Nu eşti un Rambo sau un Bond - o discuţie cu doi spioni

Publicat în Dilema Veche nr. 456 din 8-14 noiembrie 2012
Nu eşti un Rambo sau un Bond   o discuţie cu doi spioni jpeg

N-am să ştiu niciodată cum îi cheamă. (Dar, de fapt, la ce mi-ar folosi?) Mi-au fost prezentaţi cu nişte nume obişnuite – poate or fi chiar ale lor, din buletin, nu „nume de serviciu“ – şi cu două vorbe despre competenţele lor: ea „este psiholog, dar are şi experienţă operativă“, el „este unul dintre cei mai buni ofiţeri operativi“. Aşadar, de aici înainte vor fi „Ea“ şi „El“. Prima impresie? Ea: pare că evită să te privească direct (ce naiba spun manualele alea de comunicare non-verbală?...), dar dacă îi încrucişezi pentru o secundă privirea, te simţi brusc „scanat“. El: un om solid cu un zîmbet blînd, care inspiră încredere – ai traversa liniştit cu el un cartier rău famat sau o pădure, noaptea. A doua impresie (după ce au început să vorbească): cu amîndoi ţi-ar face plăcere să stai la lungi taclale prieteneşti, la un pahar. Mă dusesem să aflu cîte ceva despre meseria lor şi despre ei ca oameni. Nu voiam, bineînţeles, „dezvăluiri senzaţionale“, pentru că Dilema veche nu se ocupă cu aşa ceva. Voiam să ştiu mai multe despre dimensiunea umană şi intelectuală a profesiei. Pentru că – în ciuda stereotipiilor curente – există o asemenea dimensiune intelectuală şi culturală în meseria de spion. Şi asta nu numai pentru că una dintre primele condiţii pentru a fi acceptat în sistem este un IQ de cel puţin 120. Şi nu numai pentru că trebuie să ştie/să înveţe 2-3-4 limbi străine. E ceva mai complicat, o să vedeţi...

Cum să te documentezi ca să pregăteşti o asemenea convorbire? Ce să citeşti? Cărţi de istoria spionajului? Sînt bune, dar vorbesc despre epoci trecute – căci, în mai toate ţările democratice, accesul la arhive e permis după cîteva zeci de ani (iar unele evenimente „nu prea lasă în urmă“ documente...). Memoriile unor foşti spioni? Există destule – de pildă ale unor generali KGB care au „defectat“ sau ale unor foşti spioni din „lumea liberă“ care povestesc despre Războiul Rece. Interesante, dar cine îţi garantează că acolo se spune lucrurilor pe nume? Romane de spionaj, filme? Bune şi ele, dar ficţiunea-i ficţiune. Aşadar, cum să te documentezi? În plus, dacă ai de-a face cu astfel de oameni şi dacă vrei să afli într-adevăr ceva despre ei ca oameni, un pic de ingenuitate nu strică: sînt antrenaţi să suporte „tiruri“ de întrebări, n-are rost să încerci „să-i duci“. Ştiu şi ei care sînt clişeele curente în legătură cu meseria lor, au un stil aparte de a zîmbi cînd vine vorba despre ele. Iar noi, „simplii cetăţeni“ bucşiţi cu literatură şi filme, oricum nu putem scăpa de numitele clişee. Şi atunci, la ce bun să-ţi faci „strategii de interviu“? Oleacă de laissez-faire s-ar putea să ajute.

Cam la asta mă gîndeam cînd a început discuţia. Aşa că am luat-o pe rînd, gospodăreşte.  

Cum ajunge cineva spion?

