Ministrul Economiei de la Dîlga

Publicat în Dilema Veche nr. 606 din 24-30 septembrie 2015
Ministrul Economiei de la Dîlga jpeg

În 2010, Fundaţia Soros împreună cu Fundaţia Pestalozzi derulau un proiect în mediul rural, prin care ofereau cursuri de antreprenoriat social. Printre cele mai bune planuri de afaceri înscrise în urma acestor cursuri se afla şi cel al lui Gheorghe Percu din satul Dîlga, comuna Dor Mărunt. În cinci ani de zile, Percu ar fi trebuit să ajungă la un număr de 25 de angajaţi. Pînă de curînd ajunsese la trei. Astăzi, i-a rămas unul singur, dar nu pentru că nu ar fi făcut treabă. Ci pentru că un antreprenor „brunet“, aşa cum îi place lui Percu să zică, nu are un drum facil în afaceri. 

În urma proiectului depus în 2010, Percu a înfiinţat Asociaţia AdProd, o întreprindere socială cu mai multe componente, legate una de cealaltă, şi cu un plan de dezvoltare bine pus la punct. Pentru început, Percu s-a uitat la nevoile comunităţii. Majoritatea locuitorilor din Dîlga fac focul în sobe cu lemne. Satul nu a fost racordat la reţeaua de gaze, aşa că un depozit de lemne şi comercializarea acestora către oameni a fost prima lui opţiune. Percu achiziţionează lemne de la două depozite din apropiere cu circa 330 de lei metrul cub. Preţul final, care include încărcat/descărcat, transport şi tăiere, ajunge la 420 de lei. Are clienţi cărora le duce lemne direct, dar ca să supravieţuiască face şi ture prin sat şi comună din poartă-n poartă. 

Şi ce legătură au lemnele de foc cu economia socială? – poate vă întrebaţi deja citind pînă aici. Aici, definiţia lui Gheorghe Percu trece dincolo de orice manual sau convenţie internaţională. Şi e, de altfel, mult mai realistă. Termenul „economie“ are pentru expertul pe probleme de romi o semnificaţie mult mai directă şi mai concretă decît atunci cînd e folosit de politicieni. Percu înţelege prin asta „a face o economie“. Concret: „În loc să plăteşti la oameni ajutor de şomaj sau ajutor social, nu e mai bine să le faci locuri de muncă? În loc să cheltuiesc cu ei, nu mai bine iau bani de la ei prin impozite? Este o economie?“. 

Este. Dar partea socială? Aici, asociaţia lui Percu prestează servicii pentru categorii defavorizate şi grupuri vulnerabile. „Romi sau ne-romi“, spune bărbatul apăsat. Asociaţia AdProd a fost ajutată să se înfiinţeze, aşa că serviciile sociale sînt felul ei de a răsplăti comunitatea. Pe primul punct al planului său de afaceri, Percu nu are mult spaţiu de manevră, dar asta nu-l opreşte. Ce poate oferi este transport gratuit de lemne şi manoperă, adică tăiat şi depozitat de lemne. Ajută patru familii nevoiaşe în fiecare lună. Percu se implică însă şi în alte servicii sociale cu autoutilitara pe care o are la dispoziţie. 

Mai multe fundaţii au ajutat la Dîlga şi Dor Mărunt peste 200 de familii cu donaţii de mobilier şi haine. Toate astea trebuie aduse la oameni, montate, împărţite. Percu şi utilitara sînt mereu la datorie. Planul său era însă mult mai ambiţios. 

Vara, lemnele de foc nu merg bine, dar un atelier de tîmplărie ar fi reprezentat o ocazie bună de desfacere de produse şi locuri de muncă pentru comunitatea locală de romi. Voia să facă mobilier de grădină, scînduri de gard, mobilier de interior. Intenţiona să le vîndă la preţuri „sociale“ pentru oricine nu-şi poate permite ceva de la marile magazine sau mobilă la comandă. 

