Noile taine ale inimii în gît

Publicat în Dilema Veche nr. 494 din 1-7 august 2013
Noile taine ale inimii în gît jpeg

„Isarlîk, inima mea,
Dată-n alb ca o raia.“

Acum aproape 30 de ani, într-un tren de navetişti, am auzit o discuţie între un medic şi un tip înalt, solid, cu privirea încrucişată, care i se plîngea doctorului că, din cînd în cînd, se sufoca fără motiv şi-l lua panica. Simptomele astea nu-i treceau decît dacă ieşea din casă sau de pe unde-l mai apucau şi începea să umble, fără ţintă, pe străzi. Am ciulit urechea la discuţia celor doi, fiindcă mă încercaseră şi pe mine un fel de crize de sufocare, după o boală care mă anemiase.

Tipul care se sufoca îşi făcuse radiografie la plămîni, fusese la cardiolog, vorbise cu o psiholoagă şi se dusese la psihiatru să afle ce are. La plămîni n-avea nimic, la inimă – nici atît. Psiholoaga îl sfătuise să-şi schimbe serviciul, iar psihiatrul ajunsese la concluzia că era ipohondru şi-i prescrisese Distonocalm. Doctorul din tren l-a îndemnat să facă sport şi să nu mai fumeze.

Cînd am început să scriu la Tainele inimei, personajul principal era un amestec între un tip îmbrăcat într-un costum vechi, cu cravată la gît, pe care-l văzusem răscolind în coşuri de gunoi, omul din tren şi amintirile mele despre sufocare. Ca să mă documentez, am stat şi eu de vorbă cu un cardiolog, cu doi psihiatri şi cu un psiholog. Aşa am aflat că inşii care se plîngeau de crize de sufocare, urmate de accese de panică, nu erau nişte rarităţi şi că din această categorie făceau parte mai ales persoane cu studii superioare, cărora, în general, nu le convenea ce se întîmplă în jurul lor, dar, din diverse motive, preferau să-şi ţină gura sau se mulţumeau să cîrîie fără să spună neted ce nu le convenea.

După marea răbufnire din ’89, cîţiva dintre cei care sufereau de acest sindrom s-au vindecat brusc. Ştiu asta chiar de la unii dintre ei. Citiseră Tainele inimei şi-mi dădeau telefon să mi se mai plîngă de una, de alta, fiindcă îşi recunoscuseră cazul.

Nu m-am mirat deloc cînd l-am văzut la televizor pe tipul cu privirea încrucişată – fusese printre cei de la baricada de la Inter. Era nemulţumit în continuare, dar nu voia să se bage în politică, deşi era bun de gură şi susţinea chestii care-i iritau şi pe alţii. M-am întîlnit cu el în Piaţa Universităţii, unde intrai în vorbă cu oricine, pe temeiul apartenenţei la acel loc. Se mai sufoca din cînd în cînd, dar nu-l mai trecea panica. Nu se putuse dezbăra, în schimb, de obiceiul de a umbla creanga, prin care îşi proclama libertatea de mişcare, fără să ţină seamă de restricţiile meschine ale orelor de program. Se apropia de 40 de ani; totuşi, n-avea nici un rid pe faţă. În cartea lui de muncă, mi-a explicat, existau numeroase demisii, urmate de hiatusuri mai lungi sau mai scurte, care-l obligau să înceapă o afacere personală, deşi nu prea vedea în ce domeniu şi-ar fi putut folosi diploma. Era profesor de educaţie fizică şi expert în petrecerea timpului liber cu bani puţini. A mai apărut la televizor de cîteva ori, în agitaţii ani ’90 – o dată pentru a protesta împotriva fabricii de diplome de revoluţionar, pe care o deschisese Bebe Ivanovici –, la fel de neridat, dar cu o privire tot mai obosită, şi mă tem că nu din cauză că începuse să-l obosească libertatea.

Cu toate mizeriile acelor ani, speram că sindromul despre care scrisesem în romanul apărut în 1987 şi care avea să fie descris pe larg de cîţiva psihologi, după 1990, nu trecuse graniţa ceauşismului. În acei ani, însă, a apărut sufocarea de tip nou, provocată de cauze aparent mai subtile sau mai greu explicabile. Sufocarea care-l apuca pe cel care, în ’90, striga „Jos Securitatea!“, iar acum munceşte la firma vreunui fost securist care-i rîde în nas, iar dacă ar vrea să se ducă în altă parte, pe felia lui de competenţă, ar da peste altul care ar putea să nu-l primească. Sufocarea tinerilor care se duc cu CV-ul în băţ la interviuri, pentru joburi pe care le cîştigă alţii, graţie bonsaiului lor genealogic, cu deosebirea că, acum, unii dintre cei pe care-i apucă dorul de ducă nu mai umblă creanga prin ţară, ci cu acelaşi CV – care nu-i bun pentru România –, îşi găsesc un rost în străinătate.

Mai există însă un tip de sufocare, cea a micului om de afaceri care, după ce trece pe la nici el nu mai ştie cîte ghişee ca să primească ştampilele obligatorii pentru a-şi începe afacerea şi apoi, în sfîrşit, se apucă de ea, se vede asaltat de inspectorii care vin să-i ia birul pentru că, dacă s-a băgat într-o treabă, e imposibil să nu calce vreo lege. Şi unul ca ăsta nu-şi poate îngădui nici măcar luxul de a o lua razna, pe străzi sau prin ţară, să se răcorească în momentul cînd îl sugrumă indignarea. Trebuie să-şi plătească libertatea la locul de muncă, dacă nu vrea să-l execute banca de la care a luat credit şi, din mic om de afaceri, să se trezească boschetar. Cunosc un asemenea om, care a scăpat de toate grijile afacerilor, a scăpat şi de locuinţa pentru care trebuia să plătească impozit şi angarale lunare, a fost părăsit şi de nevastă, iar cum e liber ca pasărea cerului.

Cristian Teodorescu e scriitor şi jurnalist la Caţavencii.

Foto L. Muntean

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.