„În primul rînd, e important ce fel de oameni aducem aici“, spune Ea. E o selecţie lungă, se primesc mii de CV-uri, din care sînt alese foarte puţine. „Opt dintr-o mie.“ Sînt căutate nişte calităţi şi aptitudini care să alcătuiască „o constelaţie“, să meargă bine împreună. Se lucrează în etape eliminatorii. În primul rînd, trebuie să fie cetăţeni români. „Pentru că loialitatea lor trebuie să meargă într-un singur loc – nu putem face abstracţie de locul în care au crescut, de valorile culturale cu care au crescut; dacă au, de pildă, cetăţenie dublă, loialitatea lor e împărţită.“ Alte servicii din lume recrutează persoane care au altă cetăţenie, dar condiţia este să fi făcut cea mai mare parte din şcoală în ţara care le recrutează. „Apoi, ne interesează IQ-ul, anumite calităţi cognitive, trebuie să poată socializa. Să fie altruist, generos – pentru că vine aici ca să dea şi să primească puţin în schimb. Să fie un individ cu atenţie şi memorie foarte bună, să se poată integra în mediu, să aibă o mare rezistenţă la frustrare, la stres; să fie metodic, creativ, conştiincios, asertiv, să poată lucra autonom, dar în acelaşi timp să fie un bun subordonat.“ Am brusc o curiozitate: simţul umorului ajută? „Ajută“, zîmbeşte Ea. „Poate fi de folos în anumite împrejurări de socializare. Îl testăm în exerciţiile de teren pe care le facem în timpul şcolii – căci, altminteri, nu există teste psihologice care să evalueze simţul umorului“... „Adică avem în serviciu şi munteni, şi moldoveni, şi olteni, şi ardeleni, şi dobrogeni, şi bănăţeni...“, adaugă El cu subînţeles.

Selecţia ţine între şase luni şi un an, după care intră într-un proces de mentorat: învaţă sub supravegherea unui mentor. Totul durează trei ani, după care lucrează doi-trei ani în centrală, înainte de a fi considerat bun pentru a primi o misiune „adevărată“. „Dar vechimea aceasta de cinci-şase ani nu-i califică automat, pe toţi, pentru a putea lucra în afară. În această perioadă primesc diverse sarcini – unele sînt simple exerciţii, altele sînt situaţii reale prin care sînt ţinuţi sub lupă, pentru a vedea cum se descurcă“, intervine El.

Cum semnezi  cînd cumperi cu cardul?...

Aşadar, cinci-şase ani de pregătire, de fapt. Şi pentru a fi trimişi în misiune, ce condiţii au de îndeplinit, cum se face selecţia? Ea: „Cei care sînt propozabili intră în «malaxor» – evaluare profesională, control medical, evaluare psihologică etc. – şi se decide în funcţie de specificul postului, dar şi de experienţă: de pildă, pentru posturile cu acoperire diplomatică sau pentru posturile «la legătură», care sînt notificate serviciului partener, trebuie trimise persoane cu o anumită experienţă. Există, desigur, şi specializări pe anumite zone geografice de care se ţine seama“. El: „Contează foarte mult rezultatele lui în plan profesional: dacă a probat că are autonomie, că înţelege despre ce e vorba în profesia asta, că poate face un anumit gen de activităţi, se califică pentru misiune. În cei cinci-şase ani premergători trimiterii în misiune, sînt puşi în situaţii prin care să-şi dovedească abilităţile. De exemplu, sînt trimişi în străinătate pentru perioade scurte – de la cîteva zile la cîteva luni – fără legătură cu ambasada, cu familia de-acasă, cu noi, cei din centrală, cu sarcini precise de lucru: să întîlnească o anumită persoană, la o anumită adresă, sub anumite identităţi, în anumite condiţii şi să reuşească să predea sau preia un document sau altceva“. Povestea cu acoperirea e însă mai puţin spectaculoasă decît ştim din filme: „Dacă are o anumită acoperire, trebuie să-şi facă treaba pentru postul care i-o asigură, pentru că nimeni nu-l iartă – fie că e o acoperire diplomatică sau una neconvenţională. Trebuie să-şi facă activitatea oficială, după care are un alt job: trebuie să identifice persoanele potrivite din mediile potrivite unde se regăseşte informaţia. Ăsta e, pe scurt, job-ul spionului. Elementul principal e omul: informaţia e la oameni, deci trebuie să-i găseşti pe acei oameni pe care-i poţi recruta pentru a obţine, apoi, informaţia care te interesează. Iar asta presupune timp“.

