Întrebări şi răspunsuri incomode

Publicat în Dilema Veche nr. 615 din 26 noiembrie - 2 decembrie 2015
Întrebări şi răspunsuri incomode jpeg

– pentru noi, vezi Doamne, occidentalii –

La începutul crizei refugiaților, multă energie s-a risipit în România, mai ales în mediul online, pe poziții pro și contra primirii acestor oameni în Europa. Poziții radical opuse, atît de divergente încît prieteni vechi au ajuns să nu mai vorbească unii cu alții. Asta în spațiul privat. În spațiul public, cel unde așa-numiții lideri de opinie ar trebui să măsoare cu mare grijă orice afirmație înainte de a o face, dezastrul a fost de proporții rușinoase. Și el riscă să devină și mai odios acum, după atentatele de la Paris.

Ce sînt oamenii ăștia: refugiați sau migranți economici?

Nu contează. WTF? Pe bune, chiar nu contează. Pentru că cei care vin, așa mulți cum sînt, invocă o protecție față de ceea ce ei percep a fi o amenințare la adresa lor și a familiilor. Iar noi, europenii, avem niște legi și niște convenții internaționale semnate care spun că trebuie să îi primim.

Asta nu înseamnă însă că toți vor și rămîne, nici pe departe. Distincția dintre refugiat și migrant economic se face la finalul procedurii de azil. Practica ne arată că cei care primesc o formă de protecție internațională (statut de refugiat sau protecție subsidiară) sînt sirienii și eritreenii. Atît. Irakienii și afganii în proporție infinit mai mică și doar în unele cazuri speciale. Restul sînt întorși fie la ei acasă, fie în unele țări cu care UE are convenții de repatriere.

Să-i ia nemții. Nu vor toți la ei?

E corect că toți vor în Germania, dar hai să fim puțin sinceri: dintre cele trei milioane de români plecați în străinătate, cîți au emigrat în Slovenia, de pildă? Pe cît de idioată e întrebarea, pe atît de idiot de simplu e răspunsul. Probabil nici, unul pentru că oricine vrea să meargă acolo unde are o aparentă garanție a unei vieți mai bune.

La asta se adaugă și greșelile evidente și de necontrazis ale cancelarului Angela Merkel. De exemplu, anunțul făcut de Berlin cum că suspendă aplicarea Convenției de la Dublin pentru refugiații sirieni. Adică faptul că nu îi mai trimite în statul UE pe unde aceștia au intrat în spațiul comunitar. Vestea s-a răspîndit uluitor în Orientul Mijlociu, iar urmarea firească a fost ca și alte naționalități să își încerce norocul, chiar dacă anunțul făcea referire explicită la sirieni.

Apoi mai e ignorarea avertismentelor făcute atît de serviciile secrete germane, cît și de agenția FRONTEX. Ambele au înaintat rapoarte guvernului Merkel în care spuneau clar că, anul acesta, ar urma un val de refugiați către Europa de minimum 500.000 de oameni. Și mai adăugați și sentimentul de atotputernicie al Germaniei, care cu greu s-a lăsat convinsă de realitate pînă să accepte că singură nu face față unui număr atît de mare de oameni.

Și atunci ce treabă avem noi, românii?

Avem treabă, chiar multă. Sîntem membri ai Uniunii Europene. Avem multe avantaje – de la cele de ordin personal, cum ar fi călătoria fără vize, pînă la cele de ordin statal, cum ar fi fondurile puse la dispoziția României sau mecanismul care ne ține pe linia de plutire în justiție și stat de drept.

Dar apartenența la UE nu înseamnă numai avantaje, ci și obligații, și asta trebuie să ne intre în cap cît mai curînd. Da, nemții au dat-o de gard anul acesta în criza refugiaților. Nu mi se pare însă un moment prielnic să le băgăm degetele în ochi pentru asta. Pînă una-alta, ei duc greul, noi n-am luat nici un refugiat pe teritoriul nostru. Și vor să contribuim și noi cu o părticică fix cît o comună medie de la noi. Chiar să nu fim în stare de așa ceva? Mi-e greu să cred.

Mai mult, am depus și o cerere oficială de amînare, așa că și puținii reveniți nouă prin mecanismul de relocare nu vor ajunge aici înainte de un an de acum încolo. Dacă aveam viziune la nivel de conducere statală, aveam numai de cîștigat dintr-o atitudine de bun-simț.

Cum adică?

În primul rînd, dacă am fi dat ceva înainte să fluturăm steagul neaderării la Schengen, poate am fi reușit să punem subiectul pe agendă. Cu atitudinea noastră de respingere, am făcut fix invers: am provocat o respingere și mai mare a temei de discuție. Clar, nu e corect din punct de vedere al Tratatului Schengen. Dar realitatea e asta: nu intrăm din cauza punctajului mic la „impresie artistică“, adică la corupție. Tehnic, nu are nici o legătură. Politic, e un obstacol uriaș. Așa că noi sîntem în postura în care trebuie să dăm înainte să cerem.

Apoi, am fi putut pune condiții. Dacă eram de partea „pro“ a baricadei, măcar pe canale neoficiale s-ar fi putut obține dreptul de preselecție a oamenilor relocați în România. Să ne alegem noi pe cine vrem, după criteriile noastre. Acum însă, vom sta la coadă uitîndu-ne cu jind la cei care, pe merit, își vor selecta pentru ei.

