Protestul în era 2.0

Ciprian RUS
Publicat în Dilema Veche nr. 406 din 24-30 noiembrie 2011
Protestul în era 2 0 jpeg

Cum a ajuns să lupte în stradă anonimul de pe net şi cum au ajuns reţelele sociale, în numai o jumătate de an, din instrumente ale libertăţii, unelte ale groazei.

„The medium is the message.“ Marshall McLuhan se dovedeşte cu adevărat profetic abia acum, cînd viziunea sa e probată de un mediu de comunicare care nu exista în ’67, momentul publicării cărţii al cărei titlu avea să fie citat cu religiozitate de critica media, de atunci încoace. Reţelele sociale sînt azi mediul, iar mesajul este, clar şi limpede: „Protest!“. Ceea ce părea, după evenimentele din 2009 de la Chişinău, doar o găselniţă exaltată a unor „media geeks“ se dovedeşte o intuiţie salutară în 2011.

Sigur că – şi aici argumentul istoriei e unul forte – nu Internetul a inventat protestele sau revoluţiile, dar cursul evenimentelor din lumea arabă şi reacţia precipitată a unora dintre regimuri de a bloca accesul la Internet sau la reţelele sociale confirmă, pe de o parte, fenomenalul potenţial de coagulare pe care Facebook şi Twitter îl generează, iar pe de altă parte forţa de multiplicare a mesajului. Şi mai statuează rolul reţelelor sociale ca platforme de pregătire logistică, funcţională, platforme pe care forţei coercitive a statului îi e momentan peste mînă să se manifeste eficient. Căci ceea ce în Republica Moldova fusese mai degrabă un instrument de instigare la revoltă şi de mediatizare a ei în exterior, în cazul ţărilor din nordul Africii devenise, datorită şi popularităţii exponenţiale pe care Facebook şi Twitter au obţinut-o între timp, adevăratul cartier general al mulţimilor nemulţumite. La fel avea să se întîmple, ulterior, şi în timpul violentelor proteste care au zguduit Londra vara aceasta, pornite în jurul unei pagini de Facebook şi apoi pregătite, în faza incipientă, prin mesaje pe Twitter.

Sub impactul emoţional al momentului, rolul jucat de reţelele sociale în mişcările de protest ale lui 2011 se prea poate să fie exagerat, măcar prin supraexpunere. Devenite mai întîi victime ale sistemelor politice din nordul Africii, pentru ca apoi să fie confirmate drept platforme logistice demne de luat în seamă, extrem de greu de intuit şi de combătut, chiar de către poliţia britanică, Facebook şi Twitter şi-au cîştigat deja partea lor de „revoluţie“. Dar altceva este cu adevărat nou. Văzut ca un duşman al autorităţii şi împiedicat să se manifeste în mediul lui natural, omul de pe net a devenit omul momentului. Cîrtitorul de serviciu de pe site-urile marilor ziare, omul ascuns în spatele lui „Anonymous said…“ sau în spatele unui „nickname“, al unei identităţi false, omul incapabil să-şi asume sub nume propriu nici măcar locuri comune, frustratul care umple forumurile cu expozeuri interminabile ce nu interesează pe nimeni, fricosul, sociopatul, bloggeraşul căruia Internetul i-a dat şansa de a deveni „patronul“ propriului său ziar online, unde o să le arate el jurnaliştilor cum stă treaba, liceanul inadaptat dependent de gadget-urile de ultimă oră, omul de pe net a devenit spaima dictatorilor.

