În căutarea jihadiştilor
Nuredin Zeneli se apropie cu paşi şovăielnici de poarta moscheii. Bătrînul, în vîrstă de 75 de ani, vine cu o oră mai devreme la rugăciunea de la ora 17. Zîmbetul său e însă voios, iar disponibilitatea de a vorbi cu jurnalişti străini e surprinzător de mare. În micul său oraş, Kacanik, a descins multă presă, mai ales occidentală, în 2014, cînd o înregistrare video postată pe Internet îl arăta pe Lavdrim Muhaxheri, liderul contingentului de luptători albanezi din gruparea teroristă Statul Islamic (ISIS), care tocmai decapitase „un spion“.
Bătrînul Zeneli ştia ce veniserăm să întrebăm. Muhaxheri este sau era originar din Kacanik, oraş din care au plecat cei mai mulţi musulmani kosovari radicalizaţi să se alăture luptei autoproclamatului califat din Siria şi Irak. În acest moment, arată estimări oficiale ale guvernului de la Priştina, între 200 şi 250 de islamişti kosovari luptă alături de ISIS. Despre Muhaxheri circulă zvonuri că ar fi fost ucis. Primele au apărut în vara lui 2014. Ultimele îl dau mort în luptele din Kobane, la începutul acestui an. Cu siguranţă nu se poate şti.
Înainte de întîlnirea cu Zeneli, în curtea moscheii Bobit, dintr-o suburbie a oraşului, ajunseserăm aproape de poarta familiei Muhaxheri. Fuseserăm întîmpinaţi de fratele lui Lavdrim, care ştia şi el, de la depărtare, de ce veniserăm. Reacţia lui nu a fost însă nici pe departe la fel de prietenoasă precum a lui Zeneli. Nu am putut vorbi cu el, ne ameninţa că va chema poliţia. Fratele lui Muhaxheri repeta întruna că s-a săturat de minciunile pe care presa le-a scris despre el şi familia sa, după ce fusese de acord să vorbească anul trecut.
Acelaşi refuz l-am primit şi de la fratele lui Hetem Dema. Bărbatul, vecin cu Nuredin Zeneli, a murit în Siria. Familia sa a primit confirmare de la surse de acolo. Corpul lui nu a fost recuperat. Dema avea 38 de ani, este şi astăzi cel mai în vîrstă kosovar care şi-a pierdut viaţa luptînd alături de ISIS în Siria sau Irak. Fratele său, un bărbat care, la nivel de aparenţă, nu diferă cu absolut nimic de un locuitor al oricărui oraş mic din România, ne-a spus că familia nu a ştiut nimic despre intenţia lui de plecare în Siria. „Sigur ştia soţia sa, dar nu ne-a spus nimic“, a fost ultimul lucru pe care fratele lui Dema ni l-a spus înainte să închidă poarta, scuzîndu-se că are antrenament cu echipa de fotbal şi nu poate întîrzia.
Nuredin Zeneli spune însă că au existat mai multe momente ciudate în comportamentul lui Hetem Dema, care ar fi putut constitui un semnal de alarmă. El e musulman practicant de 70 de ani. Tatăl lui era musulman, bunicul lui la fel. „Dar eu nu ştiu să spun exact cum se cheamă religia asta pe care o practică cei care pleacă să lupte cu ISIS. E complet diferită faţă de a noastră“, povesteşte bătrînul, care a asistat la o schimbare radicală de practică religioasă a lui Dema, şi nu numai. La moscheea Bobit ar fi patru bărbaţi care, la un moment dat, au început să se roage complet diferit faţă de ceilalţi. Principala diferenţă, subliniază Zeneli, e că, „atunci cînd spun «Allah e mare», ei duc mîinile la piept, în loc să le ducă la cap. Asta e lipsă de respect faţă de Allah“.
