Nu plînge, mîine vine și Ami!

Publicat în Dilema Veche nr. 396 din 15-21 septembrie 2011
Nu plînge, mîine vine și Ami! jpeg

Cerul căpăta brusc o culoare aparte, la fel era şi senzaţia „de vacanţă“ de la mijlocul lui iunie. Ciudat este cum îţi aminteşti din copilărie anumite mirosuri, nuanţe, sunete, chiar şi stări care se combină între ele într-un mod atît de duios şi în acelaşi timp de straniu, încît îţi provoacă pe loc Nostalgia. Îţi aminteşti capetele de secvenţe, însă conţinutul lor e vag, lipsit de consistenţă. Ştiu exact cum mă simţeam în dimineaţa aceea cînd auzeam tramvaiele trecînd pe Calea Moşilor, iar pe fereastra camerei mele vedeam ultimele etaje ale blocului de vizavi şi cerul acela de un albastru cu totul special. Părinţii erau la serviciu, uşa era încuiată, însă aveam grijă să pun şi lanţul, deşi parcă nu mă mai temeam atît de tare de hoţii care dăduseră nenumărate spargeri în cartier şi o omorîseră pe Mihaela Runceanu. Oricum, pe la 12, ora la care în mod normal ar fi trebuit să fiu la şcoală, trebuia să deschid, căci venea Ami de la II ca să ne jucăm cu păpuşile şi să mîncăm prăjiturile. Uneori scriam şi la romanul nostru comun SF. Aveam tot timpul din lume. Abia după-amiază ieşeam afară, cu biclele, în părculeţul de la Mobila şi vacanţa mă lovea în plex. Totul pe Calea Moşilor era schimbat. Mirosea cumva a mare sau doar anticipam marea din iulie. Mîncam flori dulci de Mîna Maicii Domnului şi aveau acelaşi gust ca zmeura din august, de la munte. Mergeam la film la „Mioriţa“, la Tarzan. Ce aventură! Abia după aceea realizam brusc că de fapt mă plictiseam. 

Copiii din spatele blocului se împuţinau de la o zi la alta, fiecare cu „ţara“ şi cu bunicii lui. Ami pleca două luni la Sălişte, iar mie îmi revenea sarcina să continui singură romanul. Aşteptam să apară pe nepusă masă o verişoară sau o mătuşă care să-mi facă bagajele şi să mă ducă cu trenul la Cluj. Abia aici vacanţa începea cu adevărat, deşi „spatele blocului“ de acasă se schimba cu un altul şi nu mai aveam nici biclă. Totuşi, cartierul Gheorgheni nu era acea Calea Moşilor prăfoasă, cu tramvaiele ei şi cu hoţii care spărgeau apartamente. La Cluj nu trebuia să pui lanţul, tanti Gheorghiţă spunea că poţi lăsa uşa de la intrare deschisă atunci cînd mergi la piaţă, căci nu intra nimeni, deşi blocurile nu aveau interfon. Pe „babele“ din spatele blocului nu trebuia să le superi mai ales „în ora de linişte“, însă nu erau la fel de rele ca cele din Bucureşti, care uneori te fugăreau cu bastonul. Cele de la parter îţi dădeau mereu apă rece atunci cînd le cereai: „Bunica lu’ Alinuţa, mi-e sete!“. Şi ţi-e era foarte sete după ce concurai „la patru aparate“ la Olimpiada de gimnastică şi trebuia să obţii medaliile de carton, îmbrăcate în staniolul de la lapte, confecţionate de Andreea „ungurească“ care avea 14 ani şi depăşise vîrsta „de concurs“, aşa că era doar Juriul. Odată, cînd am căzut de pe paralele şi am luat nota 2, am plîns atît de tare de nervi, încît a apărut tata-mare în spatele blocului, în halat şi-n papuci, cu bătătorul de covoare în mînă, ca s-o certe pe Andreea „ungurească“ şi pe celelalte concurente, că de ce nu m-au lăsat să cîştig. „Lăsaţi-o şi pe ea că e mai mică şi e de la Bucureşti!“ „Cum e la Bucureşti?“, mă întrebau uneori fetele. Nu ştiam ce să răspund. Era altfel.   

