„O marfă de valoare în societate“
- argument -
Fac parte dintre oamenii care au de-a face aproape zilnic cu inspiraţia, în cea mai clasică reprezentare a acesteia. O aştept, o caut, mă enervez cînd nu vine. Acea stare de graţie în care cuvintele se scriu de la sine, trec pur şi simplu prin tine, în timp ce capul ţi-e gol, nu te gîndeşti de fapt la nimic, apoi eşti surprins de povestea care a prins viaţă, parcă fără implicarea ta. Este doar una dintre multiplele ei forme. Alţii au descris-o altfel. De pildă, ca pe un moment de strălucire. Au analizat-o în diferite moduri. Au suferit ca şi mine, în lipsa ei, acel blocaj mental în care nu se leagă nimic.
Însă nu doar despre acea inspiraţie discutăm în acest Dosar. Despre ea s-a scris deja foarte mult, în medii academice şi nu numai. Dar, în zilele noastre, inspiraţia nu le mai aparţine doar artiştilor, poeţilor, scriitorilor, aşa cum se întîmpla în trecut. A devenit un „bun de consum“ şi a căpătat noi valenţe. Este „o marfă de valoare în societate“ – cum scria cineva pe un site. Oricine poate fi inspirat în anumite momente ale vieţii şi asta nu înseamnă că, de pildă, începe dintr-odată să scrie versuri, deşi nu are nici un talent. Poţi să fii inspirat într-o anumită situaţie critică şi să-ţi vină o soluţie salvatoare. Sau poţi fi inspirat în afaceri. Ai „un moment de inspiraţie“ cînd îţi alegi rochia de mireasă perfectă. Există inspiraţie şi în gastronomie, turism, decorarea casei, alegerea unei maşini care ţi se potriveşte. Această inspiraţie de tip fast-food, uşor de procurat şi de ingurgitat, e practic peste tot.
Dincolo de un cuvînt la modă, însă cu semnificaţii profunde, au apărut şi alţi termeni mai uşor de asimilat pentru oamenii care nu au treabă cu inspiraţia în mod curent. Cum ar fi: inspiraţional, motivaţional, aspiraţional. Sînt nişte jaloane care ar trebui să-i ghideze pe aceşti oameni în a-şi face mai bine treaba la job sau a avea satisfacţii în viaţa personală. Există şi modele inspiraţionale, adică oameni de succes care îi inspiră pe ceilalţi. Şi tone de literatură în acest domeniu din care afli că orice se poate obţine în trei (şapte sau zece) paşi.
Cum reuşim să ne descurcăm în acest haos „inspiraţional“? Şi care mai e rostul inspiraţiei în sine, din moment ce ea poate fi cumpărată, controlată, deţinută ca pe o proprietate? Făcînd diferenţe şi ghidîndu-ne după propriul nostru sistem de valori. Există în continuare oameni care doar prin simpla lor prezenţă îi inspiră pe ceilalţi. Psihologii spun că mai importantă decît inspiraţia în sine este creativitatea, în ea ar trebui „să investim“. Multe dintre „sursele de inspiraţie“ au rămas cele clasice – filme bune, cărţi valoroase, poveşti cu tîlc. Dar au apărut şi „surse“ colaterale, fiecare are dreptul să o aleagă pe care o vrea. Dacă „noua“ inspiraţie îi ajută pe oameni să devină mai buni, mai generoşi, mai atenţi la ceea ce se întîmplă în jurul lor, atunci lucrurile stau bine. Într-un fel e normal ca astăzi inspiraţia să nu mai fie o comoară ascunsă a anumitor privilegiaţi şi să aparţină maselor. Mai departe, totul ţine de talentul şi fantezia fiecăruia de a se juca cu idei şi reţete în fel şi chip.
Ilustraţie realizată de Ion BARBU
