O utopie? Nu întru totul…

Publicat în Dilema Veche nr. 770 din 22-28 noiembrie 2018
O utopie? Nu întru totul… jpeg

Din vechime pînă în Renaştere a existat ideea că lucrurile lumii se află în mişcare fiindcă îşi caută neîncetat originea. „Muncite“ de carenţa lor de fiinţă, se frămîntă, tind către sursa realului. Dibuie, neliniştite, drumul înapoi către „motorul imobil“. Cerurile şi stelele sînt „cereşti“ fiindcă au o mişcare circulară, regulată, neschimbătoare, mai apropiată de odihna Neclintitului decît de vînzoleala lumii sublunare. Cu cît priveşti lucrurile de mai sus, se socotea, cu atît diversitatea lor plană, încîlcită, potenţial conflictuală, se apropie de convergenţă, îşi dezvăluie curgerea spre acelaşi Unu. Filozofia veche avea drept ideal tocmai dobîndirea acelei „priviri de sus“ care vede agitaţia/dezordinile imediatului resorbite în armonii şi sensuri unificatoare. Pentru filozofia veche şi pentru credinţă, pacea – adevărata pace – constă în a te apropia de Polul realului, de intimitatea lui Dumnezeu. „Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu“ (Ioan 14, 27), le spune Iisus ucenicilor cînd, la Marea Cină, le indică drumul vertical pe care se va întoarce El însuşi la Tatăl.

Dar cum faci prezentă această pace transcendentă în imediatul istoric? În diversitatea inerentă, nedumeritoare, adesea ostilă a vieţii de aici? La mijlocul secolului al XV-lea, Nicolaus Cusanus, cardinal reformator, teolog şi filozof contemplativ, şi-a pus problema să aplice pacea de sus asupra pluralităţii religioase.

Europa acelei vremi avea belşug de conflicte, unitatea ei se fractura. Creştinătatea era minată, dar şi animată de fermentul unei diversităţi pe cale să explodeze. Marea schismă, încheiată abia în 1417, dezbinase Biserica catolică, iar în Conciliul de la Basel (1431 1437) concepţia însăşi asupra Bisericii se juca între monarhie papală şi conciliarism care apăra, reformator, drepturile diversităţii ecleziale. Principii se foloseau de aceste tensiuni pentru a susţine interese de tip naţional, înainte ca Reforma, deja anunţată prin mişcarea husită, să dea un nou suport pentru mozaicarea vechii Europe. Presiunea otomană îi punea pe europeni în faţa „celuilalt“ religios; încercarea de uniune cu Biserica de Răsărit, la Conciliul de la Ferrara-Florenţa, îi punea în faţa „celuilalt“ creştin; în curînd, descoperirile geografice îi vor pune în faţa „celuilalt“ exotic.

În 1453, Cusanus scrie tratatul Pacea credinţei (De pace fidei). În vara acelui an, creştinii văzuseră Constantinopolul căzînd sub cucerirea musulmană. Or, chiar în condiţiile crizei, Cusanus face din diversitatea religioasă o temă de meditaţie contemplativă. Cadrul, aproape scenic, al textului său e dat de o „viziune“. Ea îl ridică pe autor la „înălţimea intelectuală“ a curţii cereşti, unde poate asista la discutarea chestiunii ce îl preocupă. Conduşi de îngeri, reprezentanţi ai tuturor religiilor şi confesiunilor se reunesc în faţa lui Christos, Înţelepciunea divină. În „sinodul“ imaginat de Cusanus se caută (şi se obţine, căci ne aflăm la înălţimea ceresc intelectuală) o armonizare a perspectivelor religioase. Fiecare religie participantă îşi dovedeşte aici caracterul autentic prin faptul că are, că poate avea un dialog direct cu Logosul divin. Dar ea poate constata totodată că celelalte religii stau într-un raport analog cu El. Asistăm la ceea ce s-ar putea numi o definiţie în act a religiilor, a religiei: articulare între o perspectivă religioasă (cu specificitatea ei teologică, intelectuală, istorică, socio-culturală) şi trans-perspectiva divină care îşi revelează în fiecare religie plenitudinea. Care mobilizează toate perspectivele către universalul ei.

