Noul și vechiul laolaltă

Publicat în Dilema Veche nr. 368 din 3 - 9 martie 2011
Noul și vechiul laolaltă jpeg

Relevant în Bucureşti e că s-a schimbat natura proprietăţii, exasperant de greu şi cu foarte multe abuzuri. Totuşi, acum oraşul este pilotat, din profunzime, de decizii ale proprietăţii private. Din nefericire, nici instituţiile statului, nici cele locale şi, în bună măsură, nici cetăţenii, mai cu seamă aceia care nu au avut de revendicat şi, deci, nu au primit nimic în plus, nu au reuşit să îşi schimbe mentalitatea, instrumentele de întîmpinare şi negociere cu proprietatea privată. În consecinţă, aceasta a fost, în lipsa expertizei complet diferite pe care trebuiau să o posede reprezentanţii interesului public, aleşi sau numiţi, anatemizată isteric. S-au cîştigat alegeri în Bucureşti înjurînd investitorii veroşi, ihtici (rechini), penali (s-a vorbit de banditism imobiliar). 

Or, nimic din ce s-a petrecut cu Bucureştii în ultimii zece ani (cam de cînd a început, lent, apoi exponenţial, bula imobiliară fîsîită în 2008) nu depăşeşte, proporţional vorbind, episoade anterioare de rescriere din rădăcini a oraşului, astăzi glorificate. Trei sînt evidente: epocile Carol I, Carol II şi Ceauşescu. De la fiecare ne-au rămas intervenţii brutale, de restructurare modernizatoare a urbei potrivit unor proiecte estetico-politice, cu dezastre (mînăstiri şi biserici din centru au dispărut şi în secolul al XIX-lea şi le regăsim urmele, iată, cînd rîmăm pentru alte şi alte proiecte), dar şi edificii, astăzi, patrimoniabile. Aşa se va vorbi, peste nu multe decenii, şi despre aceste două decenii. S-a distrus mult şi aiurea, unele distrugeri sînt irecuperabile, altele sînt imputabile în egală măsură şi avizatorilor, nu numai investitorilor. Pe scurt, ultima noastră grijă este stilul. Au apărut programe (office building-ul privat) şi materiale noi (faţadele cortină, finisajele uscate, structurile metalice de mari dimensiuni verticale). La început, ele erau noi doar pentru România, pentru că erau epuizate, dacă nu urîte de-a dreptul, în Occident. Dar actualitatea şi calitatea lor a crescut cu timpul. Astăzi, tot greu şi tot nesprijinite de stat sau administraţie locală, pătrund şi noi tehnologii pentru echiparea clădirilor cu energie alternativă (solară şi eoliană), dar nu pentru că ne-am făcut noi un upgrade profesional sau de mentalitate, ci pentru că ne forţează UE. De la Opera Center, al lui Dorin Ştefan, pînă la clădirile de birouri absolut occidentale şi contemporane proiectate în anii din urmă de firmele dlor arh. Vladimir Arsene, C-tin Ciurea, sau de grupul Avangarda, avem un număr de clădiri remarcabile (menţionez aici doar Ambasada Canadei, sau clădirile gemene de la Pavilionul Expoziţional din Piaţa Presei, sau fosta tipografie de pe Iancu de Hunedoara, convertită în clădire de birouri), dar sînt extrem de multe, plasate mai ales în zona de nord a Capitalei. Locuinţele de calitate sînt şi mai multe, însă ele nu au semnificaţie urbană, fiind răspîndite prin cartiere mărginaşe, de nu cumva exilate în afara oraşului propriu-zis. Dar ele sînt multe şi le veţi găsi, dacă nu mă credeţi, în frumoasele albume dedicate lor de Igloo Media, de pildă. 

Incompetenţa,  politicienii şi „experţii“ 

Citabil aici a fost semnalul coabitării noului cu vechiul, dat de sediul OAR (Ordinul Arhitecţilor din România) din Piaţa Revoluţiei, unde fosta clădire a Direcţiei a 5-a a Securităţii a fost conservată în stadiul de ruină care a ars în 1989 şi a fost completată de un corp vitrat (prea puţin) înalt. Coliziunea vizuală (şi simbolică) dintre nou şi ruina în care a fost înfipt fac din acest ansamblu adevăratul Memorial al Revoluţiei, pentru că este site-specific şi pentru că vestigiul declanşează o naraţiune care este proprie doar locului şi timpului istoric de acolo, cel de dinainte, din timpul şi de după 22 Decembrie 1989. Acest mod de a dialoga cu trecutul a devenit, apoi, modă. Se păstrează carcasa casei vechi, sau doar o travee de faţadă, care se umple apoi cu materie nouă. Asemenea clădiri „extrudate“ sînt multe, iar rezultatele sînt de toată mîna. Ele sînt, indirect, nu doar rezultatul schimbării naturii proprietăţii, ci şi a lipsei de voinţă politică de a trimite clădirile de birouri înalte în zona dimprejurul Casei Republicii/Parlament, aşa cum prevedea proiectul cîştigător al Concursului Internaţional Bucureşti 2000, din 1995-96 (M. von Gerkhan şi J. Zeiss). În treacăt fie spus, nici un concurs important în douăzeci de ani nu s-a realizat în Bucureşti. Dacă acolo, împrejurul măgăoaiei, s-ar fi „trimis“ clădirile înalte, Centrul Istoric ar fi fost salvat. Aşa, să nu dăm vina numai pe „rechini“ pentru impotenţa politicienilor, pentru cecitatea şi incompetenţa feluriţilor „experţi“. 

