

Altele, dimpotrivă, sînt rezultatul unei politici de industrializare care nu a rezistat probei economiei de piaţă – Oţelul Roşu, Oneşti, Bîrlad, Copşa Mică, Zimnicea, Mărăşeşti (din nou, doar cîteva exemple). Cînd te apropii, te izbeşte imaginea sinistră a ruinelor unor abandonate construcţii industriale acoperite acum de bălării, parcă lovite de un cataclism nuclear, veritabile monumente funerare ale industrializării socialiste; este fosta raţiune de a fi a oraşului. Depăşeşti scheletul de ciment (metal a rămas foarte puţin şi greu de dezmembrat), ajungi în cartierul de blocuri construite în urmă cu cîteva zeci de ani, niciodată văruite de atunci încoace, printre care se înşiră rufe puse la uscat şi coteţe de păsări. Odată cu închiderea fabricii, cea mai mare parte a locuitorilor au devenit şomeri. Urmează centrul, o combinaţie de case cu aspect rural şi construcţii-standard ale „epocii de aur“: clădirea administrativă („Casa Albă“), complexul comercial, cinematograful/Casă de cultură transformat în sală de bingo. 

Această categorie cunoaşte cîteva sub-specii. Una este „oraşul agricol“, invenţie ceauşistă lipsită de sens, care a pus eticheta respectivă pe nişte sate mai mari, în ideea de a „ridica şi uniformiza gradul de civilizaţie prin urbanizare“. Se pot numi Pogoanele, Însurăţei, Budeşti, Negreşti (Vaslui) – lista acoperă îndeobşte zonele sărace ale ţării. Li se adaugă comunele transformate în oraş după 1989, în urma unor referendumuri organizate de primari dornici să cîştige popularitate prin gîdilarea orgoliilor electoratului local, care a aspirat dintotdeauna la statutul de orăşean; acesta îşi va da seama mai tîrziu că afacerea a fost proastă, singura schimbare fiind creşterea salariului primarului şi a numărului consilierilor, dar şi taxe mai mari (normal, obrazul subţire...); în plus, tot felul de oportunităţi legate de bani europeni pentru dezvoltarea rurală s-au dus pe apa sîmbetei. Cazul comunei Jilava – promovată la rang de oraş şi apoi revenită la cel iniţial – este edificator. 

Statisticienii desemnează oraşele mici ca fiind cele cu mai puţin de 50.000 de locuitori. Ca realitate socială, caracteristica lor definitorie este aceea că, în interiorul comunităţii, toţi oamenii se cunosc între ei. Spre deosebire de marile metropole unde, deşi locuieşti de jumătate de secol, poţi să te plimbi o zi întreagă fără a întîlni o persoană cunoscută, aici ştii cîte ceva despre fiecare dintre oamenii cu care te intersectezi. De aceea, controlul social este extrem de puternic, chiar apăsător. Asta displace mai ales tinerilor, care dintotdeauna au resimţit tendinţa ieşirii din tipare. De aceea, cred că fiecare locuitor al urbelor provinciale a încercat la un moment dat năzuinţa de a pleca, de a se împlini în marile oraşe. Mulţi dintre ei o fac, ceilalţi păstrează bovaric amintirea unei posibilităţi neîmplinite.  

Indiferent de ontologie, în oraşele mici, ponderea tinerilor este ceva mai mică decît în restul oraşelor (conform statisticilor, tinerii între 20 şi 29 de ani reprezintă 16% din total, în oraşele cu mai puţin de 50.000 de locuitori, faţă de 18% în restul oraşelor). În realitate, diferenţa e mai mare, căci statistica se referă la domiciliul oficial al oamenilor; mulţi dintre tinerii care „după buletin“ stau în orăşelele astea sînt de fapt plecaţi la şcoli sau la muncă în oraşele mari sau în străinătate. Se creează un cerc vicios: tinerii pleacă; cei care rămîn se simt alienaţi într-o comunitate în care cei asemenea lor sînt puţini. Ce viaţă-i aia, în care numeri pe degete partenerii potenţiali, din care trebuie să-i scazi pe cei cu care „nu se cade“? 

Cercul vicios se lărgeşte: în orăşelele astea, posibilităţile de distracţie sînt din cale-afară de limitate: un cinematograf delabrat, cîteva cîrciumi (nu găseşti niciodată de mîncare, căci nu se cere decît băutură) în care toată lumea e cu ochii pe tine, petrecerile trase la indigo în acelaşi grup cu permutările deja epuizate, doar Internetul te mai poate face, virtual, parte a „lumii largi“. Nimeni nu încearcă să adauge ceva căci „nu există piaţă“. Despre locurile de muncă, ce să mai vorbim? Serviciile nu se dezvoltă din lipsă de clientelă, investitorii nu vin pentru că nu există potenţial de dezvoltare… Astfel, oraşele mici devin tot mai mici.

Mircea Kivu este sociolog.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.