O viaţă de întrebări

Publicat în Dilema Veche nr. 701 din 27 iulie – 2 august 2017
O viaţă de întrebări jpeg

De 14 ani pun întrebări într-un mod „profesionist“. Asta nu înseamnă nicidecum că pun numai întrebări bune, corecte sau potrivite, ci doar că întrebările se află în centrul meseriei pe care o fac. „Ce lux“, mi-a comentat odată cineva la un status pe Facebook. Poate că da, dar pînă la finalul acestui text sper să vă conving că nu e un lux, ci o necesitate.

Începusem deja să lucrez la Radio România Internațional – secția germană – cînd am avut ocazia să plec în Germania cu o bursă din partea Academiei Deu­tsche Welle. Avea să fie momentul definitoriu al începutului perioadei mele de jurnalist. Petrecusem deja ceva vreme la radio, dar motivul pentru care ajunsesem acolo erau cunoștințele de limba germană. Îmi aduc aminte de parcă s-a întîmplat ieri că partea fascinantă pentru mine a fost training-ul de interviu. Cum te pregătești, cum faci o structură a întrebărilor, cum le formulezi depinzînd de scop și cum urmărești răspunsurile ca să poți deduce – dacă e nevoie – altă întrebare.

Îmi place să cred că am acumulat destul de multe cunoștințe în acești ani: să scriu, să fotografiez, să filmez și, cel mai recent, să editez conținut. Însă nici una dintre aceste forme de exprimare jurnalistică nu ar avea nici un fond fără întrebări. Și tot în acești ani am văzut și cum importanța întrebărilor a scăzut destul de mult în meseria de jurnalist.

Pe de-o parte, specia interviului devine din ce în ce mai rară. Pe de altă parte, timpul pe care managerii îl acordă jurnaliștilor pentru pregătirea întrebărilor a depășit deja de mult pragul inacceptabilului pentru mine. E nevoie ca totul să se petreacă în ritmul amețitor al zilelor noastre? Părerea mea e că nu și că avalanșa de informații neaprofundate pe cît ar trebui ne face, de fapt, mai neinformați. Sau, în orice caz, mai prost informați. Pe mine mă deranjează atît de mult că mereu mă trage cîte o știre de mînecă încît am dezactivat toate notificările de pe iPhone.

Am ajuns la concluzia că informația care nu are întrebări pregătite „ca lumea“ la bază nu îmi este folositoare și că, deși pare contraintuitiv, cu cît citesc mai puține știri, cu atît mai informat sînt. Timpul golit de știri îl umplu cu articole lungi, cu podcast-uri și cu documentare video. Îmi place că simt întrebările din spatele produsului. Știu că jurnalistul a investit timp și efort în documentare. Mi l face simpatic și îmi dă o doză sporită de încredere că a descoperit adevărul în limita puterilor sale și a condițiilor obiective.

Cine crede că un jurnalist deține adevărul absolut se înșală. Pe mine – consumator – mă conving două lucruri că a meritat să investesc timp într-un produs.
1) Deduc că jurnalistul a pus întrebări așa cum se cuvine și că el însuși are multe întrebări la nivel personal, dincolo de cel profesional. Și 2) mă determină pe mine să îmi pun întrebări sau chiar să caut eu mai departe. Nu mă aștept niciodată să îmi dea ceva pe tavă pentru că știu că un jurnalist nu poate face asta decît în foarte puține cazuri.

Și atunci la ce mă aștept? La corectitudine și la dorința pe care să mi-o trezească mie, cititor, de a găsi răspunsurile mele proprii la întrebările pe care el mi le-a provocat. Îmi este și teamă de momentul în care nu aș mai avea întrebări, dar aș avea impresia că dețin răspunsuri. E una din problemele cele mai mari ale societății moderne, evident și a societății românești. Prea multă lume „știe“, prea puțină lume întreabă.

Am avut și experiența – pe o perioadă scurtă – a celui care trebuie să răspundă la întrebările jurnaliștilor. Timp de patru luni am fost purtător de cuvînt al Ministerului Sănătății. Am văzut la prima mînă ce înseamnă jurnaliști cu lecțiile făcute și ce înseamnă unii veniți, fără habar de subiect, să arunce întrebări pe lîngă. Ce am putut aprecia, spre bucuria mea, a fost disponibilitatea majorității de a investi măcar la locul faptei puțin mai mult timp ca să înțeleagă subiectul mai bine.

