⬆
speranța
Playlist cu speranță
Redacția Dilema veche (o parte a ei, cea care ori n-a apucat să plece în concediu, ori s-a și întors deja) vă oferă un playlist de muzici care redau speranța, zîmbetul pe buze și sîngele în obraji.
S-a demodat sau e în trend? - argument
Nu sînt cea mai optimistă persoană din lume, dar asta nu mă împiedică să sper în fiecare zi. La lucruri mai mici sau mai mari. Că voi revedea pe cineva drag sau că va veni metroul în staţie fix cînd eu cobor pe peron.
Locul ei e în creier, nu în inimă
Mi-ar plăcea să pot răspunde strict ştiinţific la întrebarea „Unde este localizată speranţa în creierul nostru?“. Cum nu pot, am să încerc să îmi folosesc cunoştinţele în domeniul creierului într-o manieră predominant speculativă, pentru a formula o ipoteză.
Ce am sperat mi s-a îndeplinit
Mi s-a întîmplat într-o după-amiază, cînd mă întorceam acasă. Pe stradă trecea un BMW, rula foarte încet şi printr-o portavoce se anunţa că, în curtea liceului, urma să aibă loc un concert de muzică creştină susţinut de grupul vocal-instrumental Speranţa.
Divorțul de Speranța
Cînd oamenii din jurul meu încep să spere, mă trec fiori reci. E semn că urmează vremuri indolente şi iraţionale. Preşedintele speră că veniturile. Premierul speră că legea impozitării pensiilor. Selecţionerul Naţionalei de fotbal speră că următorul meci. Drumarii speră că autostrada. Meşterii speră că faianţa. De la Speranţa pentru toată lumea, fără număr, fără număr.
Mic decupaj din lista speranței
O carte nu-ţi poate reface depozitele de speranţă dacă nu te-ai lăsat vreodată atins de cărţi. Dacă n-ai citit decît de nevoie sau dacă n-ai citit decît cu creierul nu vei recurge niciodată la cărţi pentru a vedea cîtă desfătare mai ai de consumat, cîtă iubire de trăit, cîtă pasiune de împărtăşit, cîtă dezamăgire, cîtă frustrare, cît optimism, cîtă speranţă, cîtă înţelepciune, cît umor, cîtă suferinţă etc.
"Lumea e acolo ca să fie văzută"
Deşi nu le vorbeam limba, m-au primit în casă cînd nu aveam unde să dorm, mi-au dat să beau (chiar şi apă) cînd îmi era sete, m-au hrănit cînd mi-a fost foame, mi-au arătat drumul cînd eram rătăcit şi m-au îndrumat spre alţi oameni. Şi nu cred că au sperat din partea mea la mai mult decît zîmbetul pe care l-am oferit în schimb.
Superbă, sublimă, terifiantă
Vă lipseşte speranţa? În forma ei cea mai pură, mai înduioşătoare şi mai inconştientă? Aruncaţi o privire pe lista cu cei peste 1000 de candidaţi înscrişi la Facultatea de Jurnalistică. Nu, nu glumesc: una mie candidaţi. Tocmai acum, cînd presa autohtonă îşi dă obştescul sfîrşit între două pachete cu şlapi & colecţii unicat şi cîteva bocete travestite în comunicate de presă.
De ce cred în filme
Înainte de ’89, disperarea se instala de fiecare dată în seara dinaintea unui test major, fie el teză, examen de treaptă sau olimpiadă. Mi se părea că am uitat tot ce am învăţat şi că, a doua zi, stomacul îmi va juca o festă fiziologică nasoală.
Am cîștigat 20-30 de ani, dar am pierdut marile speranțe
Avem exemplul unei franţuzoaice, Jeane Calmante, femeia care a trăit cel mai mult, cu acte în regulă: 122 de ani şi cîteva luni. Unii spun că pe aici s-ar plasa limita, alţii spun că această limită nu există. Aşa ar mai fi fabuloşii caucazieni care pretind că au trăit un secol şi jumătate, dar nimeni nu ştie exact dacă e chiar aşa.
Speranța nu e moartă, speranța se transformă...
Seară de seară, asemeni majorităţii dvs., adorm cu speranţa că mîine copilul meu va avea o zi mai bună şi va fi sănătos, că bărbatul pe care îl iubesc va continua să mă iubească şi mîine, că sănătatea deja şubrezită a părinţilor mei nu va fi şi mai mult alterată, că la serviciu oamenii îşi vor ţine cuvîntul, iar ceea ce am planificat se va realiza cît de cît.
Cotele speranței
Precum cotele apelor Dunării, şi speranţele noastre sînt schimbătoare şi capricioase. Depind de vremuri, de stări şi de alte fluctuaţii existenţiale.