Societatea civilă 2.0 şi ONG-istul protestatar
Cu aproape zece ani în urmă, în noiembrie 2006, am organizat la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, Universitatea din Bucureşti, una dintre primele dezbateri publice pe tema proiectului de exploatare a aurului cu cianuri de la Roşia Montană. Consultările, deşi publice, erau la acea dată relativ necunoscute publicului larg, dar studenţii şi activiştii din ONG-urile GreenPeace România şi Miliţia Spirituală au umplut amfiteatrul.
Cu un departament de Public Relations antrenat de cîţiva ani în astfel de debate-uri, compania canadiană RMGC s-a prezentat la evenimentul studenţesc cu documentarul Mine Your Own Business de Phelim McAleer şi Ann McElhinney, cu directori de comunicare, cu analize favorabile exploatării, cu explicaţii tehnice despre neutralizarea cianurii, cu garanţii de protejare a monumentelor istorice şi a edificiilor romane şi cu promisiuni de noi locuri de muncă pentru comunitatea locală. În schimb, ONG-urile de mediu din Alburnus Maior mi-au răspuns pe e-mail că vor onora invitaţia doar atunci cînd dezbaterea se va intitula „Cum a ajuns Roşia Montană Gold Corporation să manipuleze opinia publică prin mass-media încît să se creadă că toată lumea salvează Roşia Montana? Să nu uităm cine o distruge!“.
Refuzul ONG-urilor de mediu din judeţul Alba de a participa la acea dezbatere sau la întîlniri similare, opţiunea lor pentru închidere la nivel local şi pentru organizarea de festivaluri regionale fără ecou în presa centrală a întîrziat, în opinia mea, cu ani buni expunerea şi popularizarea argumentelor celor care se opuneau proiectului minier. În 2006, populaţia consuma mai ales televiziune, iar jurnalele de ştiri ignorau oricum campania Salvați Roșia Montană iniţiată din 2002 de ONG-urile de mediu împotriva exploatării în carieră deschisă a zăcămintelor de aur, a utilizării cianurii și împotriva strămutărilor forțate.
Opozanții proiectului s-au confruntat ani la rînd cu o presă tradiţională care păstra tăcerea asupra cazului. Atît de populara astăzi reţea de socializare Facebook era ca şi inexistentă în România, pînă a depăşit primul milion de user-i în anul 2010. Dacă la finele campaniei prezidenţiale din 2009 erau doar patru sute de mii de conturi din România pe Facebook, în 2011 s-au depăşit două milioane. Facebook a devenit un fenomen în România în 2012, cînd a trecut de cinci milioane, anul cînd s-au organizat proteste civice şi sociale semnificative care au condus la căderi de guvern. Astăzi, cînd sînt opt milioane patru sute de mii de conturi de Facebook, ONG-urile, asociaţiile şi fundaţiile sînt prezente şi vocale pe canalul unde au promovat numeroase luări de poziţii invizibile la televizor. Tot mai mulţi activişti s-au specializat în Relaţii Publice online, demascînd în social media abuzuri ale administraţiei publice sau apărînd libertăţile cetăţenilor sau drepturile consumatorilor pe care îi reprezintă.
Protestele din 2012 îşi au originea în acţiunea grupului care a pătruns în noaptea de 6 spre 7 noiembrie 2011 în clădirea hotelului Continental din Cluj. Tinerii s-au baricadat înăuntru și au scos pe balconul clădirii un banner cu mesajul „Revoluția începe la Roșia Montană“. Aceşti activiști ai campaniei Salvați Roșia Montana au fost influenţaţi de protestele Occupy Movement din lumea întreagă din septembrie-octombrie 2011 şi au preluat modelul de acţiune şi de mobilizare online. Protestele din noiembrie şi decembrie 2011 de la Cluj şi Alba Iulia împotriva proiectului RMGC nu au ajuns însă pe micile ecranele, deși au fost share-uite pe rețele sociale și viralizate pe site-uri cu conținut generat de utilizator.
