Superbă, sublimă, terifiantă

Anca GRĂDINARU
Publicat în Dilema Veche nr. 340 din 19 - 25 august 2010
Superbă, sublimă, terifiantă jpeg

Vă lipseşte speranţa? În forma ei cea mai pură, mai înduioşătoare şi mai inconştientă? Aruncaţi o privire pe lista cu cei peste 1000 de candidaţi înscrişi la Facultatea de Jurnalistică. Nu, nu glumesc: una mie candidaţi. Tocmai acum, cînd presa autohtonă îşi dă obştescul sfîrşit între două pachete cu şlapi & colecţii unicat şi cîteva bocete travestite în comunicate de presă. E ca şi cum ai şti ce se întîmplă cu Titanicul, dar asta nu te-ar descuraja să te îmbarci cu heirupism, vuvuzele şi baloane colorate pe punte. Parcă aud acum vocea ta, colegul meu optimist, în ciuda faptului că eşti în prag de a fi concediat dintr-o slujbă în care, oricum, n-ai fost „angajat“ legal niciodată: pînă cînd vor absolvi ei, presa online va putea să trăiască bine mersi din publicitate. Aha... şi oamenii vor merge în vacanţe all-inclusive pe Marte.

Sigur, există multe motive pentru care junii se înscriu la o facultate fantomatică, şi ele nu diferă foarte mult de cele pentru care tu, acum ani de zile, cînd viitorul părea mai roz şi mogul-free, ai făcut aceeaşi tîmpenie.

„Jurnalist“ încă mai sună şi azi al naibii de cool. Şi, la urma urmei, cine se face ziarist cu ideea c-o să termine cu o pensie de securist? Devii pentru „the thrill of it“, pentru că pare ceva aventuros (greşit, îţi vei petrece multe, foarte multe ore pe zi în faţa computerului, slavă Domnului pentru Twitter, porno sau FB), pentru că bunica a zis că eşti rău de gură şi tata te voia inginer, pentru că îţi plac mai mult beţiile şi certurile cu oameni interesanţi & inteligenţi decît perspectiva unei burţi de Pipera, pentru plăcerea de a lăsa multe dungi în urma ta, pe Google. Iar pentru mulţi aspiranţi de azi, „jurnalismul“ e doar o trapă spre o soră mai glam, mai lemnoasă şi mai aducătoare de freebies, ca PR-ul. Sau poate pentru că, mai nou, convieţuirea ca şomer licenţiat în casa părinţilor a devenit un trend.

Şi, totuşi, 1000... Sînt complet sonaţi sau doar ridicol de idealişti? Poate că o excursie pe holurile din ce în ce mai sinistre şi mai dezolante ale Casei Presei Libere le-ar prinde bine. Eu am făcut-o recent şi greu mi-am revenit. Plutea în aer o disperare resemnată care-ţi zdrobea inima. Genul ăla de blazare care ţi se trage de la faptul că ţi-ai imaginat de prea multe ori momentul cînd vei fi nevoit să-ţi strîngi pixurile de pe birou şi să-ţi ştergi fişierul cu poze compromiţătoare din computer. Acceptarea că, în timp ce totul s-a făcut ţăndări în jurul tău, tu ai scăpat numai graţie unui miracol care n-are cum să mai dureze. Într-un open space fără lumină naturală, un redactor striga la maică-sa la telefon: „Nu mă interesează că mi-ai transformat camera în debara, nu vreau decît să-mi pui o canapea acolo“.

Mona Dîrţu medita: „Ceea ce se întîmplă înseamnă, practic, nimicirea unei generaţii care a început să scrie după Revoluţie, care nu a fost compromisă, care s-a rafinat, s-a sofisticat, a devenit din ce în ce mai bună. Şi acum trebuie să abandoneze jurnalismul. Peste cîţiva ani, cînd lucrurile vor reveni cît de cît la normal, cu cine vor fi ei înlocuiţi?“. La capătul unui culoar opresant şi interminabil, m-am întîlnit cu Anca Macoviciuc şi am recapitulat care dintre foştii colegi de la foste reviste au mai plecat în Canada etc. Am ieşit din clădire cu Costi Rogozanu şi am trecut pe lîngă nişte cîini vagabonzi bine hrăniţi şi întinşi nonşalant la soare. Costi era gelos: „Dacă ne întindem pe jos, oare nenea ăsta o să ne dea şi nouă de mîncare?“. Oricum, nu sînt vremuri de stat singur, ci în haită. Aşa că m-am îndreptat spre centrul istoric ca să mă întîlnesc cu o gaşcă de concediaţi şi de liber-profesionişti eliberaţi de profesii, dintre care mulţi au decis să se întoarcă acasă, în provincie. Bucureştiul n-a arătat, parcă, niciodată mai hip, mai vibrant, mai cosmopolit, ca şi cum ar fi vrut să facă-n ciudă dezertorilor. Ne-am excitat la meci, ne-am îmbătat, am cheltuit bani pe care nu-i aveam, am strigat că „tre’ să facem ceva“, ne-am agitat ca găinile fără cap. Dar nici alcoolul n-a ajutat la depresie... A ajutat, în schimb, superbul cer de după furtună, complet ireal, de parcă ar fi fost agresat cu culori foviste de un pictor pe LSD, pe care nimeni nu părea să-l vadă, în nici un caz japonezii care se holbau la puţinele vitrine de lux încă nefalimentate de pe Victoriei. Singura care îl admira era o cerşetoare ştirbă, în şlapi şi şosete flauşate. „Nu-i aşa că-i frumos?“, am întrebat-o.