Zeneli îşi aduce aminte că, la aflarea veştii despre luptători islamişti kosovari, a fost foarte surprins. „Islamul are o lungă tradiţie la noi în zonă, dar nu înţelegem ce se întîmplă. Auzim despre multe persoane care pleacă în Siria şi Irak. Nu ştiu să vă dau un număr anume, dar aud mereu despre cineva care a plecat. E vorba de tineri, în majoritate.“ „Ce sînteţi dumneavoastră? Sunnit sau şiit?“, îl întrebăm. „Nici una, nici alta. Eu sunt hanafi“, răspunde Zeneli, cu mîndria dată de tradiţia istorică.
Hanafi e, de fapt, una din cele patru şcoli de gîndire ale islamului sunnit. La origine, imamul Hanafi a creat o jurisprudenţă, un mod de aplicare a legii islamice, considerată cea mai liberală dintre toate. În aplicarea legii, jurisprudenţa Hanafi face uz de raţiune şi de opinii libere mult mai mult decît celelalte, iar organizarea este foarte descentralizată, spre deosebire de alte modele cu ierarhie strictă. Credinţa este pusă mai presus de practicarea strictă a ei, iar toleranţa faţă de diferenţele dintre comunităţile musulmane e mare. Unul din elementele importante ale acestei şcoli e faptul că blasfemia nu este pedepsită. Gîndirea Hanafi a ajuns la concluzia că nici un om nu are dreptul să decidă asupra relaţiei dintre divin şi uman.
31% din toţi musulmanii aparţin acestei şcoli, cu precădere cei care au fost sub influenţa Imperiului Otoman. Deşi violenţa e justificată de şcoala Hanafi „atunci cînd aduce beneficii tuturor musulmanilor“, orientarea în epoca modernă a adus gînditori care propovăduiesc, cu precădere, pacifismul. Zeneli spune că religia lui nu permite lupta teroristă, pe parcursul discuţiei repetă de mai multe ori că ce fac luptătorii radicalizaţi e ceva împotriva legii lor. Dar îşi aminteşte cum Hetem Dema începuse să înveţe şi pe alţii că „felul său de a se ruga este cel corect, cel drept faţă de Allah. Lua copii pe stradă şi le povestea despre adevărata credinţă. Fiul său de 10 ani se roagă ca el acum“.
Credincioşilor de la moscheea Bobit li se părea ciudat, uneori chiar amuzant că Dema se ruga diferit. La un moment dat au început să îşi facă griji şi se întrebau dacă ce văd nu „seamănă cumva cu Al-Qaeda“. De făcut, nu au făcut nimic. Mai puţin atunci cînd imamul moscheii a avut, la un moment dat, tendinţa să schimbe şi el ritualurile, dar a renunţat de frica oamenilor. Cînd încep să se roage diferit, bărbaţii îşi lasă barbă. „Cînd aţi observat prima dată aceste schimbări?“, îl întrebăm pe Nuredin Zeneli. „În urmă cu zece ani. La Dema a fost imediat după ce o organizaţie arabă l-a trimis într-un pelerinaj la Mecca.“
După războiul cu Serbia, numeroase organizaţii caritabile islamice au activat în Kosovo cu scopul declarat de a ajuta musulmanii kosovari în eforturile de reconstrucţie. Originea acestor organizaţii datează din anii ’80, cînd Arabia Saudită a creat o reţea de ONG-uri care sprijineau mujahedinii afgani în lupta împotriva invadatorilor sovietici. Infrastructura există şi astăzi, chiar şi după închiderea multor organizaţii de către Consiliul de Securitate, din cauza legăturilor dovedite cu grupări teroriste. Practic, organizaţiile respective funcţionează ca sursă de finanţare, dar şi ca reţea de recrutare.