Apoi, Percu s-a uitat mai atent în jur şi şi-a aplecat atenţia către specificul zonei rurale în care trăieşte. Multă lume se ocupă cu creşterea de animale, aşa că planul său de afaceri avea o a treia componentă: un incubator de ouă. Voia să vină în sprijinul oamenilor cu o capacitate de 1500-2000 de ouă. Fie oamenii plăteau o sumă modică şi îşi luau puii, fie, dacă nu ar fi avut bani, puteau să plătească la asociaţie înapoi în animale ajunse la maturitate. Şi aşa ar fi ajuns la ultimul pinion din angrenaj: o linie de sacrificare de păsări. În total, 25 de angajaţi într-un termen de cinci ani. „Economie.“ 

După primul an de activitate, Gheorghe Percu găsise finanţare pentru utilajele din atelierul de tîmplărie. Forţă de muncă avea. Comunitatea de romi din Dîlga e formată din rudari, meşteri în lemn, „moştenitorii lui Brâncuşi“, aşa cum îi descrie Percu. Depusese hîrtiile, aprobarea o primise, dar îi lipsea un lucru: terenul. Nu avea bani să achiziţioneze un teren, nu avea bani să se înscrie la licitaţie la primărie. Spera la ajutor de la primărie pentru că „vorb’aia, sînt o întreprindere socială. Fac ceva pentru comunitate. Şi avem şi planuri de afaceri bune, realiste. Altfel, de ce ne-ar fi dat UE bani să ne înfiinţăm?“. 

Teren există la Dîlga, chiar aproape de casa lui Percu. La capătul unei străzi, la marginea unui cîmp unde lumea acum aruncă gunoaie, antreprenorul social ar fi putut să se extindă şi să facă „economie“. Primăria însă nu a găsit fie de cuviinţă, fie instrumentele legale prin care să sprijine dezvoltarea comunităţii pe care trebuie să o administreze. Ori licitaţie, ori concesiune. Banul jos. „Dar de ce nu se poate să primesc o mînă de ajutor la început de drum? Măcar cinci ani dacă m-ar fi scutit de impozite şi plată, ca apoi să am cu ce participa la o licitaţie, am fi reuşit să facem ceva bine“, spune Percu. Şi adaugă că „terenul nu e al meu, e al asociaţiei. Sîntem 28 de membri fondatori, iar atelierul şi tot restul ar fi intrat în patrimoniul comunei, nu la mine acasă“. 

Ascultîndu-l pe Percu vorbind despre comunitate, am impresia că vorbesc cu primarul

al satului. Se gîndeşte la reducerea sărăciei, la locuri de muncă şi la scăderea numărului de VMG-işti. Poftim? „Cei care stau pe venit minim garantat“, îmi răspunde sfătos, înainte să se întrebe dacă „banii pe care i-am primit noi, la început, nu cumva nu au fost daţi fără folos? Eu am promis ceva, dar nu am nici o posibilitate să continui ce trebuie să fac pentru că mă împiedic de primărie.“ 

Propunerile lui Percu nici nu ajung în Consiliul Local, rămîn la stadiul de discuţie şi promisiuni. Experienţa cu o astfel de atitudine e una dureroasă pentru el. Pe fondurile ONG, de exemplu, asociaţia trecuse de prima fază a unui proiect de construire a unei baze sportive pentru copiii din sat, în valoare de 75.000 de euro. Avea proiectul, avea consultanţă de la o firmă, avea aprobare pentru finanţare, trebuia doar să încheie un parteneriat cu primăria pentru a obţine terenul. Nu s-a putut. Finanţarea a fost pierdută. „Puteam să ducem copiii acolo, să nu mai stea pe telefoane şi prin baruri. Puteam să facem locuri de muncă.“ În Dor Mărunt, conform direcţiei de asistenţă socială, 600 de persoane sînt VMG-işti. Dintre aceştia, jumătate sînt romi. 

