Noile taine ale inimii în gît

Publicat în Dilema Veche nr. 494 din 1-7 august 2013
Noile taine ale inimii în gît jpeg

„Isarlîk, inima mea,
Dată-n alb ca o raia.“

Acum aproape 30 de ani, într-un tren de navetişti, am auzit o discuţie între un medic şi un tip înalt, solid, cu privirea încrucişată, care i se plîngea doctorului că, din cînd în cînd, se sufoca fără motiv şi-l lua panica. Simptomele astea nu-i treceau decît dacă ieşea din casă sau de pe unde-l mai apucau şi începea să umble, fără ţintă, pe străzi. Am ciulit urechea la discuţia celor doi, fiindcă mă încercaseră şi pe mine un fel de crize de sufocare, după o boală care mă anemiase.

Tipul care se sufoca îşi făcuse radiografie la plămîni, fusese la cardiolog, vorbise cu o psiholoagă şi se dusese la psihiatru să afle ce are. La plămîni n-avea nimic, la inimă – nici atît. Psiholoaga îl sfătuise să-şi schimbe serviciul, iar psihiatrul ajunsese la concluzia că era ipohondru şi-i prescrisese Distonocalm. Doctorul din tren l-a îndemnat să facă sport şi să nu mai fumeze.

Cînd am început să scriu la Tainele inimei, personajul principal era un amestec între un tip îmbrăcat într-un costum vechi, cu cravată la gît, pe care-l văzusem răscolind în coşuri de gunoi, omul din tren şi amintirile mele despre sufocare. Ca să mă documentez, am stat şi eu de vorbă cu un cardiolog, cu doi psihiatri şi cu un psiholog. Aşa am aflat că inşii care se plîngeau de crize de sufocare, urmate de accese de panică, nu erau nişte rarităţi şi că din această categorie făceau parte mai ales persoane cu studii superioare, cărora, în general, nu le convenea ce se întîmplă în jurul lor, dar, din diverse motive, preferau să-şi ţină gura sau se mulţumeau să cîrîie fără să spună neted ce nu le convenea.

După marea răbufnire din ’89, cîţiva dintre cei care sufereau de acest sindrom s-au vindecat brusc. Ştiu asta chiar de la unii dintre ei. Citiseră Tainele inimei şi-mi dădeau telefon să mi se mai plîngă de una, de alta, fiindcă îşi recunoscuseră cazul.

Nu m-am mirat deloc cînd l-am văzut la televizor pe tipul cu privirea încrucişată – fusese printre cei de la baricada de la Inter. Era nemulţumit în continuare, dar nu voia să se bage în politică, deşi era bun de gură şi susţinea chestii care-i iritau şi pe alţii. M-am întîlnit cu el în Piaţa Universităţii, unde intrai în vorbă cu oricine, pe temeiul apartenenţei la acel loc. Se mai sufoca din cînd în cînd, dar nu-l mai trecea panica. Nu se putuse dezbăra, în schimb, de obiceiul de a umbla creanga, prin care îşi proclama libertatea de mişcare, fără să ţină seamă de restricţiile meschine ale orelor de program. Se apropia de 40 de ani; totuşi, n-avea nici un rid pe faţă. În cartea lui de muncă, mi-a explicat, existau numeroase demisii, urmate de hiatusuri mai lungi sau mai scurte, care-l obligau să înceapă o afacere personală, deşi nu prea vedea în ce domeniu şi-ar fi putut folosi diploma. Era profesor de educaţie fizică şi expert în petrecerea timpului liber cu bani puţini. A mai apărut la televizor de cîteva ori, în agitaţii ani ’90 – o dată pentru a protesta împotriva fabricii de diplome de revoluţionar, pe care o deschisese Bebe Ivanovici –, la fel de neridat, dar cu o privire tot mai obosită, şi mă tem că nu din cauză că începuse să-l obosească libertatea.

Cu toate mizeriile acelor ani, speram că sindromul despre care scrisesem în romanul apărut în 1987 şi care avea să fie descris pe larg de cîţiva psihologi, după 1990, nu trecuse graniţa ceauşismului. În acei ani, însă, a apărut sufocarea de tip nou, provocată de cauze aparent mai subtile sau mai greu explicabile. Sufocarea care-l apuca pe cel care, în ’90, striga „Jos Securitatea!“, iar acum munceşte la firma vreunui fost securist care-i rîde în nas, iar dacă ar vrea să se ducă în altă parte, pe felia lui de competenţă, ar da peste altul care ar putea să nu-l primească. Sufocarea tinerilor care se duc cu CV-ul în băţ la interviuri, pentru joburi pe care le cîştigă alţii, graţie bonsaiului lor genealogic, cu deosebirea că, acum, unii dintre cei pe care-i apucă dorul de ducă nu mai umblă creanga prin ţară, ci cu acelaşi CV – care nu-i bun pentru România –, îşi găsesc un rost în străinătate.

Mai există însă un tip de sufocare, cea a micului om de afaceri care, după ce trece pe la nici el nu mai ştie cîte ghişee ca să primească ştampilele obligatorii pentru a-şi începe afacerea şi apoi, în sfîrşit, se apucă de ea, se vede asaltat de inspectorii care vin să-i ia birul pentru că, dacă s-a băgat într-o treabă, e imposibil să nu calce vreo lege. Şi unul ca ăsta nu-şi poate îngădui nici măcar luxul de a o lua razna, pe străzi sau prin ţară, să se răcorească în momentul cînd îl sugrumă indignarea. Trebuie să-şi plătească libertatea la locul de muncă, dacă nu vrea să-l execute banca de la care a luat credit şi, din mic om de afaceri, să se trezească boschetar. Cunosc un asemenea om, care a scăpat de toate grijile afacerilor, a scăpat şi de locuinţa pentru care trebuia să plătească impozit şi angarale lunare, a fost părăsit şi de nevastă, iar cum e liber ca pasărea cerului.

