Bucureştiul migranţilor turci

Ileana SZASZ şi Ioana DOBRINESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 615 din 26 noiembrie - 2 decembrie 2015
Bucureştiul migranţilor turci jpeg

Istoria migrației turcești înspre Bu­curești începe în anii ’90 odată cu apariția primelor autogări din care plecau autocare și precupeți spre bazarele din Istanbul pentru a aduce marfa pentru micul comerț de butic și tarabă care a marcat peisajul urban postsocialist autohton. În preajma acestor autogări au apărut și primele restaurante turcești, de mici dimensiuni și cu un meniu care conținea o listă restrînsă. În ultimul deceniu, după perioada de explozie a shaormeriilor, un număr din ce în ce mai mare de restaurante turcești cu săli de mese generoase au îmbogățit peisajul gastro-identitar al cartierelor Colentina, Doamna Ghica, Iancului, dar și în zona centrală a Bucureștiului. Simultan, un alt val de migrație s-a produs atunci cînd tineri turci cosmopoliți au decis să studieze la București, motivați de costul mai mic al studiilor superioare și de primirea unei diplome valabile în UE. Prezentăm în continuare cîteva cazuri ilustrative pentru aceste dinamici.

Ileana SZASZ

La Ido Memoș

Aflat pe un colț de stradă, în proximitatea zonei dintre Piața Victoriei și Gara de Nord, Ido Memoș este unul din primele restaurante deschise în 1990 în imedia­ta și deloc întîmplătoarea vecinătate a uneia dintre autogările din care buticarii bucureșteni plecau după marfă la Istanbul. Numele restaurantului este format din inițialele celor treci copii ai patronului actual (în grupul inițial erau cinci asociați) alături de diminutivarea numelui acestuia, Ahmet. Chiar dacă între timp autogara s-a mutat din zonă și, teoretic, clienții fideli au fost redirecționați, șoferii de autocar au continuat să vină aici, uneori împreună cu călătorii lor.

La jumătatea anilor 2000 a început o perioadă mai grea, care a culminat cu criza economică. Dinamicile gentrificatoare din zona Victoriei-Buzești, cu apariția unui număr impre­sio­nant de clădiri care adăpostesc sedii de bancă și companii multinaționale în vecinătate, au revitalizat viața restaurantului: „La prînz am ajuns să muncim toți cot la cot“, spune Claudia, fostă angajată la bucătăria restaurantului, devenită ulterior asociată în conducerea firmei care deține restaurantul. După terminarea Facultății de Drept, Claudia a început să se ocupe de actele angajaților turci ai res­taurantului care întîmpinau dificultăți în primirea permisului de muncă, în condițiile în care orice angajator trebuie să demonstreze că posturile pentru care aplică nu au avut pretendenți autohtoni: „Tăiam la pătrunjel pentru tabouleh și învățam drept civil“. Din grupul inițial de turci aduși pe pozițiile-cheie în bucătărie (măcelar, grataragiu, bucătar, brutar), unul singur, grataragiul, se mai regăsește printre actualii angajați. Pe de altă parte, angajații bucureșteni ai restaurantului au experiență care depășește zece ani de activitate.

Meniul, în care se regăsesc elementele clasice ale bucătăriei turcești – lahmachun, supă de linte, kebap de oaie și salate cu cremă de iaurt alături de falafel (introdus recent, la cererea clienților) –, poate fi consultat în vitrinele din spatele sălii de mese. Deși s-a încercat externalizarea producerii cîtorva dintre ingredientele consumatoare de timp, inițiativa a fost abandonată pentru că rezultatele nu-i mulțumeau pe bucătar și pe patron. Am asistat direct la prezentarea unor mostre de iaurt aduse de un producător român pe care bucătarul turc l-a refuzat politicos și, ca să-l convingă de diferența de calitate, a cerut să-i fie adusă din bucătărie o farfurie cu cremă de iaurt. Revenind la meniu, acesta conține numai produse proaspete (carnea este halal), iar mîncarea neconsumată este oferită seara gratuit persoanelor fără adăpost din zona Gării de Nord.

După intervalul foarte agitat din perioada prînzului, care coincide cu pauza principală a angajaților corporațiilor din zonă, pe la mese rămîn răsfirați cîțiva clienți la un ceai negru. Dintr-un colț, televizorul împrăștie muzică sau știri de pe canale turcești.

Ileana Szasz este doctorandă în progra­mul Școlii Doctorale de Sociologie a SNSPA.

