Mai multe feluri de a vedea filme

Publicat în Dilema Veche nr. 438 din 5-11 iulie 2012
Mai multe feluri de a vedea filme jpeg

Agentul J tocmai se aruncă de pe Empire State Building pentru a se întoarce în timp, e singura cale prin care lumea poate fi salvată de invazia extraterestră. În cădere întîlneşte bancheri faliţi de criza anilor ’30, e cît pe ce să fie înghiţit de dinozauri, vede apoi cum cresc zgîrie-nori. E pentru a doua oară în ultima săptămînă cînd văd scena asta din Men in Black III. Port ochelarii 3D primiţi la intrare, aşa că atunci cînd agentul J scapă dispozitivul care-l poartă înapoi în vremea Woodstock-ului, obiectul se rostogoleşte în faţa mea, aproape de tot. Domnişoara care mi-a vîndut biletul şi m-a ajutat să-mi aleg locul în sală pe un ecran cu touchscreen mi-a explicat că pot păstra ochelarii, pentru a lua parte la viitoare salturi în trecut, bătălii intergalactice sau nevinovate animaţii. Ochelarii sînt confecţionaţi din plastic şi costă 3 lei.

Înainte de asta, văzusem al treilea Men in Black la Cinema Corso. N-am primit ochelari 3D atunci şi nici nu mă aşteptam să primesc. Ca să-mi dea bilet, femeia grasă-blondă-tunsă-scurt a ieşit din cămăruţa ei dotată cu televizor şi s-a dus după ghişeul ei funcţionăresc. Pe pereţi, deasupra unor postere, scria „Azi“, „În curînd“ şi „În viitor“, la fel ca acum 30 de ani. Din podeaua veche răsăreau supereroi decupaţi din carton, reclame la filme care au trecut şi pe la Corso. Cînd a văzut că mă opresc în faţa automatului de pe hol să iau o sticlă cu apă, femeia grasă-blondă-tunsă-scurt mi-a zis „nu funcţionează, poftiţi în sală“, iar eu m-am dus. Pînă să apară un cuplu care să pufnească ironic în legătură cu liniştea de la Cinema Corso, pînă ca ea să întrebe „unde stăm?“ şi el să răspundă „unde vrei“, eram singur pe scaunul meu roşu din mijlocul sălii, stăpîn peste toate cele.

Reţeta de la Cinema Studio

Mulţi oameni aleg vechile cinematografe din centru tocmai pentru senzaţia asta. Acum un an-doi, în timpul facultăţii, pe cînd era începătoare într-ale marketingului, Ana mergea ziua în amiaza mare la Studio sau la Scala, pentru că ştia că va găsi trei-patru oameni în sală. „Îţi dă un sentiment plăcut, că se fac proiecţii doar pentru tine“, explică ea. Nu e vorba însă doar de „teritoriu“, ci şi de avantaje foarte concrete: mai puţini oameni, mai multă linişte. „Nu te scot din sărite zgomotul de popcorn sau chips-uri, sorbitul sucului din pahar şi alte «delicii»“, mai spune Ana.

De altfel, Cinema Studio are chiar o strategie în acest sens. „E o formulă împotriva intereselor noastre, dar pe care o aplicăm: aici nu se vinde nimic de mîncare. Statistica arată că 30% din veniturile unui cinematograf se obţin din comerţul acesta. Numai că în mijlocul unei scene de tensiune încep să se audă ambalaje care se rup, sorbituri. Sunetele astea parazitare au fost eliminate: nu se bea, nu se mănîncă, nu se permite zgomot pe cale bucală“, arată Constantin Pivniceriu, de la Uniunea Cineaştilor. Apoi ar fi sentimentul de siguranţă, pe care nu-l găseşti chiar pe toate drumurile. „Am semnat un contract cu o catedră de sociologie de la o universitate. Şi mi-au făcut un studiu: cînd vin spectatorii, structura acestora, ce le place şi ce nu. Mi-a atras atenţia următoarea observaţie: «Analizînd componenţa spectatorilor, constatăm că numărul femeilor e mai mare decît cel al bărbaţilor». Le-au întrebat pe femei: «De ce veniţi la Cinema Studio? » Şi răspunsul principal a fost: «Pentru că aici ne simţim mai protejate. (...) Aici, spre deosebire de alte cinematografe, nu auzim înjurături, icnete»“, arată Pivniceriu. Sînt lucruri care contează poate mai mult decît o pereche de ochelari 3D, atunci cînd îl însoţeşti pe agentul J într-un salt în timp.

