Metamorfozarea locuitorului în cetăţean

Publicat în Dilema Veche nr. 632 din 31 martie - 6 aprilie
Metamorfozarea locuitorului în cetăţean jpeg

Ceva se întîmplă. În cadrul cercetării World Values Survey, realizată în octombrie 2012 de către MetroMedia Transilvania, 10% din respondenţi spuneau că au participat la demonstraţii paşnice. În februarie 2016, la o întrebare similară adresată de IRES, procentajul răspunsurilor afirmative crescuse la 25%. De acord, în asemenea sondaje respondenţii au tendinţa de a răspunde mai degrabă ceea ce ei cred că cel care întreabă crede că e bine, decît ceea ce e în fapt. Dar, şi dacă jumătate din răspunsuri au fost „înflorite“ şi în 2012, şi în 2016, tot înseamnă că numărul protestatarilor e acum mai mult decît dublu faţă de cel de acum patru ani.

Adevărul e că din 2012 încoace au fost multe „întîmplări“. A fost, în 2013, şirul de manifestaţii care au dus mai în­tîi la blocarea proiectului Roşia Montană Gold Corporation, apoi a explorării prin fracturare hidraulică a gazelor de şist, la Pungeşti. În 2014, a fost explozia de indignare faţă de limitarea de către Guvern a exercitării dreptului de vot pentru românii din străinătate, indignare care a produs o neaşteptată mobilizare la vot, soldată cu răsturnarea rezultatului scontat. Un an mai tîrziu, a fost coşmarul de la Colectiv, cînd corupţia nu a mai ucis doar metaforic, şi izbucnirea de revoltă care a spulberat Guvernul. Ca un fapt divers, toate aceste manifestări de revoltă au avut aceeaşi „victimă“ politică – Guvernul Ponta; asta, după ce în iarna lui 2012, o altă mişcare de protest, la care participaseră cam aceiaşi oameni, îi făcuse posibilă instalarea.

Spre deosebire de multele mişcări de protest din trecut, cele de după 2012 au avut efecte palpabile. Nu aş spune că toate dorinţele protestatarilor au fost îndeplinite, dar e evident că nu au rămas fără urmări. Ce-i drept, revendicarea principală, aceea a unei schimbări radicale, nu a fost îndeplinită.

În paralel cu demonstraţiile spectaculoase concentrate în Piaţa Universităţii şi în alte locuri centrale din marile oraşe, a luat amploare un alt gen de acţiune civică, de astă dată localizată mai la periferie. Mă refer la „grupurile de iniţiativă“ prin care locuitorii cartierelor acţionează împreună pentru rezolvarea unor probleme, aparent mărunte, dar care-i preocupă. Am mai scris despre asta („Exerciţiu de imaginaţie: democraţia fără societate civilă?“, în Dilema veche, nr. 572), dar îmi place atît de mult încît risc să mă repet. E vorba despre a împiedica defrişarea unei părţi din Parcul Copilului, despre reabilitarea cinematografului Favorit din Drumul Taberei, despre resuscitarea spiritului comunitar în cartierul Cotroceni, despre nevoia unui drum securizat prin care copiii să poată ajunge la şcoală prin şantierul metroului în zona străzii Calatis, despre salvgardarea Parcului Circului şi multe altele. Am dat doar exemple din Bucureşti pentru că pe astea le ştiu mai bine, dar sînt lucruri similare în Iaşi, Oradea, Cluj, Piatra Neamţ şi altele. Aceste iniţiative locale mi se par importante, dincolo de obiective (fiecare din ele e remarcabil şi toate la un loc, dacă s-ar realiza, ar desena un oraş de vis), ci mai ales prin proces. Vreau să spun că, în momentul în care oamenii respectivi au înţeles că, prin acţiune comună, solidară, îşi pot îndeplini obiectivele şi trec la acţiune, deja s-a întîmplat un mic miracol: locuitorul s-a transformat în cetăţean.

Pasul următor e atunci cînd aceste mici grupuri ies din propriul cartier şi încep să se sprijine între ele: fie că cei din Aleea Calatis participă la acţiunea de protest din Parcul Copilului, fie că cei de lîngă Parcul Circului vin la spectacolul de teatru organizat în faţa fostului cinema Favorit, fie că cei din Aleea Calatis semnează o petiţie pentru lărgirea Prelungirii Ghencea. Cu alte cuvinte, se formează o reţea civică, deja cu o forţă redutabilă (sper că o vom vedea acţionînd cu ocazia proximelor alegeri locale).

În sfîrşit, a mai fost, în aceşti ani, un tip acţiune civică ce a reuşit să producă efecte. Este vorba de acţiuni prin care se reuşeşte influenţarea deciziilor parlamentare. Una din legile care împiedicau apariţia unor noi actori pe scena politică era Legea partidelor. Pretinzînd semnăturile a 25.000 de membri fondatori, împrăştiaţi cîte 500 în cel puţin 18 judeţe, legea făcea imposibilă formarea de partide cu adevărat noi – fiind evident că o organizaţie care abia începe să se structureze nu avea capacitatea logistică de a acţiona la asemenea dimensiuni, pe tot cuprinsul ţării. În plus, prin referirea la 18 judeţe, legea interzicea apariţia partidelor locale.

