I-a văzut pe toţi murind

Radu TEODORESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 615 din 26 noiembrie - 2 decembrie 2015
I a văzut pe toţi murind jpeg

Întîi soseşte dosarul. De cele mai multe ori, sînt observaţiile unui lucrător social şi argumentele solicitantului de azil prezentate autorităţilor pentru a le convinge să-i acorde un statut legal. Alteori, ca în acea zi, nu sînt decît motivele pentru care este cerut un examen psihiatric: dureri vagi, un comportament bizar, perceput astfel de personalul centrului pentru refugiați sau de către oameni care provin din aceeaşi cultură, lipsa somnului, coșmaruri. O simptomatologie incertă, în spatele căreia se poate ascunde orice boală sau interes.

Hassan pare mai bătrîn decît cei 27 de ani trecuţi în legitimaţia de unde îi copiez numele, pentru că nu am înţeles cînd mi l-a spus. Ten măsliniu, barbă nerasă de cîteva zile, păr bogat nespălat, înălţime medie, mîini parcă mai mari decît s ar potrivi cu trupul slab, haine ca ale celor care la începutul anilor ’90 se îmbrăcau la Istanbul. Ghinion: vine însoţit de o traducătoare. Nu-mi place, mă simt stînjenit în prezenţa unui spectator, nu sînt obişnuit să nu pot avea un contact direct cu cel din faţa mea. Mă deranjează decalajul dintre o izbucnire de durere şi momentul cînd înţeleg prin interpret ce mi se spune şi pot reacţiona, după care urmează timpul pînă cînd celălalt pricepe ce am răspuns şi tot aşa. Naturaleţea şi, cred, o parte din eficacitatea ajutorului pe care îl pot da se pierd şi mă doare: ştiu că fără bariera limbii aş face mai mult. Este şi mai greu dacă traducătorul, deşi de aceeaşi naţionalitate, aparţine unui alt grup etnic şi fie nu foloseşte acelaşi dialect sau limbă, fie există între comunităţi un contencios care face ca exprimarea unei presupuse slăbiciuni să fie umilitoare. În sfîrşit, psihiatrul şi munca lui sînt complet străine atît refugiatului, cît şi însoţitorului, şi, de fapt, cuvintele pe care le folosesc atunci cînd vorbesc cu pacienţii români, „tensiune“, „nelinişte“, „suflet“, nu-şi află corespondentul potrivit sensului cu care sînt obişnuit şi este nevoie să inventez istorii antrenînd emoţii, gînduri, reacţii, a căror prezenţă mă poate ghida în stabilirea unui diagnostic. Din fericire, Hassan a învăţat engleza pe lîngă soldaţi, iar traducătoarea, grăbită să-şi ia copiii de la grădiniţă, este mulţumită să ne lase singuri.

Majoritatea celor consultaţi vin din Iran, Irak, Siria, Turcia şi Afganistan. Poate mai mult decît alţii, bărbaţii din aceste culturi merg la medic doar pentru o boală fizică. Ca să stabilesc o relaţie, primul pas în orice încercare terapeutică, mi-am făcut un ritual: mă interesez de inimă, de respiraţie, de răni. Cu Hassan nu pare să meargă, nu-l doare nimic, nu ştie de ce trebuie să vorbească cu mine. Pe abdomen, o cicatrice impresionantă şi urmele unei cusături. Un accident. Îl rog să-mi povestească. Un accident. Priveşte pe lîngă mine şi simt o anumită încordare. Nu cunosc Afganistanul, poate îmi spune ceva despre el, despre locurile din care vine, despre copilărie. Era bine, tatăl avea animale şi din asta trăiau cu toţii, bunicii, părinţii şi fraţii lui. De fapt, părinţii se refugiaseră în timpul invaziei sovietice în Iran, munciseră, strînseseră bani şi, cînd s-au întors, şi-au construit o casă. Pe măsură ce povesteşte, devine mai animat, apoi, dintr-odată, vocea se rupe. Se întorcea de la cumpărături cînd locuinţa a sărit în aer, ucigîndu-i familia. Crede că i-a văzut pe toţi murind. Şi acum, după cinci ani, aproape în fiecare zi, iarăşi şi iarăşi, prin faţa ochilor apar drumul, curtea, bucăţi de carne împrăştiate printre dărîmături. Se simte vinovat cel mai mult, ei ar fi trebuit să trăiască, nu el. Nu-şi doreşte decît să uite, dar nu poate. Chiar dacă se linişteşte, un zgomot, o haină, mirosul unei zile îl întorc brutal în trecut şi retrăieşte în cel mai mic detaliu explozia, corpul i se acoperă de sudoare, inima bate mai repede, respiră greu. La cămin nu se încrede în nimeni, se simte străin, iar ceilalţi nu-l plac.

