Protestul în era 2.0

Ciprian RUS
Publicat în Dilema Veche nr. 406 din 24-30 noiembrie 2011
Protestul în era 2 0 jpeg

Cum a ajuns să lupte în stradă anonimul de pe net şi cum au ajuns reţelele sociale, în numai o jumătate de an, din instrumente ale libertăţii, unelte ale groazei.

„The medium is the message.“ Marshall McLuhan se dovedeşte cu adevărat profetic abia acum, cînd viziunea sa e probată de un mediu de comunicare care nu exista în ’67, momentul publicării cărţii al cărei titlu avea să fie citat cu religiozitate de critica media, de atunci încoace. Reţelele sociale sînt azi mediul, iar mesajul este, clar şi limpede: „Protest!“. Ceea ce părea, după evenimentele din 2009 de la Chişinău, doar o găselniţă exaltată a unor „media geeks“ se dovedeşte o intuiţie salutară în 2011.

Sigur că – şi aici argumentul istoriei e unul forte – nu Internetul a inventat protestele sau revoluţiile, dar cursul evenimentelor din lumea arabă şi reacţia precipitată a unora dintre regimuri de a bloca accesul la Internet sau la reţelele sociale confirmă, pe de o parte, fenomenalul potenţial de coagulare pe care Facebook şi Twitter îl generează, iar pe de altă parte forţa de multiplicare a mesajului. Şi mai statuează rolul reţelelor sociale ca platforme de pregătire logistică, funcţională, platforme pe care forţei coercitive a statului îi e momentan peste mînă să se manifeste eficient. Căci ceea ce în Republica Moldova fusese mai degrabă un instrument de instigare la revoltă şi de mediatizare a ei în exterior, în cazul ţărilor din nordul Africii devenise, datorită şi popularităţii exponenţiale pe care Facebook şi Twitter au obţinut-o între timp, adevăratul cartier general al mulţimilor nemulţumite. La fel avea să se întîmple, ulterior, şi în timpul violentelor proteste care au zguduit Londra vara aceasta, pornite în jurul unei pagini de Facebook şi apoi pregătite, în faza incipientă, prin mesaje pe Twitter.

Sub impactul emoţional al momentului, rolul jucat de reţelele sociale în mişcările de protest ale lui 2011 se prea poate să fie exagerat, măcar prin supraexpunere. Devenite mai întîi victime ale sistemelor politice din nordul Africii, pentru ca apoi să fie confirmate drept platforme logistice demne de luat în seamă, extrem de greu de intuit şi de combătut, chiar de către poliţia britanică, Facebook şi Twitter şi-au cîştigat deja partea lor de „revoluţie“. Dar altceva este cu adevărat nou. Văzut ca un duşman al autorităţii şi împiedicat să se manifeste în mediul lui natural, omul de pe net a devenit omul momentului. Cîrtitorul de serviciu de pe site-urile marilor ziare, omul ascuns în spatele lui „Anonymous said…“ sau în spatele unui „nickname“, al unei identităţi false, omul incapabil să-şi asume sub nume propriu nici măcar locuri comune, frustratul care umple forumurile cu expozeuri interminabile ce nu interesează pe nimeni, fricosul, sociopatul, bloggeraşul căruia Internetul i-a dat şansa de a deveni „patronul“ propriului său ziar online, unde o să le arate el jurnaliştilor cum stă treaba, liceanul inadaptat dependent de gadget-urile de ultimă oră, omul de pe net a devenit spaima dictatorilor.

