refugiaţi şi imigranţi

A fost o perioadă în care euro­pe­nii au trecut de la „cultura will­k­ommen“ la reinstituirea con­troalelor la frontieră și la construirea unor garduri de sîrmă ghimpată. Unii spun că Europa și-a încălcat propriile valori, alții spun că Europa trebuie închisă ca să nu își piardă identitatea.

Autoritățile române au refuzat să admită că există o criză a refugiaților. Despre cei care doreau să plece din România spuneau că au fost amăgiți de comuniști și de evrei și i-au tratat ca trădători. Refugiații strigau că fug de abuzuri, de corupție, de sărăcie și persecuții, dar vocea lor nu s-a auzit.

Pînă nu de mult părea că esticii şi vesticii europeni devin mai apropiaţi, că noile state membre ale UE încep să se adapteze standardelor democraţiei vestice, nu doar formal, ci şi în practici şi mentalitate. Dar criza refugiaţilor a demonstrat cît de adîncă este totuşi prăpastia între statele europene.

Criza migrației nu a început acum. Sînt ani de zile de cînd sute de oameni ajung pe pămînt european în ambarcațiuni improvizate, aproape morți după călătorii extrem de riscante. Ani de zile, insula italiană Lampedusa, de pildă, a primit mii de refugiați din nordul Africii și Orientul Mijlociu.

Apare destul de repede tabloul unei suferinţe pe care tratatele o numesc tulburare de stres post-traumatic, întîlnită la mulţi dintre cei care încearcă să se salveze venind şi în România. Un diagnostic cu un trecut zbuciumat, marcat de intervenţia brutală a politicului.

Aflat pe un colț de stradă, în proximitatea zonei dintre Piața Victoriei și Gara de Nord, Ido Memoș este unul din primele restaurante deschise în 1990 în imedia­ta și deloc întîmplătoarea vecinătate a uneia dintre autogările din care buticarii bucureșteni plecau după marfă la Istanbul.