⬆
un an fierbinte
Schimbarea logicii
Prin ceea ce a adus în lume, anul care se încheie pare că se înscrie într-o serie mai specială: 1848, 1968 sau 1989. A început cu revoluţiile din lumea arabă care, încă departe de a se fi încheiat, au avansat într-un mod greu de anticipat şi de multe ori cu rezultate pozitive.
Mişcările anului 2011
Pe data de 17 decembrie 2010 (la exact 21 de ani după începutul Revoluţiei Române de la Timişoara) negustorul Mohamed Bouazizi din Tunisia şi-a dat foc în semn de protest pentru abuzurile şi umilinţele la care a fost supus de poliţie şi autorităţi.
Occupy Everywhere?
Spontan, referinţa autobiografică pe care o aduc cu ele imaginile manifestaţiilor de pe Wall Street sau din preajma Bursei londoneze este Piaţa Universităţii. Dacă însă scrutez mai atent ecranul televizorului, mă părăseşte destul de repede această recurentă tentaţie de a regăsi neapărat un numitor comun între experienţe atît de diferite, şi în esenţa, şi în aparenţa lor.
OWS şi ce spun protestele despre noi
Anul 2011 va rămîne în memoria colectivă ca un an al protestelor, al nemulţumirilor şi al nemulţumiţilor. Primăvara arabă, revoltele din Londra, mişcarea Indignados din Spania, Occupy Wall Street ţin de multă vreme prima pagină a agendei publice şi nimic nu pare să încetinească această turbulentă dinamică socială.
Protestul în era 2.0
„The medium is the message.“ Marshall McLuhan se dovedeşte cu adevărat profetic abia acum, cînd viziunea sa e probată de un mediu de comunicare care nu exista în ’67, momentul publicării cărţii al cărei titlu avea să fie citat cu religiozitate de critica media, de atunci încoace.
Vox populi, vox dei
Poate nici o capitală din lume nu a fost în centrul atenţiei pentru o perioadă atît de lungă de timp, avînd în vedere că mult din ceea ce reprezintă modernitatea identităţii Europei a ajuns la noi prin Roma, un adevărat „far“, o sursă de inspiraţie care a depăşit de multe ori limitele istoriei, devenind însă în acelaşi timp un fel de versiune extremă a confuziei Europei.
Tent City vs the City
„Vrei un sendviş?“, m-a întrebat cu o mină veselă un tînăr care îşi umpluse farfuria de carton cu pîine tăiată în formă de triunghiuri. De vreo zece minute stăteam în faţa cortului unde se primesc donaţii şi îi priveam pe „indignaţii“ care au ocupat zona Catedralei St. Paul, cum se perindă prin faţa tăvilor pline.
Protestul ca semn al normalităţii
De fiecare dată cînd mă gîndesc la protestele intense care au însoţit această criză economică, revăd, în memorie, atitudinea plină de surpriză a unei studente americane care, aflată într-o excursie la Moscova, era îndemnată de către poliţiştii ruşi să ocolească o anumită zonă stradală. Tînăra a exclamat indignată: „Ce aveţi cu mine? Aceasta nu este o ţară liberă?“.
Cum am ajuns cu toţii "subiecţi financiari"
În timp ce protestele din Zuccotti Park erau în plină desfăşurare, încurajate de susţinerea declarată a sindicatelor, la Universitatea din New York a fost organizată o conferinţă susţinută de profesorul Arjun Appadurai, a cărui specializare ca antropolog în domeniul sociocultural l-a plasat la vîrful ierarhiei academice şi i-a asigurat o carieră strălucitoare de autor.
Dinamica generaţională a violenţei
La o nuntă săptămîna trecută, un amic îşi destăinuia visul secret de a fugi din ţară. „Îţi recomand Norvegia!“, zice altul, care e deja stabilit acolo, pe un post de bibliotecar cu salariu incredibil. „Păi, şi dacă nimeresc în calea lunetei lui Breivik? „ „E gata, l-au închis, încă 20 de ani e linişte la ei, pînă îi mai sare unuia supapa.“
„Nu vrem să fie ocupat doar Wall Street, ci vrem să ocupăm și să eliberăm mintea oamenilor”
Pe 31 octombrie, profesorul Richard Schechner și-a ținut cursul de Joc, Ritual și Performance în Zuccotti Park, cartierul general al mișcării Occupy Wall Street New York. Schechner a venit îmbrăcat în toga oficială a New York University și a ținut un scurt discurs, amplificat prin reluarea în cor a fiecărei propoziții, de către studenții strînși în jurul lui.