Indubitabil, ceva s-a schimbat esenţial în „profilul“ omului de pe net, iar de acest lucru nu e deloc străină evoluţia reţelelor sociale dinspre zona comunicării personale – Yahoo! Messenger – sau cea a comunicării superficiale – hi5 –, înspre sfera publică, bazată pe un auditoriu mai consistent şi mai bine targetat – Facebook, Twitter – sau înspre sfera profesională – LinkedIn. Prin fundamentarea cercului de prieteni ca nucleu al reţelei, Facebook a revoluţionat comunitatea online: l-a motivat pe user, pe „Anonymous“, să-şi asume, să-şi devoaleze identitatea. Iar prin sistemul de „sharing“, de împărtăşire a informaţiilor de orice fel cu prietenii, şi prin cel de confirmări cu „like“-uri, l-a provocat să-şi facă publice identitatea şi opţiunile. Pui pe Facebook o poză bună sau o replică isteaţă, faci o recomandare utilă, zeci de prieteni îţi confirmă că le place şi sar să te felicite. Aşa a cîştigat „Anonymous“ încredere în sine însuşi. Tot mai mulţi au început să simtă relevanţa asumării propriei identităţi. Principalele site-uri de ştiri au simţit imediat asta şi condiţionează posibilitatea postării de comentarii de logarea şi autentificarea prin indentitatea de Facebook, lucru care a dus la o vizibilă evoluţie a nivelului de discurs din subsolul articolelor postate de jurnalişti. Însă de aici pînă la o riguroasă conştiinţă civică e încă drum lung. Iar protestele de la Londra, care au folosit, la rîndu-le, din plin, forţa de motorizare online, au demonstrat cu prisosinţă acest lucru. Entuziasmată de rolul binefăcător al Internetului în doborîrea regimurilor dictatoriale din Africa, lumea occidentală avea să cunoască şi faţa hidoasă a reţelizării şi a noilor tehnologii. Sub imperiul fricii, nu puţine au fost vocile care au cerut, în Marea Britanie (două treimi din populaţia adultă, conform unui sondaj citat de The Guardian), blocarea accesului la reţelele sociale pentru a uşura intervenţia forţelor de ordine, incapabile să ţină pasul cu dinamica online, via Blackberry cel mai adesea, a protestatarilor.

Celebrate ca spaţiu al libertăţii prin excelenţă şi aureolate de succesul fulminant al protestelor antidictatoriale, social media au ajuns să fie văzute peste noapte, cu o viteză specifică tocmai comunicării online, drept o ameninţare pentru mulţi cetăţeni din ţările civilizate. Fanaticii drepturilor civile au intrat deja în fibrilaţie. De unde ajunsese la 2.0, inepuizabila iluzie a libertăţii de expresie riscă să o ia din nou de la 0. Pe de altă parte, temerile celeilalte părţi sînt şi ele justificate: nicicînd nu a fost mai simplu să porneşti masele la revoltă: un „user“, o parolă şi 140 de caractere. De restul se ocupă „reţeaua“: „the medium is the message“.

