Intimitatea arhivelor

Mi-am petrecut un timp bun digitalizînd înregistrări făcute de bunica mea maternă în anii ʼ70. Atunci a fost prima dată cînd am auzit vocile străbunicilor mei; cu cele cîteva secunde înregistrate, memoria mea a început să lucreze, rescriind poveştile neamului cu vocile pe care le descopeream pe banda de magnetofon. Spaţiul aproape mitologic al străbunicilor căpăta corporalitate, iar ei, în mod miraculos, deveneau parte din prezentul meu. Alături de ei, alte personaje ale neamului căpătau pentru mine un statut, o importanţă nouă, doar prin simplul fapt al prezenţei în înregistrare. Eram atentă la ei, banda odată ascultată readucea la lumină viaţa unei întregi familii, viaţa aşa cum era înainte de naşterea mea.

Aproape concomitent cu această iniţiativă personală, la invitaţia Svetlanei Cârstean şi cu sprijinul Editurii Casa Radio, am avut ocazia să încep să cunosc şi să integrez în practica mea artistică marea arhivă a vocilor literaturii române. Să-i ascult pe G. Călinescu, Mircea Horia Simionescu, George Bacovia, Ana Blandiana, Nina Cassian, Simona Popescu, Mariana Marin, Sadoveanu, Arghezi şi pe mulţi mulţi alţii, recitînd sau citind din textele proprii, a însemnat pentru mine formarea unui bagaj tîrziu de emoţie şi înţelegere culturală. Prin vocile lor se apropia de mine o lume pe care mult timp am crezut-o ermetică, mă întîlneam cu un fel de a vorbi familiar şi străin deopotrivă. Nu aveam amintiri cu vocile lor, dar felul lor de a spune cuvintele îmi apărea dintr-o dată necesar a fi cunoscut, integrat într-un vocabular social. Aşa aş fi vrut să-mi amintesc să vorbesc şi eu. Aşa mi-aş fi dorit să cunosc limba aceasta, „pe care o vorbesc chiar în timpul vieţii mele” (ca să-l parafrazez pe Nichita Stănescu). Descopeream cititul intim, fără emfază, prin intermediul căruia textele devin fragmente de viaţă. Cei pe care-i ascultam nu erau autorii de neatins din manuale, ci oameni care mi se adresau direct, al căror fel de a vorbi putea fi şi al meu. În serile petrecute cu vocile lor aproape aş fi vrut să mă descotorosesc de bagajul timpuriu al canonului literar preluat din şcoală, să păstrez cu mine doar senzaţia de apropiere, de înţelegere care se crea atunci între noi. Chiar şi pe G. Călinescu l-am iubit instantaneu cînd i-am auzit felul cîntat entuziasmat de a vorbi, trăind pasional prin fiecare cuvînt.

Din aceste materiale literare, vocale şi afective deopotrivă am creat diverse texturi sonore, decupînd fraze sau doar cuvinte distincte, cele care mi se păreau că pot deveni leitmotive într-o naraţiune nouă, existentă doar în varianta înregistrată, al cărei sens se descoperea prin auz, nu prin citit. Lumile, însă, erau în continuare despărţite – de o parte arhiva familiei, de cealaltă cea a radioului, lucram rînd pe rînd cu afectele specifice fiecăreia. Una era intimitatea unei familii, alta era lectura la microfon. Una era înregistrarea de amatori, alta cea profesionistă, de studio. Una era să recreez amintiri cu străbunici, pe prispe de mult dispărute, alta era să-mi dau voie să particip şi eu la viaţa istoriei literare înregistrate, rescriind-o în colaje audio personale.

Pe parcursul cîtorva ani m-am reîntors periodic la aceste înregistrări, cu emoţie de fiecare dată. Şi m-am trezit la un moment dat că începusem să-mi amintesc secvenţe de texte literare simultan cu vreo poveste de familie sau să percep un continuum vocal în care se amestecau unchi, mătuşi, scriitori şi scriitoare. Era un dialog care începuse să se creeze în subconştient, într-un spaţiu care nu existase pînă atunci în memoria mea şi nici n-aş fi ştiut să-l creez conştient. Un limbaj preînregistrat, dar generat continuu de multiple permutări între limba vorbită liber şi cea citită, cîntece de pahar şi melodica textelor poetice, între voci „naturale” şi voci conştiente de actul rostirii, între întîmplări cotidiene şi întîmplări similare, dar transformate deja în literatură etc. etc., un limbaj uneori dramatic, alteori absurd, după cum doresc cei care populează acum memoria mea şi hazardul.

Maria Balabaș este jurnalistă de radio și muziciană.

Foto: flickr.com