Lung e trenul ghiurghiuliu

Publicat în Dilema Veche nr. 471 din 21-27 februarie 2013
Lung e trenul ghiurghiuliu jpeg

Aveam zece luni şi fusesem pus în valiza de carton a tatei, deschisă larg, sus, printre bagaje. Se pare că am fost foarte cuminte, dar eu nu pun mîna în foc. Maică-mea mi-a relatat că n-a dormit toată noaptea, dar nu se împăunează cu asta pentru că, oricum, nu putea dormi din cauza aglomeraţiei. Tren direct (personal) către Tulcea nu exista, aşa că făceau schimbul la Medgidia, unde aşteptau legătura de dimineaţă. În total, dura cam opt ore pînă ajungeam în gara Cataloi, la alţi patru kilometri de casa bunicilor. De unde ştiu asta? Păi, aici intervine prima mea amintire. (Pe bune, e prima şi cea mai veche.) Mă revăd într-o cămăruţă cu geamuri înalte şi îngheţate, lîngă o sobiţă de tuci, mama chinuindu-se să-mi bage în gură, cu linguriţa, gălbenuşul unui ou. Ghinionul ei. Nu sufeream gălbenuşul moale şi rece. Văd şi acum lumina dimineţii, să fi fost şase, şase şi ceva, văd florile de gheaţă şi simt şi acum mirosul frigului şi duhoarea de cocs a sobei. Ei bine, asta era gara Medgidia, prin care aveam să trec de multe ori, pînă în 1964, spre vacanţă, spre libertate. Dar de atunci, din iarna lui 1957, ţin minte panica pasagerilor care alergau pe lîngă scările înalte ale vagoanelor, căutîndu-şi locul contra-cronometru, în aerul subţire, tăios.

Încet, cu vîrsta, am prins curaj şi am scos capul pe fereastră. Locomotiva care pufăia era magică, iar stîlpii care se perindau, făcînd valuri cu liniile de curent, mă ameţeau. Atunci am învăţat pe pielea mea că funinginea de la locomotive nu e bună în ochi. În ciuda usturimii şi a compreselor, nu mă dădeam bătut. Ajunsesem la concluzia că aşa trebuie să fie cu trenul. Partea cea mai neplăcută în copilărie era durata drumului, plictiseala. Fiecare pufăit, şuier sau ţăcănit al şinelor (te-duc-te-aduc) e separat de semenul său printr-un infinit de secunde de plictis. Raiul bunicilor avea, deci, un purgatoriu numit tren. Într-o bună zi, raiul acela s-a închis.

Dar exact atunci au început călătoriile spre mare. Părinţii mei divorţaseră, iar eu mă plictiseam de moarte. Drumul spre mare promitea să fie plin de farmec. Apăruseră primele locomotive Diesel, dar nu mă bucuram de ele. Călătoream tot noaptea, într-o înghesuială de nedescris, cu personalul, că era mai ieftin. La lumina unor faruri răzleţe, vedeam podul de la Cernavodă, dar eram deja prea obosit ca să mă bucur. Ajungeam dimineaţa în Constanţa, năuc de somn, şi căutam camere prin Mamaia sau, mai tîrziu, prin Eforie, de la prima oră, să nu pierdem plaja: cinci minute pe stînga, cinci minute pe spate, cinci minute în apă – groaznic!

A treia perioadă a venit odată cu călătoriile către Iaşi sau Ardeal. Îmi redescoperisem tatăl şi plecam deseori singur. Eram adolescent şi citeam pe rupte. Acceleratul de Iaşi întruchipa o rachetă în care timpul copilăriei se condensase brusc. Nici n-apucam să deschid cartea că trecea conductorul: „Capăt de linie, Iaşi!“ Cititul în tren a fost izbăvitor. Sînt un om neliniştit. Statul în tren îmi dă fiori. Cărţile, însă, erau salvarea. Ajungeam întotdeauna la destinaţie cu un nou volum în cap. Dacă nu mă înşel, pe drumul Iaşiului am devorat un volum de povestiri al unui autor necunoscut, John Cheever. Se numea Fidela Clarissa. Am fost convins că am întîlnit un mare autor. Acum se pare că da, o bunghisem. Altă dată, tot în tren (veneam din Ardeal), am coborît în Sinaia şi am descoperit la chioşc un fascicol foarte întîrziat din Povestiri ştiinţifico-fantastice, ăl de conţinea ultimul episod din Solaris. De trei luni aşteptam episodul final, eram la mare cumpănă. Kris Kelvin tocmai o pierduse pe Harey. Cenzura, zic eu, transpirase din greu la epilog. Noroc că nu se pronunţaseră, încă, „Tezele din iulie“.

