Management invizibil

Publicat în Dilema Veche nr. 353 din 18 - 24 noiembrie 2010
Management invizibil jpeg

Într-un interviu recent la B1, discutînd despre deosebita vizibilitate pe care noul val din cinematografia românească a adus-o României în ultimii ani, regizorul Cristian Mungiu deplîngea faptul că nici o instituţie a statului nu a înţeles că trebuie să susţină în mod constant, coerent şi semnificativ reuşitele cineaştilor şi să consolideze această fereastră de oportunitate pe care filmele autohtone, atît de premiate şi de mediatizate internaţional în ultimii ani, au deschis-o imaginii României în lume. 

Sigur, Cristian Mungiu are dreptate să se refere la o serie de instituţii de stat care şi-au neglijat misiunea şi care ar fi putut – şi ar fi trebuit – să dedice fonduri şi iniţiative durabile de promovare a unei cinematografii atît de puternic lansate. Regizorul numeşte aceste instituţii în interviu şi critică lipsa lor de reactivitate. Iată însă că el uită să menţioneze o instituţie de stat care a promovat din bani publici, din 2006 încoace, în mod constant, laborios, coerent şi mai ales foarte generos, atît cinematografia din România în sens global, cît şi noul val. O instituţie care a contribuit la prezenţa masivă a cineaştilor români la manifestări de profil din străinătate, lansînd festivaluri sau sezoane de film la Londra, Viena, Stockholm, Varşovia, Madrid, Paris (Festivalului de Film Românesc de la New York i se propune să se mute la Lincoln Center în 2011 graţie succesului de public şi de prestigiu înregistrat în ultimii patru ani), realizînd cinemateci, retrospective şi publicaţii despre filmul românesc în limbi străine, participînd la standurile de promovare de la festivalurile internaţionale, susţinînd campaniile la Oscar din 2006 încoace, dedicînd un fond special în 2010 deplasărilor la marile festivaluri din lume a echipelor de artişti din filmele selecţionate, sprijinind deplasări ale producătorilor, criticilor şi distribuitorilor americani la Festivalul Transilvania (TIFF) în 2010, organizînd Festivalul Filmului European la Bucureşti şi în ţară etc. Instituţia la care mă refer este Institutul Cultural Român. 

Iniţial, omisiunea lui Cristian Mungiu m-a surprins şi m-a contrariat. M-a surprins fiindcă mi s-a părut inexplicabilă şi nedreaptă. M-a contrariat fiindcă cinematografia tînără este unul dintre domeniile în care ICR a investit foarte mult, şi a făcut-o strategic, nu ca urmare a unei pulsiuni ad-hoc – iar vocea autorizată a lui Mungiu putea să constate asta, pur şi simplu. 

Într-o a doua fază de reacţie am realizat că momentul reprezintă, în fapt, un lapsus revelator. Dacă, în 2005, pentru regizorii români care debutau în circuitul internaţional în trena exploziei de atenţie provocată de Moartea domnului Lăzărescu de Cristi Puiu, prezenţa în festivalurile din străinătate se încropea, numele lor nu aveau valoare „de piaţă“ şi producătorii şi distribuitorii străini le erau cvasinecunoscuţi, astăzi, în 2010, deci într-un interval extrem de scurt, lucrurile stau cu totul altfel. 

Între cartolinele cu Lăzărescu pe care le-am împărţit personal prin NY în aprilie 2006 (unica posibilitate de investiţie la acea oră într-un film românesc al cărui distribuitor american era prea mic pentru un film aşa de mare) şi campania de zeci de mii de dolari pentru posibila nominalizare la Oscar a lui 432, trecerea a fost extrem de rapidă şi saltul spectaculos: anunţuri în ziare, deplasarea artiştilor în SUA şi în lume, participarea la exclusivistul dinner party la care Mungiu şi Vlad Ivanov au fost premiaţi de către Asociaţia criticilor de film din Los Angeles sau turneul de două zile de interviuri făcut între NY şi LA cu Corneliu Porumboiu – ca să dau doar cîteva exemple. 