Ceva loc pentru picioare

E foarte posibil ca, la sfîrşitul anului, să găsim MIB III în topul celor mai vizionate producţii. Lansat pe 23 mai, filmul a costat 215 milioane de dolari şi a făcut deja încasări de peste 544 de milioane de dolari, la nivel global. Anul trecut, într-un clasament al intrărilor în cinematografele româneşti, publicat de filmreporter.ro, pe primul loc s-a aflat Piraţii din Caraibe: Pe ape şi mai tulburi, cu peste 346.000 de spectatori, urmat de Marea mahmureală 2 (202.625 de spectatori) şi Saga Amurg: Zori de zi – Partea I (195.950 de spectatori). Fast & Furious 5, Transformers, Immortals 3D erau şi ele acolo. În fiecare an, francizele hollywoodiene se aliniază pe primele 20-30 de poziţii.

Bine, nu toată lumea gustă o vînătoare de extratereştri sau o evadare dintr-o închisoare selenară, şi e foarte bine că există diversitate. Ana merge la cinematograful de la Romană pentru filme „mai de festival, nu pentru tot poporul“. Urmează Scala: la fel, „un deliciu să mergi la filme în timpul zilei“, chiar dacă „selecţia de filme de aici e aşa şi-aşa... Sînt un pic mai comerciale“. Apoi Noul Cinematograf al Regizorului Român, „cu mirosul lui deosebit de formol. În ciuda faptului că sala arată extrem de urît, cu scaune vechi, atmosfera şi oamenii care se adună acolo sînt foarte OK. Filmele sînt pe măsură. Să nu uit de proiecţiile de vară din curte“.

Tot pentru calitatea filmelor, fotograful Ciprian plasează Cinema Studio într-un top 10 al locurilor sale preferate din Bucureşti. Dacă ar avea şi mai mult loc pentru picioare, sala s-ar apropia de perfecţiune. „Pentru cineva ca mine, de peste 1.90, amănuntul ăsta poate face diferenţa între un film bun şi unul memorabil“, argumentează el.

O banalitate: trebuie să te simţi confortabil cînd vezi un film, fie că e cu agenţi care arestează sau lichidează extratereştri, fie că urmăreşte relaţia dintre două surori înaintea sfîrşitului iminent al Pămîntului. Scaunul de mall e rece şi rigid, impecabil; a oferit prea puţine îmbrăţişări, se simte asta. Catifeaua verde şi tocită de la Patria ştie să-şi ţină omul, poate totuşi că-i prea veche. Sala de la Studio e renovată, dar nu prea e loc pentru picioare. Iar uneori, în acel timp care există special pentru filme, pur şi simplu nu contează.

 „Poate fi oriunde. La mall, la Cinematecă, acasă sau la un televizor înghesuit dintr-un autocar. De altfel, cea mai frumoasă amintire legată de un film o am de la un Teatru de vară de pe litoral, unde am văzut, în urmă cu vreo şapte ani, Ultimul Samurai. A fost filmul perfect pentru mine, tocmai pentru că a venit în momentul potrivit. Şi vremea de afară, şi starea mea din acea zi s-au aliniat perfect, aşa că nici n-a mai contat că din punct de vedere tehnic difuzarea a fost praf sau că locul ăla arăta jalnic“, îşi aminteşte Ciprian.

Salvarea prescurtată „.mkv“

Ion, un tînăr magistrat pasionat de cinematografia evreiască, vede filme mai ales acasă. Nu de lene, ci din lipsă de timp, după cum ţine să sublinieze: „Găsesc filmele care-mi plac în «.mkv» (n. red.: extensie pentru fişiere video de foarte bună calitate), aşa că pot avea calitate la mine acasă“. Plus că la cinema nu prea are ce vedea, „90% sînt prostii“. Şi ne întoarcem la oferta sărăcăcioasă: „Ştii ce mă enervează? Aş vrea să pot vedea şi eu filmele străine premiate la diferite festivaluri. M-am săturat de filme americane. Abia cînd mai este cîte un festival – de exemplu, cel al filmului francez – pot să mai prind un film foarte bun. Un paradox e că se face foarte multă reclamă unor filme. Sau nu neapărat reclamă... Auzi la radio despre ele, dar să le găseşti să le vezi undeva n-ai nici o şansă“. Aşa că Ion rămîne, pînă una-alta, la varianta „.mkv“.