Juan Zarate, fost consilier adjunct pentru combaterea terorismului al preşedintelui american George W. Bush, descrie în cartea Treasury’s War lupta dusă de Trezoreria SUA cu reţelele de finanţare a operaţiunilor teroriste islamiste. Cea mai mare organizaţie caritabilă islamică, cu 14 filiale închise în urma mai multor rezoluţii ONU, Al Haramain, a activat mulţi ani în Balcanii de Vest, mai precis în Kosovo şi Bosnia. La fel a fost cazul International Islamic Relief Organization şi al Benevolence International Foundation. Ultima a fost deconspirată în anul 2002, în urma unui raid la Sarajevo, în care serviciile secrete au găsit corespondenţă scrisă de mînă între directorul fundaţiei şi însuşi Osama bin Laden.
Odată cu supravegherea intensă a transferurilor de bani între aceste organizaţii, practicile lor s-au schimbat, spune Zarate. A început strategia de strîngere de bani cash cu ocazia pelerinajului de la Mecca, ceea ce a făcut aproape imposibilă urmărirea fluxurilor de bani din Arabia Saudită către restul lumii. La fel, activităţile de recrutare s-au schimbat în aducerea bărbaţilor la Mecca şi radicalizarea lor la faţa locului, spre deosebire de activităţile din ţările de origine.
Pentru că numărul de luptători islamişti plecaţi în Siria şi Irak este foarte mare comparativ cu populaţia statului Kosovo, autorităţile de la Priştina au decis să intervină dur împotriva reţelelor. În vara şi toamna anului trecut, poliţia kosovară a arestat circa 70 de persoane. Fie e vorba despre luptători întorşi din Siria şi Irak, fie despre imami acuzaţi de incitare la terorism. 14 imami au fost arestaţi, între ei se găseşte şi influentul imam Shefqet Krasniqi din capitală, acuzat, printre altele, de spălare de bani primiţi de la organizaţia Al Haramain. Zarate explică faptul că cea mai utilizată tactică era cea de furnizare de servicii pentru persoanele aflate în situaţii dificile şi folosirea sentimentului de recunoştinţă pentru recrutarea ulterioară. Era o schemă perfect acoperită de cîştigare de simpatizanţi la adăpostul acţiunilor caritabile.
„Cred că cei care pleacă o fac pentru bani. Majoritatea dintre ei sînt săraci. Fabrica din oraş a fost închisă şi nu s-a mai deschis. Foarte multă lume nu are loc de muncă în Kacanik, 80%“, spune Nuredin Zeneli. Sociologii din Kosovo afirmă că sărăcia şi lipsa unor perspective de viitor îi împinge pe aceşti tineri, în majoritate, să vadă în religie un ultim scut protector. 14 organizaţii islamice au fost închise, recent, în Kosovo. „Nu făceau decît spălare pe creier“, declara ministrul de Interne Bajram Rexhepi, în toamna anului trecut.
În căutare de locuri de muncă, mulţi kosovari au lucrat cu forţele americane la Camp Bondsteel. Salariile erau de vis prin comparaţie cu venitul mediu din ţară. Cînd operaţiunile americane din Kosovo au fost reduse, cu precădere după declararea independenţei, personalul local s-a mutat să lucreze pentru contractori americani care operează în baze din Irak şi Afganistan. E ironic cum oameni din cel mai proamerican stat al Europei ajung să se radicalizeze în baze americane din statele unde operează şi ISIS. E cazul lui Lavdrim Muhaxheri, care, după ani de zile lucraţi la Camp Bondsteel, a activat doi ani într-o bază americană din Irak.
Sărăcia, lipsa speranţei de mai bine, izolarea prin necesitatea de a obţine vize pentru călătorii în Europa – toate acestea fac din Kosovo un teren fertil de recrutare pentru tineri dezorientaţi şi uşor manipulabili prin ideologizare sau, pur şi simplu, bani. După cum ne spunea, în Priştina, un oficial din ministerul kosovar de Externe, „apropierea foarte lentă de Uniunea Europeană ne expune pericolelor din est. Numai că, pentru noi, estul înseamnă pe de-o parte Rusia şi pe de altă parte ISIS“.
Foto: I. Moldovan
