În democrație, șeful nu e infailibil – interviu cu europarlamentarul Cristian PREDA

Publicat în Dilema Veche nr. 764 din 11-17 octombrie 2018
În democrație, șeful nu e infailibil – interviu cu europarlamentarul Cristian PREDA jpeg

Un parlamentar ar trebui să voteze așa cum îi spun șefii de grup sau cum crede el de cuviință? Cînd ar trebui să asculte „ordinul“ și cînd propria conștiință?

Disciplinarea votului e o trăsătură importantă a parlamentarismului. În regimurile autoritare, „aleșii“ nu mișcă în front. Și în cele democratice există cazuri de disciplină rigidă, cel mai celebru fiind cel al Marii Britanii, unde premierul rezistă atîta vreme cît are susținerea grupului său parlamentar. În SUA, dimpotrivă, libertatea aleșilor e mult mai mare, între altele fiindcă executivul nu e controlat de Camere, ci se află în competiție cu ele. Mai e ceva de luat în seamă, și anume cum se ajunge la decizia susținută de un grup politic, al cărui șef este – în democrații – doar organizator, nu tartor. De cele mai multe ori se distinge între chestiunile care impun și cele care nu impun opțiuni etice. Legalizarea avortului e din prima categorie. Finanțarea unei linii de cale ferată sau subvenționarea zahărului nu cer vreo deliberare care să implice valori. Libertatea deputatului e diferită în cele două cazuri.

Mai există în România reuniuni de partid în care dezbaterile să nu fie dirijate într-un fel sau altul, adică în care oamenii să vorbească în funcție de ideile, crezurile și principiile lor personale?

Cultura politică a partidelor de la noi este – cu mici excepții – arhaică. Se crede că șeful are întotdeauna dreptate și că dezbaterile despre strategii și proiecte trebuie să evite spațiul public. De regulă, cine critică liderul în mod deschis e exclus. Am văzut fenomenul în PSD anul trecut, cînd primarul Iașiului a zis că OUG 13 e o greșeală. A fost dat afară din partid. Gestul era și un avertisment pentru alții. Frica a funcționat. De curînd, Liviu Dragnea a fost contestat de mai mulți pesediști, vreo treizeci. Cînd au ajuns la vot, au rămas doar șapte-opt, deși toți tocmai aflaseră că președintele partidului ar fi votat doar de 4% din cetățeni. Se întîmplă încă frecvent ca părerea publicului să fie sacrificată pentru a nu știrbi infailibilitatea șefului. E o moștenire a epocii totalitare. În democrație, șeful greșește și el…

Cum vă explicați faptul că unii politicieni români, care odată păreau foarte echilibrați și cu o gîndire în mare măsură independentă, au început de la un moment dat să susțină (chiar cu pasiune) doar idei pe care le au șefii lor de partid, fie ele și absurde?

E simplu: influența liderilor e covîr-șitoare cînd vine vorba despre susținerea candidaturilor sau accesul la resurse publice. USR e primul partid din România care le lasă membrilor desemnarea candidaților și care vrea transparență în privința alocării resurselor. Am propus și eu asta la PDL, spre stupefacția birocrației de partid, care m-a tratat de intelectual naiv. Le contestasem monopolul. Fidelitatea ajunge să fie uneori stranie, întrucît absurditățile cele mai stridente sînt îmbrățișate doar fiindcă le a avansat „conducerea“. Supraviețuirea acestui cuvînt e simptomatică pentru cultura politică românească: membrii simpli și, mai general, cetățenii nu sînt văzuți ca ființe autonome, ci ca inși care trebuie să urmeze busola liderului.

În România, PSD pare să fie partidul cu cei mai disciplinați membri. Cît credeți că sînt disciplinați de frică și cît din interes?

PSD a preluat disciplina de la PCR, așa că probabil organizațiile amestecă frică și interes. Cum mulți membri de partid sînt dependenți de politică, regula de supraviețuire sigură e lingușirea liderului. De altfel, debarcarea rapidă a șefului ajuns o povară e la fel de răspîndită ca și servilismul care o precedă. Uitați-vă cum i-au tratat pesediștii pe Mircea Geoană sau pe Victor Ponta imediat ce au pierdut prezidențialele, după ce – pînă atunci – le preamăriseră talentul și abilitățile. La fel de disciplinate sînt partidele cînd vine vorba despre stigmatizarea adversarilor. Îmi amintesc cum a fost tratat Corneliu Coposu în anii ’90. Adversarii l-au respectat doar postum. Ideea că poți să-ți tratezi colegii sau inamicii cu deferență și civilizat nu are mulți emuli. E considerat slab cel care vede vreo calitate la un coleg care nu-i e șef sau – păcat și mai mare – la un adversar.

