O lume minunată

Publicat în Dilema Veche nr. 463 din 27 decembrie 2012 - 3 ianuarie 2013
O lume minunată jpeg

Mama a murit cînd aveam 10 ani. Au trecut 27 de ani de atunci şi am visat-o o singură dată. Am încercat felurite trucuri şi metode s-o întîlnesc în vis, măcar s-o zăresc, aş fi fost fericită doar să o mai văd o dată. Pe la 15 ani, am descoperit un lucru straniu la mine în cameră. Odată ce stingeam lumina înainte de culcare, pe unul dintre pereţi apărea un contur bizar, dar foarte clar definit, un profil de Madonă, în mărime naturală, cu capul plecat şi acoperit cu un văl. Sceptică şi aproape pufnind în rîs cînd întîmpinam proiecţia profilului Fecioarei Maria în cameră, am încercat cîteva zile la rînd să dibuiesc unde exact se întîlnea sursa de lumină care venea din stradă cu vreun obiect din cameră care făcea posibilă această apariţie. Timp de aproape o lună, am avut întîlnire seară de seară cu această prezenţă pe care, de multe ori, o simţeam foarte intens. Îmi era foarte limpede că nu asist la vreo lucrare divină, părea mai degrabă o lucrătură necurată. Chiar dacă la început am fost sceptică şi detaşată, ştiam prea bine că în realitate trebuie să fie o explicaţie simplă; zilele treceau şi abandonasem orice efort de a mai găsi vreun răspuns. Îmi plăcea teribil că mi se întîmplă o asemenea grozăvenie, chiar dacă mintea şi sufletul meu trăiau un amestec necontrolat de teamă şi panică sau, dimpotrivă, de bună pace şi aşezare în mine. În fapt, timp de o lună, cu ochii pe perete şi cu o mie de întrebări, am învăţat să mă cunosc şi să capăt încredere. Nu am făcut nici un exces de rugăciuni sau accese de religiozitate, nici nu mi-a fost cutremurată în vreun fel credinţa, chiar aşa rudimentară şi mai degrabă emoţională, pe care o aveam, la vîrsta aceea. Era, în definitiv, un contur luminos pe perete, despre care nu suflasem o vorbă nimănui, şi din teama de a nu fi luată în balon, dar şi dintr-o bucurie egoistă pe care o păstram în exclusivitate.

O misterioasă încîntare similară am trăit (şi cuvîntul nu e inadecvat) mult după această istorie, trebuie să fi fost mai mult de zece ani, cînd am văzut un film năucitor, în care un tînăr dintr-o familie religioasă crede că este Isus Cristos şi readuce la viaţă o femeie care murise dînd naştere unui copil. Ordet (Cuvînt), filmul lui Carl Theodor Dreyer din 1955, este o revelaţie cinematografică, mistică şi umană, pentru oricine asistă în postura de martor la acest miracol. Nu te poţi întoarce de la acest film fără un cutremur interior, indiferent dacă ai sau nu legătură cu vreo credinţă de vreun fel. Dacă în acest film, credinţa religioasă, în diferitele ei manifestări – de la disperarea negării la beatitudinea acceptării – constituie un mod de viaţă, la Lars von Trier, în Breaking the Waves (1996), miracolul este o consecinţă a iubirii, a sacrificiului şi a credinţei, în această ordine. Miracolul lui von Trier (chiar aşa postmodern, în spiritul dogmei, dar în litera clasică) nu are funcţia epifanică de la Dreyer, deşi în ambele cazuri poate fi tradus ca răspuns pe care îl primeşte cel ce crede şi ca mărturie pentru cei din jur. Clopotele din final aduc aminte (chiar aşa trivial) de clopoţeii pe care George Bailey, înconjurat de familie, îi aude în finalul filmului lui Frank Capra, It’s A Wonderful Life (1946), semn că un înger a primit perechea de aripi.

