Modele, solitudine și solidaritate

Publicat în Dilema Veche nr. 371 din 24-30 martie 2011
Cui nu i pasă? jpeg

Dincolo de lamentaţii şi de imprecaţii, impactul pe care noile medii de comunicare îl au asupra manierei în care se modelează conştiinţa individuală în postmodernitate nu poate fi subestimat. Celor care au cunoscut, înainte de fascinaţia comunicării online, doar farmecul epistolelor şi al cărţilor de hîrtie, această mîndră lume nouă le poate apărea ca un amestec bizar de baroc şi kitsch. Freamătul este mai important decît tihna, iar atenţia este abandonată în favoarea rapidităţii cu care este ingurgitată informaţia.

Mi se pare, în aceste clipe, mai mult ca oricînd, că asumarea experienţelor istorice trecute este crucială şi decisivă în procesul de articulare al răspunsului la provocarea pe care o ipostaziază, cultural, această modernitate accelerată. Nu sîntem primii care să aibă sentimentul unei ieşiri a istoriei din ţîţîni, sub presiunea unor schimbări spectaculoase. Bunicilor noştri, atît cît ne putem imagina şi putem recupera din textele contemporane lor, trecerea de la un Vechi Regat tihnit la proteica Românie interbelică a jazz-ului le va fi apărut ca un seism mentalitar. După cum, mult mai aproape de noi, emergenţa unei culturi rock şi contestatare a fost întîmpinată, eufemistic vorbind, cu destulă reţinere de cei mai în vîrstă: reascultate astăzi, cîteva dintre cîntecele Phoenix-ului vorbesc despre această necesitate de depăşire a blocajului dintre generaţii.

Aşadar, odată ce am stabilit că mica noastră lume nu este prima care să fi experimentat o traumă identitară, atingerea echilibrului este un obiectiv care nu mai are nimic utopic. Diferenţa este dată de modul în care gestionăm capacitatea de a opta între diferite produse culturale: prin telecomandă sau mouse, navigarea între registre intelectuale aflate în tensiune ireconciliabilă este realizabilă şi conţine o doză de raportare ludică. Prizonieri ai unui univers care mizează pe comercial şi atractivitatea cool, sîntem obligaţi să identificăm nişa pe care o vom ocupa, la nivelul imaginarului cultural. Distincţia dintre cultura înaltă şi cea populară, altădată uşor de trasat, lasă locul unei multitudini de fracturi şi clivaje intelectuale. Alegerea presupune plasarea într-un teritoriu ale cărui reguli sînt decelabile fără dificultate, stilistic şi antropologic.

O singurătate a alergătorului de cursă lungă – detaşarea de modelele pe care televiziunea le impune este posibilă, cu condiţia ca persoana care alege să savureze gustul situării în contra curentului şi să se aşeze, confortabil, în pielea aceluia care aparţine unei minorităţi intelectuale. Cultura înaltă – sau ceea ce unii critici culturali par să desemneze sub această etichetă conceptuală – nu are nimic din aerul vetust asociabil la prima vedere cu ea: urmărind, în urmă cu ceva vreme, un miraculos documentar BBC dedicat operei italiene, am retrăit o bucurie care nu este în nici un fel scorţoasă şi snoabă. Atunci cînd actorul englez Stephen Fry (cunoscut iniţiaţilor în arcanele seriei Black Adder) porneşte în căutarea unui Wagner personal, travaliul exegetic este dublat de accesibilitatea superioară a produsului cultural ce educă fără a plictisi. Dacă există o lecţie în aceste două exemple britanice, ea ar putea fi rezumabilă fără dificultate în nevoia de a retraduce, pentru gustul celor de astăzi, gramatica şi vocabularul culturii occidentale de la care ne revendicăm, în calitate de europeni.

Această pedagogie superioară este punctul de plecare în efortul de a duce mai departe o linie care riscă să fie întreruptă de asaltul mediocrităţii mediatice şi al vulgarităţii. Oamenii-carte ai lui Ray Bradbury se confruntă, astăzi, cu noii pompieri care ard volume în numele vandabilităţii, al ratingului sau al ideologiei. Celebrarea prostului gust, în numele falsei democraţii mediatice, evacuează din dezbaterea publică de la noi temele în jurul cărora se pot organiza polemicile robuste şi fecunde. Familiaritatea cu agresivitatea verbală, canonizarea manelistului ca emblemă de succes social, ostilitatea faţă de artă şi obstinaţia cu care este torturată limba română sînt simptomele unei patologii pe care nu o mai putem socoti ca fiind nesemnificativă. 