Îmi amintesc că ați avut, de-a lungul timpului, unele atitudini în contra curentului, cum s-ar spune, contrare chiar celor din conducerea partidului din care făceați parte. E nevoie de mult curaj pentru asta?

Nu e vorba despre curaj. Am încercat doar să fiu rațional. Nu e, însă, ușor. Îmi vine în minte o reuniune în care am propus să ne despărțim de cei 200 de primari corupți ai partidului, zicînd că în felul acesta vom cîștiga două milioane de voturi. Am fost susținut de Monica Macovei și de Sever Voinescu, restul de 900 de membri votînd împotriva propunerii mele. Experiența unei asemenea înfrîngeri, a unei asemenea marginalizări, e ceva colosal. A o fi trăit mi s-a părut la fel de util ca și bucuria victoriei. Deși azi curajul e mai prost cotat decît tupeul, am avut șansa de a întîlni oameni curajoși și-n politica de la noi, dar și de aiurea. Cine m-a impresionat cel mai mult? Aș nota doar două nume, care nu fac politică partizană, dar slujesc cauze înalte ale comunităților lor: Laura Codruța Kövesi și Dalai Lama.

Dacă ne referim la oameni politici, e o vină sau un defect să n-ai curaj?

Azi, curaj înseamnă să mergi împotriva curentului, dacă e în folosul interesului general. Din păcate, e mult mai tentant să fii populist, adică să gîdili orgoliile colective și să construiești, pe această bază, emoții intolerante. Brexit e mostra cea mai scumpă a unei asemenea filozofii. La noi, mașinațiunile populiste sînt mai fruste și cu atît mai penibile: cumperi încrederea alegătorilor promițîndu-le bani și, ca să fii convingător, le dai un mic avans chiar în campanie. E, cu siguranță, o încălcare a legii. Tranzacționarea voturilor e o trăsătură a politicii din fostele state comuniste. Cînd am fost observator electoral în Kîrgîzstan, i-am întrebat pe prim-ministru și pe șefa comisiei electorale cît costă un vot. Aveau cifre precise, din anchetele poliției. Veți spune că și alegătorul care se lasă corupt de un candidat e vinovat. Așa e. Și el, și cel care crede că banii pot cumpăra orice subminează încrederea de care e nevoie în democrație. A avea curaj a ajuns să însemne a denunța corupția.

Am trăit o epocă oarecum stupefiantă, în care un cuplu prezidențial (fără nici un fel de calități) era idolatrizat de cei din jur, chiar dacă uneori în mod nesincer. În anumite sfere sau „bule“ cum li se mai zice acum, pare că obiceiul începe să se repete. Aveți vreo explicație?

Faptul că soții Ceaușescu au ajuns să controleze aparatul de partid – care confiscase deja statul – nu e atît de șocant ca primirea lor în Academie. Nu e clar cît de importantă a fost ambiția celor doi de a se vedea confirmați ca „savanți“ și cît a contat slugărnicia unor oameni mai inteligenți, totuși, decît cuplul dictatorial. Distribuirea de onoruri unor politicieni vag alfabetizați continuă și azi, sub forma validării doctoratelor plagiate. Nu am auzit ca vreun profesor să fi plătit pentru asta, așa cum nici un academician n-a fost găsit responsabil pentru primirea Elenei și a lui Nicolae Ceaușescu printre „nemuritori“. De ce se repetă idolatrizarea nerozilor? Fiindcă și azi se caută salvatori, nu administratori rezonabili ai binelui comun. Iar salvatorii sînt, de cele mai multe ori, niște gargaragii, avizi după aplauze și onoruri nemeritate.

Există un soi de mecanisme care duc automat la slugărnicie în politică sau în administrație?

Natura umană ne copleșește. Asta credeau anticii. Modernitatea a început atunci cînd am început să susținem că am putea struni, cu ajutorul rațiunii, pasiunile și interesele care ne macină. Influența slugărniciei sau a orgoliilor în politică sau administrație poate fi diminuată de reguli și proceduri. Care să nu fie doar așezate pe hîrtie, ci și respectate. Asta cere domnia legii care e traducerea mai precisă a unei expresii – „rule of law“ – care a intrat în vocabularul nostru politic sub forma „stat de drept“.

