ICR insultat pentru performanţă

Publicat în Dilema Veche nr. 436 din 21-27 iunie 2012
ICR insultat pentru performanţă jpeg

Datorită lui Horia-Roman Patapievici şi echipei lui, Institutul Cultural Român a fost timp de aproape opt ani o excepţie tonică în peisajul românesc. A fost o instituţie izbutită, o izbîndă instituţională. Cu un program limpede, pus în aplicare prin metode eficace, ICR a funcţionat la nivelul cel mai bun al instituţiilor culturale europene. Nu a înfăţişat România în lume cu ţipurituri festive de tip „Cîntarea României“ sau cu mici acţiuni de provincialism duios. Nu i-a improvizat un chip onorabil trimiţînd în grabă la manifestările din străinătate cîte unul, doi oameni de valoare, cîte o trupă de teatru de prestigiu. ICR a produs un solid cadru instituţional în care orice iniţiativă de calitate a fost susţinută, a fost încurajată. Evenimente artistice de vîrf, traduceri masive de literatură românească, dezbateri cu participarea unor personalităţi europene, întîlniri academice internaţionale, dar şi festivaluri care, în mici oraşe, au pus comunitatea locală într-un prietenos contact cu fantezia oamenilor de spectacol români – toate acestea au fost chipul României pe care ICR l-a dus în străinătate.

„L-a dus“ nu e termenul potrivit. ICR a construit un cadru instituţional în care cultura românească a putut funcţiona în mod european, devenind un interlocutor firesc al celorlalţi europeni, un partener valabil, preţuit. Programul ICR nu prevedea ca actorii culturali români să iasă doar la rampă şi să producă imagine avantajoasă pentru ţară. ICR a susţinut în mod special acele proiecte care făceau legături de durată cu excelenţa din celelalte ţări, care participau colegial la mediile internaţionale de cultură, care aveau acelaşi puls cu ele.
Iată de ce anumite proiecte i-au putut deranja pe unii români adormiţi în naţional-triumfalism. Iată de ce Institutele Culturale europene au recunoscut în ICR un partener distins şi l-au ales pe Horia-Roman Patapievici vicepreşedinte al Reţelei lor (European Union National Institutes for Culture) în 2008-2010, ICR aflîndu-se în anul următor la preşedinţia acestui organism european. Dincolo de stricta administraţie, există între ICR şi celelalte Institute Culturale o legătură de amiciţie profesională, conştiinţa unui efort comun. ICR nu a făcut doar cunoscută cultura română în străinătate. ICR a contribuit, instituţional, la respiraţia culturală europeană.

Cum au reuşit Horia-Roman Patapievici şi echipa de conducere a ICR această performanţă? Prin refuzul programatic de a promova o cultură dirijată de stat. Prin hotărîrea cu care au slujit competiţia culturală, deschisă întregii oferte româneşti. Prin transparenţa proceselor de aplicare şi de selectare a proiectelor, unde nu ICR decide, ci un board de specialişti. Preşedintele ICR a expus acest program şi rezultatele lui de pînă acum într-un masiv document, care poate servi drept manual de administrare a culturii într-un regim democratic (de tip liberal, nu USL). E un document care nu se mulţumeşte să raporteze riguros acţiunile ICR, ci analizează răspunsul instituţiilor şi al societăţii româneşti la aceste acţiuni, fiind astfel un instrument util pentru a judeca, măcar în parte, gradul de maturitate pe care democraţia l-a căpătat în România.

La ICR, Horia-Roman Patapievici nu a făcut decît să pună în practică instituţională o temă pe care a pledat-o în scrierile lui: anume că modernitatea se caracterizează prin liberul schimb al bunurilor şi că, în consecinţă, o cultură modernă autentică şi sănătoasă nu poate creşte decît acolo unde există o piaţă liberă a ideilor şi a bunurilor culturale. ICR a fost construit ca un instrument instituţional pentru acest tip de cultură. ICR a militat împotriva politizării culturii.