O serie de organizaţii neguvernamentale (de fapt, un grup de oameni din aceste organizaţii) şi-au pus în cap, în urmă cu doi ani, să schimbe această lege. Dacă mi-ar fi spus cineva, în vara lui 2014, că peste un an un partid va putea fi înregistrat cu doar trei membri, aş fi zîmbit condescendent. Au fost mai întîi fondatorii Partidul Pirat, care au solicitat tribunalului înregistrarea, fără a prezenta celebra listă de semnături; cererea fiind respinsă, au ridicat o excepţie de neconstituţionalitate, semnalînd încălcarea dreptului de liberă asociere. În paralel, organizaţiile grupate în campania Politică fără Bariere au scris un proiect de modificare a legii şi, profitînd de campania pentru alegerile prezidenţiale, au cerut candidaţilor să se poziţioneze faţă de proiectul respectiv. Principalii candidaţi (totodată, şefi ai principalelor partide parlamentare) au fost obligaţi să recunoască absurditatea vechii legi. A urmat scandalul scrutinului din noiembrie, cînd a devenit evident că legile electorale trebuie schimbate. Cu ocazia asta, comisia parlamentară pentru modificarea legilor electorale, aflată în adormire, a fost obligată să se reactiveze. Au urmat discuţii ale ONG-urilor din Politică fără Bariere cu conducerile tuturor partidelor parlamentare, negocieri… trec peste detalii. Cert este că, în urma presiunilor de tot felul, coroborate cu o decizie a Curţii Constituţionale care a declarat neconstituţională vechea reglementare, s-a reuşit, în primăvara lui 2015, adoptarea unei noi legi, care permitea înfiinţarea unui partid cu trei membri fondatori. Desigur, legea nu a ieşit chiar cum voiau activiştii civici, parlamentarii nu au abandonat chiar toată prada, dar schimbarea de fond s-a produs. Există condiţiile ca, începînd cu alegerile locale din iunie, pe scena politică să se afirme actori noi (probabil, mai întîi în plan local). În ce măsură această posibilitate va deveni realitate, vom afla în curînd.

Morala acestor poveşti e că s-au impus în ultimii ani mai multe feluri de acţiune civică – fie că e vorba de proteste de stradă, de grupuri locale de acţiune sau de acţiuni concertate de lobby. Fiecare din ele a repurtat succese. Elementul comun e conjugarea eforturilor. Şi ar mai fi ceva; acţiunile civice au devenit din ce în ce mai articulate, mai decise să obţină ceea ce-şi propun. O posibilă explicaţie ar putea fi găsită în demografie: generaţia născută după 1989 a ajuns în aceşti ani la maturitate. Şi, tocmai pentru că nu au respirat niciodată aerul viciat al comunismului, tinerii aceştia au forţa de a schimba lucruri, care a lipsit vechii generaţii.

Mircea Kivu este sociolog.

Foto: wikimedia commons

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Mii de tineri ruși mor în războiul din Ucraina. Familia unui soldat de 18 ani ucis pe front: „Abia aștepta să se înroleze”
Moscova cheltuiește milioane de euro pentru a încerca să modeleze o nouă generație dispusă să își dea viața în serviciul militar.
image
Pericolul din prăjituri. Substanța cu aromă de unt care ne poate afecta ADN-ul
Un nou studiu a descoperit că substanțele chimice dăunătoare pentru ADN ar putea să se ascundă în dulciurile preferate.
image
Un bărbat de origine romă care a violat o fată de 12 ani scapă de pedeapsă. Instanța a decis că „face parte din cultura sa”
Un tribunal spaniol a achitat un bărbat care a violat o fetiță de 12 ani, după ce a stabilit că relația lor face parte din cultura romă, relatează Daily Mail.

HIstoria.ro

image
Efectele surprinzătoare ale prezenței ofițerilor ruși în Bucureștiul anului 1877
În cadrul Războiului ruso-turc din 1877, după declararea de Război Imperiului Otoman, trupele ruse intră în România, în drum spre Turcia. Ca urmarea a acestui fapt, Bucureștii lui 1877 sînt luați cu asalt de ofiţerii ruși, gata să-și cheltuiască banii nebunește.
image
Cine au fost „indezirabilii”?
Fondul „Bruxelles” al Arhivei Ministerului Afacerilor Externe păstrează în dosarele secțiunii consulare a Legației României la Bruxelles câteva istorii ale unor personaje de rang secund, aventurieri, delincvenți, propagandiști – așa-numiții „indezirabili”.
image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.