a consemnat Andrei MANOLESCU

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Creșteri și descreșteri
Noi, românii, avem vorba aceasta despre noi înșine, „Ce-am fost și ce-am ajuns”.
Sever jpg
Cazaban jpg
„Adame, unde ești?“ Imagini și simboluri ale căderii omului
Semnificativ foarte este faptul că Adam și Eva nu au rămas cu rezultatul artizanatului lor grăbit și ipocrit, legat de conștiința propriei vini.
Stoica jpg
Ungureanu jpg
Bătaia cea ruptă din rai
Toată această conştiinţă a violenței creează o imagine a societății românești
Popa jpg
Mărire și decădere în istoria contemporană a Rusiei
Sigur, Putin încearcă să justifice ideologic acest război, însă justificările sale sînt străvezii, inconsistente, necredibile.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Aurul pur, urina sinceră
Amprenta creatorului va dispărea, opera de artă va arăta impecabil, dar autenticitatea ei va fi o iluzie.
p 10 WC jpg
Eul adevărat, eul autentic, eul perfect, eul dizolvat
David Le Breton evoca tentația „evadării din sine” ca „soluție la epuizarea resimțită în urma faptului de a trebui să fii în mod constant tu însuți”.
p 11 WC jpg
Autenticitate „Made in China”
Aceste grifonări rapide pe marginea conceperii autenticității în China sînt menite să arate că aceasta depășește antiteza paradigmatică dintre original și fals.
p 12 1 jpg
Autenticitatea românească între războaie: (dez)iluzii
Ce rămîne din subcultura românească interbelică a autenticității?
p 13 jpg
Biografiile culturale ale unui tricou
Un tricou alb de bumbac este la fel de banal, la o adică, și dacă are, și dacă nu are marca Kenvelo inscripționată pe față.
Bran Castle View of Countryside (28536914551) jpg
Pledoarie pentru metisaj
Scuze, dar nimeni sau nimic nu s-a născut dintr-unul…
640px Copyright (Simple English) Wikibook header png
Lista de supraveghere a raportului 301
Grație eforturilor noastre conjugate, România a reușit, după 25 de ani, să nu mai apară pe această „listă a rușinii”.
p 13 sus M  Chivu jpg
Două mesaje de la Greenpeace România
Oare cîți dintre noi nu s-au entuziasmat în fața unei oferte de 9 euro pentru un bilet de avion?
index jpeg 5 webp
„Turiști funerari”
Oare să rămînem acasă este cel mai cuminte lucru pe care l-am putea face spre binele planetei, adică al nostru?
p 10 M  Chivu jpg
Spovedania unui globe-trotter
Dar toate aceasta înseamnă că turismul de masă nu mai poate continua ca pînă acum, ci trebuie reinventat cu inteligență și sensibilitate.
997 t foto AN Stermin jpg
p 12 adevarul ro jpg
„Turiști mai puțini, impact economic mai mare” interviu cu Andrei BLUMER
Să caute destinații mai puțin populare și cu o ofertă bogată de experiențe în natură.
997 t foto Cosman jpeg
„One dollar” și o sticlă de apă
„One dollar”, atît este prețul unei sticle de apă de 0,5 litri în Cambodgia.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 jpg
Surpriza Bizanțului vesel
Nu s-a vorbit niciodată despre sexul îngerilor, în timpul asediului de la 1453 chiar nu avea nimeni timp de așa ceva.
p 13 jpg
„Cred că Cehov e mulțumit de spectacolul nostru“
Cehov este generos, are multe fațete și poți să-i montezi spectacolele în modalităţi stilistice foarte diferite.
p 14 jpg
E cool să postești jpeg
Să-ți asculți sau nu instinctul?
Totuși, urmînd ispita de a gîndi rapid, nu cădem oare în păcatul gîndirii pripite, în fapt un antonim pentru gîndire?

Adevarul.ro

image
Arnold Schwarzenegger, despre ce înseamnă pentru el moartea și Raiul: „Nu ne vom mai revedea niciodată“
Actorul Arnold Schwarzenegger, fost guvernator al statului american California, vorbeşte cu multă sinceritate despre încercările şi dificultăţile din viaţa sa într-un nou documentar în trei părţi, "Arnold", informează site-ul revistei People.
image
Legenda satului Vama Veche, locul plin de șerpi, unde s-au așezat găgăuzii
Legenda spune că satul Vama Veche a fost întemeiat de găgăuzi, iar ținutul s-a numit „Yilanlâk“ (Șerpăria).
image
Motivul pentru care chinezii forează una din cele mai adânci gropi din lume în deșertul Tarim
China a început să foreze una dintre cele mai adânci gropi din lume în căutarea unor descoperiri în adâncul Pământului. Presa de stat chineză a descris proiectul de foraj de 11.000 de metri drept „un punct de reper în explorarea de către China a adâncimii Pământului”.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.