Demisia lui Raed Arafat din ianuarie 2012 a mobilizat pe rețele sociale la Cluj și București organizațiile eco-civice care activau pentru Roșia Montană în noiembrie-decembrie 2011 şi care s-au solidarizat spontan cu SMURD. Vocile ONG-urilor din Piață, la protestele din ianuarie-februarie 2012, au fost acoperite de strada care îşi striga nemulțumirile sociale. Primul guvern din România care a căzut după ce societatea civilă s-a organizat pe Internet a fost Guvernul Băsescu-Boc, sancţionat şi pentru că de la 1 iunie 2010 tăiase salariile bugetarilor cu 25%.
În vreme ce la primul protest din iunie 2003 organizat de ONG-urile de mediu la București împotriva proiectului aurifer RMGC au ieşit în stradă doar 300 de persoane, în septembrie 2013, la protestul comunicat pe social media, s-a ajuns la douăzeci de mii de protestatari organizaţi în grupuri online. Mișcarea ONG din România de inspiraţie Ocuppy Movement a luat forma unei noi mişcări sociale (New Social Movement) cu origini în blogosferă, pe reţele sociale şi în grupuri de oengişti activi online. O societate civilă căreia i se reproşa că nu există, că e politizată sau subordonată politic, că face jocurile finanţatorilor sau că e mult prea divizată şi că nu e capabilă de asociere pe teme majore reuşeşte să scoată în stradă douăzeci de mii de oameni pentru o cauză de mediu. Oengişti şi activişti se coordonează şi se organizează online în grupuri care comunică între ele, fac liste de revendicări şi soluţii, propun alternative.
În iulie 2013, prim-ministrul Victor Ponta a inclus proiectul minier de la Roşia Montană în programul de investiții al Guvernului, iar în august a solicitat Parlamentului adoptarea unei legi speciale pentru exploatarea auriferă. Proiectul enumera o serie de legi în vigoare care trebuiau încălcate pentru ca proiectul minier să intre în aplicare: de la cele care apără dreptul de proprietate, liberul acces la justiție al cetățenilor, legile care apără patrimoniul, pădurile, fînețele, apele, regimul drumurilor publice, pînă la libera concurență. La cîteva ore după postarea acestei informații pe Facebook, membrii mai multor ONG-uri şi grupuri online au anunțat organizarea de proteste pe 1 septembrie la Cluj, București, Timișoara, Iași.
Prin social media, campania Uniți Salvăm Roșia Montană a devenit o mișcare de masă. Astfel s-au mobilizat, pe orizontală, grupuri online de cetățeni care au coordonat o serie de proteste și marșuri pașnice care doar în București au însemnat ieşirea a douăzeci de mii de români în stradă. Doi ani mai tîrziu, la cîteva zile după tragedia de la Colectiv, un alt guvern cădea după ce peste 25 de mii de oameni organizaţi online cereau în stradă demisia primarului Cristian Popescu-Piedone, a ministrului de Interne Gabriel Oprea şi a prim-ministrului Victor Ponta. Aşa a apărut în noul Guvern al României, alcătuit din tehnocraţi, ministrul pentru Relația cu societatea civilă, respectiv Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic.
Campanii ONG ignorate ani buni de televiziuni au devenit mainstream după ce sectorul asociativ a reacţionat puternic în online la abuzurile administraţiei centrale sau locale. Presa tradiţională, radioul, televiziunile de ştiri au descoperit recent Internetul şi forţa sa de mobilizare. În mai multe rînduri, activiştii ONG, deşi amatori, s-au transformat în jurnalişti-cetăţeni şi au practicat un autentic jurnalism comunitar. Subiecte precum compania Chevron versus sătenii din Pungeşti au fost acoperite pe social media de oengişti, în absenţa reporterilor din media tradiţională la momentul conflictelor cu jandarmii.
Organizate pe orizontală, în absenţa unor lideri supremi care să ia decizii în numele lor, asociaţiile civice, ONG-urile și membrii lor activi online blochează legi, cer transparenţă şi debirocratizare, fac advocacy pentru cauze civice şi comunitare, pun presiune pe legislativ sau resping iniţiative nedemocratice. Activistul nonguvernamental s-a transformat tot mai mult într-un protestatar 2.0 care comunică eficient online şi care se organizează pe reţele de socializare pentru a se opune în stradă abuzurilor şi corupţiei.
Antonio Momoc este conferențiar univ. dr., specialist în comunicare. Cea mai recentă carte a sa este Comunicarea 2.0, Ed. Adenium, Iaşi, 2014.
