În general, de mamă

Publicat în Dilema Veche nr. 548 din 14-20 august 2014
În general, de mamă jpeg

Nu-i frumos să vorbeşti urît. Aşa ştiam fiindcă aşa ni se spusese – acasă, la şcoală, pe scară sau în spatele blocului, oriunde aveam parte de-un pedagog cumsecade. Mai tîrziu am aflat că e firesc şi chiar practic să bobinăm sudălmi şi vorbe grele; oameni cu doctorat ne-au adus la cunoştinţă că facem un lucru util, că ne detoxificăm mintea, că măscarea spusă la vreme te ajută să rezişti presiunilor din jur. În sfîrşit, ultimii ani cimentează impresia că porcăreaua s-a mondenizat, că înjurătura a devenit element constitutiv în cultura relaţiilor, că pornoşagul mustos nu atestă doar emanciparea rostitorului, ci însuşi amplasamentul lui public. Sudalma ca agent de omologare a oamenilor dezinvolţi – iată o evoluţie la care puţină lume s-ar fi gîndit, pe vremea cînd, vorba lui Mark Twain – „Omul e singurul animal care roşeşte; sau ar trebui s-o facă“ – încă avea acoperire şi ecou.

Mîndria bunului român are, am aflat de la specialişti ai deliciului ultim, şi o ramificaţie lexical-frazeologică. În unsuroşenia noastră de plan secund, în neputinţa noastră cronică de-a trece peste ştacheta comportamentului corect, sîntem totuşi mai tari ca ăia şi ca ăilalţi. Îi surclasăm pe unguri la pornografia de alcov şi pe englezi la seriile sinomice ale genitaliilor. Pe lîngă noi, italienii sînt nişte garoafe de plastic, iar francezii nişte catiheţi îmbujoraţi sfielnic. Nimeni nu porcăieşte mai năprasnic ca românul – afectuos sau furibund, ghiduş sau apoplectic. Rusul, grecul, polonezul, croatul şi turcul dau din umeri şi-şi recunosc inferioritatea. Viforul înjurăturii româneşti instituie cod roşu de dimineaţă pînă seara, indiferent de anotimp, guvernare sau alinierea planetelor. Ceea ce lingviştii, antropologii, experţii în mentalităţi şi cercetaşii sufletelor nu ne-au spus încă e motivul pentru care injuria românească are, în general, nevoie de cuvîntul „mamă“.

Ambele turbine producătoare de dejecţii – „băga-te-aş“ şi „băga-mi-aş“ – funcţionează greu fără acest combustibil/cuvînt delicat. Trimiterea la origini face parte din repertoriul sine qua non al emiţătorului. O înjurătură care nu poartă în pîntecul ei o referire la pîntecul din care-ai venit pe lume riscă neomologarea pe piaţă. Şi e de la sine înţeles că omul care-o proferează nu se gîndeşte la consecinţe. Important e sigiliul infamant, nu riscurile pe care le comportă aplicarea lui. Aşa s-a ajuns, cu vreo cinci ani în (t)urmă, ca în tribuna unui stadion din Bucureşti să se legene, în bătaie de joc şi de vînt xenofob, o întrebare scrisă în maghiară pentru adversarul venit să dispute un meci de cupe europene: „Cît timp ţine o unguroaică rahatul în ea? Nouă luni.“ Scabrozitatea a fost premiată de UEFA cu o amendă de cincizeci de mii de euro pentru clubul organizator, dar n-a mai contat. Mama duşmanului venit, ca de obicei, să ne răpească Ardealul fusese lovită în punctul intim. Şi dacă tot am ajuns la galerii şi la playlist-ul lor, să nu uităm că unul dintre refrenele ritualice este – aţi ghicit – „pe ei, pe ei, pe ei, pe mama lor“. Măiculiţă, ca să spun aşa.

