Ieşirea prin Sărindar!

Publicat în Dilema Veche nr. 438 din 5-11 iulie 2012
Ieşirea prin Sărindar! jpeg

Înainte să fi intrat vreodată în cinematograf, am auzit această propoziţie rostită pe un ton glumeţ de către bunica mea cînd îşi petrecea musafirii către ieşire. Tîrziu, după ce intrasem deja de multe ori în cinema, am aflat că era un îndemn al plasatoarelor cinematografelor aflate pe Bulevardul Elisabeta, în perioada interbelică, adresat puhoiului de spectatori care ieşea de la film, pentru a nu se intersecta cu puhoiul de spectatori care dădea buzna la următoarea proiecţie. Îmi şi imaginez tot Bulevardul Elisabeta plin de domniţe simandicoase şi domni eleganţi cu zîmbete largi şi priviri galeşe, cu chef de romanţuri sofisticate şi cu replici tăioase în vîrful limbii, aşa ca în filmele lui Ernst Lubitsch.

Chiar dacă sună ca dintr-o poveste romanţată, primul meu film la cinema a fost Bluebeards’s Eighth Wife, comedia lui Lubitsch, cu Claudette Colbert şi Gary Cooper, de care, evident, m-am îndrăgostit, primul din tripleta clasică şi inimitabilă din care mai fac parte Cary Grant şi Gregory Peck. Numai că lucrurile s-au mai schimbat între timp, puhoaiele s-au risipit în faţa televizoarelor, iar la Cinematecă, erau douăzeci de oameni, nostalgici ai Sărindarului, cu nepoţii de mînă. În prezent, ieşirea din cinema se face prin mall.

Masculin Feminin

În À bout de souffle (1960) al lui Jean-Luc Godard, personajul lui Jean-Paul Belmondo îşi trece degetul mare peste buze, gest pe care îl împrumută de la personajul interpretat de Humphrey Bogart în The Maltese Falcon (1941), film pe care Michel îl vede împreună cu Patricia. Proximitatea starului filmului noir (fie doar din afişe şi de pe ecran) şi acest imitatatio Hollywood se înscriu în acelaşi tipar al asumării fără rest a ficţiunii în realitate, acolo unde realitatea este sărăcită de neputinţe şi limite, ajutată de veşnica şi clasica tentaţie a escapismului. În 1924, Buster Keaton realiza o capodoperă a filmului mut şi o piesă estetică şi ludică care poate concura cu magia lui Georges Méliès, de pildă, chiar dacă sînt artişti cu convenţii diferite. Sherlock, Jr. explorează şi exploatează fantastic lumea de dincolo de ecran, lumea pe care o vedem cu alţi ochi, lumea în care eroii principali sîntem noi înşine, o perspectivă care se construieşte, e drept, cu lumina stinsă, dar în care se vede varianta noastră îmbunătăţită. Visătorul proiecţionist dintr-un cinematograf, care fantazează la ideea de a deveni detectiv, adoarme la locul de muncă şi se trezeşte tam-nisam într-o sumă de secvenţe cinematografice proiectate pe ecran, în care, bineînţeles, este eroul central.

Perspectiva masculină a spectatorului este a omului care acţionează dincolo de lumea reală, acolo unde posibilitatea de a schimba regula şi sensul îi aparţin exclusiv, fie că este vorba despre o reverie nevinovată, fie despre asumarea unei identităţi.

Pentru nefericita tînără din filmul lui Woody Allen, The Purple Rose of Cairo (1985), cinema-ul are un alt efect, atunci cînd, în vremea Marii Depresii, rămasă fără loc de muncă şi cu o viaţă domestică imposibilă, ajunge să meargă la film ca la serviciu. După mai multe vizionări ale aceluiaşi film, juna reuşeşte să forţeze realitatea şi să-şi ocupe viaţa cu ficţiunea de pe ecran, mai precis, personajul principal intră în viaţa ei, dar cu limitele date de scenariu şi doar cu direcţiile pe care le primeşte de la regizor.

Poate că nu este o regulă ca reacţia în faţa ficţiunii cinematografice să se întîmple ca în cazurile de mai sus, ca bărbatul-spectator să fie absorbit integral de ficţiunea în care el conduce spectacolul, iar femeia-spectator să sustragă din ficţiune şi să acopere golurile sau greşelile din realitate. Cu siguranţă însă, toţi vrem ca, măcar din cînd în cînd, să avem o viaţă ca-n filme.

Emoţii de consum

Pentru foarte mulţi cinefili, atunci cînd vine vorba despre pasiunea pentru cinema, memoria afectivă rosteşte supraevaluat, totuşi, un singur titlu, Cinema Paradiso (1988), al lui Giuseppe Tornatore. Povestea regizorului, în copilărie ajutorul de nădejde al unui proiecţionist într-un cinematograf de sat, a revărsat valuri de emoţii, aşa cum nu vor reuşi, de pildă, recentele producţii Hugo, al lui Martin Scorsese, şi The Artist, al lui Michel Hazanavicius. Sigur că balanţa popularităţii înclină către filmul lui Tornatore, pentru că, în fapt, emoţiile nu vin neapărat din declaraţia de dragoste pentru cinema, ci, mai degrabă, din poveştile care dau din rîs în plîns, din melodrame şi săruturi interzise, din pricina copilului-erou. Poveştile cinematografice, extrem de diferite, ale americanului despre magicianul francez şi ale francezului despre miturile Hollywoodului, nu ajung să atingă cota popularităţii. Dacă citim box-office-ul ca pe un raport statistic, constatăm numărul mic de spectatori care mai sînt încă iubitori de cinema. Faptul că există consumatori de filme nu înseamnă că toţi sînt îndrăgostiţi de cinema (fie el din anii ’30 sau din anii ’90). Poate părea trivial sau snob, dar pentru ca cinema-ul să fie iubit din nou, ieşirea ar trebui făcută prin Sărindar, şi nu pe la McDonald’s. 

Ileana Bîrsan este editorul paginilor de film la revista BeWhere.

Foto: Claudiu Popescu

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.