„Daaa... Superb, sublim, terifiant“, mi-a răspuns.. „Mai există şi speranţă pe lumea asta!“

N-am ştiut ce să scot mai repede, şerveţelul sau banii. Şerveţelul, pentru că a trebuit să-mi notez musai replicile. M-am gîndit că am finalul perfect pentru articolul din Dilema veche, o revistă care se încăpăţînează să reziste. Hold on..

Anca Grădinariu este jurnalistă, scenaristă şi critic de film.

Fotografie realizată de Andrei Iliescu

marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.
p 12 Ofelia Popii in Faust adevarul ro jpg
„Nu mai avem actorii de altădată.” Avem alții!
O să ajungeți la concluzia mea: nu mai avem actorii de altădată, avem alții!
Photograph of young people working inside of an office, Clarkesville, Habersham County, Georgia, 1950   DPLA   0bad432e7cd39b19c5d20e318441d7f2 004 jpeg
Despre aparenta lipsă a valorilor
Nu (prea) știm cum va arăta sistemul de valori al lumii de mîine. E însă bine de știut că va fi altfel.
p 14 WC jpg
Privește cerul!
Acolo, în cerul inimii, merită să fie rînduiți eroii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Dorințe, vocații, voințe și realități
În orice caz, una dintre concluzii ar fi și că întotdeauna e bine să fii foarte atent la ceea ce-ți dorești.
p 10 Facultatea de Drept WC jpg
Vocație
Uneori, așa e, prea tîrziu. Dar este vorba, pînă la urmă, de misterul vieții, de farmecul ei, ar zice unii, de pariul care este ea însăși, ar zice alții. E viața.
p 11 Cabana Podragu WC jpg
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare?
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? Gunoier. Trebuie să recunosc că rima cu rentier.
p 12 sus jpg
Apele care dorm. Despre conversie-reconversie profesională şi nu numai
Evident, mi-am pus ȋntrebarea ce s-ar fi ȋntîmplat cu mine, cu cariera şi destinul meu dacă rămîneam inginer.
index jpeg 8 webp
Părinți la judecată
Totdeauna au existat dezacorduri între părinți și copii; ar fi ciudată o lume în care să nu existe acest tip de neînțelegeri!
p 13 sus Universitatea Babes Bolyai WC jpg
Aș fi fost o exigentă profă de mate
Se spune despre anumite telefoane care îți schimbă viața că ții minte cu precizie detaliile momentului în care te-au găsit.
index jpeg 5 webp
Cîteva ocazii
Oi fi ratat astfel ultima șansă să primesc o ofertă de „muncă cinstită”?
p 14 986 t blocat in propriul film jpg
Blocat în propriul film
Ajung acasă și deschid calculatorul, scriind Andrei Cătălin Băleanu.
Rue Campo Formio   Paris XIII (FR75)   2021 06 29   1 jpg
Oameni ca mine
Mai toate amintirile se mătuiesc fără să se șteargă, chiar dacă știu că odată au fost bune.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîne iubirea
„Koi no yokan” este un termen folosit pentru a desemna un fel de „premoniție a iubirii”.
985 t 10 Ilustratie de Jules Perahim jpg
„Și nu mă înșel în privința asta”
Un obiect manufacturat rătăcit în montura metalică a unei cărți

Adevarul.ro

image
Singura fabrică românească de ciocolată și-a cerut insolvența
În perioada de glorie, fabrica producea 2.000 de tone de ciocolată pe an. Unul dintre sortimente a fost premiat cu medalia „Marca de Aur“.
image
Fanii lui David Attenborough, dezgustați de scenele din cel mai recent documentar: „Nu voiam să văd asta”
Ultimul episod al documentarului TV Wild Isles, al cercetătorului David Attenborough, a trezit repulsie în unii telespectatori.
image
De ce sunt finlandezii cei mai fericiți oameni din lume
Românii sunt mai fericiți față de anul trecut, potrivit World Happiness Report, care arată că ţara noastră a urcat 4 locuri în acest top. Cea mai fericită ţară, din cele 137 câte au fost incluse în clasament, rămâne Finlanda.

HIstoria.ro

image
Mândria națională – arma Ucrainei în război
Războiul declanșat de Vladimir Putin a arătat și o componentă importantă a relațiilor internaționale în secolul al XXI-lea, una a cărei vizibilitate a fost, până acum, scăzută, deoarece nimeni nu se mai aștepta la existența vreunui conflict armat pe teritoriul european.
image
Elena Ceaușescu a dat ordin să se dărâme cârciuma în care mergea socrul ei
Femeie cu suflet mic și foarte răutăcioasă, Elenei Ceaușescu îi plăcea să pună limite. Cumnații și nora nu o puteau vizita decât invitați. Nu l-a iertat nici pe Andruță – tată lui Nicolae Ceaușescu – care mai vorbea cu oamenii, la un țoi, despre problemele cotidiene. Sunt întâmplări relatate de Mirela Petcu și Camil Roguski, în cartea „Ceaușescu: adevăruri din umbră”.
image
Întâlnirea dintre Carol al României și Elena a Greciei şi Danemarcei
După despărţirea de Ioana Zizi Lambrino, principele moştenitor Carol e trimis într-o călătorie în jurul lumii, însoţit de colonelul Nicolae Condeescu.