Lamentaţiile în marginea extinderii modernităţii împing în plan secund realitatea responsabilităţii individuale şi comunitare. Tehnica nu este, în sine, cauza expansiunii răului cultural din jurul nostru: accesibilitatea informaţiei, posibilitatea de a interoga nivele de cunoaştere fără precedent în trecut sînt proba faptului că doar liberul arbitru uman poate converti în instrument de perfecţionare uneltele pe care contemporaneitatea ni le oferă. Solidaritatea ţesută în jurul ideilor poate fi barajul care să oprească avansul acestei formule întemeiate pe sinteza de populism şi cinism mediatic. Cartea, muzica, tablourile, filmele sînt cărămizile pe care se fondează arhitectura unei existenţe umane care nu se rezumă la dimensiunea ei biologică. Asemeni oamenilor-carte ai lui Bradbury, avem nevoie de curajul solitudinii şi al solidarităţii. Negocierea unei relaţii echilibrate cu istoria în accelerare este posibilă prin însumarea firescului pe care fiecare gest individual îl conţine. Agresivitatea mediatică poate avea drept antidot încrederea în durata lungă şi în supravieţuirea spiritului.

Ioan Stanomir este scriitor şi profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti. Cea mai recentă carte publicată: Teodoreanu reloaded (în colaborare cu Angelo Mitchievici), Editura ART, 2011.

Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.
p 11 J  Habermas WC jpg
Între think-tank și Denk-Panzer: intelectualul german
Sincronizarea limbajului educațional cu îmbogățirea limbajului specializat este imposibilă.
p 12 sus WC jpg
Turma minților independente
Multe se iartă în America. Mai multe decît în Europa.
p 23 jos jpg
Rusia și cultura ei (neo)imperială sau despre cum se autoîndeplinesc profețiile politice
În realitate, nimeni nu-i pune la colț pe clasicii ruși, fie ei scriitori, compozitori sau poeți.
p 22 jos jpg
Ecou (nu prea) îndepărtat. Intelectualii și puterea la 1996
Ar fi util cititorului dilematic de azi să vadă cum gîndeau acest subiect, acum aproape 30 de ani, stîrniți de revista noastră, trei intelectuali români majori: Ștefan Augustin Doinaș, Livius Ciocârlie și Ion Vianu.
E cool să postești jpeg
Un examen de conștiință
MeToo poate însemna mai mult decît mediatizare, scandal, procese: poate fi un real examen de conștiință.
p 10 sus Alyssa Milano WC jpg
MeToo, scurt istoric
Incriminarea hărțuirii sexuale nu a început cu mișcarea MeToo, iar cazul Weinstein nu a fost primul.
p 11 jpg jpg
De ce stîrnește abuzul sexual atîtea reacții contradictorii?
Reacția la trauma sexuală este una socială, cu rădăcini și ramificații profunde.
p,12 jpg
#MeToo, din nou. Tot despre putere, recunoaștere, dar și hermeneutică
Încercările de delegitimare a mișcării #MeToo înseamnă și o lipsă de recunoaștere a victimelor abuzurilor sexuale și conferă putere abuzatorilor.

Adevarul.ro

image
Vacanţe de coşmar pentru zeci de mii de turişti blocaţi într-o staţiune. O familie susţine că trebuie să dea 26.000 de dolari pentru o săptămână de cazare
Vacanţele în oraşul turistic Sanya de pe insula tropicală Hainan din China au devenit un coşmar în acest weekend pentru zeci de mii de turişti care au rămas blocaţi acolo brusc, după ce autorităţile chineze au impus lockdown din cauza a peste 1.200 de cazuri de Covid-19.
image
EXCLUSIV Bărbatul cu probleme psihice care şi-a măcelărit familia, în Argeş, nu mai fusese evaluat de o comisie din 2004
Bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care a masacrat cinci membri ai familiei şi avea probleme psihice nu a mai fost evaluat de către o comisie de specialitate de acum 18 ani, legislaţia fiind una extrem de permisivă.
image
EXCLUSIV Autorul masacrului din Argeş suferă de schizofrenie. Psihiatrul său: „Avea relaţii strict cu familia“
Viorel L., bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care şi-a masacrat familia, suferea de mai mult timp de schizofrenie şi urma un tratament medical. Bărbatul nu avea un loc de muncă şi stătea în majoritatea timpului în curtea casei, fiind o persoană izolată.

HIstoria.ro

image
Pacea de la București (10 august 1913): „Ne-am jucat de-a Congresul de la Viena”
O sursă interesantă despre evenimentele anilor 1912-1913 o reprezintă însemnările celor două personalități ale Partidului Conservator – Titu Maiorescu și Alexandru Marghiloman. Jurnalele celor doi sunt caracterizate de un veritabil sincron.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.