Mi-am pierdut speranța în jurnaliști în acea perioadă? Vai, deloc, dar mi-am pierdut încrederea în presă. Problemele mari din procesul de informare al românilor nu se datorează reporterilor sau editorilor, ci managerilor. Acolo e problema mare, dureroasă și plină de puroi.

Aceeași perioadă mi-a sporit și mai mult încrederea în întrebări. Îmi amintesc cum contemplam dacă să accept job-ul sau nu. Am sunat un prieten într-o poziție similară și i-am spus cum „habar n-am ce înseamnă asta. Oi ști eu poate puțin mai bine decît media sistemul sanitar, dar n-am cum să știu nici pe departe tot“. Răspunsul lui a fost factorul decisiv.

– Auzi, mă, da’ jurnalist știi să fii?

– Bă, cred că știu să pun întrebări.

– Păi, dacă știi să faci asta, exact asta trebuie să faci. Normal că nu poți ști mereu tot ce se întîmplă oriunde în țară. Dar poți afla și poți face un răspuns corect și logic.

Înainte să fi fost un purtător de cuvînt, cred că am fost un jurnalist în Ministerul Sănătății. Cu ajutorul celor care lucrează acolo am aflat și am învățat o groază de lucruri. Mergeam prin toate birourile și direcțiile și nu plecam pînă cînd nu înțelegeam. Apoi puteam răspunde la întrebări.

Cu toții detestam răspunsurile acelea scrise, „interviurile interne“ erau relaxate și ne făceau mai multă plăcere. Apropo, nu pot să nu folosesc ocazia ca să spulber un mit. Oamenii din instituțiile publice nu vorbesc în limba aia oribilă de lemn, așa-numita funcționareză. Documentele sînt așa pentru că așa s-a cerut, zeci de ani.

Astăzi lucrez în continuare cu întrebări. Nu mă mai pot numi jurnalist pentru că n-ar fi etic după scurta perioadă din minister. Am găsit soluția de a mă numi „documentarist“ și nu e doar o găselniță, ci corespunde produselor la care lucrez. Lungi, laborioase, cu sute și sute de întrebări. Nu mă satur niciodată de pus întrebări și trag de timp cît pot ca să nu mă opresc din a documenta un subiect. Faza de scris/montaj e un chin pentru mine.

Mereu trebuie să îmi spun că eu nu stau la computer ca să dau un răspuns universal la o problemă. Îmi doresc să ofer o posibilă cheie de înțelegere a unei probleme. Atît și nimic mai mult. Dacă cineva nu e de acord cu mine și caută să argumenteze poziția sa, sînt bucuros. Și poate nu e bucurie mai mare pentru un jurnalist (și pentru un documentarist) decît aceea să vadă că a provocat un proces de gîndire la publicul său.

Dacă publicul pune apoi la rîndu-i întrebări, apăi situația e „wow“. Cum ar fi ca alegătorii să pună întrebări parlamentarului de circumscripție? Sau primarului din localitate? Sau… oricui într-o funcție publică ce îi poate afecta viața. Ar fi „wow“.

Mai ales că nu e ca și cum nu am fi fost toți în postura celui ce pune întrebări. Toți, absolut toți am fost niște mici „jurnaliști“ enervanți la vîrsta aceea minunată a lui „Da’ de ce?“. Mai știți? Părinții noștri erau exasperați. Dar noi descopeream lumea. 