Cristian Teodorescu e scriitor şi jurnalist la Caţavencii.

Foto L. Muntean

index jpeg 2 webp
Pantofii lui Van Gogh
Este înțelegerea pașnică, în febrila încrîncenare de a nu mai vrea să înțelegi nimic.
p 10 jpg
Boema ca o operă
În opera lui Puccini, marile încercări ale vieții (iubirea și moartea, boala, prietenia) sînt livrate în forma lor epurată, căci personajele le trăiesc boem.
p 11 desen de J  J  Grandville jpg
Paris, ultimii boemi
Cum recunoști azi un boem, la Paris?
image png
În stație la Boema
Pentru Ozun, „stația” boemei trece, așadar, fără să lase urme nici măcar în amintire.
image png
Îndreptar boem
Să reținem amprenta lăsată de acești grozavi pictori asupra istoriei artei, asupra dumneavoastră, asupra mea.
p 13 jpg
Trei roluri ale boemei în cultura română
Fără îndoială, boema e una dintre puterile literaturii și artei asupra societății.
p 14 jpg
Boemul, un desuet?
De aceea, viața boemă a fost și fericit asociată cu aristocrația interioară și eleganța profunzimii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Începe vara
Tranziția pe care o aduce toamna poate fi de multe ori delicată, ca o dulce amînare.
11642099644 1a9d5559e6 o jpg
A treia fiică a anului
Toamna întind mîna după paharul de vin și fotografii vechi, mă duc la tîrgul de cărți, ascult teatru radiofonic.
Chisinau Center4 jpg
Toamna-Toamnelor
Pentru mine, Chişinăul devenise, încet, un oraș galben, despre care îmi plăcea să spun că găzduiește Toamna-Toamnelor.
p 11 sus Sonata de toamna jpg
Lasă-mi toamna
În „Sonata de toamnă” (1978), Ingmar Bergman dedică acest anotimp transpunerii unei întîlniri dintre o mamă și o fiică înstrăinate.
31524231041 19fca33e3b o jpg
Viața începe cînd cade prima frunză
Și-acum, la 33 de ani, îmi cumpăr haine noi odată cu fiecare început de toamnă, de parcă m-aș pregăti iar pentru școală.
p 12 sus WC jpg
Delta
Septembrie era pentru noi și luna marii traversări a lacului Razelm.
51604890122 85f6db3777 k jpg
Toamna vrajbei noastre
„Nu «Rarul umple carul», ci «Desul umple carul»!“
3035384225 17c8a2043e k jpg
Toamna între maşini paralele
Ne mai amintim cum arăta o toamnă în București în urmă cu 17 ani?
p 14 WC jpg
p 23 WC jpg
Make tea, not war
Ori de cîte ori englezii nu se simt în largul lor într-o situație (adică aproape tot timpul), pun de ceai.
image png
SF-ul din viețile noastre
Dosarul de acum e o revizitare a unor epoci dispărute.
p 10 la Babeti WC jpg
Cine te face voinic?
Iar azi – numai săpunuri bio, zero clăbuc, sau geluri antibacteriene, zero miros.
image png
Sînt atît de bătrîn, că
Sînt atît de bătrîn, că în copilăria mea dudele se mîncau de pe jos, din praf.
image png
În tranziţie
O zi şi o noapte a durat, cred, aşteptarea pe trotuarul primului McDonald’s, pentru un burger gratuit.
p 11 la Rugina jpg
Avem casete cu „Casablanca“
Fell in love with you watching Casablanca.
p 12 la Mihalache jpg
Unde ești?
„Și după aia pot să plec?” „În nici un caz!” „Nu mai înțeleg nimic!”, se bosumflă. Nu știu dacă e ceva de înțeles, m-am gîndit, dar nu i-am mai spus.
image png
Cu o bursă de studii la Berlin
Mă întreb cum s-ar mai putea realiza astăzi experiența unei călătorii în care totul nu e planificat dinainte pe Internet

Adevarul.ro

image
Soluția unei femei medic pentru salvarea soțului infectat cu o bacterie mortală: un tratament obscur cu virusuri
Când niciun antibiotic nu a mai funcționat în cazul soțului său infectat cu o bacterie periculoasă, o femeie medic a apelat la un tratament considerat obscur, folosind un inamic natural al bacteriilor pentru a-i salva viața.
image
Ce se întâmplă în timpul unei circumcizii. Care sunt riscurile și beneficiile procedurii
Deși considerată cea mai veche și cea mai frecventă operație din lume, circumcizia - îndepărtarea chirurgicală a prepuțului - este încă o procedură controversată, potrivit Yahoo! Life.
image
Piscină și elicopter pe cel mai mare super-iaht submarin din lume, în valoare de 2 miliarde de dolari
Compania producătoare a lansat, de asemenea, insule unice în felul lor, pe care se poate naviga sau poate acosta super-submarinul.

HIstoria.ro

image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.
image
Importanța stației NKVD de la Londra în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
În 1941, stația NKVD de la Londra era cea mai productivă din lume, comunicând Moscovei 7.867 de documente diplomatice și politice, 715 documente pe probleme militare, 127 referitoare la aspecte economice și 51 legate de activități sau operațiuni ale serviciilor de informații.
image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.