Entry

Publicat în Dilema Veche nr. 340 din 19 - 25 august 2010
Entry jpeg

Am cincizeci şi patru de ani. Oricum aş lua-o, două treimi din viaţă au trecut. Am ajuns să-mi amintesc bine lucruri petrecute acum jumătate de veac. Tinereţea mea a fost acum treizeci de ani. Am prieteni pe care nu i-am văzut de două decenii. Şi, în general, vorbesc acum despre decenii cum vorbeam altădată despre ani. Am văzut crescînd, după mine, alte două generaţii. Mulţi colegi ai mei sînt bunici, bărboşi şi cărunţi. Alţii deja au murit. Mă întîlnesc cu foştii mei elevi de la Şcoala generală unde am predat cîndva: au copii mari acum. Fiica mea se va căsători curînd. Oamenii vin pe lume, cresc, îmbătrînesc şi mor. Nu mai pot crede în minuni.

Mi-a rămas, deci, o treime de viaţă. Ce-am să fac cu ea? Ce se poate face, îndeobşte, cu o treime de sabie, cu o treime de scut? Am motive să cred că tot ce-a fost bun s-a dus şi că va trebui de-acum să mă pregătesc pentru cine ştie ce încercări. Va mai apărea ceva nou şi minunat în viaţa mea, ceva pentru care să merite să trăieşti? Ce voi putea face mai mult decît am făcut cînd mintea şi trupul îmi erau deopotrivă la zenit? Mai toţi oamenii care trăiesc azi sînt mai tineri ca mine. Vorbesc o limbă care nu mai e a mea. Trăiesc într-o lume la care degeaba încerc să mă adaptez. Ce dialog pot să mai am cu ei? Cum pot să nu le simt condescendenţa?

Apogeul vieţii mele a fost la patruzeci de ani. Atunci am fost sus de tot, atît de sus cît mi-a fost dat să ajung. Pînă atunci n-am cunoscut decît drumul ascendent. Nu puteam vedea nimic în jur căci eram plin de sine. Fiecare etapă a drumului meu suitor era absolută, o rezolvam deplin, ca pe o problemă de matematică. Nu-mi cunoşteam limitele, mai mult, nu credeam că am limite. Puteam face orice, şi credeam sincer că aşa avea să fie întotdeauna. Viaţa mea era un act de credinţă: nimic nu-mi putea ieşi rău, căci prin definiţie eram un cîştigător şi nu existau accidente.

Dar glontele, pornit din ţeavă încordat, încrezător, una cu traiectoria sa balistică, se răceşte pe parcurs. Începe să oscileze, să şovăie, se dă peste cap. Deodată priveşti în urmă şi ţi se pare prea mult. Prea multe fapte acumulate, prea multă muncă, prea multă absurditate. Începi să te gîndeşti: ce-nseamnă toate astea? Unde duce totul? Vezi că lucrurile făcute de tine nu rămîn strălucitoare, cum ţi se păreau pe vremuri. S-au acoperit de mii şi mii de alte lucruri făcute de alţii. Tinerii nu mai ştiu de ele. Mai mult, lumea s-a schimbat tulburător, ce era sus e acum jos, ce era de valoare e acum gunoi. Cum poţi să mergi înainte, cînd sensul cuvîntului „înainte“ e acum altul?

Ce minunat ar fi să-mi pot spune măcar (şi mi-o şi spun, dar fără nici un pic de convingere): ei, am muncit destul. Cît o să mai fac unul şi-acelaşi lucru? Orice-aş face, n-o să mai pot avea mai mult decît am avut deja, n-o să mai pot spune mai mult decît am spus. De-acum să-mi cultiv grădina, să-mi trăiesc viaţa, să privesc stelele, să mă-ntind în iarbă, să respir mirosul fînului, căci asta e tot ce poate primi un om pe acest pămînt. Dar după cîteva zile de „trăit viaţa“, mă-ntorc înspăimîntat la bancul meu de lucru, căci pentru mine viaţa nu-nseamnă contemplarea norilor, ci însăşi munca mea, fără de care nu simt că trăiesc, şi n-aş simţi că trăiesc nici în paradis. E o pervertire prostească a sensului vieţii, dar eu, aşa cum sînt făcut, nu ştiu alt sens. Dacă nu lucrez, timpul curge în gol şi viaţa mea se scurge în vîrtej ca apa în orificiul căzii.

Probabil că am căzut la testul vieţii, sau sînt foarte aproape să cad. Probabil am căutat în direcţie greşită cînd am crezut că munca mea – într-o zonă neînsemnată de altfel – are vreo valoare, mă poate duce la înţelegere. Mă privesc acum: un om de cincizeci şi patru de ani care, probabil, n-a făcut nimic adevărat în viaţă. Nimic, oricum, din ce era de aşteptat să facă. Voi mai trăi poate două sau trei decenii. Vor trece-ntr-o clipă. Îmi amintesc ca ieri cum eram acum douăzeci de ani. Ştiu cum voi fi peste încă douăzeci, cînd pasta din pix se va duce de tot, iar bara vieţii mele, ca-n jocurile pe computer, va scădea pînă la ultima liniuţă.

Mircea Cărtărescu este scriitor.

Fotografie realizată de Andrei Iliescu

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Europa care ne aplauda pentru galeria de la Euro 2024 este șocată de SOS. „Circul Dianei Șoșoacă ne face de rușine”
Circul făcut de Diana Șoșoacă la dezbaterile privind alegerea președintelui Comisiei Europene i-a șocat pe europarlamentarii străini, chiar și pe naziștii germani (AfD), susține liberalul Rareș Bogdan. După ce a fost felicitat pentru românii de la Euro 2024, i se cer explicații pentru Șoșoacă.
image
ÎPS Teodosie cheamă ploaia, în această seară, pe câmpurile din Constanța. În jumătate de județ a fost deja potop
ÎPS Teodosie, ține o nouă slujbă specială împotriva secetei. Arhipiscopul Tomisului va citi rugăciuni pentru venirea ploii în timpul Sfintei Liturghii, a transmis Arhiepiscopia Tomisului.
image
Rusia desfășoară obuziere de pe vremea lui Stalin pe frontul din Ucraina. Moscova rămâne și fără stocurile din epoca sovietică
Rusia a desfășurat sute de obuziere vechi de 70 de ani pe linia frontului ucrainean, potrivit analiștilor, deoarece atât Kievul, cât și Moscova pierd cantități semnificative de echipamente pe câmpul de luptă după mai bine de doi ani de război.

HIstoria.ro

image
„România va fi ce va voi să facă Stalin cu ea”
Constantin Argetoianu avea să ajungă la o concluzie pe care istoria, din păcate, a validat-o.
image
Lucruri știute și neștiute despre Mănăstirea Arbore și ctitorul ei
Pe ruta mănăstirilor din Moldova, din cel mai recent proiect de turism cultural – „România Atractivă” –, cunoaștem profund patrimoniul românesc, construit, meșteșugit sau povestit. Străini și români deopotrivă, suntem chemați de sunetul de toacă și ne plecăm capetele la auzul cântărilor din zori. Ne
image
Încălzirea politică globală
Poate că 2024 va depăși recordul lui 2023 și va fi cel mai călduros din istorie, record pe care nu și-l dorește nimeni.