Muzică şi eficienţă

Publicat în Dilema Veche nr. 349 din 21 octombrie - 27 octombrie 2010
Muzică şi eficienţă jpeg

- interviu cu Victor A. STOICHIŢĂ -

Victor A. Stoichiţă e antropolog şi muzician. A lucrat cu lăutari romi în România, studiindu-le teoriile despre eficacitatea muzicală. A publicat aceste cercetări în 2008 sub titlul Fabricants d'émotion. Este autorul unui manual de cîntece rome explicate dintr-o perspectivă etnomuzicologice (Chants tsiganes de Roumanie, Cité de la Musique, 2010 - în curs de publicare).

În România, lăutarii au fost terenul aproape exclusiv al cercetărilor folclorice care au privilegiat textul în detrimentul contextului social. În ultimii ani cercetările întreprinse de etnomuzicologul Speranţa Rădulescu şi echipa sa au depăşit această separare. Cum a apărut pentru tine această provocare? Pe ce coordonate se configurează ceea ce tu numeşti „gîndirea lăutarilor“? 

Am început să lucrez cu lăutari în 2001, în cadrul unei teze de doctorat, şi în mare parte datorită doamnei Speranţa Rădulescu. Asta se întîmpla la Paris şi înainte chiar de a avea un subiect bine conturat, s-a ivit întrebarea: „cum se spune «lăutar» în franceză?“. Răspunsul scurt e că nu se spune, nici într-un cuvînt, nici chiar în două sau trei. Pentru a fi conturat, conceptul necesită mai multe fraze (şi pînă la urmă, în experienţa mea, aproape o jumătate de teză de doctorat). În majoritatea tradiţiilor apusene, muzică e înţeleasă ca un fel de comunicare. Se consideră că emoţiile ar fi transmise de la muzicanţi la ascultători, sau măcar împărtăşite între ei. Felul acesta de a percepe muzica e o construcţie care are istoria ei (Bach, spre exemplu, nu gîndea muzica pe care o scria ca o expresie personală). Dar, la ora actuală, faptul că muzica exprimă sau comunică emoţii e o evidenţă pentru mulţi melomani şi o ipoteză implicită în majoritatea cercetărilor de antropologie muzicală. Cu toate că paradigmele inspirate din semiologie au fost criticate destul de abundent în ultimii 20 de ani, ele rămîn cele mai frecvente şi într-un fel „la îndemînă“ pentru a înţelege interacţiile muzicale. 

Gîndirea lăutarilor m-a interesat şi pentru că oferea o alternativă ipotezelor semiologice obişnuite. Lăutarii nu pretind că ei „exprimă“ sau „comunică“ ceva prin cîntare. În lăutărie, emoţiile nu „trec“ de la cei care cîntă la cei care ascultă. E o chestiune de etică profesională: lăutarul cîntă ce i se cere, sau ce simte că ar prinde bine ascultătorilor. Ideal ar fi să nu se simtă gustul lui sau starea lui emoţională, pe moment. Faptul că aceste lucruri trec totuşi uneori în muzică nu e gîndit ca un avantaj. În principiu, melodia e cea care conţine potenţialul emoţional; muzicanţii nu fac decît să-l actualizeze şi eventual să-l sublinieze sau să-l canalizeze. Lăutăria e o interacţie care implică emoţii, dar cu o ruptură clară între cei care le resimt şi cei care le fabrică. Lucrul apare în discuţii, dar şi în atitudinea corporală de-a lungul cîntării. Uitaţi-vă la felul în care lăutarii se mişcă, în timp ce cîntă melodii de joc. De multe ori, ei rămîn aproape imobili. Nu bat nici măcar pulsaţia cu piciorul. Şi cînd eu o băteam în timp ce cîntam (cum s-ar face în jazz, spre exemplu), prietenii mei lăutari mă sfătuiau să încetez. 

Cine sînt aceşti „fabricanţi de emoţii“ dincolo de portretele reducţioniste propuse de media din România şi de oriunde? 