Observaţia ţine de bunul-simţ al atenţiei, necum de eficienţa unei cercetări aplicate: componentele majore ale înjurăturii româneşti de prim nivel sînt mama şi biserica (y compris terminologia şi instrumentarul). În privinţa expedierii la origini, lucrurile sînt limpezi: evocarea anatomiei reproducătoare îl atinge şi pe cel jignit (direct), şi pe cea care l-a livrat (indirect). Sînt foarte dese cazurile cînd ofensatul însuşi pretinde tratament diferenţiat: „Pe mine n-ai decît să mă-njuri, dar de mama să nu te-atingi, că-i de rău.“ Te poţi lua de oricine, mai puţin de născătoare, de izvorul firii, de fîntîna vieţii, de fiinţa care aduce pe lume. De aceea, înjurătura vaginală e de neiertat, pe cînd derivatele în care „mamă“, trecut la genitiv, e precedat de alte determinări anatomice („gîtul mă-tii“, „gura mă-tii“, „curu’ mă-tii“) devin, prin comparaţie, pasabile. Mai trebuie spus, cu scuze prezentate naturilor pudibonde, că nici măcar injuria cu trimitere la mamă nu e scutită, la români, de o anume inadecvare, de stîngăcie sau fractură logică. Altminteri cum să elucidăm – grafic, fotografic sau scenografic – dilema sodomizatoare „’te-n cur pe mă-ta“? Întreb cum o făceam în copilărie, cînd dădeam peste ceva care se sustrăgea înţelegerii: cum adică?

Sacralitatea mamei se conjugă, în mentalul celor care înjură, cu mama sacralităţii. Biserica e, sondaj după sondaj, posesoarea celui mai mare capital de încredere publică pe care poate să-l stocheze o instituţie. Prin urmare, ea devine furnizorul principal de materie primă în arhitectura injuriei româneşti. La fel cum, în plan familial, nu există înjurătură de tată, soacră, cuscru, naş, ginere, cumnată sau nepot, în planul instituţiilor nu există înjurătură care să vizeze armata, poliţia, preşedinţia, parlamentul, sindicatele, guvernul, pompierii sau alte centre, mai mari sau mai mici, de încredere publică. Mama şi biserica (credinţa în Dumnezeu) sînt punctele sensibile ale românului, iar asta se vede, în primul rînd, în felul cum e structurată înjurătura, în arhitectura mai degrabă decît în metafizica ei. Desigur, ocara perfectă în sintetismul ei rotund este „biserica mă-tii“, unde ofensatorul foloseşte ambele vocabule-nucleu. Însă în prelungirea ei se aşterne un ditamai covorul de injurii în care „mama“ e cuplată la o sumedenie de cuvinte din acelaşi registru: paşte, dumnezei, anafură, prescură, cruce, grijanie, mormînt, morţi. Pentru o naţie atît de bine înfofolită în pioşenie, pentru un popor capabil să stea cu orele la coadă pentru atins sau pupat moaşte, uşurinţa cu care fabrică înjurături bisericeşti e, să recunoaştem, suspectă.

Radu Paraschivescu este scriitor, jurnalist şi traducător.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
România, determinare, în loc de hăhăieli și fițe: explicația succesului cu Ucraina și demontarea unei idei ridicole
România s-a calificat, în premieră, la turneul final Billie Jean King Cup. Rezultatul se datorează cuplului Ana Bogdan – Jaqueline Cristian. Cele două au acceptat mereu convocarea și, inclusiv când au pierdut, au dat totul pe teren. Ceea ce nu se poate spune despre multe alte jucătoare.
image
Ursul care a ajuns la doi pași de București, căutat în continuare de jandarmi. De ce animalele sălbatice își părăsesc habitatul
Un pui de urs care a ajuns sâmbătă la doi pași de București era căutat aseară de jandarmi. Animalul sălbatic a fost văzut sâmbătă în localitatea Ciolpani, Ilfov, iar autoritățile au trimis un mesaj RO-Alert către locuitorii din zonă să stea departe de urs, să nu se fotografieze cu el.
image
Coperta albumului „Cantafabule” al trupei Phoenix, reconstituită de autor. De ce a fost supusă cenzurii comuniste VIDEO
Primul dublu-album scos în România a aparținut trupei Phoenix și se numește „Cantafabule”. A fost scos în urmă cu 49 de ani, însă creația artiștilor pentru copertă nu a trecut de cenzura vremii.

HIstoria.ro

image
„Monstruoasa coaliție”, Cuza și francmasonii, în „Historia” de aprilie
De ce au ales adversarii lui Cuza să-l răstoarne de la putere? Care a fost rolul masoneriei în acest proces? Este apartenenţa lui Cuza la masonerie confirmată documentar?
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.