Deşi merge uneori la mall, „ca tot românul“, mai ales cînd vine vorba de 3D-uri, Cristinei, lucrătoare în PR, tot fotoliul propriu i se pare mai potrivit. „Mă uit la filme în principal acasă. Seara sau în weekenduri ploioase, cînd vine inevitabil intrebarea: «Şi acu’ ce facem?» Cel mai la îndemînă e să te uiţi la un film. Comod, pe fotoliul de acasă. Fără popcorn, că are E-uri şi îngraşă.“

Şi Ciprian s-ar înţelege cel mai bine cu privitul de-acasă, dacă n-ar interveni unele neajunsuri: „De cînd mi-am luat laptop, unde îmi pun să văd filmele, lucrurile au scăpat puţin de sub control. Dar numai puţin. În sensul că-mi tot vine să întind un deget peste tasta «Space» şi să pun din cînd în cînd pauză. Iar motivele pot fi foarte variate: fie mai verific un mail, fie verific Facebook-ul, fie chiar ajung să caut informaţii despre filmul la care tocmai mă uit. Ceea ce e o prostie: se duce naibii toată vraja, se pierde toată conexiunea cu filmul. Însă nici nu prea mai am ce face, dependenţa de click e deja instalată, m-am resemnat. Cred că tocmai din motivul ăsta am ajuns să prefer cinematograful, cu sau fără calitate. Acolo măcar stau pironit într-un scaun şi mă uit la film. Ceea ce în confortul de acasă nu prea mi se întîmplă“.

E păcat să pui pauză între scena de bătaie din restaurant şi cea în care agentul K îl întreabă pe mai tînărul agent J dacă ştie care este cea mai distrugătoare forţă a Universului. J presupune că ar fi zahărul, însă înţeleptul K îi spune că e regretul. E aiurea să vezi filmul pe un monitor meschin şi să-l părăseşti printr-o apăsare de buton, să nu laşi o doamnă grasă-blondă-tunsă-scurt să-ţi deschidă uşa lumii adevărate, către o parcare. 

Vlad Odobescu este jurnalist.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Podul peste Dunăre de la Brăila arată jalnic. Asfaltul a crăpat și s-au format șanțuri ca pe „arătură”, spun șoferii VIDEO
Șoferii care trec pe podul peste Dunăre de la Brăila sunt revoltați. Deși a fost dat în folosință în urmă cu un an, podul arată deplorabil. Asfaltul a crăpat și s-au format numeroase șanțuri, exact ca pe un drum abandonat.
image
Surse: Dani Mocanu a rămas fără permis după ce a fost prins „zburând” pe A2. Ce viteză avea manelistul
Polițiștii au amendat sâmbătă, 13 iulie, șoferul unei mașini marca BMW, care circula cu o viteza uimitoare pe A2. Potrivit unor surse, la volan s-ar fi aflat manelistul Dani Mocanu.
image
Turiștii, terorizați de marea de alge de pe litoral. „Acolo unde au curățat, valurile aduc din nou cantități mari de alge” VIDEO
Zeci de mii de turiști goniți de caniculă în stațiunile de pe Litoral au parte, în aceste zile, de o surpriză mai puțin plăcută: apele Mării Negre au devenit verzi din cauza tonelor de alge aduse la mal și care miros a hazna.

HIstoria.ro

image
România anului 1944, văzută din exil: „Sfârșitul lumii noastre”
Ajuns în Elveția, Constantin Argetoianu se miră de calmul și liniștea care domnesc în rândul localnicilor și imediat ia pulsul celor câțiva români aflați aici.
image
Un cărturar francez justifică argumentat Comunismul lui Sadoveanu
„Războiul rece bîntuia și printre intelectuali. În acest context, Sadoveanu, care făcuse deja alegerea în 1944, în timpul răsturnării de situație prosovietice acționînd convins potrivit conștiinței sale umaniste, este pus în situația să aibă luări de poziție fără echivoc în favoarea noului regim”.
image
Războiului din Pacific: decriptarea codului japonez JN-25b
Un salt major pentru SUA în domeniul informațiilor a avut loc în februarie 1942, când criptanaliștii US Navy au început decriptarea mesajelor japoneze trimise cu ajutorul codului naval standard JN-25b.