Metamorfozarea locuitorului în cetăţean

Publicat în Dilema Veche nr. 632 din 31 martie - 6 aprilie
Metamorfozarea locuitorului în cetăţean jpeg

Ceva se întîmplă. În cadrul cercetării World Values Survey, realizată în octombrie 2012 de către MetroMedia Transilvania, 10% din respondenţi spuneau că au participat la demonstraţii paşnice. În februarie 2016, la o întrebare similară adresată de IRES, procentajul răspunsurilor afirmative crescuse la 25%. De acord, în asemenea sondaje respondenţii au tendinţa de a răspunde mai degrabă ceea ce ei cred că cel care întreabă crede că e bine, decît ceea ce e în fapt. Dar, şi dacă jumătate din răspunsuri au fost „înflorite“ şi în 2012, şi în 2016, tot înseamnă că numărul protestatarilor e acum mai mult decît dublu faţă de cel de acum patru ani.

Adevărul e că din 2012 încoace au fost multe „întîmplări“. A fost, în 2013, şirul de manifestaţii care au dus mai în­tîi la blocarea proiectului Roşia Montană Gold Corporation, apoi a explorării prin fracturare hidraulică a gazelor de şist, la Pungeşti. În 2014, a fost explozia de indignare faţă de limitarea de către Guvern a exercitării dreptului de vot pentru românii din străinătate, indignare care a produs o neaşteptată mobilizare la vot, soldată cu răsturnarea rezultatului scontat. Un an mai tîrziu, a fost coşmarul de la Colectiv, cînd corupţia nu a mai ucis doar metaforic, şi izbucnirea de revoltă care a spulberat Guvernul. Ca un fapt divers, toate aceste manifestări de revoltă au avut aceeaşi „victimă“ politică – Guvernul Ponta; asta, după ce în iarna lui 2012, o altă mişcare de protest, la care participaseră cam aceiaşi oameni, îi făcuse posibilă instalarea.

Spre deosebire de multele mişcări de protest din trecut, cele de după 2012 au avut efecte palpabile. Nu aş spune că toate dorinţele protestatarilor au fost îndeplinite, dar e evident că nu au rămas fără urmări. Ce-i drept, revendicarea principală, aceea a unei schimbări radicale, nu a fost îndeplinită.

În paralel cu demonstraţiile spectaculoase concentrate în Piaţa Universităţii şi în alte locuri centrale din marile oraşe, a luat amploare un alt gen de acţiune civică, de astă dată localizată mai la periferie. Mă refer la „grupurile de iniţiativă“ prin care locuitorii cartierelor acţionează împreună pentru rezolvarea unor probleme, aparent mărunte, dar care-i preocupă. Am mai scris despre asta („Exerciţiu de imaginaţie: democraţia fără societate civilă?“, în Dilema veche, nr. 572), dar îmi place atît de mult încît risc să mă repet. E vorba despre a împiedica defrişarea unei părţi din Parcul Copilului, despre reabilitarea cinematografului Favorit din Drumul Taberei, despre resuscitarea spiritului comunitar în cartierul Cotroceni, despre nevoia unui drum securizat prin care copiii să poată ajunge la şcoală prin şantierul metroului în zona străzii Calatis, despre salvgardarea Parcului Circului şi multe altele. Am dat doar exemple din Bucureşti pentru că pe astea le ştiu mai bine, dar sînt lucruri similare în Iaşi, Oradea, Cluj, Piatra Neamţ şi altele. Aceste iniţiative locale mi se par importante, dincolo de obiective (fiecare din ele e remarcabil şi toate la un loc, dacă s-ar realiza, ar desena un oraş de vis), ci mai ales prin proces. Vreau să spun că, în momentul în care oamenii respectivi au înţeles că, prin acţiune comună, solidară, îşi pot îndeplini obiectivele şi trec la acţiune, deja s-a întîmplat un mic miracol: locuitorul s-a transformat în cetăţean.

Pasul următor e atunci cînd aceste mici grupuri ies din propriul cartier şi încep să se sprijine între ele: fie că cei din Aleea Calatis participă la acţiunea de protest din Parcul Copilului, fie că cei de lîngă Parcul Circului vin la spectacolul de teatru organizat în faţa fostului cinema Favorit, fie că cei din Aleea Calatis semnează o petiţie pentru lărgirea Prelungirii Ghencea. Cu alte cuvinte, se formează o reţea civică, deja cu o forţă redutabilă (sper că o vom vedea acţionînd cu ocazia proximelor alegeri locale).

În sfîrşit, a mai fost, în aceşti ani, un tip acţiune civică ce a reuşit să producă efecte. Este vorba de acţiuni prin care se reuşeşte influenţarea deciziilor parlamentare. Una din legile care împiedicau apariţia unor noi actori pe scena politică era Legea partidelor. Pretinzînd semnăturile a 25.000 de membri fondatori, împrăştiaţi cîte 500 în cel puţin 18 judeţe, legea făcea imposibilă formarea de partide cu adevărat noi – fiind evident că o organizaţie care abia începe să se structureze nu avea capacitatea logistică de a acţiona la asemenea dimensiuni, pe tot cuprinsul ţării. În plus, prin referirea la 18 judeţe, legea interzicea apariţia partidelor locale.