În prologul textului, Cusanus îl pune pe reprezentantul mesagerilor cereşti să spună: „Tu, Doamne, eşti Cel căutat în chip diferit în felurite rituri şi eşti numit cu felurite nume… Dar Tu, care eşti nevăzut oricărei minţi, te poţi face văzut cui voieşti, într-un fel în care să poţi fi înţeles… Dacă vei binevoi să faci astfel, vor înceta sabia şi vitregia urii şi toate relele şi vor cunoaşte toţi că nu este decît o singură religie în diversitatea riturilor.“

În plan istoric, tratatul n-a avut ecou. A fost o utopie. Dar nu tot aşa este pentru gîndirea spirituală. Intenţia lui Cusanus e să împingă înţelegerea la salt de la diversitatea conflictuală către comuna „ţintă infinită“ a religiilor. Intelectul are de făcut trecerea de la „comprehensiunea“ (circumscrierea mentală) a divinului în forme religioase „închise“ la convergenţa credinţelor în pacea Celui care le instituie şi le cheamă către sine.

Pe urmă, nu este Cusanus un precursor al modernităţii în măsura în care admite, fie şi „scenic“, diversitatea „colegială“ a credinţelor? Astăzi, Occidentul are faţă de tradiţiile religioase respect, acumulare studioasă, curiozitate culturală. Pe lîngă închidere, pe lîngă amalgamul între credinţă, „teocraţie“ şi terorism, există între religii, în anumite medii religioase cel puţin, dorinţă de întîlnire, de conlucrare, de fraternitate chiar. Există elan ecumenic, operă ecumenică. Dar ele nu sînt de la sine înţelese.

Am mai menţionat aici poziţia Părintelui André Scrima, monah ortodox şi universitar. Călător prin geografia religioasă a lumii, el privea credinţele în orizontul Polului lor comun. Dar era departe de a socoti dialogul religios un lucru la îndemînă. Ştia ce crispări, ce certitudini pline de suficienţă, dacă nu de ostilitate persistă în anumite cercuri religioase, unde superioritatea propriei credinţe faţă de celelalte religii rămîne de la sine înţeleasă. Mai potrivită, în aceste condiţii, i se părea pregătirea conştiinţelor pentru dialog. „Să-l pregătim printr-un travaliu conştient, susţinut în noi şi între noi, pînă cînd el va surveni ca de la sine“, spunea el într-o convorbire cu Andrei Pleşu. Ce propunea pentru această pregătire? O decantare a conştiinţelor, o intrare mai adîncă în adevărul lui Christos.

Pe acest drum, importante erau o serie de distincţii în abordarea religiilor. Prima e cea între superioritate şi unicitate. Ea îndeamnă să nu mai concepem unicitatea în termeni de ierarhie şi, ca atare, drept un maximum cvasi-cuantificabil. În locul unei clasificări ierarhice a religiilor, ni se propune convergenţa lor – fiecare cu geniul şi calea ei proprie – către şi în misterul participabil al lui Dumnezeu. O altă distincţie – fără separare – ar fi cea între credinţă, orientată către zenitul divin, şi istorie. Atîta vreme cît ne aflăm, prin forţa lucrurilor, cuprinşi în ţesătura şi în logica succesiunii temporale, atîta vreme cît o comunitate religioasă parcurge istoria, ea „nu are a judeca adevărul intrinsec al celorlalte tradiţii religioase, al căror conţinut de sens şi de valoare ţine şi el de dezvăluirea eschatologică“. În condiţia noastră actuală, tradiţiile au a fi considerate ţinînd necontenit seama de ceea ce André Scrima numea „diferenţialul eschatologic“, care racordează privirea noastră la privirea polară a lui Dumnezeu.

