Lanterna magică
- argument -
„Vezi alergînd pe dinaintea ta copacii, casele, satele... toate astea trec! Trec mult mai repede decît într-o lanternă magică. Şi toate sînt adevărate, nu eşti deloc jucăria vreunei iluzii optice! Calea ferată este adevărata lanternă magică a naturii.“ Iată ce scria despre mersul cu trenul Charles Paul de Kock, romancier francez, în 1842, cu 14 ani înainte ca prima linie de cale ferată de la noi să fie deschisă transportului de călători.
Din 1856 şi pînă azi am trecut de la 35,5 km/h la 200 km/h, de la locomotive cu abur la locomotive Diesel, de la uimirile naive la exasperările frecvente. Între timp, am mers cu trenul în vacanţe la bunici, în tabere, la mare, la facultate, la serviciu, am scos capul pe geam, am pierdut biletul, am stat cel puţin o noapte într-o gară, am aşteptat cu inima cît un purice un iubit sau o iubită, am mers cu naşul, am alergat după tren, l-am pierdut, ne-am luat rămas bun sau am strîns tare de tot pe cineva în braţe, înainte să plece departe, am vorbit cu tovarăşii de călătorie despre una şi alta (de la otrăvirea cu mercur a unui întreg oraş la „Unde o să ajungă, domnişoară, ţara asta?“), am citit romane lungi în tren, am avut flirturi cuminţi care-au durat de la Suceava şi pînă la Iaşi, am mîncat sendvişuri pregătite de-acasă şi învelite în şerveţel, am băut cafea călduţă din sticle de plastic, ne-am uitat, ore întregi, pe geam. O parte din viaţa noastră s-a întîmplat într-un tren.
De la această constatare simplă a pornit dosarul de faţă. Şi de la sentimentul că trenul e un mijloc de transport din altă lume decît avionul şi maşina, o lume în care se pot întîmpla mici lucruri extraordinare, cum ar fi să bei din greşeală clor dintr-o sticlă de lapte, înainte de ’89, şi să nu păţeşti nimic, sau să-ţi sară piatra de la inelul de logodnă sub bancheta din trenul Bucureşti – Viena şi să n-o mai găseşti. Nu poţi scrie despre trenuri fără să scrii despre călătorie. De aceea, veţi găsi în paginile acestui dosar primele amintiri ale unui drum cu trenul, cele mai lungi călătorii din copilărie, cîteva săli de aşteptare, trenuri în filme, un voiaj aproape mitic cu Transsiberianul, în chiar zilele în care URSS-ul se prăbuşea, altul dulce-amar cu trenul „Prietenia“, o analiză a stării în care e CFR-ul astăzi şi un interviu cu Radu Bellu, specialist în istoria Căilor Ferate de la noi.
Dar, dincolo de toate, acest dosar îi este dedicat unui băiat pe care l-am văzut anul trecut în Gara de Nord, făcînd şpagatul în faţă la Mac, de bucurie că-şi revedea iubita venită de departe.
Imagine din filmul Probă de microfon (r. Mircea Danieliuc, 1980)