Mi se pare că de aici începe „existenţa dublă“ a spionilor şi încerc s-o dau pe literatură: Dr. Jekyll şi Mr. Hyde, care va să zică... Dar sînt imediat contrazis. Nu, „existenţa dublă“ începe din momentul în care au intrat în serviciu, iar viaţa „i se cam mută în instituţie“ – capătă un nume de serviciu, i se construieşte o poveste plauzibilă faţă de prieteni şi faţă de cunoştinţe (pentru că, evident, nu are voie să spună unde lucrează). Ca absolvent de Litere, sînt curios cine „scrie“ aceste poveşti. Nu, nu e cineva anume, nu e nevoie de abilităţi scriitoriceşti şi nu sînt „pure ficţiuni“: există un colectiv care lucrează la asta şi se porneşte de la elemente concrete din viaţa reală a fiecăruia, „nu poţi dispărea cu totul“, pentru că ai făcut o şcoală, ai un anturaj care te cunoaşte deja... Şi nu apar confuzii între realitate şi „poveste“, nu se întîmplă gafe? El: „Noi ştim clar ce identitate avem, nu e vorba de Dr. Jekyll şi Mr. Hyde. Dar se mai întîmplă să suni acasă la un coleg şi să răspundă soţia; şi, ştiind doar numele de serviciu al colegului, şi nu numele său real, spui ceva de genul «îl caut pe domnul Cutare, mi-l puteţi da la telefon?». Soţia îşi dă seama despre ce e vorba şi ţi-l dă sau, uneori, îţi spune «aţi greşit». Altminteri, fiecare dintre noi poate folosi mai multe nume de serviciu, în funcţie de împrejurări, dar, evident, nu uită care e identitatea sa reală“. Ea: „Dar, dacă trebuie să semnezi repede un bon cînd cumperi ceva cu cardul, în primul moment ţi se poate întîmpla să nu ştii ce nume să foloseşti...“

***

De ce să te faci spion?

El: „Nu e un loc în care să te îmbogăţeşti, cine caută aşa ceva nu găseşte. Dar nu salariul te cheamă aici. Puţini au chemare către această activitate. Unii vin cu gîndul că serviciul e stabil, odată intrat aici, ieşi la pensie de aici. Dar aşa ceva poţi găsi mai bine ca funcţionar într-o primărie...“

Ea: „Pe «aventurieri» reuşim să-i eliminăm din faza de selecţie. Sînt destui candidaţi care au o frază-tip: «vreau o muncă dinamică, de teren». Munca e dinamică, dar nu de teren: are mai mult dinamism intelectual. Dacă ar şti ei ce mult vor avea de stat la birou, gîndind scenarii şi variante, şi cît de scurtă e ora aia de întîlnire cu sursa“.

