„Mulți membri ai guvernului dvs. s-au transformat deja în rinoceri“ – interviu cu scriitorul Éric VUILLARD

Publicat în Dilema Veche nr. 764 din 11-17 octombrie 2018
„Mulți membri ai guvernului dvs  s au transformat deja în rinoceri“ – interviu cu scriitorul Éric VUILLARD jpeg

În cartea dvs. Ordinea de zi – după a cărei publicare ați cîștigat premiul Goncourt –, unde scrieți despre micile lașități, compromisuri, complicități și oportunisme care au facilitat ascensiunea lui Hitler la putere și ocuparea Europei, documentarea pare impresionantă. Cît și cum v-ați documentat pentru această carte?

Cartea este despre complezență și compromis. Și cum nu există niște arhive ale compromisului, pentru că putem vorbi despre compromis ca întîlnindu-se peste tot și nicăieri, n-am putut să accesez anumite arhive, să citesc documentele de acolo și gata. A fost un an de muncă. Putem face o paralelă cu munca unui jurnalist care ar studia dosarele de corupție. Nu există un loc anume unde să se ducă și să caute informații specifice, să citească documente și după aceea să spună: gata, am înțeles tot, am aflat totul despre corupție. Este un fel de anchetă jurnalistică pe care am făcut-o și eu, una vagă, subiectivă și cumva întîmplătoare, pentru a ajunge la documentele pe care le-am studiat. Am început să scriu această carte acum șapte ani. Dacă putem spune că orice cunoaștere are o formă, atunci cercetările mele au îmbrăcat forma unei anchete. Știam deja anumite lucruri care mi se sedimentaseră în timp și apoi dintr-odată, după ce mă uitam la o fotografie, citeam o carte sau vedeam un film, simțeam o anumită disonanță, un efect de anomalie care pentru mine era foarte important și îmi atrăgea atenția foarte tare. De exemplu, am văzut foarte multe filme despre actualitatea dintre cele două războaie mondiale. Și mi-a atras atenția unul în care lordul Halifax se plimba într-o trăsură cu Hermann Göring, într un parc mare cu zimbri. Sînt și multe poze ale acestui moment. M-a șocat felul în care se prezenta Göring. Avea o pălărie cu pană de fazan, cuțit la cingătoare, haină de piele, ca un adevărat vînător, iar lîngă el, lordul Halifax era aristocratul englez foarte serios, foarte binecrescut, foarte conservator. Era acolo acel gen de disonanță, de anomalie de care vorbeam. Cum se făcea că un aristocrat ca lordul Halifax îl tolera lîngă el pe acest personaj care era cel puțin fantezist și care bineînțeles că și vorbea așa cum se înfățișa? Filmele respective nu aveau sunet, exista doar un comentariu din epocă. Dar dacă ni-l imaginăm pe Göring vorbind, probabil că el spunea lucruri la fel de neobișnuite ca și ținuta pe care o purta. Și încă o dată îmi pun întrebarea: cum se face că un om ca Halifax, care era foarte protocolar, foarte conservator și atent la bunele maniere, îl tolera lîngă el pe acest individ, antisemit notoriu, violent și morfinoman, care și arăta așa cum l-am descris?

Trăim într-o lume în care aproape că ne am obișnuit cu o mulțime de mistificări ale realității. Se creează tot felul realități false în care sîntem îndemnați să credem. În cartea dvs. apare ceva ce poate fi contrariul. Adică e vorba de o ficțiune care pare să reușească să explice mai bine realitatea. Credeți că, în anumite condiții, ficțiunea poate servi mai bine adevărul decît simpla realitate vizibilă?

Depinde, bineînțeles, de context și de tipul de ficțiune. Pentru că se poate utiliza ficțiunea în două feluri. În mod normal, în momentul în care scrii ficțiune, ceea ce faci este să dai carne unor personaje, fie că ele sînt reale sau inventate. În cartea mea, eu nu am inventat nimic, nici fapte, nici personaje. Dialogurile vin din documente pe care le-am studiat. Deci toate episoadele și faptele din carte sînt reale, astfel că, potrivit unei definiții stricte a ficțiunii, cartea mea nu este ficțiune. În orice caz, nu este un roman. Dar, dacă ne gîndim că ficțiunea are două elemente, atunci putem numi ficțiune, în cartea mea, faptul că am dat posibilitatea personajelor să se încarneze în niște persoane reale în carte. Le-am pus în relație unele cu altele. Aceasta este componenta fictivă. Acesta este și efectul pe care am vrut să-l obțin, acela de a face personajele vizibile și în literatură, chiar dacă ele erau personaje reale, din viață. Acest lucru se leagă cumva și de ceea ce simțim noi despre lumea politică. Există această experiență primă pe care o avem, a lumii politice care este făcută din neîncredere. Cînd ne uităm la oamenii politici, ceea ce simțim este că joacă teatru. Ei devin niște personaje. În lumea lor reală există și o componentă fictivă, pe care eu am pus-o în ficțiunea mea. Istoria și științele sociale creează un punct de distanță, tocmai prin exactitatea faptelor pe care le arată, față de obiectul pe care îl descriu, și se uită această componentă fictivă care face și ea parte din istorie. Oamenii politici sînt tot timpul într-un fel de punere în scenă. Punerea în scenă din literatură aduce aminte cititorului de acest lucru, care poate fi uitat.

