Narnii și petice

Publicat în Dilema Veche nr. 807 din 8-14 august 2019
Narnii și petice jpeg

Nici nu-mi mai aduc aminte dacă am avut vreodată o vacanță ideală. Ceea ce știu e că aveam mereu tot soiul de așteptări în ce privește vacanțele, care mai de care mai elucubrante, și că realitatea, în general, le cam contrazicea pe toate. Cred că atunci cînd mi-am dorit mai cu înflăcărare să fie bine, s-a întîmplat mereu ceva care a dat totul peste cap. Și cînd m-am așteptat mai puțin să iasă ceva, întîmplările mi au luat-o înainte și m-au uimit. Tot ce pot să fac e să cos din peticele diverselor vacanțe despre care îmi amintesc un soi de sac decolorat, dar încă valid.

Primele mele vacanțe erau planificate de mama, o expertă într-ale leisure-ului și evadărilor. Evadările astea aveau loc fix în mijlocul anului școlar, pentru că atunci era mai liber în locurile în care mergeam. De la școală îmi luam scutire, ba chiar îmi anunțam prietenele, țin minte, că „de mîine o să fiu bolnavă“. De fapt, nu era deloc ce pare la prima vedere: era mai curînd și un fel de home-schooling parțial, pentru că în vacanțele astea ne și făceam lecțiile, prietena mea și cu mine – eu fiind o elevă cuminte și premiantă. Totul era excesiv de sănătos, cu o rutină bine stabilită și rar încălcată. Singurele ingrediente care salvau vacanțele astea aseptice erau imaginația și oamenii noi pe care-i descopeream. La mare venea, mereu, Zîna mării și ne punea pești sau broaște din cauciuc pe lămpile de la hotel. La munte, ursul Nounours ne trimitea scrisori la cantina Casei de Creație din Cumpătu și, drept răspuns, îi lăsam altele prin scorburi (acum, însă, la același Cumpătu, vine des, în realitate, și sare lejer orice gard cînd nici nu se-ntunecă bine). Prietenele și prietenii mamei aveau în mînecă aceste Narnii în care puteam să dăm cîte o fugă oricînd. Fără ele, vacanțele prea organizate ar fi adus mai mult cu un program de lucru.

Sătulă, la un moment dat, de atîta perfecțiune, m-am hotărît, pe la 16 ani (și forțată de împrejurări, ce-i drept), să pornesc singură într-o vacanță. Unde altundeva decît tot la Cumpătu, un loc safe, în care toți mă știau? Plecasem să descopăr lumea (practic, aceeași pe care o știam de la 6 ani, dar din altă perpectivă) cu traista-n băț. De fapt, eram un șoarece speriat și de umbra lui. Încă de la început, vacanța s-a dovedit învăluită într-un fel de pîclă, cea a fricii mele de lumea mare și rea. De cîte ori am fost singură în anumite locuri, am avut această percepție a realității: oricît de aurie aș fi simțit-o pînă atunci, în momentele alea îi deslușeam fix reversul. Am descoperit, în anul ăla, ce înseamnă să fii complet pe cont propriu. Cum e să nu fie nimeni care să te cocoloșească atunci cînd te întorci în camera ta mică și standard. Tot singurătatea, probabil, m-a făcut, în aceeași vacanță, să fac gesturi disperate și inutile – m-am dat cu sania într-un trenuleț cu niște copii mai mici. Rezultatul: am intrat într-o sanie cu cai care, cred că numai în anul ăla, plimba turiștii de colo pînă colo. Caii ne-au sărit, nu ne-au lovit, dar băiatul din față s-a dat cu capul în sania propriu-zisă și și l-a spart. N-a fost nimic dramatic, l-au cusut și i-a rămas doar un semn.

Țin minte, însă, pînă-n ziua de azi, momentul în care m-am ridicat din zăpadă, din învolburarea de sănii. Eram ușor amețită și speriată. În același timp, știam că nu pot să mă bazez decît pe mine. Era o anxietate continuă și un gust de nisip în dinți, ambele, însă, amestecate cu un fir foarte firav, nici cît o ață dentară, de ușurare: era o primă încercare de maturizare.

Au urmat alte vacanțe, mult mai bune, cu momente memorabile: una la Bran, la sfîrșit de ani ‘80, în care am descoperit conviețuirea amoroasă adolescentină; altele studențești, pe vremea comunismului, în care îmbinam exaltarea, tot amoroasă, cu horror ul condițiilor de acolo; primele vacanțe în străinătate, în care am trăit, pe lîngă șocul cultural, frigul și foamea; prima vacanță în Grecia, unde mi s-a părut Paradisul; și formidabila vacanță în care fiul meu, din fericire, sau poate din păcate, a descoperit, la propriu, America. Lista ar tot putea continua. Urmarea ei e însă destul de clară: de mult am încetat să mai încerc să-mi mulez vacanțele după vreun șablon.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.