Un dialog care s-ar duce în această perspectivă are în vedere o pace mai stabilă decît cele socio-politice. E o pace care coboară asupra interlocutorilor, care îi menţine creatori, în mers. „A descoperi nu «acelaşi lucru», ci pe Acelaşi, dar altfel: iată deosebirea noetică şi existenţială“, spunea André Scrima.

Desigur, e de dorit ca „pacea polară“ să dea şi aplicaţii în istorie, să producă şi convivialitate religioasă în imediat. Rămîne acest deziderat o utopie? Oricum ar fi, ea rămîne la orizontul conştiinţei. Se propune ca reper gîndirii spirituale. 

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase. Cea mai recentă carte publicată e Modelul Antim, modelul Păltiniş. Cercuri de studiu şi prietenie spirituală, Humanitas, 2015.

Foto: flickr

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Oradea – mai ambițioși ca de obicei
Marile drame prin care ne trece destinul, fie el personal sau colectiv, nu pot fi înțelese și nici respectate dacă uităm că tragedia merge de braț cu comedia prin lumea oamenilor.
Daniel David jpg
Oricine poate să aibă umor
În ţările cu colectivism puternic şi concentrare a puterii, cum este țara noastră, umorul bine reprezentat este cel legat de autoironie.
Adriana Babeti jpg
Să rîzi? Să plîngi? Despre rîsu’-plînsu’ lumii noastre
Rîsul poate fi socotit drept un fel de soluţie terapeutică pentru a ieşi din marile şi micile nevroze ori din complexe (de inferioritate sau de superioritate).
Marcel Iures, Sever Voinescu, George Banu jpg
Caragiale cel lucid, Creangă cel afectuos
După spectacole, pe scena frumosului Teatru „Regina Maria“ din Oradea au urcat dnii George Banu și Marcel Iureș pentru a discuta despre umorul celor doi clasici.
1024px David   The Death of SocratesFXD jpg
Socrate a fost o pisică
„Toate pisicile sînt muritoare. Socrate e muritor. Deci Socrate e pisică”.
p 1 jpg
Ce înseamnă rîsul?
Nu există comic în afara a ceea ce este cu adevărat omenesc.
Cumpărături la ușa ta, ajutor în lupta cu COVID 19, învățare online jpeg
Educația între două crize
Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără cosmetizare, situația dramatică a educației.
E cool să postești jpeg
Starea firească a lucrurilor
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
p 10 Alexis de Tocqueville WC jpg
O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică
Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației.
p 1 jpg
E normal să fim normali?
Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!“.
Construction workers in Iran 04 jpg
Diviziunea anomică
Viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera.
p 12 sus jpg jpg
Normalitatea și tulburarea
Traumă este orice eveniment pe care eul nostru îl gestionează cu dificultate sau pe care pur și simplu nu îl poate gestiona.
p 13 sus jpg
Cine mai vrea să meargă la birou?
Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.
646x404 jpg
Impactul pandemiei asupra educației
Închiderea școlilor și pandemia de COVID-19 au avut consecințe negative atît asupra progresului educațional al copiilor, cît și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.

HIstoria.ro

image
Victimele stalinismului, investigate de un medic român incoruptibil
lexandru Birkle a participat la investigarea gropilor comune cu victimele stalinismului, găsite de administraţia germană a Ucrainei în orașul Viniţa, precum și în localitatea Tătarca de lângă Odessa.
image
Una dintre cele mai crude și spectaculoase metode de execuție
Călcarea sau strivirea de către un elefant este o metodă de execuție sau de tortură mai puțin cunoscută de-a lungul istoriei, deși a fost practicată până în secolul al XIX-lea.
image
Graffiti: artă sau vandalism?
De-a lungul istoriei sale zbuciumate, acest gen artistic a reprezentat mereu un subiect fierbinte, pus la zid și supus dezbaterilor din societate. Este bun sau rău graffiti-ul?