Filmul românesc a devenit în scurt timp nu doar un real fenomen estetic, ci şi un produs mediatic vandabil şi atractiv, ceea ce a implicat o traversare bruscă din zona idealismului pionieresc şi artizanal în promovarea şi susţinerea sa într-o zonă a profesionalizării, dar şi a mercantilizării relaţiilor, parteneriatelor şi implicaţiilor acestora. Dacă acum patru ani discutam (la ICRNY) direct cu regizorii ca să obţinem filme şi găseam deschidere şi entuziasm fiindcă, nu-i aşa, participam la aceeaşi operă comună de relansare a prezenţei artiştilor din noile generaţii în străinătate, azi, invitaţiile pentru filme trec prin agenţi de vînzări sau distribuitor, promovarea lor trece prin publicişti, iar campaniile la Oscar au nevoie de adevărate strîngeri de fonduri publice şi private pentru a funcţiona. 

Bineînţeles, asta era şi ceea ce ne doream, atît noi, ICR-ul, cît şi regizorii români: ca cinematografia românească să fie luată în serios şi să funcţioneze în sistemul global aşa cum funcţionează cinematografiile care contează din lume. 

Cînd urci scările în fugă nu mai ştii că le-ai avut sub picioare şi nu observi cît sînt ele de bine proporţionate ca să îţi încetinească sau accelereze efortul. Dacă însă apare un dulap în mijlocul scărilor, blocîndu-ţi deplasarea, îl observi şi te scoate din minţi. În acest caz, ICR-ul a fost, indiscutabil, precum proporţia scărilor, adăugînd sprijin şi accelerare unei ascensiuni deja angajate, pe cît de meritate pe atît de fulgerătoare. Dacă CNC-ul sau Ministerele au jucat rolul obstacolelor în calea înaintării, sigur că sînt mai greu de trecut cu vederea. Din păcate, de pe piscurile reuşitelor de azi, participarea constructivă se topeşte în uitare. Rămîn în amintire doar cei care ne-au împiedicat. E o lege naturală a proceselor de legitimare, cu atît mai naturală cu cît legitimarea e mai bruscă. 

Un al doilea element care mi s-a revelat gîndindu-mă la omisiunea lui Mungiu este că, în termeni mult mai generali, cea mai valoroasă parte din calitatea unei munci foarte bine făcute în domeniul promovării artelor este aşa-numitul „management invizibil“. De altfel, orice management eficient trebuie să fie invizibil, e calitatea cea mai paradoxală a profesiei. Cine se gîndeşte de pildă traversînd New York-ul ce mega-angrenaj logistic nevăzut permite mişcarea ordonată a acestui mamut urban? Păstrînd proporţiile, astfel aş defini şi adevărata valoare adăugată a muncii investite de conducerea şi toate echipele ICR din 2006 încoace pentru a susţine şi întreţine interesul străinătăţii pentru filmul românesc. 

În fine, mai cred că reuşitele se explică întotdeauna sistemic, ele nu au valoare individuală. Dacă, începînd cu 2011, ni s-a propus să mutăm Festivalul Filmului Românesc de la Tribeca Cinemas la Lincoln Center este graţie, indiscutabil, talentului regizorilor şi a ofertei artistice excepţionale, dar şi constantei inspiraţii de programare a lui Mihai Chirilov şi disponibilităţii parteneriale a lui Tudor Giurgiu, fondatorul TIFF-ului, şi a lui Peter Scarlet, fostul director al Tribeca Film Festival, ca şi tuturor celor care au acceptat din start, fără garanţii prealabile, să investească alături de ICR în aventura promovării cinematografiei româneşti în lume şi în SUA. 

Pînă la urmă îi mulţumesc lui Cristian Mungiu că a omis să menţioneze ICR la emisiunea de la B1. Îi mulţumesc pentru că m-a ajutat să văd că ne-am îndeplinit rostul atît de bine încît acţiunile ICR-ului s-au integrat natural în reuşita celor pe care îi servim. Că am făcut asta în modul cel mai evoluat şi mai modern – deci invizibil – cu putinţă! Americanii au o vorbă: „A te supăra e un lucru bun; dar această supărare trebuie apoi canalizată în mod constructiv, altfel furia ta nu e decît o risipă de energie fără direcţie şi fără sens“. Şi de asta avem parte în România deja mult prea mult. 

Corina Şuteu este directoarea ICR New York. 