La Cluj era într-adevăr vacanţă, mai ales atunci cînd mergeam în oraş în rochiţe noi ca să mîncăm îngheţată şi pufarine. Uneori mergeam şi la film, dar nu la Tarzan. Am fost la Liceenii şi-am stat o oră la coadă la bilete, la „Republica“. „N-o să înţelegi nimic din filmul ăsta! Nu e pentru vîrsta ta“ mi-a zis Gabi, care avea deja 16 ani. „Ba da!“ am insistat eu. Gabi era bucuroasă că măcar era un film românesc şi nu trebuia să-mi citească. Era vacanţă şi-n cartierul Gheorgheni atunci cînd, pe la prînz, cînd nu mai aveai chef să te joci, căci era zăpuşeala prea mare, se auzea de la o fereastră de la parterul blocului „I just called to say I love you“. Era vacanţă şi seara: toată suflarea din cartier se uita la filmul bulgăresc („Începe filmuuu!“, strigau bunicile, sperînd să-şi adune nepoţii de pe drumuri), iar tu stăteai pe balcon, mîncai clătite şi te uitai la Feleac cum se albăstreşte de la o clipă la alta. Însă tot nu era vacanţa cea adevărată.   

Vacanţa cea adevărată se numea de fapt concediu. Începea atunci cînd intrai în agenţia ONT şi-ţi alegeai hotelul dintre cele desenate pe o hartă a staţiunii. Într-un an stăteai la Raluca, în altul la Adriana sau la Callatis. Vacanţa începea cînd trenul trecea podul de la Cernavodă şi scoteai capul pe geam, aşteptîndu-te ca dintr-un moment în altul să vezi marea. Vacanţa însemna ritualul cazării – fata botoasă, în uniformă, de la recepţie, cheia cu numărul camerei înscris pe o bucată grea, albă, din plastic, patul pliant suplimentar, mama care ştergea colacul de la WC cu spirt, tata care se zgîia printre zăbrelele ce despărţeau balconul nostru de balconul vecin ca să vadă dacă n-am nimerit „cu mitocani“ alături. Vacanţa însemna bonuri de masă şi „ce ne dau la prînz“, chiflele tari de dimineaţă şi acel spectaculos gem ambalat în mici cutiuţe „ca-n străinătate“, piersici mustoase pe plajă, mama fericită că fumează BT, tata care se apucă şi el de fumat „de sezon“, melcuşorii lipiţi de firele de iarbă din spatele blocurilor care aici se numesc hoteluri, minigolf şi hidrobiciclete, piscină nu! „că are apa prea rece şi răceşti!“, în schimb – mare da!, multă mare cu apa ei sărată care îţi intră în nas şi în gură atunci cînd vine valul – „Vinee! Uite ce mare e ăsta!“. Păcat că vacanţa nu durează decît zece zile. Aproape că n-ai suporta gîndul ăsta dacă n-ai ştii că mai urmează încă o vacanţă, la doamna Roşca sau la doamna Spurcaciu, unde ţi-ai făcut rezervare încă din iunie.  