Laurențiu Colintineanu este documentarist.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.
640px Human mind, Human Universals png
p 11 sus jpg
Despre iubire, cu rigla si compasul. O încercare de endocrinologie euclidiană
Omul de știință stă drept, rezistă seducției misterioase și pune problema clar: în ce constă chimia acestei biologii?
p 12 sus jpg
Despre iubire și alte droguri
Iubirea romantică motivează o serie nesfîrșită de alegeri individuale și joacă un rol fundamental în elaborarea planurilor noastre de viață.
p 13 Hans Holbein, Henric al VIII lea WC jpg
Hormonii: „dirijorii” lichizi care ne schimbă corpul fizic și istoria
În epoca de formare a operei italiene, rolurile feminine erau interpretate de bărbați castrați, deveniți astfel eunuci.
640px Bloodletting 1 298x300 jpg
Profilul hormonal
Hormonii îți schimbă comportamentul sau comportamentul îți modifică profilul hormonal?
All Art is Erotic (Unsplash) jpg
Avem erotism în arta românească?
Cum rămîne totuși cu senzația că eroticul și erotismul au ocolit arta românească?
E cool să postești jpeg
Logica bunului-simț
De ce este logic să avem bun-simț chiar într-o societate care își pierde din ce în ce mai mult această noțiune?
p 10 jpg
Drumul în sus
E adevărat că bunul-simț nu poate fi construit fără simțul comun.
Agnès Varda (Guadalajara) 18 cropped jpg
Cum tratăm mitocanii
Într-o lume a asertivității, a agresiunii și-a violenței, tandrețea și compasiunea și-au pierdut întrucîtva din valoare.
p 11 jpg
Zigzag despre bun-simț
Deformația profesională mă face să fiu un observator sensibil la manifestările bunului-simț sau ale absenței acestuia.
p 12 jpg
p 13 sus jpg
Bunul-simț al bunelor simțuri
Bunul-simț apare astfel, în această lumină, ca avînd și o dimensiune politică.
p 14 WC jpg
O masă cu bune maniere
Obiceiul însă ar merita să fie menționat în codul bunelor maniere din întreaga lume: conexiunile reale nu se cronometrează.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Trecutul a ajuns la destinație
De cîte ori lăsăm ceva în urmă ne dorim, precum Bolaño, să cîștigăm un vis.
Charles de Gaulle International Airport in France jpg
„Hoarding” emoțional
Strîng și împachetez discuții, situații, gesturi și chipuri.
Vegetarian Sushi Maki roll jpg
Dropii, zimbri sau bouri. I-am mîncat
Poate îmbucurarea papilelor gustative o să fie o apucătură desuetă.
969 11 VladStroescu jpg

Adevarul.ro

imelda staunton netflix jpg
EXCLUSIV Imelda Staunton, regina din „The Crown“: „Elisabeta a fost mai înțelegătoare cu Prințesa Diana decât ne dăm seama“
Într-un interviu exclusiv pentru „Weekend Adevărul“, Imelda Staunton, cea care a preluat interpretarea vârstei a treia a Reginei Elisabeta, povestește cât de complicat a fost de însușit o perioadă neagră din existența Coroanei.
Irene Cara FOTO Profimedia jpg
Actrița și cântăreața Irene Cara a fost găsită moartă în casă. Rolurile care au făcut-o celebră
Interpreta din filmele "Fame" şi "Flashdance" avea 63 de ani și a murit în casa ei din Florida. Nu se cunosc deocamdată cauzele decesului ei.
Franta Danemarca FOTO EPA EFE jpg
Franța-Danemarca. Știm care este prima echipă calificată în optimi
Echipa națională a Franţei a jucat cu selecționata Danemarcei, sâmbătă, pe Stadium 974 din Doha, în Grupa D.

HIstoria.ro

image
Planul în 10 puncte de comunizare a României din martie 1945
În timp ce Armata Română participa, alături de cea sovietică, la luptele din Ungaria și Cehoslovacia, partidul comunist, încurajat de Moscova, dădea asaltul final pentru acapararea puterii.
image
Cucerirea Vidinului, cea mai puternică fortăreaţă otomană de pe Dunăre
La începutul lunii mai 1877, Armata Română s-a concentrat în Oltenia pentru a împiedica manevrele otomane și a ține sub control cetatea Vidin, cea mai puternică fortăreață turcească de pe Dunăre.
image
Războiul Fotbalului: Meciul care a declanșat conflictul armat dintre El Salvador și Honduras / VIDEO
În istorie sunt consemnate tot felul de conflicte, pornind de la motive mai mult sau mai puțin întemeiate: pentru teritorii, pentru bogății, pentru glorie, pentru onoare, pentru amor... Iată însă că atunci când două națiuni sud-americane, Salvador și Honduras, au ajuns să se războiască, printre motivele conflictului s-au regăsit și niște partide de... fotbal.