⬆
globalizarea din ogradă
De ce antropologia?
Antropologia este o disciplină, ştiinţifică, despre care, trebuie să recunoaştem, cei mai mulţi dintre noi ştim puţine lucruri. Poate şi pentru că ea a fost una dintre cele vitregite pe vremea lui Ceauşescu (deşi, şi pe atunci, erau destui care o practicau, dar nu o puteai studia instituţionalizat).
La ce bun o antropologie în vremuri de criză?...
La începutul lui ianuarie 1990, în chiar primele zile ale decompresiei postcomuniste, lua naştere, printr-un gest de entuziasm necontrolat, Societatea de Antropologie Culturală din România (SACR). Membrii săi nu prea erau însă antropologi (de unde şi cum?), ci un grup de intelectuali umanişti doritori de o altă abordare şi înţelegere a culturii, în general, şi a celei române, în particular.
Ce căuta românul în...
Există cu certitudine o curiozitate, în uşoară creştere, pentru antropologie în România. Deşi interesul pentru antropologia socială este alimentat de sensibilităţi şi tradiţii disciplinare diverse, tendinţa ar trebui privită la noi, dar şi în restul ţărilor din Europa de Est, drept o formă culturală globală. Societăţile contemporane sînt mari consumatoare de „autenticitate“, de practici care să ofere sens şi de semne identitare – lucruri pentru care antropologia funcţionează bine ca funda
Satelitul, mobilul şi locuirea minimală
De cîţiva ani încoace tot dau ture prin bordeie: la început mai mult prin ţara noastră, cea atît de bogată în situri de cercetare, apoi prin ţările surori; mai nou şi prin părţi mai îndepărtate. Pe scurt, mă ocup de locuirea în sărăcie extremă, uneori doar sub formă de safari fotografic, alteori mai aplicat, cu planuri şi discuţii optimiste.
Muzee locale din Maramureş
Încăperea festivă în Maramureş, sau „casa dinainte“, „odaia de parade“, ori „camera îmbrăcată ţărăneşte“ (cum i se spune în ultima vreme), este puternic marcată identitar: obiectele care o compun vorbesc despre omul care le-a creat, despre statutul său social şi economic în comunitate, motiv pentru care sînt afişate cele mai frumoase lucruri, mai ales zestrea fetelor.
Grădinar de Bucureşti
E o dimineaţă caldă de septembrie. Sînt în trenul nu foarte plin care duce spre mare. Încă nu am ieşit din Bucureşti. Undeva în dreapta căii ferate e Casa Scînteii. Pe partea stîngă, privind pe geam pînă ca trenul să prindă viteză, o casă mică abia se zăreşte de după un gard de lemn. De-o parte şi de alta a casei, prin împrejmuirea de sîrmă şi ferite de privirile călătorilor curioşi de o boltă de viţă-de-vie şi un nuc mare, aplecat de povara roadelor, se întrevăd straturi după straturi atent ara
De la gardul "leopard" la gardul "napolitană"
Cînd vine vorba de turism, specificul presupus al unor regiuni ca Maramureş sau Bucovina este, dincolo de obiectivele culturale, o autenticitate/tradiţie locală. În timp ce turişti şi diferite alte categorii de călători vin tot mai numeroşi să culeagă ultime mărturii ale vieţii şi valorilor rurale autentice, societatea locală răspunde aşteptărilor lor prin ceea ce se cheamă o „punere în scenă“, în mai mică sau mai mare măsură, a tradiţiei.
De la "piaţa de maşini" la "piaţa de vouchere"
E joi seara. După o zi obişnuită de lucru, telefonul sună şi o voce răguşită mă întreabă: „În seara asta mă duc să cumpăr unul, eşti dispusă să vii?“. Pentru moment ezit, gîndindu-mă la ora tîrzie, însă curiozitatea de a asista la „tranzacţie“ mă determină să accept. Pe drum am senzaţia că nu mai ajungem niciodată la destinaţie şi în mintea mea deja încep să se contureze o serie de scenarii.
Noi culturi, noi antropologii
La Conferinţa Societăţii de Antropologie i-am întrebat pe cîţiva invitaţi ce înţeleg ei prin titlul: „Noi culturi, noi antropologii“. De aici s-a ajuns la cîteva subiecte adiacente: cum se studiază antropologia în România şi faţă de alte ţări; în ce fel se studia aceasta cîndva spre deosebire (sau nu) de acum; cum trebuie abordat terenul şi ce mai înseamnă el; în ce măsură antropologia interferează cu alte discipline.
Muzică şi eficienţă
Victor A. Stoichiţă e antropolog şi muzician. A lucrat cu lăutari romi în România, studiindu-le teoriile despre eficacitatea muzicală. A publicat aceste cercetări în 2008 sub titlul Fabricants d'émotion. Este autorul unui manual de cîntece rome explicate dintr-o perspectivă etnomuzicologice (Chants tsiganes de Roumanie, Cité de la Musique, 2010 - în curs de publicare).