Încă un lucru despre care nu vorbim
- argument -
Doi dintre cei mai apropiaţi oameni din viaţa mea au avut episoade depresive grave. Amîndoi le-au depăşit cu medicaţia potrivită şi vizite la psihiatru şi/sau psihoterapeut. Amîndoi preferă să nu se ştie prin ce-au trecut, în afara unui cerc restrîns de prieteni şi membri ai familiei, să nu afle colegii de la serviciu, să nu fie priviţi altfel. Stigmatul încă există, după zeci de ani de sistem totalitar, în care orice formă de anomalie psihică era îndepărtată din statisticile oficiale ale statului cu cetăţeni perfecţi, iar trecerea sub tăcere a oricărei nemulţumiri era condiţia pentru supravieţuire.
În ultima vreme, însă, lucrurile s-au schimbat. În primăvara acestui an, Simona Trifu, medic psihiatru şi cadru didactic la UMF „Carol Davila“ din Capitală, declara pentru Mediafax că numărul persoanelor care suferă de depresie s-a dublat odată cu criza economică şi creşterea şomajului: „Este semnalul de alarmă pe care îl trag specialiştii atît în România, cît şi la nivel mondial. Cifrele sînt de-a dreptul îngrijorătoare: unul din 15 oameni, adică 6,66%, suferă de depresie majoră şi, dacă includem în statistică şi anxietatea şi toate formele de depresie, constatăm că 4 din 15 oameni, respectiv 26,6%, sînt afectaţi, la nivelul Uniunii Europene, potrivit unei statistici ONU.“ În ciuda „semnalului de alarmă“ şi a creşterii cazurilor de depresie, preferăm în continuare să nu vorbim despre asta. Nu există campanii publice de informare, medicii de familie, cei care ar trebui să trimită pacientul la psihiatru, nu ştiu nici ei foarte bine că depresia e o boală, nu un moft, iar Biserica Ortodoxă le vorbeşte enoriaşilor despre depresie ca despre o diminuare a credinţei şi o cădere în păcat. Pe scurt, dacă ai depresie şi locuieşti în România, s-ar putea ca: 1. să nu ştii ce ai şi să te simţi vinovat că nu poţi ieşi din asta; 2. să ştii ce ai şi să te simţi vinovat că nu poţi ieşi din asta. Varianta 3 e varianta fericită: ştii că ai depresie, mergi la psihiatru, urmezi tratamentul, faci psihoterapie şi îţi revii, cel puţin pentru o vreme. Dar tot n-o să ai chef să te urci la o tribună şi să începi să vorbeşti despre iadul prin care ai trecut. La mijlocul lunii iunie, Andrew Solomon a venit în România cu prilejul lansării în limba română a cărţii sale Demonul amiezii. O anatomie a depresiei, cea mai importantă şi tulburătoare carte scrisă vreodată despre depresie. Au avut loc trei întîlniri cu publicul, în care s-a vorbit, răspicat şi responsabil, despre depresie. Acest Dosar este o continuare a vizitei lui Andrew Solomon în România şi, poate, începutul unei dezbateri publice atît de necesare.
Ilustraţie realizată de Ion BARBU
