La ce bun o antropologie în vremuri de criză?...

Publicat în Dilema Veche nr. 349 din 21 octombrie - 27 octombrie 2010
Branduirea optimismului jpeg

La începutul lui ianuarie 1990, în chiar primele zile ale decompresiei postcomuniste, lua naştere, printr-un gest de entuziasm necontrolat, Societatea de Antropologie Culturală din România (SACR). Membrii săi nu prea erau însă antropologi (de unde şi cum?), ci un grup de intelectuali umanişti doritori de o altă abordare şi înţelegere a culturii, în general, şi a celei române, în particular. Această tentaţie s-a extins apoi ad libitum în toate colţurile ţării... Au fost anii unei antropologii fără antropologi sau – după cum constata Gheorghiţă Geană – ai unei instituţionalizări fără profesionalizare: antropologia devenise mai mult modă decît profesie! 

La douăzeci de ani de la acest început, despre SACR se poate spune, parafrazîndu-l pe Poet, că azi o vedem şi nu e! Dacă în primul deceniu se putea vorbi mai mult despre o formă fără conţinut, în ultimii ani s-ar zice că avem de-a face tot mai mult cu un conţinut care şi-a pierdut forma – căci SACR se află în moarte clinică de aproape un deceniu. De aceea, conferinţa Societăţii, care tocmai s-a încheiat de curînd la Bucureşti şi la care au participat aproximativ o sută de profesionişti, poate fi considerată o împlinire, în care forma şi-a găsit în sfîrşit conţinutul: se poate spune de acum că, formal şi real, antropologia există în România! 

Dar la ce bun o antropologie în vremuri de criză? – se pot întreba unii. Nu vor fi fost însă prea mulţi cei preocupaţi de o asemenea întrebare în anii ’90, măcar pentru simplul motiv că vizibilitatea socială a antropologiei era încă foarte redusă. Intrată pe un cal alb în domeniul ştiinţelor sociale, antropologia avea însă deja ambiţii mari. „Emergentă“ ca întreaga societate şi asimilînd rapid critica postcolonială încă la modă în Occident, ea a transferat, nu totdeauna critic, procedurile deconstrucţiei postmoderne la practica terapiei postcomuniste. Direct, prin abordări care se reclamau explicit din antropologie, dar mai ales indirect, prin domenii alimentate de gîndirea antropologică (national studies, gender studies, istorie orală, dezvoltare locală etc.), aceasta a contribuit, mai mult decît se crede îndeobşte, la deconstrucţia naţiunii şi a altor „mari naraţiuni“ în care era „încremenită“ gîndirea socială şi politică românească. Mai departe, antropologia a făcut acest lucru fie direct, abordînd frontal aceste probleme, fie indirect, printr-o schimbare radicală de scală: în locul marilor structuri sociale şi ideologice, în locul abordărilor macro de toate soiurile, antropologii au impus treptat „studiile de caz“ – localul, cotidianul, individualul – ceea ce ştiinţele sociale numeau deja de ceva vreme agency, producînd astfel ceea ce un antropolog grec numea o „antropologie a particularului“. Cu riscul de a arunca, uneori, copilul împreună cu apa din copaie... 

Ce face însă în prezent antropologia, ce ar putea ea să facă după consumarea (relativă) a acestei perioade vindicative? 

Chiar dacă pathosul postcomunist nu s-a temperat încă întru totul, a devenit tot mai clar, după douăzeci de ani de la căderea regimului, că nu totul se explică prin tarele trecutului comunist şi că nu tot viitorul se reduce la grăbirea unei tranziţii teleologice şi salvatoare. Trăim într-o lume care s-a schimbat structural mult dincolo de ritmul conflictelor dintre generaţii şi pe care o înţelegem tot mai puţin şi mai fragmentar. O lume în care abundă (aparente) contracţii pentru care aparatul nostru conceptual se reduce adesea la termenii leneşi de hibriditate sau glocalizare – cînd nu recurgem direct la o judecată de valoare în termeni de kitsch: ţăranul nu mai e ţăran, în timp ce oraşul, eliberat de constrîngerile sistematizărilor comuniste, ne apare traversat de practici rurale, tradiţiile se marketizează, oralitatea se mută online, localul şi regionalul concurează naţionalul – ca să nu mai vorbim de întreaga lume a virtualului fără de care este tot mai greu să înţelegem viaţa noastră „reală“. A numi toată această diversitate „hibriditate“ sau a vedea pretutindeni doar expresii ale „glocalizării“ nu este astfel decît o recunoaştere implicită a unei incapacităţi de înţelegere. În acest context, antropologia poate – şi ar trebui – să contribuie, prin scufundarea în diversitatea şi profunzimea studiilor sale de caz, la identificarea, numirea şi „descrierea densă“ a acestei diversităţi specifice şi, astfel, la o înţelegere mai aşezată a vieţii noastre sociale actuale, dincolo de impresiile amuzate de exotism sau judecăţile dezabuzate de decadenţă cu care ne-au obişnuit discursurile publice. Este ceea ce au făcut, de altfel, mulţi dintre antropologii prezenţi la recenta conferinţă a SACR. 

