Mai mult decît numai speranţă

Radu MATEESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 632 din 31 martie - 6 aprilie
Mai mult decît numai speranţă jpeg

În ultimii cîțiva ani au apărut, încet, dar clar, semnele unor schimbări majore în sectorul organizațiilor neguvernamentale. Nu știu cît de evidente sînt, deci le aduc în discuție în cele ce urmează.

Încă dinainte de 2010, simțeam nevoia apariției unor organizații tinere a căror activității să devină semnificative la nivel local și, în aceeași măsură, să își asume demersul rezolvării numeroaselor probleme ale comunităților, fie ele mai mari sau mai mici. Aveam speranța că o să apară oameni cu forțe proaspete, cu idei și moduri de acțiune pornite din chiar inima problemelor pe care vor să le rezolve.

Și în ultimii ani am văzut, am întîlnit sau doar am auzit din ce în ce mai des despre astfel de organizații și de felurite demersuri la mai toate nivelurile comunităților. Speranța nu mi-a fost în zadar, mi-am spus.

Recunosc (nu am făcut niciodată un secret din asta) că după destul de mulți ani de dăruire totală și aproape necondiționată unor direcții mai mult sau mai puțin novatoare pentru sectorul ONG, resimt în mine o oboseală. Oboseala aceea care parcă spune „Hai, lasă, că o să mai vină și alții să mai facă! Nu ești tu buricul pămîntului!“. Cu aceeași onestitate trebuie să spun că s-au adunat în acești ani nu numai bucuriile proiectelor cu adevărat reușite ori mulțumirile pe care le-am avut cînd am văzut în urmă roade ieșite din cea ce am sădit alături sau împreună cu oameni care au crezut în mai bine și că se poate. Au fost și fireștile greutăți ca la început de drum, a fost de multe ori și nedumerirea oamenilor dintr-o societate fără experiență în multe chestiuni care stau la baza progresului. Au fost ani în care și dezamăgirile s‑au ținut lanț (un lanț mai lung decît cel al reușitelor, de multe ori), ani în care am văzut eșuate idei extraordinar de bune și de utile din cauza orgoliilor ce nu-și aveau locul ori a unor „socoteli“ pe care nu pot să le numesc decît mărunte. O listă completă a lucrurilor care nu au mers cum ne-am fi dorit nu își are rostul acum. Trebuie să amintesc în mod deosebit de reticența imensă, din primii ani de dupa ’90 și chiar 2000, a instituțiilor publice atunci cînd era vorba de proiecte în colaborare, de nenumăratele dificultăți apărute pe parcursul derulării diferitelor programe de finanțare a sectorului. Și nu în ultimul rînd, îmi amintesc de o competiție între ONG-uri, care de multe ori nu a fost una tocmai corectă sau bazată pe performanța rezultatelor; sau, în fine, formal era așa, însă realitatea pe care o vedea fiecare era foarte diferită.

Spun despre toate astea fiindcă, inevitabil, s-a ajuns la momentul în care și organizațiile cu tradiție și „noul val“, despre care vorbeam la început, au trecut prin experiențele succesului proiectelor în care coalizarea a devenit mecanismul forței unor inițiative sau proiecte. La început timizi sau forțați de împrejurări, iar mai apoi cu o din ce în ce mai mare încredere în puterea cooperării.

Mă uit cu mare atenție la formele de parteneriat de la nivelul de bază al sectorului ONG, la acele parteneriate, de multe ori informale, care se produc pentru a susține un proiect clar delimitat, o idee bine definită de nevoile beneficiarilor, cît și la nivelul organizațiilor care aderă pentru susținerea și realizarea ei.

Chiar dacă le recunosc sensul și oportunitatea, nu sînt un susținător prea înfocat al „marilor coaliții“, făcute să funcționeze pe un domeniu general și pe o perioadă de timp nelimitată.

Cred, însă, foarte mult în eforturile organizațiilor mai mari sau mai mici, mai puternice sau mai tinere, mai mult sau mai puțin vizibile de a‑și suprapune interesele între ele, de a se evalua și aprecia reciproc, de a pune la un loc ce poate să aducă fiecare într-un proiect comun, de a înțelege exact ce este nevoie să facă susținîndu-se reciproc pentru a-și atinge fiecare mai bine scopurile și interesele. Cazurile în care lucrurile se desfășoară în felul acesta au apărut deja. Și cred că vor fi din ce în ce mai multe, pe măsură ce reușim să înțelegem mai bine că o schimbare a societății înseamnă și schimbarea comportamentelor noastre de pînă acum care nu s-au dovedit neapărat cele de succes.

Văzînd cum încep din ce în ce mai multe organizații să abordeze parteneriatele, mă gîndesc, iarăși, că și acest fapt nu mai este doar o speranță a cîtorva dintre noi.

Radu Mateescu a început să lucreze în sectorul asociativ în 1993. A coordonat programe de finanțare, proiecte operaționale în domenii diverse (cultură, educație, comportament civic, newmedia, CSR etc.) și a susținut în permanență oportunitatea și necesitatea parteneriatelor, inclusiv a celor intersectoriale. 

Foto: wikimedia commons

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
„Tobol”, arma secretă a lui Putin care bruiază semnalul GPS . Unde este plasată?
O arma secretă a Rusiei ar bruia sistemul GPS de navigație prin satelit al avioanelor și navelor comerciale, în regiunile din Marea Baltică, Marea Neagră și estul Mării Mediterane, potrivit The Sun.
image
Marea Britanie este „pe picior de război”. Ce anunț a făcut premierul Rishi Sunak din Polonia | VIDEO
Aflat într-o vizită oficială în Polonia, premierul britanic Rishi Sunak a declarat marţi că va creşte bugetul pentru apărare până la 2,5% din PIB. Sunak a subliniat că Marea Britanie „nu se află în pragul războiului”, ci „pe picior de război”.
image
„Pitești, am auzit că îți plac dungile”. O reclamă Sephora jignește miile de victime ale Experimentului Pitești. Reacții acide
Sephora România, filiala celebrului lanț francez cu produse de înfrumusețare și parfumuri, a postat pe pagina de Facebook și pe Instagram o reclamă jignitoare asociată cu teribila închisoare Pitești, unde mii de deținuți au fost torturați de comuniști. Postarea a fost ștearsă după câteva ore.

HIstoria.ro

image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.
image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.