„Nu vrem să fie ocupat doar Wall Street, ci vrem să ocupăm și să eliberăm mintea oamenilor”

Publicat în Dilema Veche nr. 406 din 24-30 noiembrie 2011
„Nu vrem să fie ocupat doar Wall Street, ci vrem să ocupăm și să eliberăm mintea oamenilor” jpeg

– Richard SCHECHNER în dialog cu Cristina MODREANU despre Occupy Wall Street New York –

Pe 31 octombrie, profesorul Richard Schechner și-a ținut cursul de Joc, Ritual și Performance în Zuccotti Park, cartierul general al mișcării Occupy Wall Street New York. Schechner a venit îmbrăcat în toga oficială a New York University și a ținut un scurt discurs, amplificat prin reluarea în cor a fiecărei propoziții, de către studenții strînși în jurul lui. Apoi, aceștia au avut misiunea de a interacționa cu cei ce demonstrau în parc, urmînd ca ulterior să împărtășească celorlalți ce au aflat despre motivațiile lor și despre ritualurile de fiecare zi ale mișcării. Două săptămîni după acest moment, în chiar ziua în care poliția a intervenit în forță la ordinele primarului orașului New York și i-a dispersat pe ocupanții parcului, după două luni de proteste, am stat de vorbă cu Richard Schechner despre ce simbolizează această mișcare pentru societatea americană.


Toți profesorii de la New York University au menționat într-un fel sau altul această mișcare la cursurile lor, dar dumneavoastră aţi fost singurul care a făcut un pas mai departe. De ce aţi considerat important să țineţi un curs în parcul Zuccotti, cartierul general al mișcării Occupy Wall Street?

În primul rînd, Occupy Wall Street a fost gîndită ca să atragă atenția asupra inechităților structurale din societatea americană și să facă ceva concret, prin faptul că a mutat în mod deliberat toate acele corpuri într-un loc anume. În plus, sistemele de comunicare folosite – microfonul uman, care amplifică vocea celui care vorbește, felul în care se aplaudă o idee sau se dezaprobă, prin scuturarea mîinilor – sînt acte simbolice care au creat cumva o societate alternativă utopică, o societate intens performativă. E vorba despre o societate care nu era menită să rămînă acolo pentru totdeauna, nu era ca și cum ai fi emigrat dintr-o țară în alta și te așezai defintiv, ci doar o demonstrație în miniatură a ceea ce o societate ar trebui să fie. Ai văzut că, dacă mergeai prin parcul Zuccotti, găseai locul unde se mănîncă, locul unde se doarme, locul unde se țin adunările generale, locul pentru educație etc. Am simțit că e important să țin acolo cursul meu despre Joc, Ritual și Performance, fiindcă în parc se desfășurau constant o serie de ritualuri performative menite să expună și să demaște inechitățile din societate. Mijloacele de expresie ale demonstranților erau în armonie cu procesul de predare – dialogul, adunările generale – și aveau o evidentă dimensiune ludică. Așa că am simțit că e cel mai bun mod de a-mi arăta soldiaritatea cu această mișcare. Am fost acolo și înainte de acest moment, ca persoană privată, așadar mi-am  „împrumutat” corpul, pentru o vreme, acestei mișcări, dar faptul că am mers și ca persoană oficială, ca profesor al New York University care și-a adus acolo studenții pentru curs, a însemnat că mă solidarizez oficial cu ideile din spatele acestei mișcări. Care anume idei?  Că trebuie să rezolvăm inechitățile sociale, că guvernul trebuie să fie responsabil și de această parte a societății, nu doar de partea reprezentată de Tea-Party, care vrea să desființeze toate proiectele de protecție socială, că locurile publice aparțin publicului și avem dreptul să ne adunăm acolo și să ne exprimăm, așa cum arată Constituția Statelor Unite, că totul este foarte performativ, o mișcare ca un ritual teatral – pentru toate aceste motive am vrut să ne vedem acolo. Un alt aspect a fost acela că pentru mine această mișcare e un ecou, o reconstrucție a  mișcărilor pe care generația mea le-a făcut în anii ’60 și ’70, care erau și ele demonstrații foarte frumoase, non-violente, împotriva injustițiilor. Și da, și atunci a venit poliția și ne-a împrăștiat, dar ne-am întors ca frunzele...

Acum, sînt mai bătrîn decît majoritatea celor implicați în această mișcare, pot să teoretizez, să mă solidarizez,  dar trebuie să fiu onest și să vă spun că nu mă aflu într-un moment al vieții mele în care să-mi doresc să fac mai mult decît atît, cum ar fi să mă mut acolo sau să merg la închisoare – am fost la închisoare la vremea mea, e drept că doar pentru cîteva ore, dar în împrejurări similare. Însă am vrut să contribui și acum într-un fel la această întreprindere.

E foarte interesant că la prima noastră întîlnire din această toamnă, la început de septembrie, mi-aţi spus că sînteţi mai degrabă dezamăgit de această generație. La două săptămîni după discuția aceea, s-a declanșat OWS. Ce credeţi acum despre această generație?