Aşa încît, acuzaţia cu care premierul Victor Ponta a tratat ICR-ul şi pe Horia-Roman Patapievici este – „pe fond“ – o gafă penibilă, compromiţătoare pentru enunţătorul ei. S-ar zice că premierul (şi Parlamentul) habar n-au ce e cu această instituţie naţională care asigură chipul României în lume. Dar e mai verosimil că dl Ponta a vrut să-şi încerce puterile de mic autoritar, declarînd albul ce-a mai limpede negreală. Asta e tactica de căpetenie în cursurile de calomnie şi de cinism politic. Nu cu o minciună parţială, nu o acuzaţie cît de cît verosimilă e de atacat în modul cel mai distructiv adversarul, ci cu o acuzaţie integral falsă, punîndu-i în cîrcă opusul stării de fapt. Numai că ce atacă astfel dl Ponta este imaginea culturală a României, sprijinită de ICR prin ani de efort şi creativitate. H.-R. Patapievici şi-a împlinit munca şi proiectul. A demonstrat cum se poate construi o instituţie culturală eficace, dinamică, de prestigiu european. Colegii străini, colaboratorii români, publicul îi recunosc aceste calităţi.

Cît despre „patrioticul“ gest al premierului, oricine poate citi care îi e ţinta. Subminarea ICR nu e, pentru dl Ponta, decît o piesă, printre altele, din răfuiala cu preşedintele Băsescu. Acesta n-a avut la ICR decît preşedinţia onorifică. Meritul său s-a rezumat la numirea lui H.-R. Patapievici şi la faptul că nu s-a amestecat în treburile Institutului. Dar pentru adversarii politici, ICR e o instituţie de smuls din mîinile lui Băsescu, chiar cu preţul – neînsemnat pentru ei – al distrugerii unei importante reuşite româneşti.

Oamenii de cultură, societatea civilă protestează împotriva acestui prea grosolan abuz, care, tocmai el, reprezintă o tentativă de politizare măruntă, provincială a culturii. Circulă pe Internet, printre alte proteste, o petiţie de contestare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului cu privire la funcţionarea Institutului Cultural Român (http://www.petitieonline.ro/petitie /28379058). Ea cere anularea Ordonanţei de Urgenţă, menţinerea legii actuale de funcţionare a ICR, deschiderea unei dezbateri publice înainte de a se întreprinde orice schimbări structurale în organizarea ICR. Dl Ponta şi-ar mai putea repara gafa luînd act de calitatea instituţiei pe care o subminează, de protestele societăţii civile, de reacţiile intelectualilor din ţară şi din străinătate. Ar arăta astfel că îi pasă întrucîtva de prestigiul internaţional al României şi de bunăstarea culturii româneşti.

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase şi doctor în filozofie. Cea mai recentă carte publicată: Nicolas de Cues ou l’autre modernité, Paris, L’Harmattan, 2010. 

