Satelitul, mobilul şi locuirea minimală

Cătălin BERESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 349 din 21 octombrie - 27 octombrie 2010
Satelitul, mobilul şi locuirea minimală jpeg

De cîţiva ani încoace tot dau ture prin bordeie: la început mai mult prin ţara noastră, cea atît de bogată în situri de cercetare, apoi prin ţările surori; mai nou şi prin părţi mai îndepărtate. Pe scurt, mă ocup de locuirea în sărăcie extremă, uneori doar sub formă de safari fotografic, alteori mai aplicat, cu planuri şi discuţii optimiste. După ce mă plictisesc de bordeie, se întîmplă să ajung la diverse conferinţe şi întîlniri în care oameni mai responsabili decît mine vorbesc despre indicatori. Eu arăt poze. Ce se poate vedea aproape peste tot în astfel de locuri este că antena de satelit şi telefonul mobil sînt nelipsite; fie ca moţ pe adăposturile improvizate ale românilor din periferia Romei, fie ca întregi colonii de farfurii de tablă care ajung să acopere spectaculos-isteric calcanele fostelor blocuri de nefamilişti (sau, mai corect poate, a blocurilor de foşti nefamilişti) din Rahova, Ferentari et alii. Mobilul e şi el acolo, în fiece buzunar. La fel de comună e şi reacţia celor care văd pozele: „Ia uite, casa stă să cadă şi el are antenă de satelit!“; „De muncit n-ar munci, da’ stau şi se uită toată ziua la telenovele!“. În plus, toată lumea pare să-i fi văzut „pe ăştia“, săraci-săraci, dar cu telefonul la ureche toată ziua! 

Privirea comună pare să se suprapună aici peste o viziune econometrică mai veche – în care unul dintre indicatorii sărăciei era prezenţa bunurilor de folosinţă îndelungată (frigider, aragaz, televizor etc.). Se presupunea că, dacă o persoană avea mai puţin de patru obiecte dintr-o listă de şapte-opt era săracă; iar dacă avea două sau mai puţin de două, era deja în sărăcie extremă. Jocul statisticii putea da astfel o măsură a sărăciei, obiectele cu pricina fiind parte dintr-o strategie de a măsura consumul. Destul de curînd însă, ca la mai toţi indicatorii care îşi propun să reflecte transversal ce se întîmplă într-o societate, au apărut şi corecţiile. Grămezii de ruginituri care se găsea într-o gospodărie săracă au început să i se aplice chestionare cu privire la valoarea iniţială a bunului şi la vechime, totul ponderat de o rată de devalorizare recomandată de Banca Mondială în funcţie de regiune. Se deducea astfel o sumă de bani care se putea aduna cu alta, estimată şi ea, mai mult sau mai puţin onest – totul cu scopul de a-i pune pe săraci într-o relaţie cu restul societăţii. 

Trebuinţa de apartenenţă şi dragoste 

De ce ne gîndim automat la valoarea în bani a obiectelor pe care le vedem la săraci? Şi ce ştiu în plus despre sărăcie, dacă aflu că un aragaz vechi valorează 50 de lei sau un telefon mobil s-a devalorizat de la 500 de lei la 5? Două întrebări foarte diferite, la care se poate răspunde, în termenii proprii, printr-o suită de argumente legate de teorii ale consumului, dar care pot fi demontate printr-o schimbare de viziune asupra valorii obiectelor în sine. „Trebuinţa de apartenenţă şi dragoste“ – cum a fost tradus de curînd belonging-ul lui Maslow – pare să fie o cheie de interpretare mai realistă a problemei televizorului din bordei. Celebra piramidă a nevoilor începe cu o treaptă a nevoilor fiziologice, continuă cu cea a nevoii de securitate, urmată de nevoia de a aparţine, de cea de stimă şi de recunoaştere şi este încununată de misterioasa nevoie de autorealizare. 

Privirea piezişă a celui frustrat de consumul altuia s-ar putea înmuia dacă s-ar gîndi la faptul că, atunci cînd eşti analfabet, şomer şi cu pielea mai închisă la culoare decît cei din jur, s-ar putea ca televizorul să ţină loc de interfaţă socială, în mult mai mare măsură decît în cazul unui om cu bibliotecă, carte de muncă şi CV scos la imprimantă. Dacă eşti zilier şi munceşti la negru singura ta şansă de a fi în contact cu o ofertă de muncă este aceea de a avea un telefon mobil (ştiţi, reţelele fixe în zonele de locuire ilegală sînt mai rare iar patronii nu prea pierd vremea prin noroaiele din ghetou...). Televizorul nu e dragoste de cultură, nici făloşenia de a avea o sculă nouă, e expresia unei nevoi elementare de a aparţine unui grup uman care se străduieşte de altfel din răsputeri să te respingă. Televiziunea e un substitut de mamă pentru copiii care gospodăresc singuri, cînd mama adevărată e la puşcărie, o învăţătoare pentru cei care nu merg la şcoală şi prietenul generic care te face să rîzi, după ce te-ai înjurat, ritual, cu vecinul. 

Informaţia şi entertainment-ul care vin pe acest canal sînt, în absenţa alternativelor prezente în viaţa normală, nevoi esenţiale, aflate imediat peste cele fiziologice şi de securitate, ba chiar parte a nevoii de siguranţă, prin valoarea specifică a buletinului meteorologic şi a breaking news-urilor. Ele nu semnifică în acest context nevoi culturale, ca la „normali“, ci nevoi cognitive aflate în vecinătatea nevoii de a aparţine unei societăţi – lucru pe care televiziunea îl face cu strălucire. „A avea“ şi „a fi“ par opuse în cheie creştin-ascetică, într-o foarte fină dispută asupra valorilor; acolo însă, la nivelul supravieţuirii, unde orice ai capătă o greutate uriaşă, s-ar putea ca mîndria de a avea un televizor nou şi puterea de-a răbda de foame o zi pe săptămînă, pentru a-ţi putea plăti abonamentul la cablu, să fie în perfectă continuitate cu nevoia de a fi membru al societăţii. Cine vede doar consum şi distracţie tinde să subaprecieze rolul acestui „bun de folosinţă îndelungată“ pentru oameni înconjuraţi de ură şi rasism, să treacă cu vederea paralizia pe care o generează ignoranţa şi alienarea care se instaurează cînd nimeni nu te mai vrea la muncă, nu te acceptă ca vecin – nu mai zic de posibil membru de familie. În acest context, a vedea banii cheltuiţi pe televiziune într-o perspectivă financiar contabilă e mai mult decît o eroare metodologică, este o eroare culturală.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.