coperta ordinea de zi 1 jpg jpeg

Vorbeam însă de două elemente în această componentă fictivă. Cel de-al doilea element se referă la compoziția scrisului, la montaj, la organizarea faptelor în momentul în care scrii. În cărțile de istorie sau în discursurile politice, informația e prezentată în general ca fiind neutră. Or, în ficțiune nimic nu poate fi neutru. Nu poți compune sau scrie literatură bazîndu-te pe ideea că poți să prezinți ceva într-un mod neutru. Există o afirmație a lui Döblin, cel care a scris Berlin Alexanderplatz, care spune că, odată ce se triază documentele, odată ce ai trecut prin toate informațiile adunate pentru scrierea unei cărți, încep marile manevre, ceea ce înseamnă că orice compunere este o ficțiune, fie și plecînd de la faptul că triezi anumite informații și pe altele le lași deoparte. Deci, în general, cunoașterea are o structură ficțională, care se bazează pe subiectivitate. În momentul în care alegi să pui ceva într-o carte, deja acest lucru capătă o semnificație fictivă și spun asta cu o conotație pozitivă. Și invers, dacă ne gîndim la ficțiune și la lumea politică, cred că ficțiunea în sensul negativ al ei, de invenție, este mai puțin de partea literaturii și mai mult de partea discursului politic. Discursul politic are un fel solemn de a se prezenta, ca și cum tot ceea ce se spune ar fi adevărat și n-ar avea nici un fel de legătură cu ficțiunea. Dar discursul ficțional și registrul politic au foarte mare legătură pentru că registrul politic în sine este un discurs ficțional.

Aveți un exemplu în minte?

Este o poză care a tot circulat pe Internet, din timpul întîlnirii de acum cîteva luni dintre președintele Franței și cel al Statelor Unite. Au discutat atunci despre schimbările climatice în scopul convingerii președintelui american să nu iasă din acordul stabilit mai demult de François Hollande. În fotografie, cei doi președinți sînt cu o săpăligă în mînă, în fața unui arbore pe care se fac că îl plantează. Dar asta e o farsă, o ficțiune. Acel arbore, care ar fi trebuit să fie simbolul înnoirii planetei și al unei decizii serioase de a nu părăsi acordul, nu înseamnă nimic, pentru că această decizie nu a fost luată pînă la urmă, președintele Statelor Unite a ieșit din acel acord. Pe de altă parte putem să ne îndoim și de voința reală a amîndurora de a face ceva pentru politica ecologică a planetei. Dacă aș fi scris eu sau altcineva un asemenea episod fictiv, nimeni nu l-ar fi citit pentru că ar fi fost literatură proastă, de mîna a doua. Cred că, într-un anumit registru al ficțiunii, politica deține un monopol. Fără acest monopol, anumiți actori sau anumiți scenariști care joacă pe scena politică ar fi concediați pentru că nu ar mai avea obiectul muncii.

Credeți că există un mecanism prin care în jurul unui conducător autoritar (Hitler a fost, în felul lui, să zicem, unic, dar au fost și mulți alți dictatori în secolul trecut) se adună oameni care sînt sau devin lași, slugarnici, fac compromisuri, își inhibă orice fel de curaj? Observăm că fenomenul continuă și în zilele noastre și de asta întreb dacă nu cumva e un adevărat mecanism care face ca el să se repete.

Pentru ca orice dictatură să dureze, lumea economică din țara respectivă trebuie să întrețină relații pozitive cu ea. Fără acest sprijin, o dictatură n-ar putea să reziste. Singurele tipuri de regimuri autoritare care își pot permite să nu se sprijine pe lumea economică, cel puțin la începuturile lor, sînt cele de extremă stîngă, care au în schimb sprijinul popular inițial foarte puternic. Cînd lumea economică decide să strîngă de gît lumea politică, aceasta din urmă este în mare pericol. Astăzi, de exemplu, prin sistemele bancare și sistemul datoriilor de stat, lumea economică forțează mîna lumii politice.