Şi viitorul? Este, evident, prezumţios să emiţi orice fel de părere în această privinţă. Poţi să te uiţi însă la ce se prefigurează deja în prezent, pentru a-ţi forma o bănuială despre ce ne rezervă viitorul. Judecînd după discuţiile mai mult informale din jurul conferinţei şi după semnele disponibile în antropologiile mai mature, o revenire la teorie şi modele ale umanului pare să se contureze deja. Lupta cu „marile naraţiuni“ nu s-a consumat, nu a trecut ca o simplă modă, ci a fost în cea mai mare parte asimilată şi asumată, integrîndu-se în aparatul critic al disciplinei. Cu acest acquis comunitar, antropologia pare să privească din nou – şi altfel – la problemele Omului şi să-şi asume din nou – dar altfel – o responsabilitate morală care nu a lipsit niciodată părinţilor ei fondatori.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Recep Erdogan FOTO Profimedia (2) jpg
Erdogan face apel la „acţiuni urgente” pentru a preveni o conflagraţie regională. Ce i-a spus lui Trump despre „spirala de violenţă declanşată de atacurile Israelului”
Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a cerut duminică, în timpul unei convorbiri telefonice cu liderul Statelor Unite, Donald Trump, „acţiuni urgente” pentru a preveni transformarea conflictului fără precedent dintre Israel şi Iran într-unul regional.
volan webp
Spune-ne cum conduci, ca să-ți spunem cine ești! Poziția mâinilor de pe volan îți dă de gol personalitatea
Ai putea crede că modul în care îți ții mâinile pe volan este pur și simplu o chestiune de confort sau un obicei format în timp. Dar psihologii susțin că acest detaliu aparent banal spune multe despre cine ești cu adevărat.
macron trump jpg
Liderii europeni îl vor presa pe Trump cu privire la strategia Israel-Iran la reuniunea G7
Liderii care se reunesc pentru summitul din Canada intenționează să îl constrângă pe președintele american cu privire la întreaga sa strategie privind Iranul.
image png
O nouă seară cu explozii deasupra orașelor Tel Aviv și Ierusalim. Iranul îi avertizează pe israelieni să părăsească zonele vitale
Duminică seara se auzeau explozii deasupra Tel Aviv și Ierusalimului. Toate zborurile sunt suspendate.
Soldați cu măști de gaze  Sursa ilustrate Ebay  com (2) jpg
Operațiunea secretă a CIA în România: Școala militară pentru război neconvențional
După Al Doilea Război Mondial, un loc interzis de la poalele Munților Făgăraș a devenit un centru de antrenament pentru trupele instruite în știința războiului neconvențional și în folosirea armelor chimice și biologice, arată rapoartele desecretizate ale spionajului american.
bayern fb jpg
Atacuri Israel în Iran FOTO EPA 13126601 jpg
Atacurile israeliene asupra Iranului au ucis cel puțin 406 persoane și au rănit 654. Ce spune o organizație pentru drepturile omului
Loviturile israeliene asupra Iranului au ucis cel puțin 406 persoane și au rănit alte 654, relatează Associated Press, citând Human Rights Activists, cu sediul la Washington.
image png
Israelul a realizat atacul aerian cu cea mai mare rază de acţiune din istoria sa: 2.300 km
Forţele Aeriene Israeliene au bombardat un avion de realimentare iranian pe aeroportul Mashhad din nord-estul Iranului, la aproximativ 2.300 de kilometri de Israel, marcând „cea mai îndepărtată lovitură de la începutul operaţiunii”.
protest turism barcelona FOTO profimedia 1011208531 jpg
Protestatarii împotriva turismului excesiv au ieșit pe străzile din sudul Europei. Ei s-au „autoapărat” cu pistoale cu apă
Mii de persoane au ieșit duminică pe străzile orașelor din sudul Europei pentru a manifesta împotriva turismului excesiv. Ei au tras cu pistoale cu apă în vitrinele magazinelor și au declanșat fumigene în Barcelona, unde a avut loc principalul protest.