Ciprian Rus este jurnalist specializat în mediul online.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Casa dărăpănată” în care nu vrea nimeni să intre
Dosarul acesta este în primul rînd unul de recuperare a trecutului, dincolo de istorie, de date și de fapte.
p 10 youtube jpg
Prezentul luminează trecutul (mai curînd decît invers)
Statuia lui Castro inaugurată de Putin vorbește mai puțin despre prezentul Cubei – și mai mult despre trecutul liderului Rusiei.
index jpeg 2 webp
Atacul blînd al literaturii
La un moment dat, mi-au spus elevii că se cunoaște cînd îmi place foarte mult un scriitor, îl predau altfel, iar ei își dau seama.
index jpeg webp
Cum îi apropiem pe copii de trecut?
Pentru că a educa înseamnă a construi viitorul.
p 12 jpg
Relicve ale trecutului: nostalgia colecțiilor anatomice și antropologice
Aparent, rămășițele din colecții par că au scăpat efectelor timpului și sînt nemuritoare
Historical building at the Dalles jpg
„Casa aceasta mai are și alte încăperi? Oare ai căutat peste tot?” un dialog cu Valentin Radu ARSENE, psihoterapeut
Vindecarea vine după ce procesăm durerea și ne recuperăm părțile eului din acele bule de experiență și lăsăm cu adevărat trecutul să devină trecut.
p 13 jpg
Foamea de bani și moartea pasiunii
Ce anume readuce pe podium trend-uri din alți ani și, mai ales, care sînt acele idei care tot revin?
p 14 jpg
Cum văd ei trecutul? Another brick in the wall
Uneori, mă gîndesc la momentele mai puțin plăcute și la faptul că asta mă ajută să-mi doresc un viitor mai bun.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Dar dacă ești tînăr, sărac și bolnav?
Salvează tinerețea – vîrsta la care se spune că poți orice – chiar orice nenoroc sau chiar orice nefericire?
p 10 jpg
Povara tinereții
Copilăria se încheie, adesea, abrupt, după o vacanță de vară – tinerețea se consumă lent, se îngemănează cu bătrînețea firesc, insesizabil.
16781709398 92dac8f6bb c jpg
Primăvară în decembrie
„Femeile au devenit mai puțin interesate de machiaj și mai mult de frumusețea în ansamblu, cea care radiază din interior spre exterior, spre ideea de wellness.”
p 11 jpg
Note despre „încă”
De-ar fi să trebuiască să cred totuși în ceva și tot n-aș (putea) crede în Dumnezeu! Intuiție, vanitate, consolare – ține aceasta de vîrstă?
p 12 jpg
Tinerețea are coloană sonoră
Sînt părți de suflet în legătură cu care vom fi mereu subiectivi.
640px Pierre Auguste Renoir The Boating Party Lunch jpg
Simțire și nepăsare
Se spune că tinerețea, la fel ca și copilăria, nu e conștientă de ea însăși, că abia mai tîrziu ajungi să ți le amintești cu nostalgie și să le apreciezi adevărata valoare.
p 13 jpg
Oase ușoare ca ale păsărilor
Îi privesc atentă pe oamenii foarte tineri.
2722374996 d24e7fdf0e c jpg
Tinerii bătrîni și bătrînii tineri Cum mai măsurăm tinerețea?
Cred că merită să pledăm și, mai mult, e destul de limpede faptul că nu există o compartimentare netă a tinereții și a bătrîneții dată de vîrste și condiții, ci ele există simultan, în orice moment al vieții.
50294010101 132de799e7 c jpg
Anii ’90
Anii ’90 s-au încheiat pe 31 decembrie în Piaţa Revoluţiei, cînd deasupra noastră şi sub egida PRO TV-ului s-a înălţat un înger kitsch.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.

Adevarul.ro

image
Austria se opune aderării României şi Bulgariei la Schengen. Anunțul, făcut de ministrul de Interne
Ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, a anunțat hotărârea definitivă a ţării sale de a se opune prin veto aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, din cauza creşterii migraţiei ilegale.
image
A renunțat la „visul american” și s-a întors în România. Povestea pensiunii dintr-un cătun izolat în splendoare
După 26 de ani petrecuți în Statele Unite ale Americii, Virgil Marchiș s-a întors definitiv acasă, în Maramureș, unde și-a făcut o pensiune împreună cu femeia iubită. Spune că nu s-ar mai duce în America decât în vizită și doar alături de partenera lui.
image
Actori din Wednesday, despre filmările în România: „Nimic nu m-a pregătit pentru asta”
Câțiva dintre actorii străini din serialul „Wednesday” (Addams), producția filmată în România, care a avut cea mai bună lansare de pe Netflix, au vorbit despre experiența lor din țara noastră, într-un interviu pentru HotNews.ro

HIstoria.ro

image
Căderea comunismului în Polonia şi Ungaria. „Reabilitarea” lui Imre Nagy
Dintre cei șase sateliți ai Uniunii Sovietice în Europa răsăriteană, Polonia și Ungaria au reprezentat un caz aparte.
image
Prima zi de ocupație germană în București
În dimineața zilei de 6 decembrie 1916, primarul Bucureștilor, Emil Petrescu, însoțit de mai mulți ambasadori – Vopicka (SUA) sau baronul Vredenburg (Olanda) – au ieșit în întâmpinarea armatelor Puterilor Centrale până aproape de Chitila.
image
Katiușa, „orga lui Stalin“: O revoluție în materie de artilerie autopropulsată
Adevărata revoluție în materie de artilerie autopropulsată a venit de la ruși: teribilele lansatoare multiple de rachete Katiușa.