 În august, deja se simte toamna atunci cînd cobori de pe munte şi cînţi marşuri ruseşti, fără versuri, doar cu „pam-pam-pam“, ca să treacă timpul mai repede şi să ajungi odată jos. „N-ai voie să mănînci zmeură că faci urticarie!“ Primele zile au fost „de încălzire“, cabane banale precum Poiana Izvoarelor sau Diham, te pregăteşti pentru Marele Traseu. „Dacă nu ajungem la Omu, o să ne meargă prost tot anul!“ Seara e frig, te îmbraci în trening şi aştepţi 23 august ca să se „aprindă“ Crucea. Tata ascultă meciul la Radio, a început campionatul, mama stă cu doamna Roşca sau cu doamna Spurcaciu pe banca de sub nuc şi vorbesc de-ale lor. Cad frunze. Cică de mîine vin ploile şi atunci adio Omu!, dacă e vijelie n-o să meargă nici măcar telecabina pînă la Babele. „Poate că n-o să stăm zece zile! Dacă se strică vremea, plecăm mai repede, doar n-o să plătim gazda degeaba!“ Da, plouă, stai în cameră, te uiţi pe geam şi te plictiseşti. Îţi aminteşti acea senzaţie din iunie, cerul acela cu totul special şi Calea Moşilor mirosind a vară. „Ne întoarcem! Nu plînge, mîine vine şi Ami!“ Vacanţa s-a terminat.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Libertățile lui Niță
Dosarul de față marchează un secol de la acea Constituție și o privește cu luciditate.
constitutia din 1923 2 jpg
Triumful efemer al brătianismului – Constituția de la 1923
Constituția de la 1923 este, în termeni politici, juridici şi simbolici, apoteoza lui Ioan I.C.Brătianu
img jpg
De la formă la forță: starea de asediu
O altă Constituție urma să fie proclamată la sfîrșitul lui februarie 1938, instaurînd formal autoritarismul carlist.
p 11 Carol al II lea WC jpg
Între bovarism și realitate tradiții constituționale la centenar
Constituția din 1923 e mai mult un abandon al constituționalizării și, în felul ei, un pas precar spre maturizare.
p 12 Juliu Maniu WC jpg
p 13 Statuia lui Ion I C  Bratianu WC jpg
Cît de liberală putea fi Constituția din 29 martie 1923?
Din punct de vedere politic, adoptarea Constituției României Mari reprezintă un considerabil succes al PNL.
culisele promulgarii constitutiei din 1923 bataie ca in filme in jpg
A fost suficient să vi se prezinte chestiunea femeilor...
Dl. V. Pella: Ce legătură are igiena cu drepturile politice ale femeilor?
Mîntuirea biogeografică jpeg
Azi, cu gîndul la mîine
Preocuparea pentru sustenabilitate are, în tot cazul, o natură problematizantă, interogativă, deschisă, care nu poate decît să placă „omului cu dileme”.
Green office space jpg
Despre sustenabilitate, azi
Consumul sustenabil nu presupune, implicit, o renunțare la consum, ci presupune, mai degrabă, o schimbare a comportamentului consumatorilor
p 14 Uzina electrica Filaret WC jpg
Electrificarea Bucureștiului
Orașul București a fost iluminat succesiv cu: lumînări de seu, păcură, uleiuri grele, petrol și electricitate.
Construction workers raising power lines   DPLA   fd565d9aa7d12ccb81f4f2000982d48a jpg
Uzina de Lumină – o istorie de peste un secol
Drept urmare, Uzina de Lumină a continuat să funcționeze doar ocazional, în caz de avarii în sistem, pînă în 1973, cînd, după 74 ani, și-a încheiat definitiv funcționarea.
p 10 jpg
În numele generațiilor viitoare
Cum privim spre generațiile viitoare?
p 12 WC jpg
Monahismul. Sustenabilitatea perenă
Tensiunile legate de ceea ce numim acum sustenabilitate și reziliență au existat dintotdeauna, fără îndoială.
p 11 BW jpg
Sfîrșitul războiului cu natura
Tăiem păduri în timp ce aducem în țară și îngropăm sau ardem mii și mii de tone de deșeuri.
marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.

Adevarul.ro

image
Femeia fatală a anilor '70: „M-am săturat să mă culc în fiecare seară cu alt bărbat!“ VIDEO
Talentată și frumoasă, Vasilica Tastaman, femeia fatală a anilor '70, a atras cu mare ușurință spectatorii în sălile de spectacole și bărbații în viața ei. Este una dintre marile actrițe pe care le-a avut România. Astăzi se împlinesc 20 de ani de la decesul artistei.
image
Céline Dion la 55 de ani. Ce i-ar fi declanșat boala nemiloasă: „I-au dispărut cei doi stâlpi și s-a prăbușit“
Cântăreaţa de origine canadiană, Céline Dion, este una dintre cele mai de succes interprete din istoria muzicii pop. În cei peste 35 de ani de carieră a vândut peste 250 de milioane de albume. S-a căsătorit cu impresarul ei cu care are trei copii și alături de care a rămas până finalul vieții lui.
image
Rusoaică voluntar în Ucraina, dezvăluiri șocante. Femeile din unitatea sa, folosite ca sclave sexuale
Un militar rus detașat în Ucraina a declarat că ofițeri de rang înalt au folosit femeile medic din propria armată ca sclave sexuale și le-au pedepsit pe cele care nu cooperau.

HIstoria.ro

image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.
image
Povestea marilor cutremure ce au zguduit spațiul românesc
La mijlocul lunii februarie a acestui an, orașul Târgu Jiu și localitățile învecinate au fost afectate de o serie de cutremure care, deși nu au produs pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore, au stârnit panică în rândul populației.
image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.