În Dîlga, dacă ieşiţi de pe drumul principal, străzile sînt pietruite. Opera e tot a lui Percu, proiectul depus de el în valoare de 150.000 de euro a fost finanţat tot de o fundaţie. Planul era însă mai mare.  Asociaţia a cerut sprijinul primăriei pentru transformarea unor traverse de cale ferată în borduri. Ideea implica şi comunitatea, în sensul în care fiecare familie s-ar fi ocupat voluntar de amplasarea traverselor în faţa propriei case. Fundaţia finanţatoare era de acord să dea bani, într-un al doilea proiect, pentru asfaltarea străzilor. Că nu s-a întîmplat din cauza lipsei de acţiune a autorităţii locale mai poate fi acum o surpriză? 

„Noi, romii, sîntem văzuţi ca oaia neagră a societăţii. Unii fac discriminare pozitivă, ne ajută cu astfel de programe ca să ajungem să fim egali. Dar dacă eforturile de la început nu sînt susţinute apoi de autorităţi, ajungem ca ele să fie anulate în timp“, spune Gheorghe Percu. „S-au investit sume de bani, dar apoi nu se ocupă nimeni să sprijine dezvoltarea pe termen lung. Lasă, dă-i încolo, că or veni şi alte finanţări pentru romi. Dar de ce nu o gîndim ca lumea cap-coadă? Dacă nu ne asumăm această răspundere, banii de ce îi mai luăm?“ 

Percu e de părere că a lua bani europeni şi a-i monitoriza doar pe perioada de implementare a proiectului e inacceptabil. „Mai bine dau banii în alte părţi, unde există persoane responsabile care vor să facă ceva cu ei.“ Acum, că se apropie alegerile locale, Percu estimează că şansele de a primi un sprijin pentru dezvoltarea întreprinderii sale sociale cresc puţin. Are promisiuni noi, probabil va fi şi ceva pus pe hîrtie pînă la vot. Problema e ce se întîmplă după alegeri, „cînd lumea brusc nu te mai cunoaşte şi îţi întoarce spatele“. Şi impresia generală pe care Percu o respinge cu fermitate: „Noi nu ne-am născut ca să fim hoţi. Unii romi fac probleme, într-adevăr. Aceştia trebuie trataţi ca indivizi, iar legea trebuie să se aplice. Dar faptul că sîntem bruneţi nu-i dă dreptul nimănui să creadă că întreaga noastră etnie e oaia neagră a acestei ţări“.

Laurenţiu Colintineanu este senior editor multimedia la EurActiv.ro

Foto: L. Colintineanu

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Paradisul care atrage turiști români cu prețuri neschimbate de 10 ani. „Numai la noi se practică japca”
Românii aleg demulte ori să-și petreacă vacanțele în străinătate, în special vara, spre disperarea hotelierilor care se plâng de lipsa clienților. Însă, în foarte multe cazuri, turistul român face această alegere pentru că, nu e un secret, un sejur în străinătate e mai ieftin decât în propria țară
image
Radonul, ucigașul invizibil din Ardeal. Medic: „Se atașează de aerosol și rămâne la nivelul de 1-1,5 m înălțime, exact unde respiră copiii”
A crescut numărul cazurilor de cancer pulmonar la nefumători, iar un motiv este iradierea cu radon, un gaz radioactiv incolor și inodor foarte periculos pentru sănătate dacă se acumulează în clădiri.
image
Căutătorii de artefacte milenare. Fabuloasele noi descoperiri ale detectoriştilor, arheologii amatori plini de surprize
Înarmaţi cu detectoare de metal, colindând locuri numai de ei ştiute din ţinutul Neamţului, arheologii amatori au reuşit, graţie hazardului şi perseverenţei, să aducă la lumină vestigii din vremuri trecute

HIstoria.ro

image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.
image
Un proces pe care CIA l-a pierdut
În toamna lui 1961, CIA se mută din Washington în noul şi splendidul sediu de la Langley, Virginia.
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.