Cum s-ar spune, mă împrietenisem cu trenul. Ţineam la drum lung şi ieşisem de sub tutela familiei. Iar din ’74, drumurile şi-au schimbat abrupt caracterul. Deveniseră amoroase şi poetice. Dar tot noaptea. Am străbătut ţara în lung şi-n lat, dimpreună cu generaţia ’80 şi la toartă cu naşul. O spun răspicat: cine n-a mers cu naşul nici n-a ieşit din casă vreodată. Mi-am urmat biata inimă răpusă la Buzău, Bistriţa, Timişoara, ori Bacău. Am cîntat şi am băut înspre Arad, Braşov, Cluj, Dej. Anii studenţiei au împodobit trenurile cu vîsc şi laur. Trenuri murdare, reci, fierbinţi – în 90% din cazuri, numai şi numai trenuri de noapte.

Apoi am ieşit la înaintare şi am plecat la muncă. Aş putea să vă spun cum am făcut blatul negru, cum am mers o sută de kilometri agăţat de uşa vagonului, în exterior, cum am sărit într-un marfar, cum am încurcat traseele şi am tras semnalul de alarmă, cum am rămas înzăpezit. Aş putea să produc o viguroasă, vehementă, civică critică a chefereului actual, cel mai jalnic şi lent mijloc de locomoţie. Dar dacă mă întreabă cineva ce e trenul, recunosc că pentru mine e o sală de aşteptare îngheţată, la crăpat de ziuă, unde un copil îşi înfulecă, bîzîind, oul cleios şi rece.

Florin Iaru este scriitor. Cea mai recentă carte – Fraier de Bucureşti, Polirom, 2011.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Singura specie care...
Ca în faimoasa metaforă a lui Walter Benjamin, în care angelus novus, împins de forțele progresului, zboară înainte cu spatele, privind înapoi...
p 10 YouYube jpg
p 12 WC jpg
În căutarea omului grec
Cine este „omul grec”, acela aflat la originea civilizaţiei europene?
p 13 WC jpg
Omul medieval în ipostaza îndrăgostitului
Putem privi și noi prin lentilele omului medieval? Cred că nu. Dar privirea noastră poate fi îmbogățită de acest om, născut la întîlnirea dintre realitate și ficțiune.
p 14 Hans Holbein, Ambasadorii WC jpg
Savantul umanist al Renașterii
Departe de a fi o ruptură cu tradiția și cultura Renașterii, putem vedea cum revoluția științifică se hrănește din ele.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.

Adevarul.ro

image
Cum va fi vremea în ultima lună de iarnă. Care e recordul de ger năprasnic în România
Temperaturi foarte scăzute sau maxime termice neobişnuite s-au consemnat, de-a lungul timpului, în luna februarie. Recordul de ger a fost bătut la data de 10 februarie 1929, când la Vf.Omu s-au înregistrat minus 38 grade Celsius.
image
Patru lucruri în care se măsoară cu adevărat fericirea. Ce spune un profesor de la Harvard
Dr. Sanjiv Chopra, profesor la Harvard, a explicat de ce 20 de milioane de dolari câștigați la loto nu te fac fericit pe termen lung și care ar fi cele cinci lucruri care ar ajuta cu adevărat pentru a obține această stare.
image
Şi-a ucis cea mai bună prietenă din dorinţa de a fi mamă. Cele două femei se cunoscuseră la biserică
Crima haluncinantă, comisă de o femeie din Texas a uimit o lume întreagă. Aceasta şi-a omorât cu sânge rece cea mai bună prietenă, pe care o cunoştea de mai bine de un deceniu. Totul pentru a-i fura copilul.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.