Lăutarii sînt muzicanţi profesionişti, în sensul că ei cîntă pentru bani şi sumele cîştigate astfel reprezintă o parte semnificativă din veniturile lor. Dar nu orice muzicant profesionist ar fi numit lăutar (de ex., termenul nu se aplică unui viorist de orchestră simfonică, nici unui saxofonist de jazz). Unii lăutari cîntă la cerere la diverse evenimente festive (nunţi, botezuri, înmormîntări, hram, petreceri electorale etc.). Alţii cîntă zilnic în cîrciumi şi restaurante. În afară de cîntările live, unii lăutari înregistrează şi discuri sau videoclipuri. Unii fac acest lucru în nume propriu. Alţii colaborează doar în proiecte unde rămîn anonimi (angajaţi, de exemplu, în ansambluri folclorice). Unii lăutari sînt relativ săraci, alţii cîştigă sume fenomenale. Aceştia din urmă exersează ori în România (cîntăreţii de manele în special), ori în străinătate (ansamblurile ca Taraful Haiducilor din Clejani). Unii sînt lăutari de mici copii pînă la bătrîneţe. Alţii au parcursuri mai complicate: în timpul comunismului, lucrau la uzină, dar se ocupau de nunţi sîmbăta şi duminica sau lucrau la colectiv, dar mai ales pentru programul artistic. Mai recent, unii încep cu lăutăria, pleacă în străinătate, se lasă un timp de muzică, lucrează în construcţii, se reîntorc la cîntare. Tot felul de combinaţii şi de parcursuri. Cîntă în multe genuri muzicale, de la cele mai tradiţionale la cele mai moderne. Unii se specializează într-un gen (de exemplu manelele), dar majoritatea se străduiesc să afişeze un repertoriu cît mai eclectic cu putinţă.

 „Prăjinenii“  şi conceptele lor 

Cercetarea ta s-a desfăşurat în mare parte în Moldova centrală, şi mai ales în jurul satului Zece Prăjini. De ce ai ales zona asta? 

Zece Prăjini e un sat locuit în majoritate de romi. Printre ei se află un număr neobişnuit de lăutari. La ora actuală sînt vreo 60 de muzicieni activi. Ei cîntă în fanfare şi în ansambluri mai mici şi amplificate pe care le numesc „orchestre“. Satele din jur sînt locuite de români care trăiesc în mare parte din agricultură. Prăjinenii au şi ei cîteva terenuri cultivabile, dar peticele lor sînt mici, şi nu asigură decît o agricultură de subzistenţă. Banii intră în sat mai ales prin lăutărie, şi irigă economia întregii comunităţi (prin relaţii de rudenie, prietenie, prestări de servicii etc.). Poate din această cauză muzica e un subiect de interes general. Ea este discutată aproape zilnic ca o componentă naturală a zvonurilor şi a bîrfelor. Se vorbeşte de aranjamentele lăutarilor (cine cîntă cu cine, de ce etc.), dar şi de stilurile lor personale, de estetica diferitelor genuri muzicale, de aşteptările diferitelor tipuri de public. Dacă muzicologia e o încercare colectivă de a înţelege cum funcţionează muzica, Zece Prăjini poate fi numit un sat de muzicologi. Mi s-a părut un loc potrivit pentru a afla mai multe despre felul în care lăutarii înţeleg interacţiile muzicale. 

Ce anume caracterizează „muzicologia“ lăutarilor? 

Conceptele pe care prăjinenii le folosesc sînt destul de diferite de cele ale muzicologilor academici. Una din diferenţele importante e că la Zece Prăjini discuţiile despre structurile sonore sînt întotdeauna strîns legate de consideraţii psihologice şi sociologice. În discuţiile lăutarilor, muzica nu apare ca o „artă“, ci ca o tehnică – socială şi emoţională. Corespunde destul de bine cu ceea ce antropologul Alfred Gell numea „tehnologie de încîntare“ (technology of enchantment): o tehnică menită să modifice nu atît lumea ca atare, ci felul în care o percepem. Pe plan metodologic, lucrul ăsta e destul de interesant. Antropologia muzicii se străduieşte de multă vreme să lege muzica de contextul ei cultural şi social. Această legătură e gîndită de lăutari de la bun început. Pe mine m-a interesat mai ales felul în care ei conceptualizau eficacitatea muzicii. La Zece Prăjini (observaţia poate fi generalizată), termenii legaţi de inteligenţă şi deşteptăciune sînt foarte frecvenţi. Există un întreg cîmp semantic, dar două cuvinte îl reprezintă destul de bine: „şmecherie“ şi „ciorănie“. 

