În grabă
La o masă, la un fast food. Mănînc o felie de pizza şi beau o bere. Lîngă mine se aşază un tip cu o şapcă. 50 de ani. Înfulecă în două minute o farfurie întreagă de spaghete şi apoi îşi comandă şi el o bere. Plescăie de două ori, se uită la mine pe sub cozoroc şi începe: „Bem bere după-masă… în loc de coniac. Fir-ar ale dracului de obiceiuri. În loc de vinuri de două feluri la masă (cum beau francezii şi cum beam şi noi odată), bem bere d-asta proastă. Înainte de masă, nu mai ştim să bem ţuică. Ăştia la fast food nici n-au auzit de ţuică. La discuţii, la cîrciumă, nu mai bem şpriţ, bem „Săniuţa“. Toate s-au dus naibii. Nu mai mîncăm trei, patru feluri, ci numai unul. Băgăm în noi ce-o fi, ca-n saci. Aveţi cuptor cu microunde?“Am senzaţia că, orice i-aş răspunde, ar fi rău. Nu apuc însă să mă decid că individul continuă: „Cică fast food… să mănînci repede. Scaunele nici nu mai au spătar. Uite, stai pe ele c-o juma’ de bucă. Nu mai există feţe de masă, nu mai vorbesc că trebuie să-ţi iei totul singur, nu te serveşte nimeni…Masa de prînz e un lux, mîncăm în maşină – au inventat ăştia McDrive-ul.“
Bea berea pînă la fundul halbei. Se şterge cu dosul palmei şi se duce să-şi mai comande una. Se întoarce şi-şi reia tirada: „Vremuri tîmpite, domnule, sînteţi de acord?“ (Din nou nu apuc să răspund.) „Bunicii şi chiar părinţii noştri se respectau. Trăiau altfel, domnule… Acum totul e repede. Trăim accelerat, dar nici nu ştim ce trăim. Trece timpul pe lîngă noi fără să ne dăm seama. Trece tinereţea, trece bătrîneţea, trec femeile şi copiii pe lîngă viaţa noastră, ca stîlpii de beton văzuţi din tren, vine moartea…, trece şi moartea, noi tot ne grăbim. Să ne ducem la vale. Unde o să ajungem, domnule? La fast food, la dracu’.“ Îşi scoate şapca, termină şi a doua bere, se scuză şi pleacă, lăsîndu-mă să-mi tihnească ce mi-a mai rămas în farfurie. Beau şi eu din bere şi încerc să nu mă grăbesc. Numai aşa, ca să nu-l contrazic.
(Dilema veche, nr. 53, 21 ianuarie 2005)