O serie de organizaţii neguvernamentale (de fapt, un grup de oameni din aceste organizaţii) şi-au pus în cap, în urmă cu doi ani, să schimbe această lege. Dacă mi-ar fi spus cineva, în vara lui 2014, că peste un an un partid va putea fi înregistrat cu doar trei membri, aş fi zîmbit condescendent. Au fost mai întîi fondatorii Partidul Pirat, care au solicitat tribunalului înregistrarea, fără a prezenta celebra listă de semnături; cererea fiind respinsă, au ridicat o excepţie de neconstituţionalitate, semnalînd încălcarea dreptului de liberă asociere. În paralel, organizaţiile grupate în campania Politică fără Bariere au scris un proiect de modificare a legii şi, profitînd de campania pentru alegerile prezidenţiale, au cerut candidaţilor să se poziţioneze faţă de proiectul respectiv. Principalii candidaţi (totodată, şefi ai principalelor partide parlamentare) au fost obligaţi să recunoască absurditatea vechii legi. A urmat scandalul scrutinului din noiembrie, cînd a devenit evident că legile electorale trebuie schimbate. Cu ocazia asta, comisia parlamentară pentru modificarea legilor electorale, aflată în adormire, a fost obligată să se reactiveze. Au urmat discuţii ale ONG-urilor din Politică fără Bariere cu conducerile tuturor partidelor parlamentare, negocieri… trec peste detalii. Cert este că, în urma presiunilor de tot felul, coroborate cu o decizie a Curţii Constituţionale care a declarat neconstituţională vechea reglementare, s-a reuşit, în primăvara lui 2015, adoptarea unei noi legi, care permitea înfiinţarea unui partid cu trei membri fondatori. Desigur, legea nu a ieşit chiar cum voiau activiştii civici, parlamentarii nu au abandonat chiar toată prada, dar schimbarea de fond s-a produs. Există condiţiile ca, începînd cu alegerile locale din iunie, pe scena politică să se afirme actori noi (probabil, mai întîi în plan local). În ce măsură această posibilitate va deveni realitate, vom afla în curînd.

Morala acestor poveşti e că s-au impus în ultimii ani mai multe feluri de acţiune civică – fie că e vorba de proteste de stradă, de grupuri locale de acţiune sau de acţiuni concertate de lobby. Fiecare din ele a repurtat succese. Elementul comun e conjugarea eforturilor. Şi ar mai fi ceva; acţiunile civice au devenit din ce în ce mai articulate, mai decise să obţină ceea ce-şi propun. O posibilă explicaţie ar putea fi găsită în demografie: generaţia născută după 1989 a ajuns în aceşti ani la maturitate. Şi, tocmai pentru că nu au respirat niciodată aerul viciat al comunismului, tinerii aceştia au forţa de a schimba lucruri, care a lipsit vechii generaţii.

Mircea Kivu este sociolog.

Foto: wikimedia commons

Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.
Irina jpg
O stradă doar a lor
Blocurile noi, plombe inestetice inserate în această alveolă cu aspect periurban, la rîndul ei înglobată într-un mare cartier de blocuri, ar fi contribuit la „curățirea” zonei.
1024px Bruxelles   Commission Européenne Berlaymont (23191436909) jpg
România, la periferia UE? Da, dar alții dau buzna afară
Faptul că euroscepticismul e (deocamdată?...) o afacere politică fără urmări, în România, e confirmat de ultimele formule de guvernare din țară.
p 14 sus Piazza del Popolo WC jpg1 jpg
Marginea lumii
E o senzație greu de găsit în altă parte, aceea că nimeni, niciodată, n-are ochii ațintiți spre tine, ceea ce îți lasă loc să faci ce vrei și să fii cum ești.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta apărării
Ne-am gîndit să abordăm chestiuni precum soarta, scopul și responsabilitatea artei în vreme de război.
p 10 C  Alba jpg
Artă fără adăpost
Muzeele de artă s-au obișnuit cu drôle de guerre care a șters din mințile tuturor iminența sau măcar posibilitatea unui război real.
p 11 youtube jpg
Patru tablouri
Au fost furate peste 170.000 de mii piese de artă fără ca trupele „eliberatoare“ să intervină.
d15 Dan Perjovschi Anti War Drawings ©Nicolas Wefers 5 jpg
Make art, not war – anchetă
Dată fiind natura explicit grafică a unui conflict armat, am adresat trei întrebări cîtorva artiști care se ocupă cu imaginea: pictori, artiști vizuali, regizori de film, desenatori.
p 1 Carlos Alba jpg
Fragilitatea indestructibilă a literei
Asta e proprietatea esențială a cărților: opresc în corpul lor corpurile morții.

HIstoria.ro

image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Bătălia de la Poltava, sau cum a devenit Rusia o Mare Putere
27 iunie 1709: în urma victoriei de la Poltava, Rusia se alătură grupului de Mari Puteri europene și, prin înfrângerea Suediei, câștigă definitiv poziția de cea mai mare putere a Europei Nord-Estice. Era primul pas al dezvoltării fulminante a Rusiei. Bătălia de la Poltava, una din cele mai mari bătălii ale Marelui Război Nordic (uitat, din păcate, de istoriografia modernă), a avut, așadar, consecin
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.