„Şmecherie“  şi „Ciorănie“ 

Care sînt sensurile pe care cele două cuvinte-cheie le acoperă? 

„Şmecherie“ are o legătură măcar etimologică cu estetica. Aduce a fantezie, a isteţime, poate bate spre un fel de eleganţă. DEX-ul ne spune că ar proveni din limba nemţească, Schmacker – persoană cu gust rafinat. „Ciorănie“ e un cuvînt de obicei mai peiorativ. El nu apare în dicţionar. Românii din jurul satului Zece Prăjini spun că vine din „cioară“, o poreclă a ţiganilor. Ţiganii din Zece Prăjini spun că provine din cior, care înseamnă „hoţ“ pe ţigăneşte. Prin ambele etimologii, ciorănia are o conotaţie de imoralitate. Dar potrivit prăjinenilor, această imoralitate e doar lejeră şi poate avea rostul ei. Cioranul nu e „hoţ“, ci „hoţ deştept“ – cum îmi explica şeful unei fanfare. Şmecheria şi ciorănia pot fi sinonime, doar că prima deschide mai mult spre estetică şi plăcere, iar a doua – mai mult spre escrocherie şi manipulare. Ambele pot desemna acţiuni, dar şi competenţa sau aptitudinea necesară pentru a le îndeplini (un lucru poate fi o şmecherie, dar şmecherie e şi aptitudinea care îi dă naştere). Ambele cuvinte sînt destul de răspîndite. Ele se pot folosi în tot felul de contexte. Ce e interesant e că lăutarii le folosesc pentru a vorbi de interacţii muzicale şi uneori chiar de bucăţi anume de muzică: un tril, o cadenţă, o parte melodică pot fi identificate ca şmecherii sau ciorănii. Astfel, cele două cuvinte devin termeni de analiză muzicală. Ele izolează şi comentează feluri generale de a cînta, dar şi segmente precise de cîntare. Sensul şi folosirea acestor concepte au constituit tema centrală a cercetării mele. 

Cum devine lăutăria un potenţial subiect antropologic? 

Lăutarii şi în general „cunoscătorii“ comentează deseori cîntările referindu-se la capacităţi şi efecte cognitive. E vorba de un fel de inteligenţă contextuală. Toată lumea cîntă cam aceleaşi melodii, dar un lăutar mai şmecher le pune mai bine în valoare. Această valoare nu este evaluată în relaţie cu un ideal estetic, ci cu eficacitatea pragmatică a cîntării: a scoate o lacrimă în plus dintr-o melodie tristă, a îndemna mai mulţi oameni la dans cu o piesă de joc, a face mai mult bacşiş cu o melodie de fală, de duşmani, de fraţi. E vorba de fabricarea şi, într-un anumit sens, de manipularea emoţiilor celorlalţi: un lăutar bun „se bagă sub pielea omului“. Această competenţă e un fel de înţelegere – a muzicii pe de o parte, şi a contextului social, pe de alta. Ea nu e doar cognitivă. Are, măcar în România, şi o tentă morală. Cuvintele „şmecherie“ şi „ciorănie“ o desemnează în mod emblematic, dar se pot folosi şi metaforic: „Cutare speculează linia melodică“ sau „fructifică valoarea sunetului“ (citez din discuţii cu prăjineni). Felul acesta de a comenta muzica ne duce spre alte feluri de interacţiuni. Şmecheria seamănă cu diferite concepte descrise în alte părţi ale lumii. Spre exemplu, are multe trăsături comune cu ceea ce grecii numeau métis (inteligenţa lui Ulise, a sofiştilor etc.): o inteligenţă cu rădăcinile în context mai mult decît într-un plan sau un adevăr transcendent. Seamănă şi cu inteligenţa înţelepţilor sau a strategilor militari din Antichitatea chinezească. Aici iarăşi apare importanţa contextului şi a oportunităţii, împreună cu o întreagă filozofie a transformării. Se raportează şi la concepte mai moderne (sau modernizate) cum ar fi cel de „tactică“ la Michel de Certeau, sau bricolaj – la Lévi-Strauss. Pe scurt, cred că şmecheria are un potenţial antropologic, în măsura în care deschide multe căi de comparaţie transculturale. În acest ansamblu, felul în care lăutarii gîndesc eficienţa prin muzică aruncă o lumină specifică asupra unui nucleu mai puţin studiat: legătura între inteligenţă, estetică şi emoţii.  