Pentru că Dosarul dvs. vorbește despre curaj, aș spune că, atunci cînd scrii sau citești cărți, limbajul este foarte important, cuvintele sînt foarte importante și remarc că, în mod curios, în limbajul politic de astăzi, termenul curaj este folosit invers. În realitate, cînd un om politic vorbește în discursul său despre măsuri curajoase pe care el sau oamenii săi ar trebui să le ia, trebuie să vă gîndiți că aceste măsuri dificile vor însemna sacrificiul dvs., ca alegător. Cred că forma modernă de curaj politic e o formă de curaj bugetar, adică adoptarea unor măsuri nepopulare ca micșorarea pensiilor, de exemplu, care vor duce la salvarea pe termen lung a societății, dar vor scădea popularitatea celui care le decide. Vorbesc adică despre curajul de a deveni nepopular. Curajul în politică devine deci capacitatea unui om politic de a-i determina pe alegători să voteze împotriva intereselor lor imediate.

În România chiar acum aveți un exemplu prin care se leagă ideea de ficțiune, despre care am vorbit mai devreme, de cea de curaj. Acest referendum pentru definirea familiei tradiționale și interzicerea căsătoriilor între homosexuali. E absurd și aici sîntem în plină ficțiune, pentru că această lege încearcă să interzică ceva ce nu urma să aibă loc. Nu era o chestiune iminentă. E un caz clasic de cinema prost care costă și foarte mult. E exact opusul unui act curajos. Curajos ar fi fost ca oamenii politici care au organizat acest referendum să se preocupe de cele necesare economiei din România, pentru că sînt milioane de persoane care pleacă din țară din rațiuni economice. În loc de asta, curajul lor aflat în plină dezvoltare fictivă este acela de a se lua de un mic grup, de o minoritate care oricum nu punea probleme. Nici măcar nu își cereau dreptul de a se căsători. Și sîntem în plină ficțiune pentru că ei nu fac decît să atragă atenția asupra acestei false probleme, unde nu e nimic legat de curaj. Mulți membri ai guvernului dvs. ar trebui să recitească piesa Rinocerii a lui Eugen Ionescu, pentru că s-au transformat deja sau sînt pe cale să se transforme în rinoceri.

a consemnat Andrei MANOLESCU

traducere de Nadine VLĂDESCU

Cumpărături la ușa ta, ajutor în lupta cu COVID 19, învățare online jpeg
Educația între două crize
Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără cosmetizare, situația dramatică a educației.
E cool să postești jpeg
Starea firească a lucrurilor
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
p 10 Alexis de Tocqueville WC jpg
O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică
Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației.
p 1 jpg
E normal să fim normali?
Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!“.
Construction workers in Iran 04 jpg
Diviziunea anomică
Viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera.
p 12 sus jpg jpg
Normalitatea și tulburarea
Traumă este orice eveniment pe care eul nostru îl gestionează cu dificultate sau pe care pur și simplu nu îl poate gestiona.
p 13 sus jpg
Cine mai vrea să meargă la birou?
Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.
646x404 jpg
Impactul pandemiei asupra educației
Închiderea școlilor și pandemia de COVID-19 au avut consecințe negative atît asupra progresului educațional al copiilor, cît și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană jpeg
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană
Prima observaţie pe care aş face-o este că nu trebuie să căutăm noutatea cu orice preţ.
Sinuciderea celei de a treia Rome jpeg
Sinuciderea celei de-a treia Rome
În secolul al XVII-lea, în următoarele ocurenţe ale formulei „Moscova, a treia Romă”, sesizăm o inversare a raportului dintre Biserică și imperiu.
Kundera după Kundera  Tragedia Europei Centrale? jpeg
Kundera după Kundera. Tragedia Europei Centrale?
Cum ar suna azi, în Ungaria, acel strigăt din 1956? Vă puteţi închipui?
Europa politică vs Europa geopolitică jpeg
Europa politică vs Europa geopolitică
Încercarea Europei Centrale de a-și găsi o identitate politică undeva între Germania şi Rusia a fost şi continuă să fie sortită eşecului.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cum e azi, cum era odată
Regresul nu poate exista decît în condițiile în care credem că există și progres.
Există regres în istorie? jpeg
Există regres în istorie?
Nimeni nu ne poate garanta că mîine va fi mai bun decît azi sau decît ieri.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.