Nimic mai mult de spus

Publicat în Dilema Veche nr. 714 din 26 octombrie – 1 noiembrie 2017
Nimic mai mult de spus jpeg

Una dintre cele mai profunde experiențe pe care cineva le poate avea este să tacă împreună cu alte persoane într-o mulțime imensă, nenumărabilă. Forța acelei suspendări este puterea non-violenței. Tăcem în mod voit împotriva celor care ne reduc la tăcere, avînd conștiința a ceea ce nu facem, a vidului înfricoșător în care istoria nu mai face vorbire. Într-un timp mut sîntem doar noi, imensitatea hoi polloi care suspendă actul, facerea socială, cea care cere cu necesitate limbaj și rostire. Momentul este emoționant, dar trebuie să se termine. Nu putem rezista fără zgomotul mașinal al vieții, fără îngerul istoriei împins cu putere spre viitor, lăsînd în urmă dezastru, lacrimi și durere.

Oamenii de știință au observat că fiecare putem halucina în tăcere, dar nimeni nu poate halucina tăcerea. Nu este vorba de un fenomen intern al sufletului, cum ar spune un filozof modern. Totuși, ca să avem experiența aceasta nu e nevoie nici de vreun obiect exterior, ceea ce dă bătăi de cap schemelor clasice ale percepției. Tocmai lipsa obiectului face experiența și mai interesantă. Definită prin absență și totuși atît de evidentă nouă, tăcerea trece prin viețile noastre ca moment al unei conștiințe depline fără a fi conștiința a ceva dat. Nici obiect, nici activitate, ci tocmai lipsa lor dă adîncimea momentelor de tăcere. Ele se petrec în timp, sînt durate ale existenței noastre, dar nu par a antrena și intuiția spațiului. Este tăcerea aspațială? Totuși, lipsa oricărei vibrații (perceptibile) în spațiu este cea care o întreține, mai degrabă decît ar produce-o.

Duratele colective de tăcere sînt dovada unui fapt mai puțin evident: că ea poate fi împărtășită chiar dacă nu e nimic, că are un caracter intersubiectiv și consensual. Chiar dacă stările noastre mentale pot fi diferite în momentele în care nu se spune nimic, cu toții remarcăm suspendarea discursului sau a zgomotului. Aceste durate sînt apăsătoare și eliberatoare în același timp, anxietatea și fericirea de a nu fi. Probabil așa se simțeau Beckett și Cioran stînd împreună fără a rosti nimic.

În școlile filozofice ale Antichității, în mănăstirile medievale și contemporane și în templele budiste, parte a tehnicilor sinelui a fost și este exercițiul tăcerii. Meditație sau rugăciune, curățare a simțurilor sau întărire a conștiinței, scopuri diferite instrumentează aceeași tehnică a suspendării rostirii pentru o mai mare libertate a (non)gîndirii. Cîștigăm timp și „spațiu mental“ atunci cînd ne debarasăm de multiplicitatea sunetelor și rostirilor. Scăpăm de o istorie lungă a sensului și nonsensului care trebuie să fie întotdeauna publice. Tăcerea, chiar și cea în colectiv, este privată. Tehnicile acestor tradiții filozofice și religioase încearcă să ducă mai departe privatismul tăcerii spre interioritate și claritatea privirii, a contemplării de sine pînă la desăvîrșire, în tot sau nimic. Nu e foarte clar dacă poți să taci de tot, dacă fluxul gîndirii cu adevărat poate fi suspendat. Și chiar dacă acest lucru ar putea fi posibil, creierul nostru merge și cînd nu-ți spune nimic, iar acestei activități (mai ales în tăcere) poți să-i înregistrezi sunetele care seamănă cu sfîrîitul prafului de pușcă. Creierul nu știe să fie mut.

Omul știe. Sau ar trebui să știe cînd unele fapte pot fi posibile, întîmpinate sau înțelese doar cu tăcere. Cel mai adesea sînt lucrurile intime, de la traumă la perversiune, cele pe care preferăm să le ascundem și să le uităm. Alteori acestea sînt pur și simplu atît de dragi nouă, încît nu putem sufla o vorbă despre ele: rostindu-le, le omorîm, le transferăm într-un nivel al existenței în care magia lor dispare. Obiecte ideale care nu se pot comunica. Doar într-un spațiu originar al tăcerii ele capătă suflu și trăiesc. Aceste experiențe pot fi estetice, erotice sau mistice – în genere cele care tind spre sublim, în fața căruia rămîi înmărmurit; ele au drept condiție de posibilitate tăcerea și le caracterizează incomunicabilitatea. Destul de apropiate, mai ales din unghiul incomunicabilității, sînt anumite experiențe ale învățării: meseria, se zice drept, se fură în mod tacit, fără explicații raționale comunicabile printr-un discurs articulat sau chiar formalizat. Afli, fără să întrebi și fără să ți se răspundă, ce e acceptabil sau nu, cum se face ceva, cum se desface etc. Deprinzi urmărind, atent concentrat, suspendat astfel din zgomotul lumii, ce și cum fac cea sau cel de la care înveți. Fericiți cei tăcuți, căci a lor este toată atenția! 

Constantin Vică este lector la Facultatea de Filozofie și cercetător la Centrul de Cercetare în Etică Aplicată, Universitatea din București.

Foto: flickr

Cumpărături la ușa ta, ajutor în lupta cu COVID 19, învățare online jpeg
Educația între două crize
Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără cosmetizare, situația dramatică a educației.
E cool să postești jpeg
Starea firească a lucrurilor
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
p 10 Alexis de Tocqueville WC jpg
O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică
Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației.
p 1 jpg
E normal să fim normali?
Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!“.
Construction workers in Iran 04 jpg
Diviziunea anomică
Viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera.
p 12 sus jpg jpg
Normalitatea și tulburarea
Traumă este orice eveniment pe care eul nostru îl gestionează cu dificultate sau pe care pur și simplu nu îl poate gestiona.
p 13 sus jpg
Cine mai vrea să meargă la birou?
Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.
646x404 jpg
Impactul pandemiei asupra educației
Închiderea școlilor și pandemia de COVID-19 au avut consecințe negative atît asupra progresului educațional al copiilor, cît și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană jpeg
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană
Prima observaţie pe care aş face-o este că nu trebuie să căutăm noutatea cu orice preţ.
Sinuciderea celei de a treia Rome jpeg
Sinuciderea celei de-a treia Rome
În secolul al XVII-lea, în următoarele ocurenţe ale formulei „Moscova, a treia Romă”, sesizăm o inversare a raportului dintre Biserică și imperiu.
Kundera după Kundera  Tragedia Europei Centrale? jpeg
Kundera după Kundera. Tragedia Europei Centrale?
Cum ar suna azi, în Ungaria, acel strigăt din 1956? Vă puteţi închipui?
Europa politică vs Europa geopolitică jpeg
Europa politică vs Europa geopolitică
Încercarea Europei Centrale de a-și găsi o identitate politică undeva între Germania şi Rusia a fost şi continuă să fie sortită eşecului.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cum e azi, cum era odată
Regresul nu poate exista decît în condițiile în care credem că există și progres.
Există regres în istorie? jpeg
Există regres în istorie?
Nimeni nu ne poate garanta că mîine va fi mai bun decît azi sau decît ieri.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.