Occupy Everywhere?

Publicat în Dilema Veche nr. 406 din 24-30 noiembrie 2011
Occupy Everywhere? jpeg

Spontan, referinţa autobiografică pe care o aduc cu ele imaginile manifestaţiilor de pe Wall Street sau din preajma Bursei londoneze este Piaţa Universităţii. Dacă însă scrutez mai atent ecranul televizorului, mă părăseşte destul de repede această recurentă tentaţie de a regăsi neapărat un numitor comun între experienţe atît de diferite, şi în esenţa, şi în aparenţa lor.  

„Primăvara arabă“? În viziunea mea, miza manifestaţiilor din Tunisia, Egipt sau, mai recent, din Siria ori Libia are cu totul alt dramatism. Orice s-ar spune, nu e acelaşi lucru să manifestezi păzit de poliţia călare şi să manifestezi cu poliţia trăgînd în tine cu muniţie de război. Sînt, desigur, viteji tinerii newyorkezi care îl înfruntă pe primarul Bloomberg, dar cei care l-au înfruntat pe Gaddafi parcă aveau ceva în plus, şi ca ethos, şi ca obiectiv democratic.

Pe pagina de Facebook a mişcării pentru o revoluţie globală, Global Revolution, stau alături scheme de restructurare a sistemului social planetar, ştiri despre ciocnirile dintre armată şi manifestanţi în Egipt, reclame pentru panoplia perfectului spion – „Procuraţi-vă accesul la echipamente de detectare a securităţii pe care doar CIA şi FBI le posedă!“, „Reluaţi controlul!“, „5% reducere“, „Un detector de microfoane gratuit oricărui OWS (Ocupaţi Wall Street) cu fiecare comandă!“, portrete ale lui Thomas Jefferson, afişe egalitare... Ca în versul lui Lautréamont, pe care îl amintea adesea regretatul meu prieten Pierre Vidal-Naquet, splendoarea întîlnirii întîmplătoare, pe o masă de disecţie, dintre o maşină de cusut şi o umbrelă ne aduce aminte inevitabil de febrila, exploziva dezordine a lui Mai ’68. Valul de manifestaţii la care asistăm e la fel de eclectic, de radical în vorbe şi de indecis în opţiuni ca şi conglomeratul de naivităţi, provocări maoiste, ispite revoluţionare şi furtunoase ezitări care au marcat biografiile generaţiei soixante-huitarde. Vidal-Naquet a fost, între multe altele, şi autorul, împreună cu Alain Schnapp, al unui masiv volum de Documente ale Comunei studenţeşti, aşa că ar fi recunoscut imediat în actualul mixtum compositum semnele revoltei, mai degrabă decît pe cele ale revoluţiei. 

Ca şi mişcările din 1968, avem de-a face în egală măsură cu o revoltă şi cu o punere în scenă a revoltei;  cu o autentică mişcare protestatară, hotărîtă să acţioneze ca o mulţime, dar şi cu o joacă protestatară, căreia nu-i prea pasă, de fapt, de ce protestează, important e că protestul este cool, tendance. 

Aceste proteste, declanşate de insuportabila aroganţă a responsabililor crizei globale, se deosebesc totuşi de Comuna goliardică de acum mai bine de patru decenii, dacă n-ar fi decît pentru faptul că reprezintă o reacţie la recesiunea economică, nu o manifestare a prea-plinului, cum erau în mare măsură agitatele manifestaţii pe care le aminteam. Tinerii din campusurile primăverii lui ’68 recuzau şcoala ca atare – we don’t need no education – aşa cum arăta ea atunci; tinerii de azi recuză lipsa de suport guvernamental pentru şcoli, nu esenţa acestora. În Marea Britanie mai ales, o componentă tot mai vizibilă a mişcării de ocupare a străzilor este Campania Naţională contra reducerilor bugetare, care defilează sub lozinci ca „You say cut back, we say fight back“ şi „No ifs, no buts, no education cuts“.  

Nu faptul că mobilizarea participanţilor se face prin Twitter şi iPhone particularizează aceste mişcări, cît acela că ţinta foarte precisă a manifestanţilor sînt Bursele – simbolul monumental al capitalismului speculativ. În 2001, Al-Qaeda a ales Wall Street-ul drept loc simbolic al ciocnirii civilizaţiilor. Această reeditare, fie şi simbolică, nu pare să tulbure conştiinţele OWS, ca să zic aşa. Naiv încredinţaţi că sînt apostolii unei Reconstrucţii Globale, manifestanţii de la New York, Portland, Oklahoma, Londra – oare ce mai urmează? lozinca lor este Occupy Everywhere – trăiesc cu iluzia că vor putea impune o nouă etică marilor companii, îmblînzindu-le.

Protestatarii se îndreaptă astfel către o imensă dezamăgire, fiindcă protestul în sine nu schimbă cu nimic lucrurile. Cum scria un ziarist zilele trecute, ocuparea Wall Street-ului în numele eticii afacerilor e la fel de utilă ca şi organizarea de proteste la Las Vegas în numele bunului-gust şi al interzicerii jocurilor de noroc. Protestatarii refuză să aibă lideri, programe, agende; în esenţă, ei refuză să joace jocul politic. Dar, fie că ne place, fie că nu, doar jocul politic poate schimba ceva. Este de o mie de ori mai util să susţii, de pildă, impozitarea descurajantă a veniturilor provenite din speculaţii decît să scandezi pînă la răguşeală „ruşine speculanţilor“. Sistemul mondial se întemeiază, de la Hobbes şi Locke încoace, pe instrumentalizarea lăcomiei vag travestite în virtute. Nu ocuparea Wall Street-ului va răsturna această filozofie.  

Zoe Petre
este prof. dr. la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti. A fost consiliera preşedintelui Emil Constantinescu.

Foto: C. Modreanu

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Un gigant italian deschide o nouă fabrică în România și angajează 800 de oameni
România pare extrem de atractivă pentru investitorii străini dat fiind că în ultima perioadă tot mai multe companii aleg să construiască noi fabrici în țara noastră.
image
Prețul uriaș cerut pentru un apartament din București. „Se vinde și strada? În Berlin e mai ieftin!”
Prețurile proprietăților imobiliare cresc de la o zi la alta în marile orașe, iar Bucureștiul e printre cele mai scumpe. Chiar dacă nu a ajuns încă la nivelul Clujului, Capitala e plină de oferte inaccesibile românilor de rând.
image
Cum să-i facem pe aliații NATO să ne sprijine ca pe baltici și polonezi. Un expert român pune degetul pe rană
NATO și SUA sunt mult mai puțin prezente în partea de sud a flancului estic decât în zona de nord, ceea ce creează un dezechilibru. Chiar dacă, anul trecut, Congresul SUA a votat ca regiunea Mării Negre să devină zonă de interes major pentru americani, lucrurile se mișcă încet.

HIstoria.ro

image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.
image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.