Acum cred că acesta e un semn solid că generația se trezește, deci pot să spun că sînt mai entuziast. Pentru multă vreme, generația a fost blazată, apatică. Apoi a venit Obama, iar generația a fost extrem de încîntată de ceea ce el simboliza. Dar Obama aparține unui mare partid politic, deci a fost capturat de aceleași forțe și interese ca și opozanții lui. Prin urmare, aceasta este o alternativă dincolo de aceste jocuri politice, nu este o mișcare pro-Obama – nu e nici contra lui –, iar faptul că mulți oameni s-au alăturat acestei mișcări, sindicatele, organizațiile pro-active etc. îi dă putere și atrage atenția asupra ei. Faptul că poliția i-a evacuat forțat pe demonstranți în această noapte – 14 spre 15 noiembrie 2011 – e la un nivel rău, iar la altul bun, fiindcă a generat o luptă care sper să nu devină violentă și să continue, pentru că  forțează autoritățile să recunoască această mișcare și îi motivează pe oameni să li se alăture și să spună: „Da, au dreptate, vom vota într-un anume fel, vom face grevă într-un anume fel, ne vom mobiliza în universități pentru asta , așa cum am făcut pentru drepturile afro-americanilor sau împotriva războiului din Vietnam, și tot așa. Nu, autoritățile statului n-ar trebui să intervină cu forța și să atace demonstranții pașnici cu spray paralizant”. Cred că această dinamică va lucra în favoarea ei și mișcarea va deveni tot mai mult similară cu Primăvara Arabă, deci cred că, din punctul de vedere al Poliției, intervenția în forță a fost nu doar nedreaptă, ci și o strategie eronată. Nu doar că nu vor dispersa mișcarea, ci o vor întări.

Credeți că faptul că artiștii americani vorbesc deja despre asta cu propriile mijloace – am văzut pînă acum o expoziție și un spectacol documentar al grupului The Civilians, și se mai anunță și altele – intră în ceea ce aţi numit într-un articol „Cetățenie Artistică”?

Desigur! Ce fac artiștii este să producă distanță critică, să spună adevărul autorității, să-și împrumute talentul întru solidaritate. Ca profesor am făcut asta mergînd acolo cu studenții, mi-am pus abilitățile la dispoziția mișcării, într-un gest de solidaritate. Așa cum am spus acolo, nu am mers doar ca să vorbesc, ci am venit cu o clasă de studenți și am afirmat că Universitatea nu ar trebui să vîndă cunoaștere, ar putea să-și vîndă diplomele, dar să lase tuturor celor ce vor accesul liber la cunoaștere, deci era și o teorie la baza a ceea ce făceam. Deci și artiștii ar trebui nu doar să facă artă despre această mișcare, ci și pentru ea, ar putea să-și dedice produsele artistice acestei mișcări, în mod simbolic. Nu toată arta care simpatizează cu mișcarea trebuie să fie despre ea, așa cum proceda Meyerhold cînd făcea Magnanimous Cuckold, care era o comedie despre adulter, dar o dedica Revoluției Ruse și era o ofrandă foarte importantă. Îți declari suportul, așa cum ar trebui să se întîmple și acum.

Despre ce este, din punctul dvs. de vedere, această mișcare?

Despre redistribuirea bogăției și redistribuirea puterii. Acum, poate că 99% vs 1% sună prea dramatic, probabil că nu e chiar așa. Dar America a început cu idealul ca toată lumea să aparțină unei clase de mijloc, oamenii să nu fie nici extrem de bogați, nici extrem de săraci. E drept că n-am reușit asta cu adevărat niciodată, dar încercam: am început cu sclavie înainte de războiul civil și am scăpat de ea, nu aveam nici un program social în anii ’30, le-am inventat după aceea, direcția era cea bună, încercam să ne mișcăm într-acolo. Dar statisticile arată că din 1990 totul merge în cealaltă direcție: privilegiile și drepturile, bunurile, în general, sînt luate de la majoritatea oamenilor și date unora, foarte puțini.

Deci această mișcare vrea să spună că trebuie schimbat curentul în direcția în care, în epoca Iluminismului, această țară a fost fondată. Trebuie să ne mișcăm în acea direcție, spre redistribuire, spre folosire în comun, spre deschidere... E timpul pentru o schimbare. Nu vrem să fie ocupat doar Wall Street, ci vrem să ocupăm și să eliberăm mintea oamenilor.

Richard Schechner este profesor de teatru la Tisch School of Arts, New York şi editează The Drama Review. În 1968 a semnat un protest al scriitorilor şi editorilor prin care aceştia, nemulţumiţi de Războiul din Vietnam, refuzau  să-şi plătească taxele către stat.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cât de mult ne influențează emoțiile destinul. Psiholog: „Cine le stăpânește, își controlează cu adevărat viața”
Nu punem mare preț pe forța emoțiilor, considerând că, de fapt, gândurile și programele mentale sunt cele care ne controlează destinul. Acest lucru este adevărat doar într-o anumită măsură, pentru că stările pe care le experimentăm zilnic au un rol determinant în viața personală și profesională.
image
Cel mai mare inamic al speciei umane. Are numai 6 mm, dar ucide anual aproape un milion de oameni
Cel mai mare inamic al umanității este de fapt o insectă banală, pe care o întâlnim inclusiv în România. Țânțarul este responsabil de moartea a 830.000 de oameni anual, iar specialiștii consideră că această insectă prin efectele produse a schimbat efectiv istoria umanității.
image
Tânăra care a făcut un scop în viață din a-i ajuta pe alții. Bistro-ul ei social, loc de întâlnire al celor ce vor să ajute
Când dorința de a face bine întâlnește inteligența umană, iese un bistro social. O tânără din Baia Mare a pus bazele unei astfel de afaceri tocmai din dorința de a face bine. Despre inteligența ei ne-a convins în momentul în care a început să vorbească despre această afacere, făcută pentru a ajuta

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.