a consemnat Bogdan IANCU

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

GpBSeEDWAAA8tYH jpeg
Circumstanțele discutabile ale vizitei lui JD Vance la Vatican, înaintea morții Suveranului Pontif: „A intrat cu forța și a lăsat o lume fără Papă”
Val de acuzații pe rețelele de socializare la adresa JD Vance, după întâlnirea din Duminica Paștelui cu Papa Francisc. Internauții susțin că moartea Suveranului Pontif a survenit în urma discuției tensionate cu vicepreședintele SUA.
Adolf Hitler, fotografiat de Heinrich Hoffmann, în 1936 (© Das Bundesarchiv Bild 146-1990-048-29A)
Un fost agent CIA susține că Hitler și-a înscenat moartea. „Dacă ai vrea să-l ascunzi, acolo ai face-o”
Un fost agent CIA susține că există tot mai multe dovezi care indică faptul că Adolf Hitler nu s-a sinucis în buncărul din Berlin în 1945, ci și-a înscenat moartea și a reușit să fugă în Argentina.
baza   ciocan judecator shutterstock 2080475 2 jpeg
Motivul înspăimântător pentru care judecători din SUA primesc comenzi de pizza, pe fondul războiului cu Trump. „Știu unde locuiești”
O judecătoare a dezvăluit motivul înfiorător a livrărilor neașteptate de pizza la casele mai multor oficiali ai instanțelor din SUA, pe fondul conflictului cu Trump legat de ordinele sale executive.
papa francisc fotbal getty jpg
Românii din Serie A, afectați de decesul Papei Francisc. Decizia Federației italiene
Șapte conaționali urmau să fie implicați astăzi în etapa a 33-a.
Papa Francisc vizita in Romania, alaturi de Patriarhul Daniel  Foto Inquam Photos  Octav Ganea jpg
Patriarhul Daniel al BOR, primul mesaj după moartea lui Papa Francisc: „Împărtăşim durerea provocată de această pierdere”
Papa Francisc a fost una dintre cele mai influente personalități ale credinței contemporane, care a promovat valori esențiale precum toleranța, compasiunea și respectul reciproc, s-a stins din viață. Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române mărturisește că a primit vestea cu multă tristețe.
construction 4754310 1280 jpg
El ar putea fi cel mai detestat om din lume! Cine a inventat, de fapt, munca
Te-ai întrebat vreodată cine este „vinovatul” pentru faptul că te trezești în fiecare dimineață ca să te conectezi la un Zoom plictisitor sau să înfrunți traficul spre birou?
Matia Corvin jpg
Rămășițele regelui Matia Corvin, descoperite în Ungaria?
Rămășițele lui Matia Corvin, unul dintre cei mai emblematici regi ai Ungariei, ar fi fost descoperite la un sit memorial național din Székesfehérvár.
papa francisc papa Ioan paul II jpg
Alți Papi care au murit în preajma Paștelui sau în Săptămâna Luminată
Moartea unui papă în apropierea Paștelui sau în Săptămâna Luminată este un eveniment rar, dar cu o semnificație profundă în tradiția catolică. Iată câțiva papi care au decedat în această perioadă:
Go Qr7nXMAAtmP8 jpeg
„Am fost fericit să-l văd ieri”. JD Vance, despre decesul Papei Francisc la o zi după întâlnirea din Duminica Paștelui
Vicepreședintele american JD Vance a deplâns decesul Papei Francisc, la o zi după ce s-a întâlnit cu șeful Bisericii Catolice. „Am fost fericit să-l văd”, a transmis el.