Oraşul este un produs negociat al tuturor actorilor săi urbani. Vechiul, într-un astfel de oraş, supravieţuieşte pentru calitatea şi importanţa lui comunitară şi pentru că zisa comunitate îl preţuieşte şi-l îngrijeşte, dar şi pentru că statul subvenţionează această preţuire (dacă nu direct, măcar prin reduceri de taxe şi impozite), nu doar îi suspectează de banditism pe proprietari şi investitori. Dar oraşul nu poate rămîne retardat într-un timp istoric (care, în cazul Bucureştilor?) revolut. Noul trebuie să apară laolaltă cu vechiul, colonizîndu-l, acompaniindu-l şi, din vreme în vreme şi/sau din loc în loc, substituindu-i-se. Aşa s-a întîmplat dintotdeauna în istoria arhitecturii şi aşa se va întîmpla şi după ce noi nu vom mai fi. 

Cîteva concluzii... de etapă 

Trăim într-un oraş devastat, e adevărat şi, aici, rănile dor mai mult decît altundeva. Avem, unii, moşteniri de reclamat (multe dintre palatele cu nume sonore au ajuns, însă, de îndată după retrocedare, în cu totul alte mîini, de unde se vede treaba că patrimoniul are caracter de clasă, dar banii – nu) şi, desigur, real estate este o zonă unde se investesc şi, poate, se spală sume greu de pronunţat. Asta înseamnă influenţă politică şi, nu rareori, mită. Dar aş încheia cu cîteva concluzii de etapă. Scopul cetăţeanului militant din Bucureşti nu trebuie să fie înălţimea clădirilor (limitată, oricum, de seismicitatea locului), pentru că ea, în sine, nu înseamnă nimic, ci este o chestiune de context. Bucureştii înşişi au crescut în scară, într-un secol, cel puţin de două-trei ori şi o vor mai face. Dacă înălţimea unei clădiri, de una singură, ar fi traumatizantă, locul cel mai înfricoşător de trăit de pe acest pămînt ar fi Manhattan, N.Y. Or, nu este... Dimpotrivă, miza energiilor acestora, nobile aproape toate, ar trebui să fie capacitatea cetăţeanului de a se folosi, în integritatea lui, de spaţiul public al urbei sale. Pentru acest obiectiv, realizat deja în mari oraşe europene şi americane, trebuie să ştie să propună soluţii alternative, să se folosească de dreptul său de a influenţa decizia publică şi, mai ales, de a accepta compromisuri, pentru a-şi atinge obiectivele. Pînă atunci, mai va. Oricum, nu e nimic greşit nici în nou, nici în vechi. Bună este coprezenţa lor în oraş, astfel încît acesta să fie şi loc de nostalgie, dar şi de visare. Greşită e supralicitarea oricăruia dintre cei doi termeni şi tentativa unilaterală, autistă, de a-l impune tuturor.

Augustin Ioan este profesor la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ din Bucureşti. Cea mai recentă carte a sa este Retrofuturism. Spaţiul sacru astăzi, Bucureşti: Paideia, 2010.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

familie casa fisurata png
O alunecare de teren a rupt casa în două, cu locatarii ei înăuntru. S-a întâmplat într-o comună din Buzău
O familie din comuna buzoiană Pârscov a rămas sub cerul liber când casa în care locuia a fost ruptă în două de o alunecare de teren. În ultimul an, pământul a luat-o încetul cu încetul la vale.
accident jpeg
Ioan Oroian, fostul director al Distrigaz Nord, a murit într-un accident rutier. A fost lovit de un microbuz
Un accident mortal a avut loc în județul Satu Mare, în urma căruia și-a pierdut viața Ioan Oroian (66 de ani), fostul director al Distrigaz Nord. El era în mașină cu soția lui.
Spărgătorii de case preferă şi acum metodele tradiţionale de intrare prin efracţie
Doi români s-au cățărat în biroul angajatorului din Austria și au furat 60.000 de euro
Cei doi români, în vârstă de 21 de ani, din Bacău, au pătruns în biroul angajatorului printr-o fereastră și au sustras 60.000 de euro și mai multe dispozitive electronice. Vor fi extrădați în Austria.

HIstoria.ro

image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.