Indubitabil, ceva s-a schimbat esenţial în „profilul“ omului de pe net, iar de acest lucru nu e deloc străină evoluţia reţelelor sociale dinspre zona comunicării personale – Yahoo! Messenger – sau cea a comunicării superficiale – hi5 –, înspre sfera publică, bazată pe un auditoriu mai consistent şi mai bine targetat – Facebook, Twitter – sau înspre sfera profesională – LinkedIn. Prin fundamentarea cercului de prieteni ca nucleu al reţelei, Facebook a revoluţionat comunitatea online: l-a motivat pe user, pe „Anonymous“, să-şi asume, să-şi devoaleze identitatea. Iar prin sistemul de „sharing“, de împărtăşire a informaţiilor de orice fel cu prietenii, şi prin cel de confirmări cu „like“-uri, l-a provocat să-şi facă publice identitatea şi opţiunile. Pui pe Facebook o poză bună sau o replică isteaţă, faci o recomandare utilă, zeci de prieteni îţi confirmă că le place şi sar să te felicite. Aşa a cîştigat „Anonymous“ încredere în sine însuşi. Tot mai mulţi au început să simtă relevanţa asumării propriei identităţi. Principalele site-uri de ştiri au simţit imediat asta şi condiţionează posibilitatea postării de comentarii de logarea şi autentificarea prin indentitatea de Facebook, lucru care a dus la o vizibilă evoluţie a nivelului de discurs din subsolul articolelor postate de jurnalişti. Însă de aici pînă la o riguroasă conştiinţă civică e încă drum lung. Iar protestele de la Londra, care au folosit, la rîndu-le, din plin, forţa de motorizare online, au demonstrat cu prisosinţă acest lucru. Entuziasmată de rolul binefăcător al Internetului în doborîrea regimurilor dictatoriale din Africa, lumea occidentală avea să cunoască şi faţa hidoasă a reţelizării şi a noilor tehnologii. Sub imperiul fricii, nu puţine au fost vocile care au cerut, în Marea Britanie (două treimi din populaţia adultă, conform unui sondaj citat de The Guardian), blocarea accesului la reţelele sociale pentru a uşura intervenţia forţelor de ordine, incapabile să ţină pasul cu dinamica online, via Blackberry cel mai adesea, a protestatarilor.

Celebrate ca spaţiu al libertăţii prin excelenţă şi aureolate de succesul fulminant al protestelor antidictatoriale, social media au ajuns să fie văzute peste noapte, cu o viteză specifică tocmai comunicării online, drept o ameninţare pentru mulţi cetăţeni din ţările civilizate. Fanaticii drepturilor civile au intrat deja în fibrilaţie. De unde ajunsese la 2.0, inepuizabila iluzie a libertăţii de expresie riscă să o ia din nou de la 0. Pe de altă parte, temerile celeilalte părţi sînt şi ele justificate: nicicînd nu a fost mai simplu să porneşti masele la revoltă: un „user“, o parolă şi 140 de caractere. De restul se ocupă „reţeaua“: „the medium is the message“.

Ciprian Rus este jurnalist specializat în mediul online.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Paradisul care atrage turiști români cu prețuri neschimbate de 10 ani. „Numai la noi se practică japca”
Românii aleg demulte ori să-și petreacă vacanțele în străinătate, în special vara, spre disperarea hotelierilor care se plâng de lipsa clienților. Însă, în foarte multe cazuri, turistul român face această alegere pentru că, nu e un secret, un sejur în străinătate e mai ieftin decât în propria țară
image
Radonul, ucigașul invizibil din Ardeal. Medic: „Se atașează de aerosol și rămâne la nivelul de 1-1,5 m înălțime, exact unde respiră copiii”
A crescut numărul cazurilor de cancer pulmonar la nefumători, iar un motiv este iradierea cu radon, un gaz radioactiv incolor și inodor foarte periculos pentru sănătate dacă se acumulează în clădiri.
image
Căutătorii de artefacte milenare. Fabuloasele noi descoperiri ale detectoriştilor, arheologii amatori plini de surprize
Înarmaţi cu detectoare de metal, colindând locuri numai de ei ştiute din ţinutul Neamţului, arheologii amatori au reuşit, graţie hazardului şi perseverenţei, să aducă la lumină vestigii din vremuri trecute

HIstoria.ro

image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.
image
Un proces pe care CIA l-a pierdut
În toamna lui 1961, CIA se mută din Washington în noul şi splendidul sediu de la Langley, Virginia.
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.