Apare destul de repede tabloul unei suferinţe pe care tratatele o numesc tulburare de stres post-traumatic, întîlnită la mulţi dintre cei care încearcă să se salveze venind şi în România. Un diagnostic cu un trecut zbuciumat, marcat de intervenţia brutală a politicului. Cînd îşi face apariţia în 1980 în biblia psihiatriei americane, unii îl văd ca pe o modalitate prin care publicul îşi linişteşte conştiinţa faţă de tinerii sacrificaţi într-un război controversat, oferindu-le un statut şi un ajutor. Dar istoria este mai veche. În Primul Război Mondial, sute de soldaţi incapabili să mai lupte pentru „king and country“ sînt pedepsiţi cu moartea pentru laşitate. Pînă recent, în ciuda tuturor eforturilor familiilor, autorităţile au refuzat să-şi recunoască vina. Morţii nu votează! Probabil, culmea ipocriziei este atinsă în anii ’90: în timp ce ministrul britanic al Sănătăţii recunoaşte existenţa unui „sindrom al războiului din Golf“ şi oferă gratuitatea îngrijirilor de sănătate militarilor întorşi de pe front, ministrul Justiţiei din acelaşi guvern refuză reabilitarea celor condamnaţi între 1914-1918. Istoria s-a repetat şi mai trist în Franţa.

Progresul cercetării a permis în ultimii douăzeci de ani evidenţierea la nivelul creierului uman expus unei traume (ameninţare vitală, viol, răni grave etc.) a unor schimbări anatomice şi neurochimice, cît şi a unor modificări ale microarhitecturii sinaptice. Evoluţia bolii este influenţată de numeroşi factori personali (vulnerabilitate genetică, rezilienţă) şi socio-culturali-istorici (execuţii în masă, război, nepedepsirea făptaşilor, imposibilitatea de a ţine doliul, interzicerea ritualurile funerare şi altele). Cronicizarea explică rată crescută a suicidului (vezi şi Septimus Warren Smith, personajul Virginiei Woolf). Studii mai noi pe copii şi nepoţi ai unor pacienţi cu TSPT complicat au surprins efectul transgeneraţional al traumei, întărind necesitatea găsirii unui tratament potrivit, administrat cît mai repede după apariţia simptomelor.

Odată precizat diagnosticul, începe partea cea mai grea, să aleg un medicament, să accepte un tratament, să găsim bani cu care să-l cumpărăm (conform legislaţiei, în România solicitanţii de azil nu beneficiază de asistenţă medicală gratuită pînă nu sînt recunoscuţi ca refugiaţi, proces care poate dura ani).

Pe Hassan şi pe alţii ca el i-am în­tîl­nit împreună cu prieteni medici şi psihologi la Fundaţia ICAR, creată în 1992 pentru îngrijirea foştilor deţinuţi politici. De-a lungul anilor, cu toţii am acumulat o expertiză unică privind consecinţele psihiatrice ale represiunii totalitare. Din 2002, am observat apariţia unui nou grup afectat de experienţe traumatice: migranţii. Familiarizarea cu efectele psihologice ale traumei ne-a făcut sensibili la nevoile lor şi ne-am extins serviciile în aşa fel încît să-i sprijinim în momentul în care fragilitatea este majoră şi mecanismele de a face faţă, depăşite. În prezent sîntem singurii care le oferim servicii medicale şi psihiatrice gratuite. Dacă suferinţa este aceeaşi ca la supravieţuitorii închisorilor comuniste, apropiindu-ne de nou-veniţi am fost confruntaţi cu o provocare: prăpastia culturală. Înţelesuri, valori, norme comportamentale modulează expresia suferinţei psihiatrice, definesc frontiera între normal şi patologic, orientează diagnosticul şi tratamentul. Cu răbdare, tact, curiozitate, empatie am învăţat cum să ne adaptăm astfel încît să îngrijim cît mai bine, evitînd o patologizare sau, dimpotrivă, o normalizare excesivă.

Radu Teodorescu este medic psihiatru și colaborator al Fundației ICAR.

Foto: I. Moldovan

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
„Iuda“ care i-a trădat pe luptătorii anticomuniști, plătit regește. Povestea legendarului Ogoranu care nu a putut fi prins de Securitate timp de aproape trei decenii
Banda lui Ion Gavrilă Ogoranu, din care făceau parte unii din cei mai vestiți luptători anticomuniști, a fost anihilată după au fost infiltrați trădători. Informatorii Miliției și ai Securității primeau bani grei pentru informații despre partizani.
image
Joburile de rutină cresc riscul de declin cognitiv cu 66% și de demență cu 37%, potrivit unui studiu
Conform unui nou studiu, activitatea intensă a creierului la locul de muncă ar putea da roade nu numai în ceea ce privește avansarea în carieră, ci ar putea, de asemenea, să protejeze cogniția și să contribuie la prevenirea demenței pe măsură ce înaintezi în vârstă.
image
Rujeola a început să-i ucidă și pe părinții nevaccinați. Număr record de cazuri
În România avem epidemie de rujeolă, iar situația devine din ce în ce mai gravă: săptămâna trecută s-a înregistrat un record de îmbolnăviri.

HIstoria.ro

image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.