Am fi putut profita economic în multe feluri. Nemții au făcut calcule: avem șomeri, avem oameni în prag de pensie, avem costuri suplimentare cu oamenii ăștia mulți veniți. Așa că se angajează pe bandă rulantă polițiști, asistenți sociali, personal medical, translatori, profesori și specialiști în azil. Se reduce șomajul, se plătesc salarii, dar se și încasează la buget. Specialiștii în prag de pensionare sînt ținuți la muncă. Nu li se plătesc pensii, ci se încasează impozite. Există deficit de forță de muncă, în special pentru job-urile pe care nemții nu le mai vor. Brusc au apărut însă oameni disperați să aibă un venit, așa că se completează golurile. Nemaivorbind de specialiști, precum medicii, cu precădere cei de familie, care lipsesc cronic în Germania și care pot fi recrutați din rîndul refugiaților.

Unii zic că e vina Europei. Așa-i?

În acest moment, țările învecinate Siriei nu mai au capacitate și au dat drumul la robinet. Sînt prea mulți deja în Liban, Turcia, Iordania și, da, Irak. Și cum memoria nu ne servește decît selectiv, atunci cînd ne convine, să ne amintim de o întîmplare importantă. La începutul anului, cînd Programul pentru Hrană al Națiunilor Unite (WFP) lansa un apel de-a dreptul disperat pentru un fond de 1,7 miliarde de dolari întru hrănirea refugiaților, noi, europenii, inclusiv România adică, ne făceam că plouă. Practic, WFP spunea așa: nu avem ce să le dăm de mîncare refugiaților din Orientul Mijlociu și foamea îi va face să plece. Asta e vina directă.

Vina indirectă rezultă din lipsa de acțiune. În 2011, Siria intra în război civil. Noi, europenii, am stat să ne uităm timp de patru ani cum sute de mii de oameni au murit, fără să mișcăm un deget. În același timp însă, ne erijăm în apostolii principiilor morale și ai valorilor europene. Pe soclul nostru e comod și bine, în realitatea războiului nu e.

La fel am procedat și cu alte state din Orientul Mijlociu. Irakul și Afganistanul sînt în haos, deși noi le-am democratizat. Libia e război deschis, deși noi am eliberat o din tiranie. Și a devenit una din țările cruciale pentru traficul de persoane. Să fie bine înțeles: talibanii, Saddam Hussein, Muammar al-Gaddafi – toți erau personaje odioase și nimeni cu mintea întreagă nu le poate regreta. Numai că eliberarea dintr-o dictatură nu e suficientă fără asistență pentru reconstrucție, stabilitate și dezvoltare. Ironia face că anul 2015 este Anul European al Dezvoltării, prilej de laudă de sine despre cît bine a făcut Europa în lume.

În loc de concluzie:

Da, e un real pericol acela al infiltrării unor teroriști printre sutele de mii de oameni care fug de război. Dar nu putem blama atîtea persoane din cauza unor descreierați. Nu ne place generalizarea că „românii sînt hoți“, așa că nu ne putem permite așa ceva. Dar putem cere statului român și oricărui stat european să își facă datoria de control și prevenție. De exemplu, statul francez a fost avertizat de două ori de Turcia în legătură cu unul dintre teroriștii de la Paris. Nu a făcut nimic din cauza unor episoade care au slăbit încrederea în partenerii externi.

Refugiații nu se pot curăța singuri de elementele teroriste posibil plantate printre ei. Noi o putem face. Avem bani, avem servicii (noi, românii, chiar multe), avem tot ce ne trebuie. Ține de noi să ne apărăm. Și ține de noi să fim europeni în spiritul valorilor pe care ne place să ni le asumăm la nivel declarativ.

P.S.: În ziua în care citiți acest articol, peste 3000 de afgani au plecat din țara lor spre Europa. Va fi noul val cu care Europa se va confrunta. Bine ar fi să nu ne surprindă ca iarna pe români.

Laurențiu Colintineanu este senior editor la EurActiv.ro.

Foto: I. Moldovan

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Fost membru CNA, atac la adresa unui concurent de la Românii au talent. Ce răspunde mama băiețelului luat în vizor
Mama lui Rareș Prisacariu, băiețelul care a primit Golden Buzz-ul la emisiunea Românii au talent a răspuns la reacția dură pe care Radu Herjeu, fost membru CNA, a avut-o după emisiune.
image
Clujul depășește la PIB orașe similare din Estul Europei. „Percepția e una, realitatea e alta”
Zona Metropolitană Cluj a depășit, în ceea ce privește Produsul Intern Brut, zone metropolitane din jurul altor orașe similare din țări estice. Economistul Radu Nechita explică de ce clujenilor nu li se pare că ar trăi mai bine.
image
Marius Manole, în șoc hipotermic pe scenă!
„Ce avem noi aici?”, o piesă de teatru scrisă și regizată de Lia Bugnar, jucată de Carmen Tănase, Maria Obretin și Marius Manole, a fost un succes deplin la Birmingham, unde spectatorii nici măcar n-au observat că Marius Manole a intrat șoc hipotermic.

HIstoria.ro

image
Caragiale: un client râvnit, dar un cârciumar prost VIDEO
Caragiale: un client râvnit, un cârciumar prost
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.
image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.