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.
640px Human mind, Human Universals png
p 11 sus jpg
Despre iubire, cu rigla si compasul. O încercare de endocrinologie euclidiană
Omul de știință stă drept, rezistă seducției misterioase și pune problema clar: în ce constă chimia acestei biologii?
p 12 sus jpg
Despre iubire și alte droguri
Iubirea romantică motivează o serie nesfîrșită de alegeri individuale și joacă un rol fundamental în elaborarea planurilor noastre de viață.
p 13 Hans Holbein, Henric al VIII lea WC jpg
Hormonii: „dirijorii” lichizi care ne schimbă corpul fizic și istoria
În epoca de formare a operei italiene, rolurile feminine erau interpretate de bărbați castrați, deveniți astfel eunuci.
640px Bloodletting 1 298x300 jpg
Profilul hormonal
Hormonii îți schimbă comportamentul sau comportamentul îți modifică profilul hormonal?
All Art is Erotic (Unsplash) jpg
Avem erotism în arta românească?
Cum rămîne totuși cu senzația că eroticul și erotismul au ocolit arta românească?
E cool să postești jpeg
Logica bunului-simț
De ce este logic să avem bun-simț chiar într-o societate care își pierde din ce în ce mai mult această noțiune?
p 10 jpg
Drumul în sus
E adevărat că bunul-simț nu poate fi construit fără simțul comun.
Agnès Varda (Guadalajara) 18 cropped jpg
Cum tratăm mitocanii
Într-o lume a asertivității, a agresiunii și-a violenței, tandrețea și compasiunea și-au pierdut întrucîtva din valoare.
p 11 jpg
Zigzag despre bun-simț
Deformația profesională mă face să fiu un observator sensibil la manifestările bunului-simț sau ale absenței acestuia.
p 12 jpg
p 13 sus jpg
Bunul-simț al bunelor simțuri
Bunul-simț apare astfel, în această lumină, ca avînd și o dimensiune politică.
p 14 WC jpg
O masă cu bune maniere
Obiceiul însă ar merita să fie menționat în codul bunelor maniere din întreaga lume: conexiunile reale nu se cronometrează.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Trecutul a ajuns la destinație
De cîte ori lăsăm ceva în urmă ne dorim, precum Bolaño, să cîștigăm un vis.
Charles de Gaulle International Airport in France jpg
„Hoarding” emoțional
Strîng și împachetez discuții, situații, gesturi și chipuri.
Vegetarian Sushi Maki roll jpg
Dropii, zimbri sau bouri. I-am mîncat
Poate îmbucurarea papilelor gustative o să fie o apucătură desuetă.
969 11 VladStroescu jpg

Adevarul.ro

shakira frauda gettyimages 492044333 jpeg
Shakira, dans provocator pe Instagram. Lângă ce bărbat chipeș apare VIDEO
Postarea vine la scut timp după lansarea unui nou single, „Monotonia“, în care „vorbește“ despre ruptura a ceea ce părea a fi relația perfectă.
imelda staunton netflix jpg
EXCLUSIV Imelda Staunton, regina din „The Crown“: „Elisabeta a fost mai înțelegătoare cu Prințesa Diana decât ne dăm seama“
Într-un interviu exclusiv pentru „Weekend Adevărul“, Imelda Staunton, cea care a preluat interpretarea vârstei a treia a Reginei Elisabeta, povestește cât de complicat a fost de însușit o perioadă neagră din existența Coroanei.
Irene Cara FOTO Profimedia jpg
Actrița și cântăreața Irene Cara a fost găsită moartă în casă. Rolurile care au făcut-o celebră
Interpreta din filmele "Fame" şi "Flashdance" avea 63 de ani și a murit în casa ei din Florida. Nu se cunosc deocamdată cauzele decesului ei.

HIstoria.ro

image
Planul în 10 puncte de comunizare a României din martie 1945
În timp ce Armata Română participa, alături de cea sovietică, la luptele din Ungaria și Cehoslovacia, partidul comunist, încurajat de Moscova, dădea asaltul final pentru acapararea puterii.
image
Cucerirea Vidinului, cea mai puternică fortăreaţă otomană de pe Dunăre
La începutul lunii mai 1877, Armata Română s-a concentrat în Oltenia pentru a împiedica manevrele otomane și a ține sub control cetatea Vidin, cea mai puternică fortăreață turcească de pe Dunăre.
image
Războiul Fotbalului: Meciul care a declanșat conflictul armat dintre El Salvador și Honduras / VIDEO
În istorie sunt consemnate tot felul de conflicte, pornind de la motive mai mult sau mai puțin întemeiate: pentru teritorii, pentru bogății, pentru glorie, pentru onoare, pentru amor... Iată însă că atunci când două națiuni sud-americane, Salvador și Honduras, au ajuns să se războiască, printre motivele conflictului s-au regăsit și niște partide de... fotbal.