El: „Sînt influenţaţi de literatură, de filme: au impresia că ofiţerul operativ e în permanentă agitaţie – cînd cu maşina, cînd cu femeile, cînd cu caftul... Dar în filme şi în cărţi nu se vede munca din spate, care înseamnă atenţie pe detalii, pe construcţie, pe controlul asupra mediului, pe eliminarea variantelor care dăunează. E multă concepţie, multă imaginaţie – nu eşti un Rambo sau un Bond“.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Liceul – o instituție
A devenit cumva liceul o instituție care să-i pregătească pe adolescenții de acum în mod real pentru viață?
p 10 jpg
Greva din învățămînt cîteva gînduri despre solidaritate
Mie, ca părinte și om care nu plănuiește să părăsească în curînd România, greva din aceste zile îmi dă un soi speranță.
p 11 jpg
image png
Foști copii, viitori adulți
Elevii de azi, mai ales cei din mediul urban, văd traseul școlar orientat către o țintă prestabilită: facultatea.
image png
„Părinții tăi știu ce vrei să faci?”
Din adolescență îmi aduc aminte mai degrabă de cărți și de personaje decît de oameni și întîmplări.
image png
Liceenii și liceenii
Atunci, de ce ne purtăm acum ca și cum am fi fost? Și, mai mult, ca și cum ne e dor să fim ceea ce n-am fost?
p 13 jpg
După douăzeci de ani
La finalul anului şcolar e întotdeauna linişte.
image png
Concert pentru o școală bună
ntîmplarea asta m-a lovit, ca sabia colonelului Lawrence din proza lui Eliade, drept în creștet.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Creșteri și descreșteri
Noi, românii, avem vorba aceasta despre noi înșine, „Ce-am fost și ce-am ajuns”.
Sever jpg
Cazaban jpg
„Adame, unde ești?“ Imagini și simboluri ale căderii omului
Semnificativ foarte este faptul că Adam și Eva nu au rămas cu rezultatul artizanatului lor grăbit și ipocrit, legat de conștiința propriei vini.
Stoica jpg
Ungureanu jpg
Bătaia cea ruptă din rai
Toată această conştiinţă a violenței creează o imagine a societății românești
Popa jpg
Mărire și decădere în istoria contemporană a Rusiei
Sigur, Putin încearcă să justifice ideologic acest război, însă justificările sale sînt străvezii, inconsistente, necredibile.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Aurul pur, urina sinceră
Amprenta creatorului va dispărea, opera de artă va arăta impecabil, dar autenticitatea ei va fi o iluzie.
p 10 WC jpg
Eul adevărat, eul autentic, eul perfect, eul dizolvat
David Le Breton evoca tentația „evadării din sine” ca „soluție la epuizarea resimțită în urma faptului de a trebui să fii în mod constant tu însuți”.
p 11 WC jpg
Autenticitate „Made in China”
Aceste grifonări rapide pe marginea conceperii autenticității în China sînt menite să arate că aceasta depășește antiteza paradigmatică dintre original și fals.
p 12 1 jpg
Autenticitatea românească între războaie: (dez)iluzii
Ce rămîne din subcultura românească interbelică a autenticității?
p 13 jpg
Biografiile culturale ale unui tricou
Un tricou alb de bumbac este la fel de banal, la o adică, și dacă are, și dacă nu are marca Kenvelo inscripționată pe față.
Bran Castle View of Countryside (28536914551) jpg
Pledoarie pentru metisaj
Scuze, dar nimeni sau nimic nu s-a născut dintr-unul…
640px Copyright (Simple English) Wikibook header png
Lista de supraveghere a raportului 301
Grație eforturilor noastre conjugate, România a reușit, după 25 de ani, să nu mai apară pe această „listă a rușinii”.
p 13 sus M  Chivu jpg
Două mesaje de la Greenpeace România
Oare cîți dintre noi nu s-au entuziasmat în fața unei oferte de 9 euro pentru un bilet de avion?
index jpeg 5 webp
„Turiști funerari”
Oare să rămînem acasă este cel mai cuminte lucru pe care l-am putea face spre binele planetei, adică al nostru?
p 10 M  Chivu jpg
Spovedania unui globe-trotter
Dar toate aceasta înseamnă că turismul de masă nu mai poate continua ca pînă acum, ci trebuie reinventat cu inteligență și sensibilitate.

Adevarul.ro

image
Românul care a descoperit secretul câștigului la loterie. Din cauza lui s-au schimbat legile în SUA și Canada
Un matematician român a descoperit secretului câștigului la loterie. Ştefan Mandel a reușit printr-o formulă personală să ia de 14 ori premiul cel mare. Norocosul a fost însă urmărit de ghinion, fiind anchetat de CIA și FBI.
image
Cum să pari mai deștept când porți o conversație banală. Ce spun cercetătorii de la Harvard
Dacă până acum ai crezut că menționarea funcției sau a studiilor te va „ridica“ în ochii partenerului de conversație, ar fi bine să te mai gândești o dată.
image
Presa britanică despre vizita Regelui Charles în țara noastră: „Are România în sânge“ VIDEO
Publicația britanică Daily Mail a publicat un amplu fotoreportaj dedicat vizitei de cinci zile a Regelui Charles al III-lea în țara noastră. Jurnaliștii au constatat că monarhul „are România în sânge“.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.