⬆
avem (bun) simţ civic?
O voce comună
Acţiunile civice au devenit din ce în ce mai articulate, mai decise să obţină ceea ce-şi propun. O posibilă explicaţie ar putea fi găsită în demografie: generaţia născută după 1989 a ajuns în aceşti ani la maturitate.
Metamorfozarea locuitorului în cetăţean
Ceva se întîmplă. A fost, în 2013, şirul de manifestaţii care au dus mai întîi la blocarea proiectului Roşia Montană Gold Corporation, apoi a explorării prin fracturare hidraulică a gazelor de şist. În 2014, a fost explozia de indignare faţă de limitarea de către Guvern a exercitării dreptului de vot pentru românii din străinătate.
Coaliţiile şi forţa unei idei - interviu cu Viorel MICESCU
Organizațiile au apărut pe scena românească încă din decembrie 1989 și s-au format în două moduri. O variantă a fost cea a unor grupuri mixte de cetățeni care se cunoșteau dintr-o breaslă și voiau să schimbe ceva într-un domeniu, de la cel social, sănătate și pînă la drepturile omului.
Trei coaliţii pentru servicii sociale
Dacă mergi, de pildă, la Ministerul Educației și le povestești despre educația incluzivă și despre ce cere Convenția ONU, se uită cruciș la tine. Pur și simplu, există o lipsă majoră în zona autorităților centrale, dar și locale, de expertiză și de exercițiu al implementării legislației specifice persoanelor cu dizabilități.
Mai mult decît numai speranţă
Încă dinainte de 2010, simțeam nevoia apariției unor organizații tinere a căror activității să devină semnificative la nivel local și, în aceeași măsură, să își asume demersul rezolvării numeroaselor probleme ale comunităților, fie ele mai mari sau mai mici.
Transparenţa elefanţilor la asfinţit
Coalițiile sînt forme de alianțe temporare care apar datorită unor scopuri și interese comune, uneori bine delimitate în timp și activități, alteori mai volatile și mai ambiguu desenate. Baza aplicată și reală a apariției și durabilității coalițiilor este parteneriatul, văzut ca liant al unui viitor proiect comun.
Cazul copiilor bolnavi de cancer - interviu cu Mihaela BUCURENCI
Atunci cînd sînt diagnosticați și tratați în stadii incipiente, șansele de supraviețuire ale copiilor cu cancer din România sînt maxime, perfect comparabile cu cele din Uniunea Europeană și SUA. Din nefericire, tendința ultimilor cinci ani este aceea de diagnosticare din ce în ce mai întîrziată.
„Autorităţile au învăţat să respecte organizaţiile de pacienţi“ - dialog cu Iulian PETRE
Sînt cîteva milioane. Nu există registre care să ne spună cîți bolnavi suferă de o anumită afecțiune. Nici pentru bolnavii de cancer, nici pentru cei de diabet. Există un singur registru corect și bine pus la punct, în cazul bolnavilor cu HIV.
Societatea civilă 2.0 şi ONG-istul protestatar
În 2006, populaţia consuma mai ales televiziune, iar jurnalele de ştiri ignorau oricum campania Salvați Roșia Montană iniţiată din 2002 de ONG-urile de mediu împotriva exploatării în carieră deschisă a zăcămintelor de aur, a utilizării cianurii și împotriva strămutărilor forțate.