Tot prezenţei luminoase care mi-a vegheat nopţile îi datorez (nu ştiu cum) şi faptul că am simţit conştient prezenţa îngerului păzitor, pe care mi-l imaginam aproape similar cu ce aveam să văd mai tîrziu în Der Himmel über Berlin (1987), filmul lui Wim Wenders. Acele chipuri blînde şi serioase ale păzitorilor cu aripi pe care Wenders le-a imaginat îmi erau familiare, chiar şi în alb-negru. Tot în alb şi negru, îngerul păzitor din filmul lui Capra îl trage de mînecă pe deznădăjduitul Bailey, înainte să sară de pe pod, şi îi arată cum ar fi arătat vieţile celorlalţi dacă el n-ar fi existat, aşa cum din disperare şi-ar fi dorit. Chiar aşa, cum ar fi arătat vieţile celor din preajma noastră dacă noi n-am fi existat? Mi se pare încă un foarte bun exerciţiu de umilinţă, deşi pare la prima vedere o aroganţă.

Cam tot aşa, cu un amestec confuz de aroganţă şi umilinţă, după o vreme în care deja forma luminoasă îmi era atît de familiară încît puteam îndrăzni orice, am sperat – în frînturi de gînduri şi cu jumătăţi de gesturi – că mă va ajuta să îmi văd visul cu ochii. Îmi părea ultima manevră naivă sau obraznică pe care mi-o mai puteam permite. Să o rog s-o visez pe mama.

A doua zi, dimineaţă, am fugit la fereastră să o văd. Tocmai visasem că mama stătea la un metru în faţa mea, pe strada mea, îmi zîmbea şi vorbea cu mine. Nu murise, doar plecase să predea la o universitate din Statele Unite. Dacă aş fi putut să ţin timpul în loc, aş fi păstrat momentele de fericire din faţa ferestrei. Numai că este singurul lucru pe care nu-l putem face. Aşa cum începe şi povestea din remarcabilul Stellet licht (2007) al mexicanului Carlos Reygadas, în care miracolul ţine cît filmul, o poveste care ne întoarce din nou faţa către Dreyer. Un bărbat căsătorit se îndrăgosteşte de o altă femeie, le iubeşte pe amîndouă, soţia moare din cauza suferinţei şi miracolul se/îi petrece. Şi totuşi, timpul poate fi oprit, dacă există iertare.

Poate că încă mai există pe lumea asta minuni cu acte şi certificate, însă mie mi-e limpede că realitatea mi s-a înfăţişat cu adevărat miraculoasă din ziua în care eu am fost mai bătrînă decît mama mea.

Ileana Bîrsan este editorul paginilor de film la revista BeWhere.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Singura specie care...
Ca în faimoasa metaforă a lui Walter Benjamin, în care angelus novus, împins de forțele progresului, zboară înainte cu spatele, privind înapoi...
p 10 YouYube jpg
p 12 WC jpg
În căutarea omului grec
Cine este „omul grec”, acela aflat la originea civilizaţiei europene?
p 13 WC jpg
Omul medieval în ipostaza îndrăgostitului
Putem privi și noi prin lentilele omului medieval? Cred că nu. Dar privirea noastră poate fi îmbogățită de acest om, născut la întîlnirea dintre realitate și ficțiune.
p 14 Hans Holbein, Ambasadorii WC jpg
Savantul umanist al Renașterii
Departe de a fi o ruptură cu tradiția și cultura Renașterii, putem vedea cum revoluția științifică se hrănește din ele.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.

Adevarul.ro

image
Cum va fi vremea în ultima lună de iarnă. Care e recordul de ger năprasnic în România
Temperaturi foarte scăzute sau maxime termice neobişnuite s-au consemnat, de-a lungul timpului, în luna februarie. Recordul de ger a fost bătut la data de 10 februarie 1929, când la Vf.Omu s-au înregistrat minus 38 grade Celsius.
image
Patru lucruri în care se măsoară cu adevărat fericirea. Ce spune un profesor de la Harvard
Dr. Sanjiv Chopra, profesor la Harvard, a explicat de ce 20 de milioane de dolari câștigați la loto nu te fac fericit pe termen lung și care ar fi cele cinci lucruri care ar ajuta cu adevărat pentru a obține această stare.
image
Şi-a ucis cea mai bună prietenă din dorinţa de a fi mamă. Cele două femei se cunoscuseră la biserică
Crima haluncinantă, comisă de o femeie din Texas a uimit o lume întreagă. Aceasta şi-a omorât cu sânge rece cea mai bună prietenă, pe care o cunoştea de mai bine de un deceniu. Totul pentru a-i fura copilul.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.