****

Ioana DOBRINESCU

Student turc la București

Ismail este din Ankara. Studiază medicina în București. Spre deosebire de alți studenți turci, pentru care România este o opțiune datorită unei rude apropiate care trăiește aici, el nu avut pe nimeni. A ales Capitala, așa cum o alegem toți atunci cînd căutăm o școală mai bună și ceva în plus. A avut mai multe opțiuni în privința orașelor în care putea să studieze. I se pare că România este mai aproape de Turcia din punct de vedere cultural, spre deosebire de Anglia, iar o țară mai mare ca Germania sau Franța nu i-ar fi fost pe plac. Se declară mulțumit de traiul său în București. I s-a părut un mediu bun de studiu și și-a convins prietenul din copilărie să i se alăture. Ismail spune: „Dacă nu eram eu aici, el nu ar fi venit. L-am încurajat pentru că am avut o impresie foarte bună pe care am vrut să i-o transmit. A fost convins după ce a venit și a văzut totul. Și-a dat seama pe pielea lui după ce a luat decizia și e fericit acum“.

Pentru că studiază medicina în limba engleză, Ismail nu a avut o perioadă destinată învățării limbii române, așa cum o au alți studenți străini. Cu toate acestea, s-a apucat singur de învățat. Cursurile din cadrul facultății au contribuit și ele la deprinderile lingvistice. Deși în prezent lumea îi spune că vorbește destul de bine, el ia meditații de limba română și „din respect pentru prietenii români“. Este conectat la realitatea românească, urmărește cu interes ce se întîmplă în țară, mai ales la nivel politic. Se informează din presa online, dar nu neglijează nici știrile din Turcia.

Ismail povestește cum încă din primele zile de școală a fost perceput drept „șef de clasă“. Ocupațiile extracurriculare l au motivat să aprofundeze și să-și dorească să înțeleagă contextul românesc. De curînd, el a devenit „seria lider“, fiind votat de colegii săi pentru a-i reprezenta în relațiile cu profesorii și administrația, iar acest lucru îl motivează și mai mult.

După terminarea studiilor nu știe dacă se va stabili aici sau nu. Spune că iubește România, dar Turcia e țara lui. Visul său este să se întoarcă pe o poziție guvernamentală, dar în același timp vrea să dea ceva înapoi României: „Este țara în care am învățat, este țara care mi-a dat ceva și simt că datorez ceva acestei țări. Sper ca în viitor să pot munci pentru România, o văd ca pe o a doua casă. Dacă eu primesc educație aici, ar trebui să contribui la dezvoltarea României“.

Crede că în 10-15 ani în România vor fi condiții mult mai bune decît în alte țări europene, ca Portugalia, Grecia sau chiar Spania. La fel de optimist este și în legătură cu situația spitalelor din București. Le compară cu spitalele de stat din Turcia, despre care spune că au condiții poate doar un pic mai bune. Este conștient că părerea pe care o are este influențată de statutul său. „Poate că dacă aș fi fost român nu aș fi fost la fel de optimist, dar fiind student în legătură cu comunitatea turcă, pentru mine lucrurile se văd bine.“

Așa cum el a ales Bucureștiul în loc de o altă capitală din Europa, consideră că, pentru un român, Turcia ar putea fi o opțiune mai bună. Adaptarea în Turcia poate fi mai ușoară, crede el, datorită contactelor culturale dintre cele două țări, mai ușoară decît într-o țară din Europa, unde românii nu sînt percepuți ca fiind europeni cu drepturi egale.

Proiectul „Noile minorități din municipiul București“ se desfășoară în perioada aprilie 2015 – aprilie 2016 și urmărește sprijinirea dialogului intercultural dintre bucureșteni și grupurile de minorități etnice stabilite în București în ultimele două decenii. Proiectul se concentrează pe opt grupuri minoritare: chinezi, turci, libanezi, indieni, moldoveni, francezi, italieni și britanici. Mai multe informații, pe www.newminorities.com/ro.

Ioana Dobrinescu este studentă a Mas­­teratului de Antropologie din cadrul SNSPA și a făcut parte din echipa de cercetare a proiectului „Noile minorități din municipiul București“.

Foto: I. Szasz

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cât de mult ne influențează emoțiile destinul. Psiholog: „Cine le stăpânește, își controlează cu adevărat viața”
Nu punem mare preț pe forța emoțiilor, considerând că, de fapt, gândurile și programele mentale sunt cele care ne controlează destinul. Acest lucru este adevărat doar într-o anumită măsură, pentru că stările pe care le experimentăm zilnic au un rol determinant în viața personală și profesională.
image
Cel mai mare inamic al speciei umane. Are numai 6 mm, dar ucide anual aproape un milion de oameni
Cel mai mare inamic al umanității este de fapt o insectă banală, pe care o întâlnim inclusiv în România. Țânțarul este responsabil de moartea a 830.000 de oameni anual, iar specialiștii consideră că această insectă prin efectele produse a schimbat efectiv istoria umanității.
image
Tânăra care a făcut un scop în viață din a-i ajuta pe alții. Bistro-ul ei social, loc de întâlnire al celor ce vor să ajute
Când dorința de a face bine întâlnește inteligența umană, iese un bistro social. O tânără din Baia Mare a pus bazele unei astfel de afaceri tocmai din dorința de a face bine. Despre inteligența ei ne-a convins în momentul în care a început să vorbească despre această afacere, făcută pentru a ajuta

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.