Foto: L. Muntean / Imagine de la protestul papioanelor, de luni, 18 iunie 2012

 Emisiunea "Punerea pe gînduri" din 21 iunie 2012, la RFI România, cu Otilia Nuţu şi Mircea Vasilescu. Prin telefon a intervenit Cristi Puiu. Au fost difuzate fragmente înregistrate cu Horia-Roman Patapievici, preşedintele ICR, şi senatorul Puiu Haşotti.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Creșteri și descreșteri
Noi, românii, avem vorba aceasta despre noi înșine, „Ce-am fost și ce-am ajuns”.
Sever jpg
Cazaban jpg
„Adame, unde ești?“ Imagini și simboluri ale căderii omului
Semnificativ foarte este faptul că Adam și Eva nu au rămas cu rezultatul artizanatului lor grăbit și ipocrit, legat de conștiința propriei vini.
Stoica jpg
Ungureanu jpg
Bătaia cea ruptă din rai
Toată această conştiinţă a violenței creează o imagine a societății românești
Popa jpg
Mărire și decădere în istoria contemporană a Rusiei
Sigur, Putin încearcă să justifice ideologic acest război, însă justificările sale sînt străvezii, inconsistente, necredibile.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Aurul pur, urina sinceră
Amprenta creatorului va dispărea, opera de artă va arăta impecabil, dar autenticitatea ei va fi o iluzie.
p 10 WC jpg
Eul adevărat, eul autentic, eul perfect, eul dizolvat
David Le Breton evoca tentația „evadării din sine” ca „soluție la epuizarea resimțită în urma faptului de a trebui să fii în mod constant tu însuți”.
p 11 WC jpg
Autenticitate „Made in China”
Aceste grifonări rapide pe marginea conceperii autenticității în China sînt menite să arate că aceasta depășește antiteza paradigmatică dintre original și fals.
p 12 1 jpg
Autenticitatea românească între războaie: (dez)iluzii
Ce rămîne din subcultura românească interbelică a autenticității?
p 13 jpg
Biografiile culturale ale unui tricou
Un tricou alb de bumbac este la fel de banal, la o adică, și dacă are, și dacă nu are marca Kenvelo inscripționată pe față.
Bran Castle View of Countryside (28536914551) jpg
Pledoarie pentru metisaj
Scuze, dar nimeni sau nimic nu s-a născut dintr-unul…
640px Copyright (Simple English) Wikibook header png
Lista de supraveghere a raportului 301
Grație eforturilor noastre conjugate, România a reușit, după 25 de ani, să nu mai apară pe această „listă a rușinii”.
p 13 sus M  Chivu jpg
Două mesaje de la Greenpeace România
Oare cîți dintre noi nu s-au entuziasmat în fața unei oferte de 9 euro pentru un bilet de avion?
index jpeg 5 webp
„Turiști funerari”
Oare să rămînem acasă este cel mai cuminte lucru pe care l-am putea face spre binele planetei, adică al nostru?
p 10 M  Chivu jpg
Spovedania unui globe-trotter
Dar toate aceasta înseamnă că turismul de masă nu mai poate continua ca pînă acum, ci trebuie reinventat cu inteligență și sensibilitate.
997 t foto AN Stermin jpg
p 12 adevarul ro jpg
„Turiști mai puțini, impact economic mai mare” interviu cu Andrei BLUMER
Să caute destinații mai puțin populare și cu o ofertă bogată de experiențe în natură.
997 t foto Cosman jpeg
„One dollar” și o sticlă de apă
„One dollar”, atît este prețul unei sticle de apă de 0,5 litri în Cambodgia.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 jpg
Surpriza Bizanțului vesel
Nu s-a vorbit niciodată despre sexul îngerilor, în timpul asediului de la 1453 chiar nu avea nimeni timp de așa ceva.
p 13 jpg
„Cred că Cehov e mulțumit de spectacolul nostru“
Cehov este generos, are multe fațete și poți să-i montezi spectacolele în modalităţi stilistice foarte diferite.
p 14 jpg
E cool să postești jpeg
Să-ți asculți sau nu instinctul?
Totuși, urmînd ispita de a gîndi rapid, nu cădem oare în păcatul gîndirii pripite, în fapt un antonim pentru gîndire?

Adevarul.ro

image
Cum a murit de fapt regele Decebal. Principalele ipoteze privind sfârșitul regelui dac
Decebal, regele dacilor, a murit în anul 106 d Hr, în urma înfrângerii în fața legiunilor romane, după două războaie epuizante. Deși, aparent, modul în care regele dac a murit este bine cunoscut, există mai multe ipoteze privind sfârșitul acestuia.
image
Cazul înfiorător al elevului ucis în timp ce mergea spre şcoală. Daune uriaşe acordate de judecătorii din Neamţ
Judecătorii din Neamţ s-au pronunţat într-un dosar penal, acordând daune uriaşe după ce un elev a fost ucis când mergea spre şcoală. În accident au mai fost răniţi alţi doi adolescenţi
image
Totul despre „drogul violului”. Povestea de film horror a uneia dintre victime: „Am băut apă plată” FOTO VIDEO
„Drogul violului” face ravagii în Europa, iar în România a făcut vâlvă cazul unei eleve în vârstă de 15 ani, despre care s-a scris că a fost drogată, sechestrată și violată.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.